„O teologie poetică” izvorâtă dintr-„Un ghid al frumuseții lăuntrice”

„Aşa cum limba îngerilor este muzica, tot astfel pentru oameni,
limba lor adevărată este poezia.” (PS Justinian Chira)

de Delia FLOREA

Vita de vie_Justinian Chira_pictura votiva_foto_Delia Florea (1)Adesea căutăm ÎNGERI în cele mai neaşteptate locuri şi surse, uitând că ei se pot afla atât de aproape de noi!

„Printre noi sunt îngeri”, afirmă (şi o face pe bună dreptate), în cartea sa intitulată Cuvintele Părintelui – Un ghid al frumuseţii lăuntrice, preotul profesor Radu Dorin Micu, cel ce şi-a asumat (paradoxal!) postura unui „hoţ de mărgăritare” pe care ni le dăruieşte cu multă dragoste şi sensibilitate, motivat fiind de dorinţa de a răspunde printr-o modalitate de mare rafinament la „gingăşia părintească a
PS Justinian Chira precum şi de nevoia de a mărturisi că, uneori, în prezenţa Părintelui a simţit „adierea de zefir a sfinţeniei”1.

Parafrazând afirmaţia Părintelui (din acest volum) referitoare la responsabilitatea vizavi de cuvintele pe care „le trimitem în lume”, Radu Dorin Micu şi-o asumă din plin. Drept dovadă stau cărţile sale care au văzut lumina tiparului, începând cu anul 2002: Pentru o ortodoxie realistă – convorbiri cu Dan Ciachir (două ediţii), cele două ediţii ale Cuvintelor Părintelui…; prin Postfaţa la volumul Biserica din spital, prin interviurile şi articolele apărute în diverse publicaţii prestigioase ş.a. Ele zidesc, înalţă piscuri de lumină, stârnesc binecuvântări2.

Această antologie, cu o tematică preponderent antropocentrică scoate la iveală cuvinte de înţelepciune, rod al unor meditaţii profunde, orânduite alfabetic după denumirea subiectului abordat, care „hrănesc şi potolesc setea de veşnicie, dezvăluindu-ne tainele Frumuseţii autentice, desăvârşite, nepieritoare”3.

Şi cum înţelepciunea sporeşte o dată cu vârsta, Părintele ni se destăinuieşte:

„Îmbătrânire nu este pentru cel ce priveşte viaţa în adevărata ei lumină. De aceea, pentru mine, trecerea anilor este prilej de mare bucurie […] haina dinafară se învecheşte şi slăbeşte, […] luminile scad şi amurgul se apropie, dar în acelaşi timp […] înăuntru totul creşte, sporeşte, întinereşte”4.

P. S. Justinian consideră că Biserica – pe care o iubeşte atât de mult! – „este însăşi Golgota mântuirii noastre, grădina cu răcoroase umbre unde se află mormântul cel plin de viaţă şi lumină al lui Hristos”5. În opinia sa, măreţia bisericilor de lemn „e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază […] În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul şi gândul unui om”. „Când te apropii de ele parcă simţi căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat şi păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale”6.

Însuşi preotul profesor Radu Dorin Micu oficiază Sfintele Taine într-o veche biserică de lemn, construită în secolul al VII-lea la Chechiş (jud. Maramureş) şi mutată, din 1939 în curtea Muzeului Satului din Baia Mare. Nu întâmplător, hramul acesteia este „Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă” care este în acelaşi timp şi patronul spiritual al bibliotecarilor din România. Astfel, cel care ne călăuzeşte spre „frumuseţea lăuntrică” consemnează cu deosebit interes virtutea de om de cultură a Părintelui şi aprecierile sale în legătură cu CĂRŢILE, evidenţiind jertfelnicia scriitorilor: „O carte este ofiinţă vie”, Sfânta Scriptură„e un contact direct cu Dumnezeu, cu Moise, cu profeţii, cu apostolii…”, iar „gândurile scriitorilor […] sunt crâmpeie din sufletul celui care le-a creat şi de aceea, aceste gânduri se citesc cu sfială şi nu în fugă, ca o reclamă ieftină şi banală”7.

Înaltul Ierah ne atenţionează asupra faptului că mai mult decât oricând lumea de azi are nevoie de Dumnezeu, „de Cuvântul Lui, de ajutorul Lui”. Acum, în mileniul trei, trăim un timp al confruntărilor „între lumină şi întuneric, […] între adevăr şi rătăcire”. „Ne cutremurăm, suntem neliniştiţi, nu avem pace pentru că nu avem iubire”.

În multe ţări, pentru că oamenii s-au înstrăinat de Dumnezeu şi inima lor „este pustie” iar bisericile sunt goale; aceia „au bunăstare materială dar nu au bucurie…”8

La noi în ţară „bântuie un duh rău: bântuie corupţia, desfrâul, beţia, şi – mai rea decât toate – nepăsarea”. Însă „cu rugăciune şi cu post, duhurile rele pot fi înfrânte, ne spune Mântuitorul” (Mc. 9, 29).

Cu toate aceste neajunsuri, greutăţi, care par a fi insurmontabile, Părintele nostru ştie să ne consoleze şi să ne conştientizeze de faptul că nu trebuie să rămânem indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci dimpotrivă, ne îndeamnă să acţionăm conform chemării fiecăruia dintre noi! Astfel, prin RUGĂCIUNEA INIMII putem „curăţi văzduhul duhovnicesc”9. Preoţii Bisericii lui Hristos au chemarea de a fi „îngerii PĂCII!”10. Trupul monahului este „altar de jertfă pe care arde un suflet ce se mistuie de dorul după Dumnezeu”11, iar mâinile muncitorului „sunt aşa de frumoase şi de sfinte!”12 pentru că, după cum se ştie, „munca îl înnobilează pe om”.

Arta este rugăciune, iar din revărsarea frumuseţii lăuntrice se naşte POEZIA!

„Primii slujitori ai Divinităţii au fost poeţii care […] întăreau inima omenească şi o înălţau spre zări senine, pline de viaţă şi de lumină”. Poetul, acest profetaltimpurilor moderne, „rupe din el şi ne hrăneşte pe noi, cei flămânzi de poezie şi de azur”. Precum un sacer­dot, poetul „oficiază o liturghie laică, neasemuit de frumoasă în faţa eternităţii”. Cu „glas de foc” el vesteşte tuturor CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA”. „Drumul lui este drumul oamenilor ce au o chemare, calea lui este o adevărată via dolorosa ce duce însă spre culmi profilate pe un fond de lumină, de triumf, de înviere”. Poetul „trebuie să cânte […] pentru a trezi şi a întări oamenii, făcându-i să stea de veghe când noaptea îi înconjoară şi întunericul năvăleşte”13.

România este „o ţară de poeţi şi născători de lumină”14. „Avem nevoie de cât mai mulţi oameni cu suflet de poet”, pentru că „mai devreme sau mai târziu Lumea se va reîntoarce la poezie, la izvoarele ei”15.

Şi mai ales, să nu uităm că „în fiecare dintre noi geme un sfânt”16.

____________________
1 Radu Dorin Micu. Cuvintele Părintelui: Un ghid al frumuseţii lăuntrice. – Cluj-Napoca : Mega, 2009, ed. a 2-a, rev., p. 5.
2 Ibidem, p. 109.
3 Ibidem, p. 6.
4 Ibidem, p. 11.
5 Ibidem, p. 13.
6 Ibidem, p. 15-16.
7 Ibidem, p. 16.
8 Ibidem, p. 63.
9 Ibidem, p. 114.
10 Ibidem, p. 105.
11 Ibidem, p. 75.
12 Ibidem, p. 76.
13 Ibidem, p. 96-98.
14 Ibidem, p. 133.
15 Ibidem, p. 100.
16 Ibidem, p. 118.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: