CERAMICA DE SĂCEL – UN MEŞTEŞUG TRANSMIS DIN TATĂ ÎN FIU

de Alina ILIEŞ

Centrul Săcel se deosebeşte de celelalte centre de ceramică din Maramureş prin faptul că ceramica produsă aici este arsă la roşu şi decorată prin două tehnici: lustruire şi pictare. Aici s-a produs dintotdeauna doar ceramică roşie nesmălţuită, lustruită, nu şi ceramică neagră lustruită.

În Conscrierea urbarială pentru anii 1771- 1788 păstrată în fondul Prefecturii de la Arhivele Statului din Sighet se face prima menţiune documentară despre ceramica din Săcel. Pop Simion, în volumul ,,Amfitrion”, ne informează că la Suculeu, lângă Medieşul Aurit, unde au fost descoperite zece cuptoare de ars ceramică, aparţinând secolelor II-IV d.Hr., a fost „un adevărat cartier de olari ai dacilor liberi de pe aceste meleaguri, ale căror vase seamănă până la identificare cu cele din Săcel”.

,,Aluatul de olat” sau argila de ocru se extrage de lângă Podul Drobodava, iar argila neagră se aduce de pe Valea Glodului sau din Dealul Pomişori şi este utilizată în loc de vopsea, pentru ornamentarea vaselor cu cele două motive de provenienţă dacică – ,,unda apei” şi ,,zimţii”. Această ceramică a fost folosită în gospodării secole de-a rândul şi s-a răspândit pe văile Izei, Marei, Cosăului şi Vişeului, peste Munţii Rodnei şi în ţinuturile Năsăudului, până la Beclean. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Săcel lucrau mai mult de 30 de olari. Ei au realizat o ceramică nesmălţuită, arsă la roşu şi lustruită cu bdicaşul (piatra de cremene) producând căni, căniţe, ulcele, ulcioare, bocăi (oale pentru lapte), laboşe sau crăticioare, tigălăi (vase mai mari, pentru untură), cupe, cupiţe, păhăruţe, oale pentru sarmale, fedeauă şi altele.

 ,,Uneltele cu care au lucrat olarii din Săcel nu se deosebeau de uneltele altor centre. Lucratul se făcea şi se face la roată. Partea de sus a roatei [sic] se numeşte crâng, iar suprafaţa pe care se formează oalele «lepeteu», care se leagă printr-un ax de fier şi se bate cu leşca (lopăţica). Mesălăul este pensula cu care se ornamentează vasele .”

Cuptorul de ars oalele are o importanţă deosebită în tehnica olăritului. La Săcel, are o formă semisferoidală-ovaidală, cu vatră neorganizată, simplă, care se încadrează în categoria cuptoarelor de tip roman.

Cel mai cunoscut olar din Săcel este Tănase Cocean (1925-2006). El a păstrat specificul din vechime al acestui centru, atât în forma vaselor şi a elementelor decorative, cât şi în tehnica de lucru (ardere la roşu, lustruirea cu piatră). La confecţionarea vaselor, el utiliza un amestec format din două categorii de luturi (lut gras şi lut roşu), iar ,,şaru” (vopseaua) era dintr-un pământ colorat natural, pe care-l pisa cu o lespede de piatră şi îl înmuia în apă. Vasele erau modelate pe ,,crâng” (partea superioară a roţii olarului). În principal, Tănase Cocean a lucrat: ulcele pentru apă, tigăiţe cu trei picioare, bocăiţe şi bocăi (oale pentru pus laptele prins), hârgaie (ulcioare), strecurătoare, cratiţe cu două toarte, oale de diferite dimensiuni pentru fi ertul sarmalelor, blide mari, blidişele, oale pentru fl ori.

Olarul Tănase Cocean a practicat meşteşugul în ciuda modificărilor apărute în viaţa satelor din Maramureş, prin pătrunderea civilizaţiei moderne în sate, iar produsele sale erau foarte căutate – de către ţărani, pentru funcţionalitatea lor, iar de turişti, pentru a le folosi ca obiecte decorative.

Multe din vasele lucrate de Tănase Cocean au fost achiziţionate de muzee. El a fost o persoană activă, care a participat la numeroase festivaluri, şi a primit numeroase premii de prestigiu, iar pentru ca tradiţiile ceramicii de Săcel să fie continuate, a instruit un grup de copii, de asemenea, l-a deprins cu arta olăritului şi pe fiul său, Tănase Burnar. Acest meşteşug s-a păstrat aşa cum a fost pe vremea dacilor, deoarece Săcelul este o localitate izolată, la adăpost de influenţe urbane, unde meseria se transmitea din tată în fiu. Olarii de aici produceau vasele necesare gospodăriei, pe care consătenii lor le cumpărau. Tehnica vopsirii în acest centru de ceramică din Săcel se menţine, deoarece vopseaua neagră se găsea în natură, prin urmare, nu mai trebuia cumpărată.

 În zona Săcel s-au mai identificat: cratiţe cu două toarte şi cu trei picioare (pentru vatră) şi un vas de circa 70 de litri, de tip chiup, având la bază o ,,ţâţă” pentru scurs (vasul confecţionat special pentru fiertul rufelor cu leşie).

Ion Vlăduţiu observă faptul că vasele create de Tănase Cocean ,,se individualizează prin trăsături proprii […] Pe partea bombată a vasului crud (aflat încă pe crâng), Tănase Cocean trage cu pensula înmuiată în şar trei benzi late, apoi, folosind fachiuşul de lemn, face zimţi (motive decorative în forma unor triunghiuri repetate) peste benzile late de culoare. Tot atunci, cu colţul fachiuşului, se realizează o linie pe care o numeşte şîr. În continuare, pe banda lată de vopsea din partea superioară a vasului mai face un motiv de forma unui val (numit cordăleţ). Apoi taie vasul de pe crâng cu o sârmă şi îl pune la uscat. După câteva zile, suprafaţa exterioară a vasului este frecată cu bghicaşul (o piatră albă de râu) pentru a-i da luciu şi a astupa porozităţile. Vasele sunt lăsate câteva zile să se usuce, după care sunt arse timp de o zi şi o noapte”[1].

În gospodăria ţăranului maramureşean, ceramica are un rol funcţional chiar şi azi, vasele fi ind încă folosite pentru prepararea hranei, pentru păstrat laptele şi apa, pentru transportul mâncării la câmp, pentru fiertul rufelor, însă, de-a lungul anilor, această ceramică a căpătat şi un caracter decorativ – de înfrumuseţare a interioarelor.

 1 Ion Vlăduţiu, apud Mihai Dăncuş, Zona etnografică Maramureş, Bucureşti : Editura Sport-Turism, 1986, p. 79.

În continuare, prezentăm fişa de creator a olarului care lucrează azi în Săcel. (Fişa de creator folosită a fost preluată după fişele folosite de Muzeul de Etnografie în studiile pentru Atlasul Etnografic al României.)

FIŞA DE CREATOR

 Pentru centrul de olari Săcel

1. Numele şi prenumele: Burnar Tănase

2. Porecla: Olaru

3. Data naşterii 15.11.1970

4. Domiciliul: Săcel, str. Valea Bistriţei 297/A,  jud. Maramureş

5. Locul unde se afl ă atelierul: La aceeaşi adresă cu domiciliul

6. Cetăţenia: română

7. Studii: liceu la Borşa

8. Meseria de bază : îngrijitor (om de serviciu) la şcoală

9. Ocupaţia actuală : olar, îngrijitor, agricultor

10. Unde îşi desfăşoară activitatea: în gospodărie

11. Domeniul: ceramică

12. De la cine a învăţat meşteşugul: de la tatăl său, meşterul Tănase Cocean

13. Gama de produse: oale, cancee, ulcioare, farfurii, figurine, măşti, forme decorative

14. Date despre meşteşug: – materialele folosite: lut, coloranţi obţinuţi din hume – uneltele folosite: pentru omogenizarea lutului se foloseşte malaxorul, pentru modelarea vaselor se foloseşte roata olarului electrică, pentru modelare se ajută de făchieş, pensula pentru decor, cuptorul de ars oale – ornamente în exclusivitate cele geometrice: cerc, val

15. Lucrează singur ?

La obiectele mai uşor de realizat este ajutat de fi ul său.

16. Cine preia meşteşugul ?

Mitică Tănase – fi ul său

17. Lucrează permanent ?

Lucrează în timpul liber deoarece este îngrijitor la şcoală.

18. Unde desface marfa ?

Marfa este vândută din atelierul olarului.

19. Participă la târguri sau alte manifestări artistice?

Când cantitatea de marfă necesară este gata participă la târguri sau la alte manifestări artistice.

Burnar Tănase este fiul cunoscutului olar Tănase Cocean, ale cărui obiecte de ceramică sunt astăzi prezente în muzee. Burnar Tănase a învăţat acest meşteşug, aşa cum a fost realizat în trecut încă de către daci, de la tatăl lui, iar el, la rândul său, îl transmite mai departe, fiului lui. Pentru o mai bună înţelegere a olăritului din această zonă redăm mai jos interviul luat creatorului ceramist Burnar Tănase:

1.Care sunt uneltele de muncă utilizate de dumneavoastră în procesul de formare a obiectelor de ceramică?

 La început roata olarului, făt’hiuşul, pentru prepararea materialului să foloseşt’e maiul, fătrarul pentru frământat. Pentru ornamentu să folosăşt’e pensulă d’e lână d’e oaie, iarăş un făt’hiuş, după ce să termina vasul, iarăş să foloseşt’e o piatră, un bd’icăşel, care se foloseşte la lustruirea vasului înaint’e d’e băgat în cuptor.2

2. Ce materie primă şi ce procedee de confecţionare a ceramicii utilizaţi?

La început, când aducem pământu, trebe să avem grijă să fi e foarte curat să nu fi e impurităţi în el, rădăcini, pietriş, alt lut care nu este bun. Îl depozităm cu grijă, îl aducem acasă. După ce-i depozitat, îl lăsăm o perioadă de timp, după care să trece la frământatu lutului; după ce s-o frământat îl ţân’em o zî, două, şi pă urmă să trece la roată. Noi nu mai adăugăm alt’e – nisip. Mai adăugăm apă, să fi e mai moale, altceva nu. După ce le-am făcut vasele la roată, le punem să să usuce sus pă poliţă, în atelier, pă nişt’e scânduri. După ce s-au uscat, mai schimbăm în timp poziţia vasului, îl mai sucim la stânga, dreapta, după ce s-a usucat, să ia o pt’iatră în mână, un bd’icăşel, si să lustruieşt’e toată suprafaţa vasului, să rojn’eşt’e totă suprafaţa, să dă cu pt’iatra bine. După ce s-o dat cu pt’iatra bine, iarăş să lasă să să termin’e bin’e d’e uscat, după care să bagă la cuptor. Să bagă la cuptor şi să ard’e între 24 şi 48 d’e ore – acuma, în funcţie d’e vasele care s-o bagăt în cuptor, după cum merge focul în cuptor. Şi să ard’e acolo cu lemn’e de molid uscat’e.

3. Cum se aranjează vasele în cuptor?

 Pun’em în cuptor. Prima dată să intră în cuptor, să încălzăşt’e cuptoru, să fac nişt’e drumuri la lemne, nişt’e spaţii libere, pă und’e trebuie să bagi lemn’ele în cuptor. Să lasă alea libere, să pun’e drumurile, după care, pă mijloc, vas peste vas, până să umple cuptoru, unu pest’e altu, până să umple cuptoru şi în spate să acoperă cu un strat de cioburi. Un strat d’e cioburi, pă urmă să începe cu focu d’in spat’e de la vatra cuptorului.

4. Câte feluri de lemne se utilizează pentru realizarea focului?

 Lemn’ele – numai răşinosă, molid, brad şi d’in ast’ea. Lemn’ele sunt d’e mai multe dimensiuni. La început, de 40, pă urmă să bagă de 80 d’e centimetri, fără cepuri, e un lemn frumos, sănătos să fi e foart’e bine uscat.

5. Care este forma cuptorului şi din ce materiale este format?

Forma cuptorului este fort’e veche de peste 400 d’e ani, că ăsta l-am moşt’en’it d’in tată în fi u, ovoidală, parcă-i un ou d’e gâscă în pământ, aşa. Cuptoru-i zâd’it d’in pt’iatră de râu, şi uns cu pământ, cu strohuri, baligă d’e cal, vacă, de toate soiurile, efectiv numai cât îl mai cărt’esc, pă und’e mai crapă mai fac ceva, şi altceva nu i-am modifi cat n’imic.

6. Care este tehnica ornamentării vaselor folosită de dumneavoastră?

Păi, noi aicea le ornamentăm cu negru, care culoarea asta neagră e d’intr-o pt’iatră normal făcută, noi o numim şar, la Săcel, aicea. Pt’iatră d’e asta neagră o zdrobim, o facem făină şî, muiată cu apă, obţinem n’egru ăsta care să aplică pă vase, când le facem atunci când le iei d’e la roată.

7. Ce motive ornamentale realizaţi pe obiectele de ceramică?

 Le aplicăm ornamentele zimţi sau unda apei sau fl oarea soarelui – acuma depinde ce obiect faci, unda apei motivele ast’ea, zimţi, raza soarelui, cam astea.

8. Cu ce se realizează ornamentarea pe vasele de ceramică?

 Ornamentarea efectiv să face cu făt’iuşu. Un făt’iuş este d’in lemn făcut, d’in lemn d’e fag, cu ăla să ornamentează, şi să mai folosăşt’e pensulă d’e lână d’e oaie.

9. Care sunt cele mai folosite de dumneavoastră culori?

La noi, la Săcel, numai cu negru s-a ornamentat întotd’eauna, cu negru, vasele sunt roşii, aşa, spre cărămidă, cărămiziu. D’in astea îs pă la Săcel.

10. Care sunt componentele roţii olarului?

Roata olarului îi formată dintr-o roată mai mare d’e lemn gros, care-i pusă pă un ax principal şi care-i în part’ea d’e sus cu un talger, talgerul efectiv pe care lucrez, pă care modelez vasele, şî d’in jos roata mare să învârt’e cu pt’icioru şî condus prin axul principal la talger care să modelează vasul dorit. După ce am făcut vasul la roată, după ce-i gata vasul tot d’e făcut, când se ia jos de pe roată, folosâm o sârmă. Cu o sârmă efectiv să taie vasul d’e pă roată. Cu sârmă să înt’ind’e şi să taie vasul şî să pun’e la uscat.

 

 Imagini din atelierul meşterului popular Tănase Burnar, olarul din Săcel

Imagini din atelierul meşterului popular Tănase Burnar, olarul din Săcel


3 Responses to CERAMICA DE SĂCEL – UN MEŞTEŞUG TRANSMIS DIN TATĂ ÎN FIU

  1. maria spune:

    Interesant,
    pacat ca nu mai au cautare;
    sau poate ca nu ne pricepem sa ne punem in valoare.
    Sincer , mi-ar place sa incerc sa lucrez asa ceva

    Poate ca ne reinventam ,cine stie ce ne rezerva viitorul !

    Felicitari

    maria_nadia2005@yahoo.com

  2. Liviu spune:

    super ,chiar azi am trecut pe acolo si am achizitionat trei vase

  3. Catalin spune:

    Ba au cautare aceste vase ceramice in special daca sunt facute prin metode si tehnici cat mai traditionale si cu motive decorative asemanatoare celor din vechime si specifice zonei din care provin.
    De asemeni se cauta lucruri cat mai originare si foarte asemanatoare din toate punctele de vedere cu cele vechi.
    In targurile si expozitiile organizate din marile orase din tara sau strainatate sunt extrem de valoroase …sa fi vazut cum cumparau strainii veniti la o expozitie cu vanzare din muzeul satului din Bucuresti , parca nu mai vazusera asa ceva in viata lor.
    In plus a cam inceput sa li se duca vestea vaselor ceramice traditionale (nelacuite) ca sunt mult mai sanatoare in uzul gospodaresc decat porcariile care apar in reclamele Tv care te umplu de cancer gen dry cooker si alte

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: