Centenar. Memoriei lui Emil Cioran

De la izvorul Hudei lui Papara_foto_Adrian Pop

de Mirel GIURGIU

De Ziua Ta,
timpul care curge,
timpul care stă,
amăgirea care pleacă,
bucuria care stă,
clipa mult dorită,
visul care vine
să locuiască
în syllogismul care stă –
„Exerciţii de admirare” născute-n detaliul care piere,
luminează veşnicia care stă.
Zori de argint iscate din amurgul gândurilor tale,
cuvântul pesimist – fecund – motivator
sortit a fi catharsis roditor –
dagherotipul colorat al incandescenţelor de vid
ce preface neantul într-o pădure de mesteceni –
arcade de cuvinte peste secoli irosiţi.

De Ziua Ta,
ştergem „o lacrimă ce cântă”
şi svântă
boala care trece
din duhul care stă.

De Ziua Ta
îţi mulţumesc că m-am născut
a doua oară în câmpul vast al scrisurilor Tale
şlefuite cu grijă de bijutier Spinoza –
c-am stat o clipă lungă cât un veac
cu ochii adânc pierduţi departe-n stele
plimbându-mă deodată cu gândurile mele,
prin răsadul seminţelor amare
ce dau în pârgă fructe dulci,
atâta savoare câtă-ndărătnicie
în paradoxuri cadenţate ce-mi ies mereu în cale.

Tu, care ai ştiut să treci deşertul lumii
şi să prefaci mlaştina de tulburi disperări
în Mările izbăvitoarelor nădejdi –
aprinzând la fiece pas, călcând hârtia albă –
o stea lucind pe jos în dune de nisipuri.

Te-ai căţărat pe culmi de disperare
ca-n tinereţe pe vârful faimosului Negoi,
s-aprinzi cu torţe făcute din litere şi fraze
plăpândele speranţe ascunse în magma tăcerilor din noi.

O, întinsele nisipuri, efemerele măriri pariziene –
toleranţe intolerabile, mereu inevitabile –
cu premii şi saloane literare refuzate de rebelul sibian
colindul ateu al parlamentelor la zi –
aşa-zişi filosofi cântând în corul snobilor –
robilor măririlor de-o zi –
arghirofili oportunişti purtând blazon de chauvinişti
în loc de angoase şi îndoieli universale.

Aflaţi că timpul de pulbere-i aproape –
la ceasul judecăţii de-o zi-ncăpătoare cât un An –
mai dinainte de Ioan –
v-aşteaptă Apocalipsa, lăsată omenirii de Cioran.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: