Harem

de Gabriel GARCIA MARQUEZ
traducere din limba spaniolă de Livia MĂRCAN (Satu Mare)

V. P. avea opt neveste. Se însurase întotdeauna în alt cartier, niciodată nu făcuse nuntă mare, astfel că nimănui nu-i bătea în ochi faptul că, în căsuţa modestă cu grădină, ţine un harem. Treaba fu descoperită întâmplător, când una dintre nevestele sale îl zgârie pe faţă pe poliţistul din colţ, care voise să-i atragă atenţia să circule corect. În urma somaţiei trimise, în faţa judecătorului de instrucţie, se prezentară opt femei. V. P. stătea în faţa femeilor cu o biciuşcă din care plesnea din când în când, în timp ce ele şuşoteau sau chicoteau, fără să-l ia în seamă.

– Vreau să vă întreb, ca persoană particulară, cum este viaţa cu opt neveste?

V. P. se gândi un pic, apoi spuse că şi treaba aceasta are părţi bune şi părţi rele.

– Ce fac femeile acestea toată ziua? insistă judecătorul.

– Păi, ce obişnuiesc să facă toate femeile, răspunse soţul poligam. Se uită în oglindă, se ţin de fleacuri, bârfesc, se iau la ceartă între ele, se împacă.

– Şi merită pentru aceasta să ţii atâtea femei? întrebă judecătorul.

– Deh, treaba are şi părţile ei bune! spuse V. P.

– Care sunt neajunsurile unei asemenea căsnicii?

– Păi, mulţimea asta de guri flămânde, puzderia de haine, pantofi, lenjerie şi, fireşte, nu-i prea uşor să faci ordine între ele.

– Nu pricep totuşi, spuse judecătorul. Dacă o duci rău din cauza lor, de ce, Dumnezeu, ţii atâtea femei?

– Ce-i atât de curios în asta?!  se miră V. P. Eu unul cheltuiesc cu femeile exact cât oricare alt bărbat.

– Dar dintr-odată!  observă judecătorul, ceea ce, oricât, e mult mai greu.

– Ce pot să fac? spuse V. P. şi privi melancolic în zări, pe deasupra capetelor celor şapte neveste. Ador dansul, instrumentele muzicale, clocotul ritmic al valurilor mării; îmi place să freamete în jurul meu, să văd mereu alte feţe, îmi place când fiecare clipă este altfel decât cea de dinaintea ei. Pentru mine, monotonia este mai rea decât moartea.

– Ce frumos ai vorbit!  exclamă judecătorul, căzând pe gânduri. De fapt, dumneata te-ai născut să fii poet. Femeile sunt ca o aromă reconfortantă care ştiu să-ţi mângâie inima. Îmi pare că dumneata eşti unul dintre puţinii bărbaţi de astăzi care ştiu să le preţuiască firea.

V. P. ascultase fără să înţeleagă ceva, apoi îşi întoarse capul deranjat de un uşor clipocit de apă. Plesni nervos din bici, apoi scoase brutal un fir de floare dintre dinţii uneia dintre neveste.

– Poate aşa să fie cum zici dumneata!  spuse V. P. şi tot plesnind din bici îşi mână mulţimea de neveste pe trepte în jos şi se sui cu ele într-un autobuz cu perdelele trase.

– Deh!  mai apucă să exclame judecătorul. Fire de poet.