DOAR TREI VISE DIN VIAŢA TA

Lui Ioan-Pavel Azap

 de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniTrenul s-a repus în mişcare. Gata, a trecut, vă rog să intraţi în compartimente, faceţi loc, nu mai staţi pe interval fără rost, faceţi loc să trec, şi trece, vorbeşte şi trece, e controlorul, naşul, pe înţelesul şmecherilor, încearcă să străbată printre călătorii rămaşi la ferestrele coridorului, mai exact agăţaţi de bara metalică ce le separă în două porţiuni, de ferestre e vorba, sau sprijiniţi cu spatele de geamul uşilor culisante, închise, desigur, dar se străduieşte şi să-i liniştească, oamenii sunt încă afectaţi de incident, de accident, de ce-o fi fost, că lămuriri precise nu le dă nimeni, nici măcar conductorul în trecerea lui grăbită şi agitată printre ei, la fel de agitaţi, spre ultimul vagon, spre a reveni, peste ceva vreme, ca să ceară biletele la control.

Tu stai pe canapeaua învelită în piele falsă, ai deasupra capului raniţa şi mantaua înghesuite în plasa pentru bagaje, priveşti pe geam, gânditor, melancolic, ţinând o carte deschisă la pagina nouă, e cântecul stepei, cântecul munţilor, titlul cărţii, autorul e cunoscut cititorilor cu pretenţii asupra lor, înrăiţi cum ai spune tu, deşi ai parcurs patru pagini şi ceva nu ai reţinut nimic, mintea ţi-a fost în altă parte, nici măcar conversaţia cu bătrânul şi cu tânărul de vizavi nu te-a scos din visare, practic nu e un vis, ci o rememorare, o întoarcere în trecutul tău apropiat, mai precis în zilele scurse de când ai păşit pe poarta unităţii militare cu gând să pui armata după cap şi să devii, cum se spune, bărbat, ce prostie, de parcă a fi bărbat include obligatoriu şi stagiul militar, doar bătrânii şi oamenii de la ţară mai pot crede una ca asta, şi gândindu-te tu la zilele din urmă, naraţiunea lui cinghiz aitmatov nu că nu te-ar fi fascinat în alte condiţii, acum însă te lasă indiferent, nu te captivează, revii cu ochii pe foaia tipărită, mai citeşti un fragment, tânărul moţăie, bătrânul, dacă n-ar privi aşa de atent la tine, ai zice că a murit sau, caz fericit pentru el, că doarme, dar te urmăreşte cu viu interes, cine ştie ce o fi în capul lui, bine că tace, după minciuna cu doamna plecată să-şi cumpere suc sau dulciuri numai ca tânărul să nu ocupe un loc în compartiment ai putea crede că e un om în etate lipsit de încredere, însă nu te laşi pradă acestui gând, îl respingi, o fi vrut şi el să stea mai relaxat, poate e doar puţin mai atent cu propria-i persoană, ca să nu zici egoist, revii la preocupările tale, mai parcurgi câteva fraze, fără folos, e clar, nu te poţi concentra, printre rânduri vezi plantoane, sala de mese improvizată într-un hangar, că blocul alimentar e încă în renovare, pe locotenentul-major ofiţer de serviciu în ziua plecării tale, şmotru pe sectoare, valize aliniate sub paturi, rastele de armament încuiate cu două lacăte şi sigilate în trei locuri, sergentul de serviciu pe companie, pe cel dat dracului, care are boală pe ţinuta făcută efect, care adoră liniile şi colţurile perfecte, alinierea fără cusur a băncuţelor pe ale căror stinghii de lemn, trei la număr şi vopsite în albastru, uniforma odihneşte într-o împăturare desăvârşită, dar are boală şi pe chiuvetele frecate cu nisip şi cu tix, picuri de apă să nu stagneze pe albul strălucitor, mai citeşti câteva propoziţii, şi iar îţi vin în gând întâmplări, mişcări şi cuvinte cazone, culcaturi şi târâşuri prin iarba prăfuită din marginea drumeagului ce urcă spre poligon, iarăşi şmotru pe sectoare, încolonarea pentru spălatul de dimineaţă, cu prosopul împăturat, pe lung, în două, peste antebraţul stâng şi cu ustensilele de bărbierit, periuţa şi tubul de pastă cristal în mâna dreaptă, înviorarea, dar şi melodia tânguitoare, tonifiantă, de seara, a trompetei, semnalul stingerii, cititul presei, iarăşi plantoanele, e limpede, acest serviciu te obsedează, râsetele batjocoritoare ale veteranilor, adunarea recruţilor pe rastel şi pescuitul în cabina de duş, eşti un biba, ce mai, un biban, ce-ar fi să le iei pe rând, fă-ţi ordine în memorie, reţine doar ceea ce te face fericit din această ultimă zi.

1_In aparare_foto_Leon-Iosif GrapiniE prima ta permisie, meritată, ai aşteptat-o două luni şi ceva, au trecut jurământul şi prima şedinţă de tragere, condiţii obligatorii pentru acordarea a trei sau cinci zile de libertate în afara cazărmii, în sfârşit a venit şi pentru tine permisia mult-dorită, nu a fost nevoie de gesturi şi de cuvinte măgulitoare la adresa comandantului de pluton sau de companie, sau de atenţii convingătoare pentru comandantul de batalion, ai aşteptat să-ţi vină rândul, deşi, în ultimul timp, ai cam început să-ţi pierzi speranţa şi să te gândeşti tot mai des la ţigările de contrabandă şi la ţuica de prune, dar n-a fost nevoie să le scrii alor tăi să ţi le trimită, în cele din urmă s-a rezolvat, noroc cu şedinţa de tragere de săptămâna trecută şi cu glonţul trăgătorului din dreapta rătăcit în ţinta de pe direcţia ta, altfel nu pupai permisie degrabă, adevărul e că punctajul maxim obţinut la tragere bate orice pilă, să obţii din trei cartuşe treizeci de puncte e ca şi cum ai avea cunoştinţe la cel mai înalt eşalon, ba cântăreşte chiar mai mult în balanţa comandantului tău de companie, ai rătăcit un glonţ, însă din cele trei intrate în zece, două erau ale tale, începi să crezi că vei deveni un trăgător de elită şi, în consecinţă, un abonat permanent la învoiri şi permisii, ai primit ordinul de serviciu pe care scrie albastru pe alb perioada, cinci zile, de vineri la prânz până miercuri dimineaţa, de fapt nici nu sunt cinci zile, iar dacă mai scazi şi timpul de dus şi de întors, abia dacă rămân trei zile pline de stat acasă cu ai tăi şi cu iubita, oricum, e un veritabil câştig, alţi pifani încă visează la această fericire.

Lasă în urmă toate neplăcerile, plantoane, târâşuri, înviorare, căprăreală, şi retrăieşte această bucurie încă de la ieşirea pe poarta unităţii, când locotenentul cu mutră de şoarece, ajutorul ofiţerului de serviciu, ţi-a dat liber, înmânându-ţi carnetul de serviciu, ce ţine loc de buletin, ordinul de permisie şi foile de drum, nu înainte de a te lua la puricat, dungă la pantaloni, ac şi aţă la bonetă, oglindă în buzunarul drept al vestonului, bani de cheltuială, batistă spălată şi călcată, tunsoare regulamentară, unghii tăiate, ciorapi curaţi, bocanci lună, gata, revino în compartiment, relaxează-te, închide cartea şi aşaz-o pe masa îngustă montată sub geam, întinde-ţi picioarele, îngroapă-ţi trupul în colţul canapelei şi priveşte melancolic pe fereastră, spre a reuşi să retrăieşti această zi cu încântare.

Primele lucruri făcute după ce ai ieşit pe poartă au fost să te deschei la copcă şi să-ţi aprinzi o ţigară, libertate, ce mai, apoi te-ai întins la mers, aveai de parcurs mai bine de doi kilometri până în oraş, noroc cu tânărul şofer, de nici treizeci de ani, şi cu autoturismul său de teren, ce ţi-a dat spaime când a oprit, că era un aro verde, aproape kaki, aţi pălăvrăgit o vreme, tu mai reţinut, aşa ţi-e firea, te-a lăsat în centru, de acolo ai luat troleibuzul, din gară, trenul, iată-te ajuns în această clipă, în acest compartiment, privind nostalgic pe geam. Nu te-a interesat conversaţia celorlalţi călători cum nu te interesează nici ce fac ei acum, fiecare îşi vede de gândurile şi de moţăiala lui, un lucru însă ţi-a tulburat somnul şi liniştea sufletească, acea zdruncinătură puternică şi acel zgomot scos de scrâşnetul roţilor pe şine, da, a fost un accident, se pare că trenul a lovit un camion la trecerea de nivel cu calea ferată, doar un nebun, tânărul ce lucrează la morgă, şi el călător, putea să facă glume pe seama şoferului de camion, mort, mai precis pe seama capului acestuia, retezat din gât, aruncat prin parbriz şi rostogolit pe câmp, ce conversaţie lugubră pe această temă între tânărul de la morgă şi un domn în vârstă intrigat de atitudinea şi de vorbele acestea, auzi la el, ciudatul, cică studenţii medicinişti cumpără organe umane, craniul fiind cel mai scump.

Cu ochii pierduţi în miriştile şi dealurile ce aleargă spre coada trenului, încerci să-ţi aminteşti ce-ai visat, oare ce-ai visat în timpul somnului scurt avut până în clipa opririi bruşte a trenului, parcă ceva îţi vine în minte, dar nu ştii ce anume, ce enervante sunt sforţările memoriei, când mai să prinzi imaginea, ea dispare, aha, iată că reuşeşti să vizualizezi cu ochii minţii, era un vapor alb, şi mai era un camion în urma căruia alerga desculţ un copil, şi mai ce, nu-ţi aminteşti, ba da, acelaşi copil înotând spre vaporul alb care devenea din ce în ce mai mare şi mai alb, Doamne, nu se poate, ce coincidenţă stranie, un camion în vis şi un camion făcut zob de tren, te cutremură această potrivire de imagini, una visată, alta reală, ia ieşi puţin pe hol şi aprinde-ţi o ţigară, se pare că lumea a intrat în compartimente, poţi medita fără să te deranjeze.

2_Cercetau015Fi

În capătul coridorului, doi bărbaţi, ieşiţi şi ei la un tutun, trag cu plăcere din ţigarete şi schimbă cuvinte despre accident, cuvinte rostite cu convingere, doar au fost martori, şi cu voce tare, că ele răzbat până la urechile soldatului, Ce accident teribil, vezi ce înseamnă o clipă de neatenţie, La trecerea de cale ferată te asiguri din stânga şi din dreapta nu o dată, ci de două sau chiar de trei ori, cu asta nu-i de glumă, Ai văzut camionul, praf şi pulbere l-a făcut trenul, nebunul de şofer, şi-a pierdut capul, Şi la propriu, şi la figurat, Că bine zici, pur şi simplu ceva i l-a tăiat, că i-a sărit prin parbriz afară, rostogolindu-se pe câmp, dacă nu s-a gândit la el măcar să se fi gândit la femeie şi la copil, I-am văzut întinşi pe iarbă, femeia nu era trecută de treizeci de ani, iar băieţelul să tot fi avut vreo trei, patru, când l-au scos din fiarele contorsionate strângea la piept o jucărie, un vaporaş, de fapt o corabie cu pânze, şi, ca un făcut, corăbioara, deşi atât de fragilă, a rămas intactă, Bietul copilaş.

Dar nu mai auzi nimic, în capul tău imaginile descrise se amestecă într-o vălmăşeală cu cele văzute prin geam, dealurile împădurite, câmpul, şoseaua şi plopii, toate înecate în ploaie, oare ai auzit bine, nu este cumva acest dialog rodul închipuirii tale, întorci capul spre cei doi parteneri de conversaţie, îi priveşti atent şi le asculţi cu auzul încordat discuţia, da, nu e fantasmagorie, e realitate, bărbaţii vorbesc despre accident, despre şofer, despre copil şi despre vapor, nu mai ai nicio îndoială, ceea ce ai visat s-a petrecut cu adevărat, aceste trei cuvinte, camion, copil, vapor, îţi dau fiori pe şira spinării, te tulbură şi te înspăimântă, eşti convins că ai avut primul tău vis premonitor.

Dintre lucrurile ce se scurg cu cea mai mare rapiditate în armată, somnul de peste noapte, învoirea şi permisia ocupă primele locuri, acest gând te frământă în timpul serviciului de planton, dar şi altele, amintirea zilelor petrecute în sânul familiei şi pe sânii iubitei nu poate fi ştearsă degrabă, abia o altă permisie dacă o va pune în umbră pe cea trecută, te-ai întors la timp, ursuz şi fără chef de vorbă şi de armată, să tot fi trecut de atunci aproape o lună, acum e trecut de miezul nopţii şi te plimbi în lungul holului măsurându-l, sunt patruzeci şi doi de paşi dintr-un capăt în celălalt, de o parte şi de alta, lângă perete, de patru ori treizeci şi nouă de perechi de bocanci lustruiţi răspândesc în aer un miros de piele şi de ciorapi nespălaţi, în lumina firavă a becului spânzurat de tavan bombeurile lor par globuri negre, lucioase, înşirate pe o aţă nevăzută, care le ţine apropiate şi aliniate, cele şase tablouri de pe pereţi, reproduceri după lucrări cunoscute ale unor pictori autohtoni, abia se disting pe zugrăveala ascunsă în umbră, dinspre grupul sanitar vin mirosuri specifice, săpun, pastă de dinţi, transpiraţie şi urină, măsori holul în continuare, e o mişcare ce te ţine treaz, tot mai des de fură somnul, nu cedezi, ofiţerul de serviciu, cel mai al dracului căpitan din regiment, va veni, cu siguranţă, în control, nu-i scapă un schimb, cu alţi ofiţeri de serviciu, în alte nopţi, poţi dormi buştean, nu pe coridor, ci direct în pat, îmbrăcat totuşi, dar cu ăsta nu ţine, e renumit pentru corectitudinea şi exigenţa sa, când face el de serviciu bucătarul-şef nu îndrăzneşte să-şi burduşească geanta personală cu carne, conserve şi caşcaval, astfel că mâncarea la cazan e mai gustoasă, bucăţile de costiţă din tocăniţa de cartofi sunt mai multe, brânza din macaroane, mai consistentă, însă şi dacă te prinde dormind în postul de santinelă sau în serviciul de planton e vai de mama ta, arestul te mănâncă, pleoapele ţi se închid alene, te forţezi să le ţii deschise, ce-ar fi să vezi câte lungimi de bocanc are holul în lung, dar renunţi, la etajul doi se aud paşii plantonului de la a patra, nu te interesează o conversaţie cu bibanul de sus, picioarele ţi se împleticesc, ia încearcă să stai pe vine, cu spatele rezemat de perete, poate izbuteşti să nu adormi, dar nu ţine, îţi amorţesc gambele, cel mai potrivit ar fi să te aşezi pe o băncuţă, când ofiţerul va intra în pavilion scârţâitul uşii metalice de la intrare îţi va da de ştire, aşa că deschizi uşa dormitorului tău, intri cu băgare de seamă să nu-l trezeşti pe caporal, iei băncuţa de sub stativul pentru televizor şi o scoţi afară, o aşezi într-un con de umbră şi te instalezi comod pe ea, atât de comod, încât în nici patru minute dormi dus şi visezi un vapor alb după care aleargă un copil desculţ, râzând, apoi îl vezi în vis pe ţiganul din capitală, în spălător, într-o cadă plină cu petale de trandafir roşu, doarme cu capul pe marginea vanei, e îmbrăcat, fără bocanci în picioare, apoi iarăşi copilul ce împinge vaporaşul pe marginea căzii, înaintând cu jucăria spre bărbia soldatului îngropat sub petalele roşietice, şi te trezeşti brusc, nu din proprie voinţă, ci din smucitura umărului, buimac, îl recunoşti pe ofiţerul de serviciu.

3_ScotocireDormi, soldat, ai, întreabă căpitanul cu banderolă pe mâna stângă, aşa păzeşti tu averea companiei, Tovarăşe căpitan, în timpul serviciului meu, Lasă, soldat, serviciul tău, n-ai cum şti ce se petrece în jur când sforăi de se cutremură clădirea, Vă rog să-mi permiteţi să raportez, Ce să raportezi, Ştiţi, am visat că, O să visezi şi mâine seară, dar la arest, pe prici visele sunt mai plăcute, până mă întorc de la etaj ia fă tu cincizeci de genuflexiuni, să uiţi de somn şi de vis, şi trezeşte-l pe sergentul de serviciu, mă aşteptaţi pe hol în poziţia drepţi. Ofiţerul urcă scările, iar soldatul, după ce execută numărul de mişcări, intră în dormitorul plutonului unu, acolo doarme sergentul de serviciu, un caporal pirpiriu şi afurisit, n-are ce face, cu toată groaza îl trezeşte şi-i raportează cele întâmplate. La întoarcerea căpitanului, cei doi, caporal şi soldat, aşteaptă în faţa cancelariei, gradatul face un pas înainte, salută şi dă raportul, Ia vezi, caporale, plantonul tău a avut un vis interesant, poate tu ai răbdare să-l asculţi, mâine-dimineaţă să-i raportezi comandantului de companie cât de vigilent a fost soldatul şi câtă autoritate ai tu asupra lui dacă şi-a permis să doarmă în serviciul de planton.

Nu te-au supărat nici culcaturile şi târâşurile pe baza sportivă din spatele pavilionului, nici ameninţările caporalului pirpiriu şi afurisit, nici pedeapsa cu arest a comandantului de pluton, cum nu te va supăra nici ce va spune comandantul de companie, ceea ce te frământă e cum să faci să previi un eveniment deosebit, o nenorocire al cărei protagonist va fi, fără dubiu, ţiganul din capitală, ai insistat să ieşi la raport, comandantul de companie n-a avut timp pentru asta, în cele din urmă te-a chemat la el, acum aştepţi în faţa cancelariei, te nelinişteşte în continuare visul avut, te îngrozeşte acel vapor alb, dar şi copilul ce aleargă după el, păşind desculţ pe suprafaţa apei, e semn că ceva se va întâmpla cu ţiganul din plutonul doi, soldatul din capitală îndrăgostit de o fată tuciurie şi frumoasă care, în ultima ei scrisoare, i-a dat papucii, vei intra la comandant şi indiferent de reacţia lui vei spune dintr-o suflare, Tovarăşe căpitan, fac arest toată armata, dar permiteţi-mi să raportez visul avut, e o premoniţie, ştiu asta, mi s-a mai întâmplat în tren, când am plecat în permisie, ceva se va petrece la noi în companie cu concubinul părăsit de la plutonul doi, ceva rău, dar gândul îţi este întrerupt de ţârâitul telefonului din cancelarie, de cuvintele, nedesluşite, ale căpitanului ce vorbeşte la aparat, de ieşirea lui grăbită pe uşă, nici măcar nu te priveşte, îţi aruncă în treacăt, La instrucţie, şi deseară la arest.

4_Nu au015Fa!

În noaptea următoare, după ora două, unul dintre caporali şi-a luat pachetul de ţigări din buzunarul pantalonilor, a intrat în spălător, şi-a aprins o ţigară, dar l-a apucat o tuse convulsivă, a scăpat ţigara din mână, tuşind, s-a aplecat s-o ridice, însă a rămas cu tusea în gât, cu gura căscată şi cu ochii măriţi de spaimă, sub chiuvete, ţiganul din capitală zăcea într-o baltă de sânge, şi-a tăiat venele.

În cele din urmă ai fost ascultat, vestea a umplut întregul regiment, unii ofiţeri se uită suspect la tine, alţii, subofiţeri şi gradaţi, zâmbesc dispreţuitor, caz fericit, sau te iau la şuturi, râd de tine şi de premoniţiile tale, printre cei ce dau crezare, puţini, e drept, se numără şi comandantul tău de companie, îţi pare că nu se îndoieşte nici cât negru sub unghie de puterea ta, e adevărat, de când cu ţiganul ce şi-a tăiat venele altceva nu s-a mai petrecut, iar tu să afli dinainte, visând, însă ai înţeles că legătura stranie dintre visul premonitor şi întâmplare este acel vapor alb şi acel copil alergând în urma sa care, din fericire, până acum ţi-au apărut în vis numai de două ori.

Mâine ai aplicaţie, vei participa pentru ultima dată la o astfel de acţiune militară, peste numai trei săptămâni te laşi la vatră, deja ai primit în colet hainele civile, sunt depozitate în magazia uz a companiei, abia aştepţi să le îmbraci, să-ţi iei valiza şi să părăseşti unitatea şi armata definitiv, să strigi în gând, de ce nu cu voce tare, hai, liberare, stai întins pe pat, cu ochii în salteaua de deasupra, şi te gândeşti, ca veteran nu a fost tocmai rău sau neplăcut, au existat şi momente pe care ai vrea să le retrăieşti, dar bine că se termină, gândul îţi este acasă, la cei dragi, la părinţi şi la iubită, corect e altfel, la iubită şi la părinţi, nu mai e mult, şi vei fi liber, după liberare o lună de zile vei sta la umbră, cu berea rece lângă tine, cu ţigara între buze şi cu mâna pe sânul iubitei, nu vei face nimic, ce vei face nu se poate spune, să te saturi de chiul şi de somn, apoi îţi vei căuta un serviciu, trebuie să ai un ban în buzunar, cu armata făcută nu-ţi poţi permite să mai rămâi pe capul părinţilor, îţi vei găsi de lucru, şcoală ai făcut, minte ai, mână bună iarăşi, ca să te plictiseşti de civilie trebuie să treacă ani în şir, poate întreaga viaţă, acum încearcă să dormi, mâine-dimineaţă deşteptarea are loc cu două ore mai devreme decât în mod normal, va fi chiar alarmă, doar e aplicaţie, închide ochii, în scurtă vreme vei simţi cum somnul îţi dă târcoale, cum te învăluie şi te cuprinde cu aripile lui pufoase, moi şi dulci, iată că te-a îmbrăţişat cu toată puterea sa, în jur e linişte şi pace, e un câmp înverzit, presărat cu flori albe şi roşii, tu alergi desculţ prin iarba lânoasă, râzi şi te bucuri de frumuseţile pământului, în faţă se distinge un punct ce se măreşte treptat, devenind în scurtă vreme un vapor alb ce se conturează tot mai clar pe fundalul azuriu al cerului, dintr-o parte, de pe un versant, coboară un soldat cu o armă în mână, din gura ţevii atârnă o floare albastră de nu-mă-uita, soldatul apasă pe trăgaci, iar floarea zboară prin aer spre tine, te întorci cu faţa spre ea, zâmbind, aştepţi să se apropie şi o prinzi în palmă, apoi ţi-o agăţi la bonetă şi continui să alergi spre vaporul ce e tot mai aproape, tot mai mare şi tot mai alb.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: