PELERINAJ IMAGINAR ÎNTRU NEUITAREA OLGĂI GRECEANU (1890- 1978)

de Delia FLOREA

Ca să fii cu adevărat nefericit, trebuie să-ţi dai tu însuţi consimţământul… Tot ce faci pe lume trebuie împlinit cu exaltare, cu înţelegerea că ce faci tu altul nu ar putea face.” (Olga Greceanu)

Olga Greceanu

Şi oare cum ne-am putea îndeplini menirea dacă nu am întreprinde un pelerinaj mai întâi spre centrul fiinţei noastre şi mai apoi să refacem itinerarul străbătut de „urmele paşilor” celor ce sunt pilde vii pentru noi, veritabile modele spirituale? Pelerinajul de faţă s-ar dori o ofrandă de recunoştinţă pentru tot ceea ce ne-a dăruit această artistă evlavioasă înzestrată cu o remarcabilă cultură, care pentru o anumită perioadă de timp a fost împinsă spre uitare dar nicidecum „înghiţită” de „acest monstru de ingratitudine”.

Această mare doamnă a culturii româneşti a venit pe lume într-un loc sfânt, la mănăstirea Nămăieşti (jud. Argeş) – care are două hramuri: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii”. Astfel, parcă era predestinată să-şi dedice întreaga viaţă artei religioase şi tâlcuirii Cuvântului lui Dumnezeu. Prin răspândirea învăţăturilor credinţei creştine i-a „îmbisericit” pe unii dintre semenii săi, devenind ea însăşi un „izvor al tămăduirii” spirituale a neamului românesc. Chiar şi după moarte activitatea ei misionară dăinuie prin lucrările sale scrise şi zugrăvite.

Între anii 1911-1914 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Fizicochimice din Liège (Belgia) şi, în paralel cu acestea, pe cele ale Academiei de Arte Frumoase. Apoi, la Paris, a studiat tehnica frescei în atelierul lui Baudoir. Pe soţul ei, inginerul Nicolae Greceanu, care a ajutat-o foarte mult şi care a fost „un fel de organizator în toate acţiunile sale”, l-a cunoscut la Liège la Universitate, „şi au avut o căsătorie minunată” .

 Întoarsă în ţară, Olga Greceanu s-a implicat în viaţa cultural-artistică a Capitalei: a creat Salonul Femeilor–pictori, a contribuit la înfiinţarea Sindicatului Artiştilor Plastici ş.a. Adeseori s-a afl at în compania Reginei Maria, precum şi a altor personalităţi de marcă a epocii sale. A fost o adevărată ambasadoare a artei şi culturii româneşti peste hotare. A întreprins numeroase călătorii în străinătate, a vizitat muzee prestigioase şi a studiat în renumite biblioteci. „Artiste care au călătorit fie spre şcolire, fie pentru beneficii de alte naturi aflăm în toate generaţiile. Dar dacă e să numim cu majuscule câteva dintre aceste voiaje cu înţeles de ambasade culturale cu sesizabil profit social şi politic, toate poartă numele Olgăi Greceanu. […] Cultura naţională nu cunoaşte o personalitate feminină mai completă în registrul unor preocupări continue majore şi cu rezultate esenţiale”.

 Era atât de pasionată de credinţă, de istorie, de pictură, de arhitectura veche şi se implica total în tot ceea ce făcea: „Fără entuziasm, fără un fel de furie fericită, nu vei reuşi niciodată!” Cărţile publicate de Olga Greceanu sau rămase doar în manuscris ne copleşesc „prin cuprindere şi seriozitate”: Cula de la Măldăreşti, Femei-pictori de altădată, Compoziţia murală, Dicţionar de artă grafică, Specificul naţional în artă – cu un îndemn regal în prefaţă, un ghid al Capitalei – Bucureşti, studiul Renaşterea picturii româneşti. În urma unui pelerinaj întreprins la Ierusalim, profund marcată de cele văzute şi trăite, a scris Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse – un jurnal de călătorie şi regăsire spirituală, Dicţionarul Biblic Ortodox în 8 volume, romanele: Vreau şi Ura care ucide (o foarte ambiţioasă evocare istorică şi religioasă), minunatele Meditaţii la Evanghelii, Monahi zugravi, monahi de subţire ş.a. Artista a publicat şi o serie de articole şi studii ce cuprindeau teme istorice „cu impact la intelectualitate”. Deosebit interes prezintă şi corespondenţa sa cu personalităţi care au făcut parte din gruparea „Rugului Aprins”: preotul Benedict Ghiuş, monahul iconar Sofian Boghiu de la mănăstirea Antim, cu care a conlucrat la zugrăvirea şi restaurarea mai multor lăcaşuri de cult. Pe lângă aceştia, la întâlniri şi dezbateri pe diferite teme interesante participau filosofi şi scriitori de renume: Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Andrei Scrima, Sandu Tudor, I. M. Sadoveanu, V. Voiculescu ş.a.

A desfăşurat muncă de cercetător ştiinţific, asemeni unor confraţi de breaslă, însă numai Olga Greceanu are „priorităţi mondiale”, prin temerara Femmes peintres d’autrefois – cea dintâi carte de referinţă privitoare la pictoriţele faimoase din perioada Antichităţii şi până în Renaştere, care mai apoi au fost uitate! Acest volum, care tratează o temă inedită, a apărut în 1943, într-o ediţie rară şi impresionantă – „o adevărată bijuterie bibliofilă”. Importanţa sa este majoră fiind considerat „primul şi cel mai muncit studiu recuperator, cu acces la biblioteca de istorie a artei europene, scris până atunci de un român”[1].

Cuvântul înainte al autoarei descrie efortul asiduu de documentare pe care l-a depus timp de aproape douăzeci de ani pentru a ne dărui o carte scrisă cu „pasiune şi competenţă”, precum şi puternica motivaţie ce a impulsionat-o în această impresionantă căutare: „Ceea ce a făcut din mine istoriograful acestor femei nu este frumuseţea artei lor, ci descoperirea senzaţională că femei-pictori au trăit şi au lucrat chiar înainte de secolul lui Pericle, că maica Herrade von Landsberg lucra în stilul bizantin fără să fi primit vreo învăţătură în acest sens, că fraţii Van Eyck aveau o soră la fel de celebră şi de înzestrată pentru pictură ca şi ei, că sfânta din Bologna, care a triumfat asupra morţii era „pictorul oficial al Curţii pontificale […], că Elisabeta Sirani, la 26 de ani, a fost otrăvită de colegii pe care îi punea în umbră cu talentul ei, că Elena, care a trăit înainte de era noastră, pe timpul lui Alexandru cel Mare, a lăsat, după spusele lui Gerspach, «cel mai frumos monument al Antichităţii», că Sofonisba a fost pictorul oficial şi marea protejată a regelui Filip al II-lea al Spaniei şi că tot despre ea este vorba atunci când Anthonis van Dyck le scria prietenilor săi din Bruxelles: «Am învăţat mult mai mult de la această femeie oarbă decât de la maeştrii mei care văd limpede […]», precum şi, în sfârşit, o infinitate de alte trăsături strălucite privind viaţa a numeroase femei-pictori, ignorate cu totul de noi şi de strămoşii noştri”[2].

 Tanti Olguţa – aşa cum o numeau cei apropiaţi – s-a făcut remarcată nu numai datorită valorii estetico-artistice refl ectate de lucrările sale monumentale, de mozaicuri, de pictura sa de şevalet prezentă în expoziţii din ţară şi străinătate sau de sfintele icoane din biserici „zugrăvite cu necontenită dragoste şi dăruire jertfelnică” ci şi prin faptul că era o creştină autentică „iubitoare de Hristos” şi trăitoare a legii iubirii „pe care se străduieşte să o pătrundă cu toată fiinţa ei, să o înţeleagă cu mintea şi cu inima şi să-i facă şi pe alţii părtaşi la această bucurie a cunoaşterii” (Sofian Boghiu).

 Nicolae Steinhardt o pomeneşte în Jurnalul fericirii, iar Î.P.S. Bartolomeu Anania şi-a manifestat admiraţia pentru curajul artistei de a preda Religia pe ascuns în şcoli, în plină epocă comunistă.

Pentru scurt timp, ea a desfăşurat activitate didactică în cadrul atelierelor de la Patriarhie şi a executat „nişte şabloane pentru icoane”, pentru a se păstra iconografia ortodoxă, mai precis stilul ortodox românesc, „să nu se mai afle pe la biserici tot soiul de imitaţii, după o pictură care nu ne aparţinea ca stil” .

Olga Greceanu a obţinut dreptul sacru – „rarissim pentru o femeie” – de a conferenţia în biserici, cu aprobarea Patriarhiei. Aceste cuvântări captivante, fascinante, chiar – care se bazau pe tâlcuirea unor versete din Sfânta Scriptură – câştigau adeseori noi enoriaşi pentru Biserică.

Aceste cuvântări captivante, fascinante, chiar – care se bazau pe tâlcuirea unor versete din Sfânta Scriptură – câştigau adeseori noi enoriaşi pentru Biserică.

 Renumitul istoric Florin Constantiniu o consideră pe această „femeie extraordinară” ca fiind cu totul remarcabilă şi înzestrată cu o „cultură teologică uluitoare”: „Mi-au rămas în minte câteva dintre interpretările ei legate de cele trei minuni de înviere înfăptuite de Iisus: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi Lazăr […] şi discuţia despre responsabilitatea lui Iuda[3]1. Prelegerile ei pe teme biblice şi cu trimiteri concomitente la imagini care alcătuiesc zestrea iconografiei ortodoxe sunt armonios înmănunchiate în volumul de valoroase Meditaţii la Evanghelii. În viziunea acestei pictoriţe, orice Evanghelie prezintă în mod prioritar faptul real, istoric, „aşa cum s-a petrecut” cu peste 2000 de ani în urmă, care este dublat de „adevărul simbolic” 1 (cel veşnic) pentru că oglindeşte raportul dintre om şi Dumnezeu.

Olga Greceanu dezvăluie „succesiunea de contraste” prezentă în parabole şi ni le desluşeşte în mod sublim! Era o luptătoare înverşunată împotriva mediocrităţii: „Mediocritatea pe două tărâmuri nu este îngăduită: în trăirea creştină şi în artă.”

Î.P.S. Nicolae Corneanu apreciază că „Meditaţiile la Evanghelii” aduc la lumină „puterea neobişnuită şi talentul Olgăi Greceanu” de a interpreta în chip tulburător de modern mesajul divin: „Parcurgând paginile acestei cărţi, m-am simţit îmbogăţit sufleteşte – iar ca slujitor al Bisericii, mai luminat, în ceea ce priveşte conţinutul pericopelor evanghelice […] care se citesc la sfintele slujbe”[4]

 Olga Greceanu muncea mult şi cu mare dragoste. Se împărţea între scris şi pictură. Adeseori scria rugăciuni, desena, ornamenta cu ilustraţii aceste rugăciuni. Executa schiţe, crochiuri şi în acelaşi timp picta şi în ulei. Desenele ei, îndeosebi cele care însoţesc manuscrisele sunt „de o rară frumuseţe”.

A restaurat zeci de monumente bisericeşti, fresce de o valoare inestimabilă. Cu toate că ajunsese la o vârstă înaintată (avea 86 de ani) se urca pe schela schitului Darvari până în turla bisericii, unde restaura fresca originală!

S-a făcut cunoscută prin pictarea unor mari ansambluri de pictură murală care pot fi admirate şi în zilele noastre la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” – unde a înfăţişat Voievozi ctitori ai Bucureştiului şi Legenda Meşterului Manole; prin compoziţiile de la Mănăstirea Antim şi cele de pe faţada Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, în clădirea Sinodului, la Cula Greceanu din Măldăreşti; la Gara Mogoşoaia, unde se afl ă Radu cel Frumos primind cheile oraşului Bucureşti etc.

„Alesese genul cel mai elevat şi mai dificil al picturii monumentale, cu subiecte alegorice sau religioase, şi îşi crease un stil personal inconfundabil, în care spiritul artei moderne se împletea cu arta medievală” (Adina Nanu).

Mesajul transmis prin arta sa figurativă cu caracter preponderent decorativ, de factură neobizantină, „se adresează în primul rând spiritului”.

Prin activitatea sa artistică a înfăptuit un act de restabilire a valorilor şi al adevăratului cult faţă de tradiţie, „pentru care avea o pasiune covârşitoare”.

 În perioada interbelică, Olga Greceanu era celebră în România şi ajunsese să fi e cunoscută şi în străinătate. Odată cu instaurarea regimului comunist, ea a fost marginalizată şi socotită ca fi ind „indezirabilă”, „o persoană inacceptabilă”, pentru că era străină (de origine poloneză), se trăgea dintr-un neam de nobili „cunoscuţi din vremea cruciadelor”, studiase în străinătate, în Belgia (unde avea o mătuşă) şi s-a căsătorit cu N. Greceanu, boier de viţă veche, proprietarul Culei de la Măldăreşti. Deranja şi prin propaganda religioasă făţişă.

Din nefericire, unele din lucrările sale aflate în edificii publice au fost acoperite cu var, iar altele au fost distruse. Atitudinea sa în faţa acestor cumplite nedreptăţi a fost una demnă şi de încredere în justiţia divină: „Frescele mi-au fost acoperite cu var, dar huma se spală. Nu acum cât mai trăiesc, ci după ce nu voi mai fi se vor stinge toate geloziile şi răutăţile.”

Într-adevăr, acum, de curând, o parte din aceste lucrări au fost „spălate” – s-a dat la o parte stratul de tencuială care le acoperea şi pot fi din nou admirate.

Cărţile i s-au retipărit, ba chiar mai mult, au fost publicate şi unele din manuscrisele artistei, câteva fiind însoţite de ilustraţiile realizate de ea. Olga Greceanu a fost onorată cu înalta dinstincţie „Crucea Patriarhală” pentru activitatea misionară. A fost prezentată în câteva emisiuni televizate (la Trinitas TV, la TVR 1, în cadrul emisiunii Universul credinţei etc.) Distinsa profesoară Adina Nanu, critic de artă consacrat, care a cunoscut-o personal pe Olga Greceanu, i-a dedicat o amplă şi admirabilă monografie, a scris articole despre ea în diferite publicaţii, i-a prefaţat o parte din cărţi, a fost organizatoarea unor expoziţii retrospective consacrate artistei. Ajungând însă la o vârstă înaintată, i-a predat ştafeta tinerei plasticiene Iuliana Mateescu, o altă persoană preocupată de uriaşa personalitate a Olgăi Greceanu, pe care a luat-o drept model şi de imaginea căreia este foarte ataşată.

Iuliana Mateescu este preşedinte al Asociaţiei „Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor”, conduce editura IDACO, unde s-au scos la lumina tiparului multe din manuscrisele artistei. În acelaşi timp, are un atelier cu câţiva angajaţi care realizează obiecte-cadou în serii scurte sau chiar unicat. Aceştia sunt preocupaţi de legătoria de artă şi, prin munca lor, au reuşit să schimbe aspectul cărţii religioase româneşti. Iuliana Mateescu a personalizat cărţi folosind simbolistica ,,unui anumit loc” sau a ,,unei anumite biserici”. Astfel, pentru P.S. Iustin Sigheteanu a creat o carte cu ornamente specific maramureşene (motive solare, funii şi altele). Ea militează pentru păstrarea tradiţiilor, asemeni Olgăi Greceanu, şi consideră că avem nevoie stringentă de modele de tipul Olga Greceanu, „în scopul redeşteptării conştiinţei spirituale şi naţionale”!

În anul 1978, Olga Greceanu a intrat pe poarta veşniciei. Din ultima sa scrisoare adresată părintelui Sofian Boghiu – care se păstrează la Biblioteca Sinodală – răzbat până la noi „starea ei de bucurie”, credinţa în viaţa veşnică şi gândurile ei pline de seninătate.

Şi parcă cuvintele încurajatoare pe care i le-a spus Adinei Nanu se adresează fiecăruia dintre noi: „Să nu te tulburi. O să-ţi trimit semne din cer, aşa cum o să-ţi trimit şi oameni de nădejde ca să te ajute.” Sau îndemnul său din broşura Să ne rugăm: „Să nu primeşti niciodată nimic în viaţă fără să înţelegi”… este ca şi cum ne-ar călăuzi într-un perpetuu pelerinaj pe drumul cunoaşterii.


[1]  Ibidem, p. 112.

[2] Olga Greceanu, Femei-pictori de altădată, Bucureşti : Institutul Cultural Român, 2005, p. 11.

[3] Ibidem, p. 380.

[4] 2 Olga Greceanu, Meditaţii la Evanghelii, Bucureşti : Sofia, 2010, p. 5.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: