Aforismele lui Brâncuşi

foto_Adrian Pop

de Mirel GIURGIU

Unul dintre aforismele lui Brâncuşi care pe mine m-a impresionat mult este acesta: „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Ceea ce este cu adevărat greu este de a ne pune în starea de a le face.”

Artistul trebuie să iasă din starea de repaos a gândului însoţită adesea de apatie sau de angoasa spre a se regăsi în albia creaţiei ce aduce cu acel frison miraculos descris de Jules Renard – o tresărire pe care o simte scriitorul la apropierea unei inspiraţii salutare: „le petit frison avant-coureur d’une belle phrase qui vient” – „frisonul resimţit, prevestitor al unei frumoase fraze care-mi vine”… De la acest moment al angajării spiritului în dedalul creaţiei, şansele de a o împlini în mod fericit sporesc cu fiecare cuvânt, notă muzicală, culoare sau daltă înfiptă în trupul materiei dacă e vorba de arta sculpturii. Pentru marele gorjean împlinirea însemna să atingă sublimul odată cu esenţa eliberatoare din chingile materiei ale cărei condiţii primare trebuiau depăşite pentru atingerea avântului necesar zborului păsării, lunecării peştelui sau cântecului cocoşului… Ideea capătă o multitudine de forme în creaţii ce se dedau oniricului şi senzorialului împrumutând limpeziri nemaîntâlnite până la el: „sculpturile mele sunt chiar şi pentru orbi” spunea odată Brâncuşi prietenului său Erik Satie. Ieşite din imaginarul artistului ca Minerva din capul lui Jupiter, operele Sfântului din Montparnasse se îmbibă de magia simplităţii logosului redus la esenţe…

Aforismul mai sus citat nu ar avea o valoare atât de mare dacă nu ne-ar implica şi pe noi, fericiţi beneficiari ai demersului artistic. Mereu ne izbim de obstacole mentale, fizice sau afective, ceva greu de definit care într-un moment sau altul ne împiedică să realizăm ceea ce ne-am propus.

Nu împlinim lucrarea minţii şi nici pe cea a inimii, suntem supuşii preaplecaţi ai momentului – o stare maladivă improprie lucrului făcut din temelie – inghitim zilnic antidotul creativităţii, ne închinăm unor falşi idoli aducători de marasm utilitar, aşa-zis necesar…

Recitesc aforismul lui Brâncuşi şi mă întreb în fiecare zi cum să mă transpun în starea de a face un lucru care în acelaşi timp să însemne ceva şi pentru sufletul meu… Înţeleg că pentru mulţi, foarte mulţi contemporani, se pune aceeaşi întrebare, fiecare din ei e chemat să răspundă la ea în felul său, doar să găsească o motivaţie de a doborî stresul pentru a merge înainte… În ce mă priveşte mă repliez în abisul din mine în care luminez o zicere, mă las purtat de un vers ce se preface în melodie, îmi amintesc un nume devenit ilustru tocmai fiindcă s-a împotrivit împrejurărilor mult mai nefaste decât cele cu care mă confrunt eu în lumea mea… Treptat simt cum zgomotul lumii se îndepărtează de mine,  ies pe o potecă înverzită care mă duce în livezi ascunse privirii, timpul nu mai are nicio putere asupra mea când gândul prinde aripi să zboare încotro vrea… În câteva secunde durerea de mai-nainte se uită,  semn că balsamul „stării de a le face” îşi arată efectele binefăcătoare asupra mea, sunt un alt om, am devenit un hoplit îmbrăcat în armura lucrului cu care simt că mă contopesc… Filosofând, aş spune că lucrurile au darul de a mă elibera de sub angoasa timpului, nu voi mai fi devorat de Saturn, sunt liber ca toţi semenii mei care reuşesc să se contopească cu ceea ce fac… Suntem liberi să admirăm într-o beatitudine nevisată opera unui artist, ne bucurăm în fine de unicitatea de a fi oameni care înlocuiesc platitudinile maladive cu împlinirile salutare…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: