SOLISTUL

de Gabriela Genţiana GROZA

gabriela-gentiana-grozaLa sfârşitul lui Gustar, trandafirii, daliile şi gladiolele au avut o înflorire neaşteptată. Trecătorii admirau florile din faţa casei, iar noi ne bucuram că puteam să oferim clipe plăcute iubitorilor naturii. Cel mai mult ne plăceau trei fire de gladiole roşii, superbe. Corola înfocată se mărea cu câte o nouă floare, pe măsură ce alta, apărută printre cele dintâi, pălea uşor, lăsându-le pe cele noi să strălucească. Într-o zi, soţul meu mi-a oferit cu delicateţe una dintre gladiole. Am avut o mică tresărire, aş fi vrut ca floarea să mai stea în grădină, să se dezvolte atât cât îi permitea ciclul vieţii ei. Am aşezat floarea în glastră, cu un mic ritual, mulţumind şi privind-o cu drag. Doar a vrut să-mi facă o surpriză!…

În seara acelei, zile am vizionat un concert la televizor, având în preajmă, pe masă, graţioasa gladiolă purpurie. Am stins apoi lumina, ca să ne culcăm. N-am apucat să aţipim, că în camera noastră s-a auzit clar şi sonor glasul unui cântăreţ, pe cât de puternic, pe atât de insistent. Era un greier care ne intrase în cameră odată cu floarea din glastră, călătorind incognito, ascuns în teaca frunzei care proteja tija sănătoasă a plantei. Cânta fericit, fără să-i pese că era miezul nopţii. Prietenii lui îi răspundeau veseli din grădină. Cântul lor se pierdea undeva în spaţii astrale.

În miez de Gustar
glasul greierilor
urcă spre stele

Abia în noaptea aceea ne-am dat seama ce splendidă sonoritate are odaia noastră de culcare. Sunetele greiereşti rătăceau nestingherite pe creierul nostru, mângâindu-ne neuronii obosiţi de canicula de peste zi.

Am aprins lumina ca să-l felicit pentru grandioasa lui prestaţie. Îl auzeam cântând pe undeva, după unul dintre cele trei calorifere, dar nu-l puteam nicidecum repera cu precizie. Astfel că am încercat să adorm, sperând că e de-ajuns cât a cântat şi o să se oprească!… Odată lumina stinsă, a reînceput aria lui, cu mai multă vervă.

Ca să nu-i tulbur somnul soţului meu, care l-a ignorat cam de la început, am aprins o lanternă şi am reînceput căutarea, până aproape de ziuă, când a tăcut, în sfârşit.

În vâltoarea treburilor de a doua zi, am uitat de el. Dormea, ca să-şi refacă vocea. A avut grijă să îşi anunţe prezenţa a doua seară, la fel de imperturbabil şi neobosit. Cânta, de data aceasta, undeva, lângă televizor, se voia pesemne vedetă la vreo emisiune specială. Am aprins lanterna. Ce îl făcea să se ascundă de mine? – mă întrebam curioasă. Se auzea acum clar interpretând o arie duioasă. Îl auzeam parcă în vaza de lângă televizor, în care aveam spice de grâu şi mlădiţe sfinţite de salcie de la Sărbători. Se imagina probabil „ţârcovnic”, voia să mă dea gata!

Până aici, Domnule, am zis şi l-am transferat cu vază cu tot în bucătărie… Şi-a continuat nestingherit cântecul… Nu s-a lăsat până ce nu m-am trezit iar şi l-am cărat pe masa de pe terasă. Supărare mare!… Nu l-am mai auzit cântând nici în ziua de azi. I-ar fi plăcut dumnealui să se răsfeţe din nou în odaia noastră.

Liniştea serii
înnobilată de
cântec de greier.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: