No man’s land bibliografic

de Angela-Monica JUCAN

Cititoras_foto_Delia FloreaLa sfârşitul mileniului al doilea – de după Hristos, desigur –, devenise evident faptul că ofensiva electronicului asupra tiparului are şanse reale de victorie sau cel puţin că, în comunicarea prin scris, tradiţionalul şi modernul vor convieţui. În loc să-şi pregătească uneltele pentru a primi şi valorifica noul tip de documente, bibliotecarii s-au lansat, mai bine de un deceniu, până la saturaţie, în patetice şi infertile pledoarii pentru „carte”. Viaţa însă a mers neromantic înainte, iar acum producţia editorială şi publicistică online are o pondere considerabilă în spaţiul ofertei pentru „citit” şi este în galopantă expansiune. Cartea tipărită continuă să apară datorită cererii de pe piaţă, deci din motive mercantile (deşi cererea nu e pragmatic motivată), nu graţie apelului sentimental al unora. E cert că este nevoie de ea. În schimb, publicaţiile seriale editate în prezentare clasică îşi pierd, pe zi ce trece, tot din cauze pecuniare, cumpărătorii, dar câştigă cititori dacă apar şi pe internet.

Compartimentul bibliografic al bibliotecilor este, în acest moment, foarte atins de torentul informaţiei difuzate în sau şi în format electronic, pentru că nu şi-a adaptat încă, la noul val de documente, instrumentele necesare descrierii bibliografice. Suntem, deocamdată, pe un teren al nimănui iar bibliograful trebuie să se descurce după felul în care înţelege (fiecare, diferit) lucrurile. Ar fi nevoie, întâi, de definiri, apoi de o normare. Deocamdată avem doar întrebări şi rezolvări după inspiraţie. Dar încă se întâmplă ca inspiraţia să nu dicteze altceva decât ignorarea surselor electronice de documentare – soluţie „a struţului”. Este, probabil, dorinţa de a evita fragmentarul unor descrieri în care nu se mai pot respecta clasicele „zone”. Este firesc. Bibliograful trebuie să ofere informări de calitate. Este nefiresc. Bibliograful are şi de asigurat accesul publicului la cât mai multă informaţie.

Când o revistă apare în două aspecte (tipărit şi electronic), trebuie să stabilim dacă sunt două reviste sau una. Dacă le considerăm ca fiind două, înseamnă că sunt două locuri de apariţie ale unui articol şi trebuie să facem două descrieri (nu agreăm înşiruirea „în continuare”, cu despărţiri prin punct şi virgulă, năucitoare pentru cel care consultă lucrarea şi creatoare de confuzii), câte una pentru fiecare format. Dacă apreciem că e numai o publicaţie – având acelaşi titlu şi aceeaşi redacţie –, vom face numai o descriere. De ce am putea înţelege două reviste, când ele sunt „aceeaşi”? – Pentru că nu întotdeauna au acelaşi conţinut: de multe ori, ediţia pe hârtie e mai bogată. Şi pentru că, fizic, se prezintă diferit, chiar dacă în ele se poate citi acelaşi lucru. Atunci de ce să oscilăm în decizie? – Fiindcă trebuie să avem în vedere şi o chestiune de multiplicare. Ceea ce apare pe ecran este, practic, un exemplar dintr-un tiraj, exemplar absolut fidel originalului când e vorba de un PDF şi cu totul infidel, ca oglindă a paginii, în cazul revistelor de tip blog. Dar ceea ce se vede pe ecran este într-adevăr un singur exemplar, sau e unul dintr-un tiraj infinit, având în vedere că aceeaşi pagină poate apărea simultan pe mii de ecrane? Acesta este însă un aspect care interesează puţin descrierea bibliografică. Puţin, totuşi, da, deoarece, dacă avem de-a face cu un exemplar unicat, ar trebui făcute anumite menţiuni, însă altele decât cele care se fac la documentele rare (acestea, moderne, numai rare nefiind!). Nu s-a hotărât încă nimic în acest sens.

Ne-ar mai interesa şi ce este linkul, ca să ştim ce facem cu el. Este o „legătură”. Care ne duce la o pagină sau la o adresă? Oricum ar fi, singura indicaţie de localizare este, de foarte multe ori, linkul (care, în sine, nu e nici pagină, nici adresă, ci doar un fel de mijloc de transport). Dacă avem în vedere faptul că ne-a dus pe o pagină, trebuie să punem linkul în rând cu paginile din ediţia tipărită, desigur, la sfârşitul lor. Dacă revista apare doar pe ecran, nu şi pe hârtie, linkul ţine loc de cifră de pagină şi atunci, înainte de a-l consemna, vom pune virgulă, dar „nu merge” să-l introducem şi prin „p.” (deci nu-i pagină!).

Revistele online creează, deseori, şi probleme de datare, pentru că nu toate au arhive clare pentru cei mai puţin instruiţi în folosirea motoarelor de căutare; sau arhivele nici nu există, iar la afişarea pe ecran a articolului nu apare nicio dată. Exemplu foarte negativ este revista „Agero” (Stuttgard), în care eşti, ca bibliograf, pur şi simplu pierdut în spaţiu şi mai şi poţi cădea în plasa confuziilor, pentru că revista afişează, ca timp de apariţie, un interval de o săptămână, dar pe prima pagină rămân, până la epuizarea capacităţii ei, articole mai vechi, postate la date diferite. Dacă nu cunoşti revista, ai putea crede că toate sunt din respectiva săptămână. După ce ies de pe pagina de front, ele se depozitează „undeva”, unde, „cumva”, pot fi găsite, dar, bineînţeles, fără dată de apariţie. Tot în „Agero”, unii autori îşi datează articolele, ceea ce e o altă capcană pentru bibliograf, data redactării textului putând fi foarte îndepărtată de data apariţiei lui.

Perfect contrast cu revista „Conexiuni” (New York) – paradis al bibliografilor care, într-o excelent concepută arhivă, găsesc foarte confortabil toate datele de apariţie de care au nevoie, minus, desigur, pagina, dar în locul ei se va consemna adresa articolului. (Să nu mai vorbim de paginile frumoase, calme, creatoare de plăcut ambient.)

Când un serial (unul?) apare în două formate, se întâmplă să existe şi două date. „Gândacul de Colorado”, de exemplu – revistă, trebuie precizat, de foarte bună calitate, din toate punctele de vedere – este o publicaţie „în doi timpi” şi două ipostaze. Un articol poate să apară pe ecran în 25 octombrie, iar în ediţia tipărită, în numărul pe decembrie. Cum îl va consemna bibliograful altfel decât în două descrieri?

Cotidianul băimărean „Graiul Maramureşului” apare pe hârtie şi pe ecran, fără decalaj de timp, dar acelaşi articol poate avea două titluri! De pildă, în ediţia tipărită din 26 octombrie 2010, un articol este intitulat Ieri, la Baia Mare, a fost cinstită Ziua Armatei, iar în ediţia online – Ieri a fost cinstită Ziua Armatei. Altfel, acelaşi autor, acelaşi text, acelaşi ziar, aceeaşi dată.

În afară de ediţia tipărită, cotidianul clujean „Făclia” are un site nepersonalizat (templet), în care anul de la apariţie, numărul, data calendaristică pot fi extrase doar de pe imaginea primei pagini a numărului curent (care, la apariţia următorului număr, dispare, actualizându-se). Fără un exemplar pe hârtie, dacă articolul care ne interesează nu are cel puţin începutul pe prima pagină, nu-i vom şti pagina/paginile. Rareori avem şi acest noroc: un articol de pe prima pagină a ziarului din ziua în curs! De cele mai multe ori, la această publicaţie, accesată doar prin internet (că poate suntem departe de judeţul Cluj, unde se poate găsi acest ziar), va trebui să dăm o descriere trunchiată. Sigur că bibliograful nu se va simţi bine. El ştie că în această publicaţie toate elementele de care are nevoie la descriere există, numai că… nu se văd!

Mai sunt reviste la care, dacă eşti cititor ocazional (neavizat, deci), e posibil să nu-ţi dai seama ce titlu au! E o situaţie mai rar întâlnită, dar există cel puţin una: publicaţia care afişează pe frontispiciu „titlul” „Vâlcea turism”, dar, din varii surse, poţi afla că, de fapt, se numeşte „Starpress”!

Sursa informaţiei poate fi şi un blog personal. De obicei, aici este datare, chiar cu ore şi minute, dar şi aici se întâmplă (chiar des) să nu poată fi stabilit vreun titlu al publicaţiei în care se găseşte informaţia (titlu de blog). Linkul va compensa şi acest neajuns?

Informaţia bibliografică mai poate fi culeasă de pe diferite site-uri (ale unor instituţii, de exemplu), şi în acest caz existenţa datei calendaristice fiind un noroc pentru bibliograf. Dar, cel mai sigur, va lipsi autorul, prezentările de pe site-uri fiind rareori semnate, deşi nu par să fie realizate de un colectiv.

Se pare că nuanţările intră în declin. Peste tot – globalizare. Descrierile bibliografice pierd şi ele din sensibilitate. Nu se mai poate lucra în dimensiunile acurateţei.

(Mulţumiri colegului Marcel Ţura pentru toate informaţiile oferite.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: