CÂTĂ POEZIE A CURS PE SĂSAR…

de Mircea Crişan

Interviu cu poetul Nicolae Scheianu

Nicolae Scheianu

Nicolae Scheianu este autorul primei antologii a poeziei maramureşene. Într-un interviu acordat GAZETEI, Scheianu vorbeşte despre „poezia care a curs pe Săsar”, despre rosturile ei şi despre cei care şlefuiesc versul.
Reporter: „Povestea” Antologiei…

Nicolae Scheianu: Am vrut să fac, neapărat eu, o antologie a poeziei maramureşene, de multă vreme. În primul rând, pentru că era clară lipsa unui astfel de obiect în spaţiul nostru de desfăşurare, apoi pentru că, poet fiind, voiam să văd cum arată laolaltă toată suflarea „poetească, poeticească”, cum arată toată „poeţimea” din acest spaţiu din toate timpurile, câţi sunt, cum sunt, cât de valoroşi, de autentici sau de provinciali sunt. Şi spun asta cu drag şi cu duioşie, nu cu dispreţ. Chiar îmi place cuvântul „poeţimea”, e ca şi preoţimea, aproape o castă, aproape nişte iniţiaţi, dacă nu chiar nişte mari iniţiaţi, unii. Voiam să văd asta şi nu se putea altcumva decât punându-i laolaltă într-un corp comun, care a devenit această carte pe care am editat-o la Centrul Creaţiei Populare Maramureş, unde sunt referent în domeniu. A fost şi o pornire şi o obligaţie profesională, dacă vrei, pentru că altfel ar fi fost greu să tipăreşti o astfel de carte de aproape 800 de pagini, în condiţiile în care cartea a devenit tot mai greu de tipărit, şi la fel de greu de cumpărat. Bună, rea, asta e şi se poate consulta, poţi să vezi câtă poezie a curs pe Săsar până acum…

Rep.: De ce era nevoie de această carte?Antologie

N. S.: Era nevoie de Antologie din raţiuni de stat şi din necesităţi istorice. Glumesc desigur… Dar nu e bine să nu existe, sigur, acum e pueril şi antic să te gândeşti la „documente”, cum ar fi trebuit să le avem şi nu le avem în multe domenii şi despre multe lucruri din lene, din nepăsare, din tâmpenie, din inconştienţă… Chiar, de ce ne-o fi fost aşa de greu, ca popor, să scriem mai mult şi să lăsăm, dar şi să păstrăm documente în care să se vadă ce a fost într-un anumit domeniu într-o perioadă de timp? Şi dacă am avut, nu prea le-am păstrat, am făcut cumva şi le-am pierdut sau le-am distrus… Raportându-te la trecut, poţi avea nişte certitudini şi nişte răspunsuri. Lipsa documentelor e o inconştienţă, pentru că lumea uită repede sau trimite lucrurile în legendă sau în derizoriu. Ar fi fost rău să fi avut şi noi nişte „culegeri” sau ce ar fi fost ele, despre cei care au scris sau scriau prin secolul al XIX-lea măcar? Fie şi prostii… N-ar fi fost prea greu nici altădată, cred. Tot ce putem găsi în timp, mai vechi de 150, 200 de ani, sunt caiete mucegăite cu „versuri”… De parcă numai moartea ar fi trebuit „consemnată”… Şi apoi ar mai fi fost şi componenta aceea naţională, care ne-ar fi situat mai bine pe scara timpurilor.

 

Rep.: Se poate vorbi de un specific anume al poeziei maramureşene?

N. S.: După cum se va vedea, deschizând antologia, eu am adus nişte mulţumiri unor oameni, vreo 50 cred şi am încheiat „adică o bună parte a valoroasei grupări literare din Maramureş”. Nu te-am trecut şi pe tine, Mircea Crişan, acolo, pentru că nu ne-am văzut de mult timp şi am uitat să te trec pur şi simplu, nu a fost ceva intenţionat. Şi pentru şi în numele acestei valoroase cu adevărat grupări literare am făcut antologia, deoarece eu consider că e nedrept ca poeţi valoroşi cu adevărat să nu fie recepţionaţi ca atare de concetăţeni şi de mediile literare din toată ţara. Sunt poeţi cu mult sub valoarea unora din Maramureş care sunt cunoscuţi în ţară pentru că au fost mai îndrăzneţi şi au fost scoşi în faţă de alţi confraţi sau de lumea în care se învârt şi trăiesc. Noi strâmbăm din nas sau zâmbim şăgalnic atunci când pomenim sau vorbim laudativ despre poeţi precum Vasile „Moral”, Vasile Muste, Gavril Ciuban, Lucian Perţa, Echim Vancea, Marian Ilea, Dumitru Iuga, Marin Slujeru, Ion Burnar, Ioan Dragoş… şi mai sunt destui, ni se pare că facem un sacrilegiu, că nu se poate să fie aşa, doar sunt aici, la îndemâna noastră şi nu au palate şi nici nu merg pe stradă cu bodigarzi… dacă există un specific al poeziei maramureşene acela este că e scrisă de mulţi poeţi buni şi foarte buni care au trecut puţin şi prin poezia populară, dar nu s-au folclorizat şi care pot sta la masă, de la egal la egal cu orice poet (bun, adevărat, nu vorbim de manelişti sau de închipuiţi) din ţară. Dacă ne gândim numai la faptul că din Maramureş provin scriitori precum Augustin Buzura, Nicolae Breban, Ion Zubaşcu, Ioan Es. Pop, Ioan Groşan, Vasile Gogea, parcă se schimbă treaba… Specificul poeziei maramureşene este acela că, deşi are şi poate avea nişte note comune şi nişte particularităţi, reuşeşte să impună, uneori târziu şi cu greutate, valori adevărate, poezie de mare profunzime…

 

Rep.: O poezie dragă din Antologie sau povestea vreunui autor care te-a impresionat…

N. S.: Ştiu „povestea” aproape a tuturor celor din carte, pentru că de la cei mai mulţi am cărţile lor cu autograf şi cu mulţi am purtat lungi discuţii mai mult sau mai puţin literare… Povestea fiecarui autor are câte ceva deosebit, uneori departe de lumea dezlănţuită, comună. Sunt destine şi destine, poeţi şi poeţi.

Rep.: La ce-i bună poezia, după părerea lui Nicolae Scheianu?…

N. S.: „La ce bun poetul, în vreme de ciumă, în vremuri de restrişte”… cum zicea Rilke. „Am fost şi bun şi rău, am fost şi laş şi drept, şi chiar am scris ceva, ce-ar semăna cu nişte versuri… Dar toate astea n-au folosit la nimic, doctore… Cred că m-am îmbolnăvit de moarte, doctore, într-o zi când m-am născut”… Uite ce bine ştiau unii să spună la ce e bună poezia. Cine ştie la ce-i bun poetu’ şi poezia lui?!… Poate că „la nimic, doctore, la nimic…” dar „ştiu bine că toţi oamenii trăiesc” cu ceva înlăuntrul lor de care sunt rar conştienţi, care-i salvează, în cele mai multe cazuri de la disperare. Aud acel ceva în ei şi îşi realizează făptura, îşi conştientizează micimea şi mărimea, chiar urieşimea, dacă va fi existând cuvântul ăsta. Nu se poate ca poezia să nu fie esenţială pentru fiinţa umană, iar absenţa ei din simţămintele omeneşti să nu fie dăunătoare pentru trup şi pentru suflet… Altfel n-ar fi rezistat atâtea mii de ani şi n-ar fi mereu prezentă în orice societate… „E posibil ca poezia să devină pentru societate doar un moft, ca acum, e posibil să pară doar o îndemânare a unora în contra altora mai puţin dibaci, e posibil să devină o ştiinţă falsă şi să existe ghiduri de poezie… cum de altfel există cursuri şi programe de „compus” poezie. Dar cum nimeni nu ştie ce e poezia şi toţi ştiu ce-i poezia, ea va exista şi va dăinui, aşa cum a făcut-o şi până acum, că vor oamenii sau că nu vor… E spirit, esenţă, substanţă, cu adevărat Dumnezeu ştie ce!”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: