Echipa regală

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniPreotul s-a ridicat din aşternuturi mai devreme ca de obicei, era o zi mare, o zi de sărbătoare, un fel de duminică şi jumătate, după obişnuita primenire de dimineaţă, a îmbrăcat reverenda, şi-a legat peste mijloc brâul sacerdotal şi a strigat-o pe preoteasă, e gata, poate veni. Zâmbitoare ca întotdeauna, cu privirile scăldate într-o lumină purificatoare, consoarta feţei bisericeşti a intrat în încăpere, l-a măsurat de sus până jos şi l-a liniştit aşa cum îl liniştea de fiecare dată când pleca la slujbă, eşti bine, nici nu puteai arăta mai bine de aşa. Această zi e mai mult decât o duminică nu numai pentru preot, primenit de sărbătoare, pentru primar, pregătit şi el, pentru cei doisprezece flăcăi călări, de asemenea, ci şi pentru întreaga suflare a satului, căci astăzi va sosi mult-aşteptata echipă regală. Ca şi altă dată, încă de ieri au fost luate cele mai potrivite măsuri pentru ca musafirii să se poată bucura pe deplin de întreaga lor ospitalitate, ne referim doar la cele stabilite pentru ceremonialul de întâmpinare şi pentru masa festivă, că altele, ce vizau chestiuni de cazare, de organizare şi desfăşurare a activităţilor de cercetare, atât cât au ştiut ei ce presupune investigaţia sociologică, au fost luate cu multă vreme în urmă, chiar din ziua în care au aflat că majestatea sa îşi va îndrepta graţia şi bunăvoinţa către satul lor. Astfel, a fost ridicată în faţa bisericii vechi o poartă de triumf, îmbrăcată în crengi de brad şi având scris cu împletituri florale, bine aţi venit, trăiască echipa regală, autorităţile locului, avându-l în frunte pe preot, vor închide culoarul lung de peste patru sute de metri, format din cei peste şase sute de bărbaţi şi femei, copii şi copile, rânduiţi de o parte şi de alta a drumului, tot aşa cum, în vremurile de demult, strămoşii lor l-au aşteptat pe împărat. Încă de la ivirea ei, ziua de început de iulie s-a arătat a fi una darnică în toate, când regele îşi trimite specialiştii pe teren dă şi Dumnezeu o mână de ajutor ca totul să iasă ca la carte, cerul senin îşi aştepta stăpânul să-i împânzească întinderile cu strălucirile sale, ploaia scurtă, dar bogată de peste noapte a împrospătat locurile, înviorând verdele pădurilor şi al păşunilor şi măturând mizeriile uitate sau nevăzute în albia râurilor, mai mult ca în celelalte duminici, doar de asta am spus că e vorba de o duminică şi jumătate, sătenii erau mult mai frumoşi şi plăcuţi vederii, şi la port, dar şi la vorbă, când e nevoie, ne schimbăm şi haina, şi limbajul, suntem atenţi să fim aşa cum, de regulă, nu suntem, dărnicia zilei împlinindu-se cu bucuria Preotului de a fi gazdă primitoare, drept pentru care părintele paroh s-a retras în colţul de rugăciune, s-a pus în genunchi, şi-a împreunat mâinile, a închis ochii şi s-a rugat. (…)

Prima grijă a Preotului, ieşit în curtea casei parohiale, a fost să întrebe dacă fanfara şi cei doisprezece călăreţi au plecat deja spre comuna vecină, aflată la un ceas de mers cu picioarele către soare-apune, până unde echipa regală va călători cu trenul, iar de acolo va ajunge în sat cu căruţele, nu ştim câte, poate tot douăsprezece, atâtea câte vor pleca peste două luni şi jumătate să ducă echipa la gară. (…)

Da, părinte, fanfara, călăreţii şi căruţele au plecat la gară, nu mai rămâne decât să-şi ocupe fiecare locul stabilit şi să aştepte sosirea înalţilor oaspeţi, care, după aşteptări suficient de lungi încât sătenii să-şi piardă răbdarea, iar cerul să se acopere cu nori groşi de ploaie, până şi Dumnezeu şi-a pierdut indulgenţa, a sosit. Directorul echipei, de fapt al tuturor echipelor regale, savant, fost ministru şi mâna dreaptă a regelui în ampla acţiune de culturalizare a ţăranilor, dacă ar fi să respectăm adevărul istoric, ar fi ajuns în sat abia după câteva zile de la sosirea echipei, cum încă un ceremonial de bun-venit i-ar fi obosit şi pe săteni, şi pe cititori, noi l-am adus şi pe el acum. După marşul de întâmpinare şi după mulţi ani trăiască, fanfara a făcut loc oficialităţilor locale să iasă în faţă, să-şi strângă mâinile cu Ministrul, cu inspectorul echipei, originar din satul lor, cu şeful acesteia şi cu toţi ceilalţi, medicul, maistra de gospodărie, asistenta socială, alt medic, etnograful sociolog, veterinarul, un al doilea etnograf sociolog, profesorul de educaţie fizică, studentul la agronomie şi al treilea etnograf sociolog, în total douăsprezece persoane, ce coincidenţă, tot atâtea câte căruţe îi vor duce înapoi la gară peste două luni şi jumătate. Celor care au avut curiozitatea să verifice şi răbdarea să numere le spunem că pe Ministru, şi pentru că l-am adus noi deodată cu ceilalţi, şi pentru că avea acest rang, nu l-am pus la numărătoare, dacă tot ne-am permis să obligăm un ministru să vină când am vrut noi, şi nu când a venit el, nu am mai îndrăznit să-l băgăm în aceeaşi oală cu ceilalţi, nici măcar regele, deşi era suficient de indiferent la toate încât să nu creadă nici în superstiţii, n-ar fi trimis într-un sat de credincioşi în cele bune, dar şi în cele rele o echipă formată din treisprezece profesionişti, de unde putem trage concluzia că majestatea sa era un mistic, specialiştii, exceptându-l pe Ministru, fireşte, având misiunea de a lumina un sat, erau tot atâţia câţi au fost apostolii Mântuitorului, având misiunea de a lumina o lume. După cum bine a înţeles Preotul când a fost înştiinţat de această importantă acţiune, echipa va avea în componenţă oameni specializaţi în diferite profesii şi profiluri, cu scopul de a face o cercetare sociologică şi etnografică a ţinutului, dar şi de a culturaliza ţăranii, de a-i învăţa modul de creştere a animalelor, de cultivare eficientă a terenului agricol, de amenajare complexă a teritoriului, de a-i iniţia în tainele unei igiene corecte şi ale unei sănătăţi publice, dar, văzând părintele câţi musafiri au coborât din căruţe şi ştiind cam câte suflete numără parohia sa, l-a întrebat pe inspectorul echipei, nu se putea supăra, era unul de-al lor, născut pe aceste meleaguri, dacă nu cumva sunt prea puţini pentru câte şi-au propus să facă. Acum da, dar mai târziu nu, peste două săptămâni vor mai sosi două grupuri, după cum s-a şi întâmplat, primul grup, douăzeci şi patru de cercetători, ajungând în sat după paisprezece zile, urmat la numai o zi de al doilea, douăzeci şi şase, aşa că şaptezeci şi doi de specialişti şi un savant puteau acoperi toate domeniile social-politice, economice şi culturale ale unui sat, fie el şi de importanţa pe care, sperăm, i-am dat-o de-a lungul acestei cărţi. În drumul spre şcoală, unde erau pregătite sălile pentru ospăţ, norii de ploaie dacă tot s-au adunat pentru o treabă anume şi-au văzut de treabă, scuturându-se, nu pentru multă vreme, însă, dar suficient de tare încât să-i ude pe toţi până la piele, numai bine pentru a-l determina pe Preot să constate că cerul binecuvântează cu stropi graşi activitatea echipei care, astfel, nu va putea fi decât una rodnică şi îmbelşugată, dar şi pentru a-i motiva pe toţi cei cu drept de a lua parte la masa festivă să dea pe gât cu nerăbdare şi plăcere un pahar de tărie aspră ca focul, chiar bună pentru încălzirea trupului înfrigurat de îmbrăcămintea udă. Ca întotdeauna, mesele festive au un rol bine definit, dincolo de a fi semnul unei mari ospitalităţi susţinute financiar de un număr mai mare de persoane decât cel participant la masă, cu toţii suntem contribuabili, dacă se ospătează stăpânii sau şefii şi înalţii oaspeţi, de bucurie că am contribuit şi noi la îndestularea lor, nouă nu mai are cum să ne fie foame, aceste ospeţe reprezintă un bun prilej de a pune lucrurile la cale şi, mai mult decât atât, de a lega noi prietenii, tot aşa cum, şi de această dată, la un pahar de vorbă, oficialii comunei au înţeles mai exact ce vor cercetătorii de la ei, nu vor altceva decât ceea ce vrea regele, iar regele vrea binele supuşilor, tot acum fiind pe cale de a se înfiripa relaţiile de prietenie dintre Preot şi Ministru, dintre primar şi inspector, dintre mai-marele peste bătrânii satului şi şeful echipei, dintre bucătăreasa cea tânără şi studentul la agronomie, prietenii care au durat peste vreme, cum este cea dintre Preot şi Ministru, dar şi trecătoare, precum cea dintre student şi bucătăreasă. La ospăţ, au aflat că echipa va turna un film cu satul lor, cu toate datinile şi obiceiurile, cu mulţi săteni, surprinşi în diferitele ipostaze ale vieţii pastorale. N-ar fi mai bine să facă două, a întrebat Moşul, mai-marele peste sfatul bătrânilor, că la câte datini şi obiceiuri au şi la câţi vieţuiesc în comună, un film nu-i va încăpea pe toţi şi pe toate, sugestie acceptată de Ministru, care a hotărât pe loc, nu înainte de a mai da pe gât un pahar de ţuică, nu ştim al câtelea, da, se vor realiza două producţii cinematografice, cu toate că dacă ar fi ştiut câte probleme vor apărea, ar mai fi consumat atâtea pahare de tărie, câte să-l facă să uite ce înseamnă amabilitatea şi solicitudinea şi să-i anunţe că nu se va mai turna niciun film, chiar dacă ei îi toarnă pahar după pahar. Deşi petrecerea s-a întins până aproape de miezul nopţii, niciunul dintre cei prezenţi nu s-a înveselit într-atât, încât să uite că trupul, pe lângă mâncare şi băutură, are nevoie şi de odihnă. (…)

Cei cincizeci de specialişti veniţi ulterior, toţi tineri, să nu tragem însă concluzia că erau mai puţin pricepuţi în activitatea de cercetare, nu au fost daţi spre cazare fiecare unei familii anume, ci li s-a pus la dispoziţie podereiul dinspre nord, situat aproape de casa parohială, unde şi-au întins corturile, poate chiar în locurile unde, cu mult timp în urmă, la venirea împăratului, tunarii şi-au aşezat treascurile, Preotul oferindu-le fân proaspăt şi moale pentru aşternut, lemne de foc, făină pentru mămăligă şi tot ce şi-au dorit, poate nu chiar tot. Dimineaţă de dimineaţă, tinerii se spălau până la brâu în apa rece, totuşi, dar curată a râului ce izvora din munţii dinspre miazănoapte, pe de-a-ntregul se spălau, în aceeaşi apă, noaptea, când privirile curioşilor, copii în genere, erau de mult îngropate sub pleoapele închise de greutatea somnului. Apoi, cât era ziulica de mare, fiecare îşi vedea de treabă, cercetarea sociologică este o muncă pe cât de frumoasă şi atractivă, pe atât de ingrată şi dificilă, nu toţi suntem dispuşi să răspundem când şi cum un sociolog are timp şi chef să ne întrebe, cum nu suntem cooperanţi şi înţelegători nici când ni se spune ce şi cum să facem ceea ce până atunci nu am făcut cum trebuie chiar dacă am crezut că e bine, iar dacă cei aleşi refuză, eşantionul nu mai este reprezentativ, prin urmare, investigaţia sociologică nu-i completă, iar rezultatele sunt departe de a fi edificatoare, astfel că, seara, erau o binecuvântare scurtele bilanţuri, conferinţele de planificare, rugăciunea în grup sau în particular, dar mai ales sărbătorile în jurul focului. (…)

În cele două luni şi jumătate, echipa nu numai că a făcut cercetări sociologice, dar, aşa cum şi-a propus, s-a pus serios pe treabă, arătându-le ţăranilor cum să trăiască, de se minunau ţăranii cum au putut ei trăi până atunci fără a şti să trăiască. Au învăţat de la trimişii regelui, oameni cu carte, şcoliţi ani buni în cele mai bune şcoli, ce şi cum e de făcut într-o gospodărie şi într-un sat, într-o zi şi într-un an, ca viaţa să li se pară mai frumoasă decât este în realitate. Altfel, au fost instruiţi cum să exploateze raţional pădurile, cu pagube puţine şi profituri mari, cum să extragă zăcămintele pământului, într-o muncă grea precum cea a mineritului, fără pierderi de vieţi omeneşti şi cu câştiguri în sănătatea fiecăruia, care meşteşuguri sunt profitabile şi care nu, care sunt de perspectivă şi care sortite dispariţiei, ce fel de lucruri meşteşugite au căutare pe piaţă, cum trebuie să arate produsul finit pentru a fi competitiv cu altele de acelaşi fel, când trebuie ridicat sau coborât preţul cerut pentru a ieşi mereu în beneficiu, cum să-şi facă meseria meseriaşii pentru a nu-şi pierde clienţii vechi şi pentru a-i câştiga pe cei noi, cum poate fi condusă o localitate astfel încât cei conduşi să aibă impresia că participă şi ei la conducere, ce fel de decizii şi hotărâri se pot lua spre folosul tuturor, nu numai al celor care le iau, cum poate fi pusă în practică învăţătura şi competenţa celor instruiţi pentru un scop anume, ce scopuri trebuie să aibă un individ, o familie şi o comunitate, care sunt mijloacele cele mai adecvate pentru atingerea ţelului propus, ce fel de relaţii se statornicesc între membrii unei familii, între vecini şi între toţi localnicii şi cum anume se statornicesc ele, cât trebuie investit într-o relaţie pentru ca ea să lase impresia unei armonii depline, cum pot fi evitate altercaţiile, ce trepte trebuie urcate pentru ca succesul să fie deplin, cât la sută din educaţia unui copil revine învăţătorului şi preotului, şi cât la sută familiei, cum pot fi evitate eşecurile. Totodată, li s-a arătat modul de îngrijire a unui animal spre a fi mulţumit şi animalul, şi stăpânul, ce-i de făcut pentru a obţine o producţie mai mare de lapte, de lână, de ouă şi de carne, ce lucrări, când şi cum se fac ele pentru ca recolta de leguminoase, de cereale şi de fructe să fie maximă, care culturi sunt rentabile şi care nu, ce presupun igiena individuală şi igiena colectivă, cum se tratează anumite boli, ce măsuri profilactice se iau pentru a evita epidemiile, ce înseamnă alimentaţie raţională, care sunt secretele unei bucătării eficiente, cum se menţine tonusul ridicat, care sunt avantajele unei educaţii fizice sistematice, cum trebuie să arate o casă îngrijită şi curată şi o curte ordonată, cum se întreţin drumurile, şanţurile, albiile, podurile, imaşurile şi toate celelalte construcţii şi locuri de folosinţă comună pentru ca localitatea să arate cu adevărat a comună, cum se pot gospodări pe plan local fără a aştepta bani din vistieriile ţării sau intervenţia autorităţilor regionale. Dar, mai mult decât orice, i-au învăţat cum să-şi facă viaţa mai frumoasă, mai utilă şi mai plăcută, cum să-şi valorifice tradiţiile şi bogatele resurse etnografice şi folclorice, ce instituţii locale pot fi înfiinţate pentru ca inşii talentaţi într-un domeniu sau altul să-şi pună în practică înclinaţiile artistice, cum poate fi cultivat şi menţinut interesul pentru frumos, ce metode pedagogice foloseşte învăţătorul pentru ca elevul să-şi fructifice întreaga lui capacitate intelectuală, ce metode educative nu sunt eficiente, cum se menţine trează dorinţa de a învăţa, ce înseamnă cultură, culturalizare şi civilizaţie şi multe, multe altele, pe care sătenii n-ar fi avut cum să le cunoască dacă regele, în marea sa dragoste faţă de popor, n-ar fi trimis echipa regală să le spună şi să le arate.

Atâtea idei înţelepte, învăţături bune şi fapte măreţe nu se puteau consuma într-un singur sat fără ca ele să ajungă la urechea oamenilor ce populau aşezările acelei văi, chiar şi cele situate dincolo de munţi, astfel că acest capăt de lume s-a transformat într-un fel de buric al pământului, loc de pelerinaj nu numai pentru cei măcinaţi de boli incurabile, veniţi la tratament cu mari speranţe în priceperea medicilor şi în efectul curativ al medicamentelor gratuite, ci şi pentru toţi cei însetaţi de cunoaştere, ajunşi pe aceste meleaguri cu încrederea că specialiştii echipei au răspunsuri la toate întrebările ce le frământă mintea, când o localitate devine corn al abundenţei, străinii şi neaveniţii îşi vor găsi acolo neamuri de sânge suficient de apropiate încât să le stea pe cap ca să poată profita de binefacerile şi belşugul oferite cu prisosinţă de cei ce au de unde să dea, că doar nu dau din buzunarul lor. Asta pe de o parte, pe de alta, în mod firesc, satul a devenit şi un măr al discordiei între localităţi, de ce numai acolo şi nu peste tot, de ce numai la unii şi nu la toţi, majestatea sa, ţine-l, Doamne, cât mai mult, de ce nu ţine cu tot poporul, adică ei nu sunt popor, cum sunt ei poporul măriei sale dacă măria sa e mărinimos numai cu unii, i-au crezut cumva aşa de dezgheţaţi la minte de s-au gândit că ei nu au nevoie de culturalizare, nu sunt ei prea deştepţi, dar nici aşa de proşti să nu vadă că n-au fost băgaţi în seamă, ce, au ei ceva în plus, au cumva coarne sau bube în cap de s-a ferit echipa regală de ei, dacă au, cu atât mai mult medicii curţii regale ar fi trebuit să vină în localitatea lor, sau or fi crezut că nu au posibilităţi de cazare şi întreţinere, că un pahar de ţuică, nişte fân pentru aşternut, lemne de foc şi făină de mămăligă avea şi popa lor să le dea tinerilor specialişti, de ce când s-au stabilit satele-pilot nu a fost stabilită şi aşezarea lor, nici nu-i interesează criteriile de selecţie de vreme ce au fost lăsaţi pe dinafară, promisiunile că odată le va veni şi lor rândul să le facă lui mutu, poate el va crede, la câte aşezări are ţara, lor nu le va veni rândul nici la paştele cailor. (…)

Pentru o imagine cât mai cuprinzătoare a situaţiei în care s-au aflat membrii echipei, e bine să amintim că dincolo de aspectele cu adevărat benefice pentru întregul sat, chiar în sat s-au găsit oameni refractari la învăţăturile şi sfaturile specialiştilor, adică de ce, ei până acum nu au ştiut cum trebuie crescută o vacă sau o oaie ca să dea lapte, sau cum trebuie arat şi semănat ogorul ca să ai ce culege la toamnă, ce vor să spună capitaliştii ăştia pricepuţi la toate, că ei sunt nişte tâmpiţi şi idioţi, că nu ştiu să se poarte unii cu alţii, dar până a veni echipa regală ei cum au ştiut ce înseamnă buna vecinătate şi respectul între oameni, adică numai de aici încolo copiii lor vor şti să înveţe, până acum au fost nişte dobitoci, atunci, inspectorul echipei, că e de la ei din sat, cum a ajuns aşa domn mare şi aşa de înţelept, că pe vremea când îşi tocea coatele pe băncile şcolii nici măcar nu se pomenea de culturalizarea poporului, auzi la ei, păi dacă nu le-ar fi spus ce e aia exploatare raţională, ei n-ar fi ştiut să doboare un copac sau să aducă minereurile la suprafaţă, dar când strămoşii lor intrau în străfundurile pământului să scoată aurul şi argintul afară sau tăiau pădurile pentru a-şi ridica o casă sau pentru a se încălzi peste iarnă, a venit vreo echipă regală să le arate cum să facă asta, numai dacă le spune un veterinar din capitală ce înseamnă însămânţare eficientă ştiu ei să meargă cu vaca la taur, care meserii şi care meşteşuguri sunt de perspectivă vor vedea ei în perspectivă, deocamdată fac ceea ce ştiu că trebuie făcut, auzi şi la domnişorica aia, cică e maistră în gospodărie, păi dacă nu era ea, nevestele lor n-ar fi ştiut să frământe de pâine sau să pună ceaunul de mămăligă la foc, vine ea să le înveţe cum să ţeasă cu spor de parcă ea le-a ţesut covoarele şi pânzele până acum, auzi acolo, igienă individuală şi colectivă, cum adică, ei sunt nişte nespălaţi şi păduchioşi, vor să spună că au casa şi curtea nemăturată şi neîngrijită, le-au găsit cumva gunoiul până la grindă, măsuri profilactice, du-te şi nu mai spune, dar până azi cine i-a scăpat de boli, lasă, că viaţa frumoasă, utilă şi plăcută ştiu să şi-o facă şi singuri, până a veni îngâmfaţii ăştia, ei nu ştiau să bată o carte, să stea la taclale, să piardă vremea prin sat sau la cârciumă, asta este frumuseţea şi utilitatea timpului liber, că după o săptămână de împins vagonete pe galerie sau de ridicat cu ţapina buşteni pe rampă numai de ascultat poezii şi snoave în curtea şcolii nu-ţi arde, că ce te arde mai repede poate fi stins cu un pahar de horincă la crâşmă sau cu o bârfă pe podul din mijlocul satului, noroc cu majestatea sa că se gândeşte la toate, altfel mureau proşti şi nu ştiau cum se curăţă un şanţ, cum se îndreaptă un gard sau cum se mulge o vacă, dacă inteligenţii ăştia au crezut că sunt proşti, apoi uite că nu sunt. Pe cârtitori şi răzvrătiţi, e drept, nu mulţi la număr, îi liniştea şi-i îmbuna Preotul, părintele duhovnic al tuturor şi păstorul mai ales al oilor rătăcite. (…)

Mărturiile scrise referitoare la activitatea echipei ne fac să înţelegem că armonia era cuvântul de ordine în relaţia specialişti-săteni, colaborarea era de aşa natură încât trimişii regelui trăiau satisfacţia găsirii aici a unui teren fertil pentru învăţăturile lor, iar sătenii erau mulţumiţi că musafirii nu au stat pe capul lor două luni şi jumătate, ba chiar mai mult, după cum vom vedea mai încolo, fără ca ei să se aleagă cu un câştig din asta. Că aşa au stat lucrurile ne vom convinge citind mai departe. Tinerii studenţi erau alintaţi cu apelativul copiii noştri, iar Ministrul, cu cel de tata sătenilor, el având şi marea bucurie şi cinste de a primi din partea autorităţilor, într-o adunare mai mult decât impresionantă prin solemnitatea şi dimensiunea ei, titlul de cetăţean de onoare al satului, iar ca preţuirea şi consideraţia localnicilor să fie depline, a fost ales director onorific al căminului cultural, instituţie înfiinţată la iniţiativa lui, dacă nu cumva a majestăţii sale, oricum, pe un rege nu-ţi permiţi să-l alegi într-o astfel de funcţie, cum diplomele, titlurile şi funcţiile onorifice nu ţin nici de foame şi nici de cald, unul dintre ţărani i-a oferit savantului un loc de casă în centrul comunei, un teren suficient de mare să-şi poată ridica o casă şi să-i rămână şi o grădină, ca domnul Ministru să se întoarcă la ei ca la el acasă. Nu avem dovezi scrise cum că mâna dreaptă a regelui a acceptat sau nu oferta. (…)

În după-amiaza zilei din urmă, pe platoul podereiului din nord, unde a fost improvizată o tribună pentru Ministru, inspector, şeful echipei, Preot, primar, învăţător şi întregul sfat al bătrânilor, a avut loc o adunare la care a participat tot satul, scopul acesteia nefiind altul decât bilanţul activităţii desfăşurate de echipa regală. Aşezaţi la masa oficială, alcătuită din câteva mese puse cap la cap şi acoperite cu pânză albă, în spatele unor aranjamente florale exagerate în dimensiuni, oficialii echipei şi oficialii comunei abia erau văzuţi de către mulţimea adunată în picioare în faţa tribunei, cei din primele rânduri, în speţă copii, stăteau jos, direct pe iarbă, şi nu vedeau capetele celor aşezaţi la masă, dar le vedeau picioarele, îndeajuns totuşi să faci comentarii hazlii sau să nu fii atent la ce se întâmplă. Adunarea a fost deschisă de primar care, în câteva cuvinte, a mulţumit membrilor echipei pentru onoarea şi cinstea făcută lor, pentru tot ceea ce au întreprins în tot acest timp, rugându-l, apoi, pe Ministru să ia cuvântul. În aplauzele prelungite ale celor prezenţi, Ministrul s-a ridicat în picioare, ştiau că e înalt, dar acum părea de-a dreptul uriaş, poate şi din cauza tribunei, poate şi din pricina soarelui ce le intră în ochi, mai bine lor decât personalităţilor, că ei nu au de citit nimic de pe hârtie, şi la cât vor fi de atenţi, atâta stinghereală nu le strică, savantul a aşteptat ca bucuria auditoriului să treacă, apoi şi-a cerut permisiunea ca, înainte de a prezenta în sinteză activitatea desfăşurată pe parcursul a două luni şi jumătate de echipa pe care cu onor o conduce, să aducă sincere mulţumiri autorităţilor locale, primarului, sfatului bătrânilor, notarului, dascălului, jandarmului, pentru sprijinul acordat oamenilor săi, să mulţumească din suflet sfinţiei sale, un om vrednic de menirea sa pe acest pământ, dar vrednic şi de prietenia statornicită între ei doi, şi să-l asigure că sentimentele sale vor dura până la moarte, şi nu în ultimul rând, poate chiar în primul, să le mulţumească lor, tuturor sătenilor, pentru înţelegerea, colaborarea, cooperarea şi ospitalitatea dovedite în tot acest timp, asigurându-i de preţuirea şi respectul lui, iar prin el, ca reprezentant desemnat, de graţia măriei sale regele, după care, cu îngăduinţa lor, a prezentat o scurtă analiză şi evaluare a activităţii de cercetare sociologică. Nimic nu-i mai plictisitor decât o adunare de bilanţ în care auditoriul este chemat să asculte obiective propuse, indicatori analitici defalcaţi pe scopuri, împliniri şi neîmpliniri, cauzele nerealizărilor, direcţii de acţiune în viitor, toate acestea presărate cu o sumedenie de date, numere şi procente pe care şi să vrei a le reţine, în cele din urmă te vezi obligat să te dai bătut. Noi vom consemna ceva mai încolo câteva repere din materialul prezentat de ministru, acum reţinem unele reacţii ale sătenilor, pe care cei ce au avut şansa să ia parte la cel puţin o adunare de acest gen le vor înţelege fără a imputa participanţilor atitudinea şi comportamentul neconforme unei astfel de manifestări. După o vreme, când cifrele şi procentele au început a le vâjâi în cap, bărbaţii s-au apucat de căscat, pe faţă sau pe ascuns, femeile şi-au adus aminte că nu s-au văzut de mult una cu alta şi au luat la răstălmăcit ultimele ştiri ale satului, copiii au început să facă ce ştiau ei mai bine, să se joace, la început preferând jocuri mai puţin bătătoare la ochi, fazanul şi ghici ghicitoarea mea, iar în cele din urmă de-a v-aţi ascunselea după săteni şi de-a leapşa printre ei fiind atât de distractive şi de antrenante, încât şi unii dintre ţărani s-au lăsat prinşi în zbenguială, oferindu-se pe post de stâlpi sau de copaci buni de ascuns copiii cu chef de distracţie, băietanii le ghionteau scurt pe codane şi tot scurt îşi retrăgeau mâinile în buzunare, privind apoi cu luare aminte spre tribună şi făcându-se extrem de atenţi la cele rostite de Ministru, încât primarul putea trage concluzia, nu ştim dacă a şi tras-o, că tineretul e mult mai receptiv decât cei în vârstă, îu, făceau codanele atinse şi îşi întorceau capul sperând ca flăcăul ce le-a înghioldit să fie cel pentru care oftează ele noapte de noapte, la margine, că şi aşa nu erau văzuţi, iar ceea ce spunea Ministrul le depăşea puterea de concentrare şi interesul, chiar şi puterea auzului, unii fie băteau o carte, şepticul şi filcăul fiind jocurile preferate, fie puneau la cale lumea, lumea lor şi lumea întreagă, câte nu sunt de discutat când eşti obligat să asculţi ce nu te interesează, alţii şi-au adus aminte că au uitat să le pună o mână de fân în iesle la vaci şi mai că ar fi dat o fugă până acasă dacă Ministrul n-ar fi terminat de citit, mulţumindu-le pentru răbdarea şi interesul cu care l-au ascultat. Pentru că aşa se şi cuvenea, a luat cuvântul Preotul, după ce a mulţumit bunului Dumnezeu că a dat gând regelui să-şi trimită echipa la ei în sat, a mulţumit Ministrului, inspectorului, şefului echipei şi tuturor specialiştilor pentru râvna, dăruirea, abnegaţia şi profesionalismul puse în slujba ridicării materiale, culturale şi sociale a comunităţii lor, de aceea întreaga suflare a comunei se alătură întregului popor şi spune, ce rege minunat avem, e regele nostru, al tuturor, de care ţi-e drag a vorbi, ţine-l, Doamne, că prin grija şi bunăvoinţa lui s-a luminat întreaga naţiune, s-au făcut multe lucruri bune, gospodăriile au devenit cu totul altele, drumurile sunt mai bune şi îngrijite, s-a îmbunătăţit sănătatea şi starea sanitară a populaţiei, şi dacă graţia şi bunăvoinţa mărinimosului rege se va revărsa peste săteni şi în viitor, vom ajunge un sat model în frumoasa şi scumpa noastră patrie, şi ar mai fi continuat cu laudele părintele, dacă n-ar fi observat că mirenii încep a se foi gata-gata să-şi reia preocupările distractive lăsate baltă nu cu mult timp în urmă. Deşi avea de gând să facă unele referiri la istoria acestor locuri, la bravii grăniceri de altădată din care se trag cu toţii, preotul, având experienţa atâtor predici ţinute în biserică, a încheiat, ştiind cam până unde ţine răbdarea auditoriului, ceea ce astăzi nu ştiu ori nu vor să ştie istoricii sau cei cu veleităţi în domeniu invitaţi să ţină prelegeri pe o temă în cadrul simpozioanelor, de pun nervii la încercare celor aduşi să umple sălile şi să asculte, cu gândul la cu totul altceva. Cum orice adunare plictisitoare, ca să nu lase un gust amar participanţilor, se încheie cu un spectacol sau cu o masă copioasă, şi atunci, ca şi acum, după ce autorităţile locale s-au îmbrăţişat şi şi-au strâns mâinile cu oficialii echipei, în aplauzele sătenilor, deveniţi dintr-odată nu numai atenţi, ci şi bucuroşi, fie că cei din fruntea satului lor se pupau cu un ministru, fie că adunarea în sfârşit a luat sfârşit, fie că urmează partea mult aşteptată, s-a trecut la activităţi mai interesante şi mai plăcute, un pahar de ţuică sau o cană cu vin pentru bărbaţi şi băietani dacă nu-i văd părinţii sau dacă au aprobarea lor, bomboane şi pesmeţi pentru copii, turtă dulce şi limonadă pentru femei, limonada şi pentru copii, altfel cine ar fi scăpat de gura lor, cântec, joc şi voie bună pentru toată lumea. (…)

Marcat de o vădită tristeţe, Preotul a ieşit în curte, a făcut cruce cu mâna în aer peste întreaga mulţime, apoi s-a îndreptat spre membrii senatului bisericesc şi ai sfatului bătrânilor, dând mâna cu fiecare în parte, nu înainte însă de a se saluta cordial, prin acelaşi gest, cu inspectorul şi cu şeful echipei regale. Da, sfinţia ta, domnul Ministru urmează să apară din clipă în clipă, cum a şi apărut, apropiindu-se de părinte şi îmbrăţişându-l, va reveni cu siguranţă şi pentru a conduce viitoarele cercetări sociologice, şi pentru a-şi revedea un prieten drag lui, apoi, condus de reprezentanţii comunei şi ai echipei, s-a urcat în automobil, singurul, de altfel, şi proprietatea lui, şi, salutându-i cu mâna în aer, s-a pierdut după curbura drumului. Convoiul trăsurilor se pune în mişcare, cei cocoţaţi pe capre, pe loitre sau care pe unde a apucat îşi flutură mâna dreaptă sau stângă, în semn de rămas bun, fac cu mâna şi sătenii, să ne vedem cu bine, vă aşteptăm şi la anul, vom veni, staţi liniştiţi, cei cu lacrimi în ochi sunt trişti, dar încrezători, numai bucătăreasa cea tânără, lungindu-şi privirile înceţoşate după studentul la agronomie, plânge de amărăciune şi de spaimă, dacă la anul studentul nu mai vine, deşi a încredinţat-o că se întoarce, cum va face ea faţă ruşinii de a avea un copil din flori, că cine va crede că un ditamai specialistul agronom s-a încurcat cu o amărâtă de ţărancă.

Notă: „În cadrul acestor manifestări, apare şi la Şanţ, în vara anului 1935, o formaţiune de cercetări în domeniul sociologiei, condusă de marele savant Dimitrie Gusti, purtând numele de Echipa regală. (…) Echipa şi-a desfăşurat activitatea de cercetare monografică pe o perioadă de trei ani, respectiv până în anul 1938.” Florea Grapini, Cartea vieţii părintelui pamfiliu, Editura Muşatinii, Suceava, 2003.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: