Morile

foto_adrian-pop_r

de Mirel GIURGIU

De miere şi de scorţişoară să vă fie ziua,
să degustaţi lumina şi să vă cerneţi clipele
prin moara timpului
ce lasă făina ei de aur
să curgă printre degetele voastre…
Să daţi grăunţele putreziciunii la o parte,
lăsaţi restrişti şi-amărăciuni
în gândul cald să se disipe,
iar voi să staţi sub coşul morii care cerne ziua
în bănuţii ei fierbinţi de zvonul amintirii
rătăcind prin lunci înrourate
de albul verdele de mai,
născut a mia oară
cu visul subsioară
prelins pe largul inimii
ca mierea din stupi
din vreme de dulce amintire nevinovată.

Lăsaţi să intre mierea şi mirarea timpului
în pielea şi uimirea voastră –
cu ace de lumină sporească taina existenţei
până veţi fi numai grăunţi de simţiri
în care toate culorile
împarfumatului potir de mai
tot sângele să vi-l aprindă,
iar setea nestinsă,
de viaţă fremătând,
prin toate ungherele ascunse în voi se risipească –
nisip scânteietor
în care apele iubirilor –
mana cerească a hranei –
altei hrane,
cu lamura livezilor sub bolţile senine
să vă miruiască.

În veci nu veţi mai şti de sunteţi
vers,
bomboană pe colivă,
ori bănuţ însufleţit
de aurul viselor scurs de undeva de sus,
din Moara Duhului măcinând încet timpul trăirii
revărsat prin Dardanelele gândirii
în Marea de Marmara
marama fără margini a mării de iubire…

Aveam o moară undeva,
la margine de sat,
„Ludos” binecuvântat,
aproape de Sibii,
cândva demult, ea măcina făină fină,
sub coşurile ei torcând neostenite
mi-am tors şi eu ani buni de tinereţe…
Tot ce vedeam se revărsa
din preaplinul cornului
atâtor abundenţe,
preaplin de lume, de saci, de cai şi de căruţe,
o forfotă ce niciodată nu-nceta,
căci lumea de dincolo de dealuri,
întruna la vale, spre moară, se scurgea…

Veneau şi tineri şi bătrâni la moară,
popi şi mireni,
toţi sibieni, toţi ludoseni,
frumoase fete, faini feciori
cu sacii plini de lanuri prefăcute-n aur
de hora roţilor împeliţate-n tactul sacadat al lumii
ce zi şi noapte nu-nceta…

Aveam o moară undeva,
de tot aproape de Sibii,
eram bogat cât şapte sate,
eu măcinam noroc şi aur –
hori se-ncingeau,
buţi se goleau de vin
în curţile ei largi – tot descuiate
să-ncapă-n ele şapte sate
cu dealuri pline,
de fel şi fel de grâne
în amiez de soare coapte…

Aveam o moară undeva
la margine de sat,
aproape de Sibii…,
de-o vreme-ncoace mulţi au tot plecat
către-un ţinut al cărui nume l-am uitat…
Înţepenită-i roata morii
şi-i ruginită osia ei,
din ziduri se năruie piatra,
se face zidul scrum…,
nu vă miraţi deloc, iubiţii mei,
ştiţi mult prea bine
că-i altă lume acum…,
mulţi ostrogoţi gonesc cu cai de fier pe drum…

Nu-i de trebuinţă moara
odată – cândva, plină de-aur şi belşug –
azi macină regrete şi toarce amintiri
rupte din caierul atâtor ani de zile,
ce-s risipiţi în fum…

Anunțuri

One Response to Morile

  1. Monica Berghezan spune:

    Citind cu nostalgie si admiratie poezia „Morile” a „poetului mereu tanar si nelinistit”, Mirel Giurgiu si pornind de la indemnul lui „…iar voi sa stati sub cosul morii care cerne ziua/ in banutii ei fierbinti de zvonul amintirii/…/ cu visul subsioara/ pe largul inimii/ ca mierea din stupi/ din vreme de dulce amintire nevinovata/” am pasit cu sfiala in „Moara timpului” ca sa gasesc grauntele nealterate ale copilariei noastre fericite, petrecuta pe meleagurile natale ale Ludosului, sa fiu atenta sa nu destram jocul lor prins in stralucirea clipelor de bucurie ce mi-au inundat sufletul…Universul unic,scump si drag al copilariei pierdute trebuie regasit si recladit cu intelepciune si blandete, caci, acum la „cea de-a doua tinerete”, coardele sufletului nostru sunt tot mai fragile,..acum avem nevoie atat de mult de reintoarcerea in lumea pura a copilariei, reinviata de farmecul si frumusetea locurilor natale, de afectiune si daruire neconditionata, de acea explozie sincera a surasului copilaresc in prag de seara… „Moara timpului”,acum, tacuta, subrezita cerne doar trairi din colbul amintirilor,…ea se inalta pe „radacinile” existentei noastre de unde ne vom trage seva sensului in viata, ca, impacati cu noi insine, sa putem spune, ca n-am trecut inconsistent prin viata,/ c-am impletit matasea cu firele de in,/ ca „am furat” cate un „Carpe Diem” de la aceasta viata „hoata”,/ca am stiut sa-ntoarcem timpul inapoi prin visul lin,/ c-am dat la „Moara Duhului” iubire,credinta si speranta/ sa macine fiorul adevarului dezgolit de izul de pelin,/ ca n-am ramas datori in viata nimanui nici chiar cu o povata,/ ca ne-am gandit mereu ce vom lasa in urma noastra. Monica Berghezan

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: