Dragă Moş Crăciun

Ai trecut, bezmeticule, pe la toţi pe-acasă, da’ la mine nu te-ai îndurat să laşi măcar o măslină, o dudă ceva…

Florentina Loredana Dalian_2Care va să zică, de sărbători, la toată lumea a venit „Moşul” cu prima de Crăciun, numai pe mine m-a pocnit c-o avansare. Am avansat, adică, de la depozit – unde eram şef – taman la poartă, pe post de paznic, batjocura tuturor. Că parcă ce vină am eu că ăla de mi-a făcut inventarul ultima dată nici nu vedea bine, nici nu prea ştia să numere! C-a numărat de nu ştiu câte ori, dar tot nu-i ieşea socoteala, ieşi-i-ar ochii să-i iasă! Ba electrozii de sudură, ba piesele de schimb pentru pompe, ba nuş’ ce fleacuri de uleiuri K80. C-am furat, auzi!

N-am furat, păcatele mele, da’ de luat, am luat, nu zic nu. Că dacă nu luam eu, tot se găsea vr’unu’ mai deştept… şi, decât să plătesc după altul, mai bine după mine. Nu? Şi uite-aşa, conform principiului „Hoţul, paznic la pepeni să-l pui”, m-am trezit cu mine-n poartă. Şi treaz am rămas. C-aicea nu mai merge ca-nainte, să mai tragi o duşcă printre rafturi. Acuma tre’ să stai băţ în poartă şi, când intră ăia, să-i miroşi, să-i adulmeci, ba, la unii mai dubioşi, le pui şi fiola. Păi da! Uite-aşa m-am trezit că strigă unu’ după mine-ntr-o zi „Băi, nea Fiolă!”, de-am rămas sidefat când l-am auzit.

Eh! Câte nu-ndură omul ca să pună ceva sub brad la copii! Că-n nădejdea ta, Moşule, am rămâne şi fără ultima minciună frumoasă în care doar proştii mai cred. Da’, dacă te prind pe-aici, îţi rup picioarele, n-avea grijă! Cu patul puştii ţi le rup. Că mi-au dat şi armă, una veche, de la paş’pa’, dar cartuşe nu mi-au dat, că n-am permis de port armă. Nu că n-aş şti să trag, ba încă trag foarte bine, dar n-am trecut de controlul psihologic. Când doctorul m-a întrebat care-i deosebirea dintre femeie şi bărbat, i-am răspuns: „Una singură – femeile sunt mai proaste”. De unde să ştiu că mustăcioasa care m-a interogat era femeie?!

Şi-aşa s-ar putea să mi-o ia. Vreau să spun arma. Că am ameninţat pe cine nu trebuie cu ea. Un francez venit în delegaţie, pe care l-am auzit zicând către altul „Se la vi an roză”. Adică se… la vie cu Roza. Roza-i bucătăreasa şi-i soră-mea. Îţi dai seama că n-am putut răbda. I-am proptit ţeava la ombilic şi-am răcnit la el: „Cine se, mă, la vie, cu Roza? Şi de unde ştii tu, mă, i-ai văzut? Şi dacă se, pe tine ce te … grija?” Eh… pe chestia-asta am luat zece la sută pe trei luni, dar am scăpat ieftin. Că mi-e că, dacă aveam glonţ pe ţeavă, îl şi decapitam de ouă. Norocul lui! Da’ şi-al meu! După aia am aflat că s-ar putea să fie viitorul patron.

Aşa că, Moş Crăciun – tot te flendureşti tu peste tot – mai bine mi-ai găsi şi mie un loc de muncă, ceva călduţ aşa. Da’ vezi să nu mă trimiţi la turnătorie! Am spus călduţ, nu fierbinte. Uite, am auzit că, de când cu intrarea în UE, şi-a deschis Suedia porţile pentru noi. Iar eu sunt acuma specialist în porţi. Că sunt deştept şi învăţ repede.

În Spania nu mă duc. Nu că nu mi-ar plăcea căpşunile, se și fură mai uşor decât ţevile, dar, din păcate, sunt persiflabile, se trec repede şi ce poţi să mai faci cu ele după aia? Şi după toate astea, la ăia te mai aleargă şi taurii pe stradă. Ce treabă am eu cu taurii? Eu sunt specialist în viţeluşe. He, he… dintre toate, cea mai încălţată-i nevastă-mea. Că mi-a aliniat, de Moş Nicolae, zece perechi de cizme la uşă, de-am crezut că fac hapoplexie. Şi chiar am făcut. Am luat adică nişte hapuri, că simţeam că mă sufoc. Dar, din greşeală, am umblat şi la stocul de Viagra al lui tata-mare (să nu crezi că eu aş avea nevoie!), şi ce-am păţit după aia… numai colegul meu de tură ştie.

Nici în Italia nu mă duc. Am fost odată, mi-a ajuns. Mă angajasem să fac curat la o cucoană simandicoasă. În prima zi, găsind pe-acolo nişte cătuşe, am vrut s-o întreb ce să fac cu ele. Dar cum nu prea o rupeam bine în italiană, am zis „Ce se face cu ele?”. Iar cucoana mi-a răspuns în doi peri: „Ce, nu ştii ce se face cu cătuşele?” Atuncea eu, ca să nu mă creadă de la ţară şi să-i arăt că ştim şi noi d-astea, iute am legat-o de pat şi m-am urcat pe ea. Da’ numa’ n-am avut noroc. Doar ce-ncepusem să-mi aduc aminte cum se face, că m-am şi simţit pălit în ceafă. Era bărbate-su, de meserie carabinier, care-şi uitase cătuşele acasă şi se-ntorsese după ele. Ce bezmetic, dom’le! Cum să pleci de-acasă fără cătuşe?! Şi să le laşi pe mâna unei muieri care nu ştie vorbi româneşte!

Ei, greu, Moş Crăciun! D-aia zic, dacă tot nu te-ai îndurat anul ăsta să-mi laşi vreo bomboană, cată măcar să-mi găseşti vreun job mai acătării, ce bradu’ meu! Hai, şi nu mă mai ţine atâta de vorbă, că mi se termină tura şi tre’ să scriu ceva şi-n raport!

Aşadar, eu îţi doresc la revedere şi, până la anul care vine, te salut cu respect şi afecţiune. La cap.

Al tău nepreţuit şi neavenit,

Fane portarul.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: