de Mirel GIURGIU
Ziua suind pe scări în spirale de flori
suspin de viori,
arcuş lunecând pe note de flori
un lied trece gândul din noapte în zori –
un lied lunecând pe arpegii de flori
synapse vibrând îndulciţii fiori
suie pe fresce în vechiul Babylon.
Mă lepăd pe-ndelete
de luciul părelnicii comori înşelătoare
lăsând în urmă lustrul vremii
zăngănind arghirofil,
pierdut e-n taina nopţii
vacarmul vorbelor deşarte,
pe lespezi de granit stau cioburi de cuvinte
reziduurile discursurilor moarte…
Vino cu mine, Constantine,
să ne lăsăm purtaţi de muze
prin grădini ce suie discret în Babylon,
s-asculţi pe Euterpe când mângâie o harfă,
să vezi cum frescele viază
când Terpsyhora joacă
să-i placă lui Apollon,
hai, vino, Constantine, în vechi pavilion…
Îmbălsămat mi-e gândul
mai ieri rănit nimicitor,
plăgi sângerând în mine
acum se-nchid uşor,
umblând prin ierbi şi flori înalte,
şoptesc în miez de noapte
psalmi din „Testament Cantacuzin”,
beau slovele din carte
cum beau din cupe vin…
Vezi bine, Constantine,
luminile uitate
de stele demult moarte
cum urcă pe coloane de flori în Babylon…?
lumini de sori ce mor în univers
se-ntind pe piedestale,
se fac aicea vers –
se-aştern covor
cântând Semyramidei un imn color
ce-i însoţeşte pasul în umbletul uşor…
Reclame
