Darul de verde plin

veghetorii-din-apuseni_huda-lui-papara_foto_adrian-pop

„Veghetorii din Apuseni” – Huda lui Papară (foto: Adrian Pop)

Motto:
! mai întreabă iarba verde
bolta cu albastru mur,
de ce tot ce-a fost se pierde
şi la mijloc şi-mprejur…?
(Cezar Ivănescu)

de Mirel GIURGIU

„Mergi să te umpli de verde – încarcă-te de verde”
mi-ai spus şi nu o dată… şi-am mers pe alei,
spre parcuri,  spre cimitire,  prin păduri,
am trăit verdele evanescent ornat
de arămiul toamnelor ce vin
mai repede decât le-am aşteptat,
tot respirând cu toţi porii,
cu ochii rătăcind pe o mare de ierburi, de frunze,
de verde şi de Tine m-am încărcat…

Târziu găsesc refugiul unor file vechi de carte,
neoprindu-mă din mers,
am dat peste păşuni verzi de cuvinte,
cu ele am băut salep de la salepgii arnăuţi,
mi-am luat saftea şi catifea
din lumea verde, turcită,
şi tot de Tine m-am umplut,
fiindcă nu ştiu cum se făcea,
dar chiar în clipele acelea
treceai printre cuvinte,
le priveai, le admirai pe toate feţele,
apoi le rânduiai în şiraguri de poeme amulete
de luat la drum…, de „Roza Vânturilor” rătăcitor
în zile şi nopţi fără ieşire,
una câte una – cristal în adulcire,
să te odihneşti pe pajişti verzi
şi să-ţi rămâi în fire…

Târziu în noapte
dezleg binomul nostalgie-melancolie
cu Tine-n faţă stând drept mărturie,
cu gândul tot la verdele vindecător
ce va să-mi vie –
prin vis de noapte vie
coline verzi de anamneze suiam
de mă pierdeam în depărtări cu Tine…

Într-un târziu m-am lamentat sub un măslin
cu Jeanne d’Arc pusă pe rug
de versul unui histrion,
poet nemuritor arzând de poezie:

„Sunt mai încăpător decât o rană
Mai vast decât o peşteră din ere
şi poate că e loc destul în mine
şi pentru tine şi pentru tăcere…”

Acesta-i Radu Stanca
purtând pe umeri dealurile Clujului
deodată cu visările sale transpuse-n viaţă,
ca şi-n teatru şi-n teatru
ca-ntr-un imens amfiteatru
al vieţii tumultuoase,
sub decorul searbăd, citadin, incolor…

Vezi, tu, scumpa numelui de Pace
numele de femeiască-nţelepciune,
cum am ajuns la miezul suitor în noapte,
să tai felii verzi de speranţe înnoite,
ca pe nişte pâini frământate îndelung…?
Felii de mană cerească
la masa domnească,
puse pe tipsii argintii
într-o firida ascunsă a firii,
altfel sortită amăgirii,
pe care doar Tu o ştii…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: