poem octombrăratec


Din frunze ce se-nchid în amănunte
De prin păduri ce-şi stivuiesc tăcerea
O vietate dintr-un vârf de munte
Începe-n lume-a şti ce e durerea
Departe de tumultul casei unde
Mijise ochi şi-şi începuse rostul
Domesticit nicicând n-a fost să fie
Deşi în lume rătăcea ca prostul
Trecând peste iluzia de-o clipă
Tribut plătit încrâncenării sale
A retrăit un anotimp cu zâne
În burguri falnice, medievale

Un soi de anamneză nelăsată
În voia sorţii de mulţimea caldă
Îi face pe-amândoi să mai revadă
Un vultur, ce-n lumină blând se scaldă
Un negrăbit urcuş al luminării
Îşi face loc, tot mai adânc, sub pleoape
Spre peştera tăcerii şi-a durerii
Ce e, mereu, cu câte-un pas aproape


Iar drumul, din triunghi către spirală
Îşi cere propriul drept către răbdare
E toamnă, bucuraţi-vă prieteni,
Vine o iarnă pentru toţi, cu Soare!…

(versuri : Adrian POP )

(montaj realizat de  Luminiţa Şorega)

https://ebibliothecaseptentrionalis.files.wordpress.com/2011/10/poem-octombraratec.pdf

(cântă Mihaela Drăgănescu)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: