Fiinţa

Fantomaticarte_foto_Delia Florea

Fantomati(c)arte (foto: Delia Florea)

de Milian OROS

Într-o noapte de vară târzie, în timp ce mă aflam la casa mea de la ţară, mi s-a întâmplat ceva ieşit din comun, ceva de domeniul paranormalului… Stăteam singur pe terasa de la etaj şi priveam spre coama dealului din faţă. Nu se vedea nicio lumină şi nici nu se simţea vreo mişcare. În slaba licărire a stelelor din nord, copacii, de aceeaşi culoare cu dealul, păreau că fac parte dintr-o dantelă imensă, întunecată şi deşirată. Deodată, de pe coama dealului, au început să se rostogolească spre mine, fuioare de ceaţă şi neguri, care se strângeau într-un ghemotoc. Era ca şi cum cineva ar fi dat drumul la vale unei sfere imense de zăpadă murdară… Priveam acea sferă ciudată cum trecea peste toate şi se apropia de curtea casei mele, fără să pot înţelege ceva… Nu eram speriat, mai degrabă agitat. În mişcarea mea, necontrolată, de-a mă ridica de pe fotoliu să văd mai bine ce se va întâmpla când acea sferă ciudată va ajunge în faţa porţilor, am mişcat masa, răsturnând cana de ceai de pe ea. N-a durat decât câteva clipe să aşez cana la loc, dar când mi-am ridicat privirea, pe partea cealaltă a mesei, într-unul dintre fotoliile de răchită împletită, stătea o fiinţă în toată firea; frumoasă, cu faţa încadrată de un păr lung şi negru. Eram lucid şi încercam să-mi stăpânesc emoţiile, deşi simţeam pe şira spinării un fior rece. Câteva clipe mai târziu mi-am revenit şi, nepierzând-o din ochi, m-am aşezat şi eu. Nu mai eram speriat. Priveam fiinţa din faţa mea cu un calm desăvârşit, ba mai mult: mi se părea cunoscută, că o mai văzusem, ceea ce nu înseamnă că avea o fizionomie comună. Acum când mă gândesc la ea, zic că semăna cu o făptură imaginară, care s-a născut din depărtarea cea mai subtilă a gândurilor mele de atunci. Asemenea fizionomii m-au surprins mereu, urmărindu-mă multă vreme, până când imaginile lor se pierdeau în acel univers al gândurilor care le-a zămislit, lăsându-mi în suflet o spumă de nostalgie.

La un moment dat, acea fiinţă, a început să-mi vorbească. De fapt e un fel de-a spune că-mi vorbea, căci buzele ei au rămas tot timpul încastrate într-un zâmbet incert, pe care îl afişase de la început, dar eu o percepeam ca şi când mi-ar fi vorbit.

– Te întrebi ce fel de fiinţă sunt, cine pot fi, nu?

– Văd că-mi cotrobăi prin minte şi suflet! Oare trebuie să-ţi vorbesc ori îţi alegi tu singură, cuvintele în care vreau să-mi îmbrac gândurile? i-am spus eu, oarecum iritat.

La reproşul meu, buzele i s-au pus în mişcare, încercând să dea contur cuvintelor. Chiar şi în ochii lipsiţi de lumină, pentru o clipă, am surprins o scânteie de viaţă, apoi pleoapele i s-au strâns sub formă de fante întunecate.

– Dacă ar fi să mă întrebi ceva, mi-a zis ea, ce m-ai întreba?

Am râs, neslăbind-o din ochi. Îmi venea să cred că fac parte reală din acel basm cu peştişorul de aur şi cele trei dorinţe.

– Oricum, ai aflat prima întrebare a mea, am spus după un timp. Da, sunt curios, cine eşti?

– Odată o să ştii şi asta…

– Atunci nu mai vreau să ştiu nimic!…

– Ohoo! Văd că nu ţi-ai îmbrăcat în vorbe întregul gând, aşa cum spuneai la început, a fost de data asta rândul fiinţei să-mi reproşeze. Nu zici nimic de frica şi amărăciunea celui care cunoaşte multe… ori de suferinţa celui care înţelege mersul lucrurilor! Nu spui nimic de iubirea celui care trebuie să se resemneze… Dar, ce-ai spune dacă lucrurile pe care le cunoşti ori crezi că le cunoşti, ar putea fi înţelese şi altfel, privindu-le din altă perspectivă?

– Sunt sătul de coduri şi înţelesuri subtile!… De entităţi venite să salveze omenirea… Te rog, nu mă lua cu concepte şi conştiinţă, cu karme şi reîncarnări, am făcut eu pe supăratul. De fapt chiar eram supărat!

– Materia a apărut ca urmare a conceptului şi conştiinţei!…

– Aşa o fi, dar eu sunt om şi deci am limitările mele impuse, până la urmă, de cel care m-a creat… Tu, probabil, eşti energie… câmp…

– Lasă-mă pe mine!… Şi eu sunt o creaţie, mai evoluată ce-i drept!… Caută, mai bine, răspuns la resemnarea ta!…

– Oare ce-ţi rămâne în afară de resemnare când pentru a iubi cu adevărat trebuie să înlocuieşti ordinea firească a lucrurilor cu haosul?

– Iubirea face parte din haos, căci din el s-a născut fiinţa umană!

– Ce răspuns convenabil! Credinţa mea îmi spune totuşi că a existat o anumită ordine şi în acel haos, căci altfel, Creatorul, n-ar fi spus: „la început a fost „Cuvântul”… înţelegând prin asta însăşi Divinitatea, nu?

– Da, se poate spune, simplist, şi aşa sărind peste anumite etape… Haosul creează gândul şi apoi se naşte cuvântul… Hai, convinge-te singur!… mi-a zis acea fiinţă, apoi a întins braţele spre capul meu, atingându-mi tâmplele cu degetele.

La început, nu le-am simţit ca pe ceva material, ci mai degrabă ca pe nişte jeturi subţiri de lumină. O vreme n-am simţit nimic neobişnuit, însă, încet, încet, o vibraţie mi-a cuprins întreg trupul, iar fiinţa aceea a început, uşor, uşor, să-şi piardă chipul de până atunci şi să se transforme într-o sferă luminoasă de un violet aprins… Fiinţa mea s-a topit în acea sferă, trezindu-mă într-o lume în care visul şi realitatea erau unul şi acelaşi lucru. Aveam libertatea gândului şi a faptei… Mă puteam descompune la nivel de moleculă şi să mă substitui oricărei fiinţe, oricărui lucru… Puteam să înţeleg ceea ce nu putusem până atunci înţelege… Am pus mii de întrebări şi-am primit mii de răspunsuri, deşi nu ştiu de la cine, căci nici nu întrebam bine ceva şi răspunsul venea firesc de parcă ar fi fost o curgere lină de apă care făcea parte din mine. Eram înconjurat de miliarde de fiinţe asemenea mie, dar multe învăluite în lumină de alte nuanţe. Totul era armonie şi rezonanţă; ce era pentru mine întrebare, pentru alţii era răspuns şi viceversa…

După un timp, fiinţa care mă purtase în acea lume fantastică mi s-a arătat sub aceeaşi imagine ca mai-nainte. Mă privea fix, cu acelaşi zâmbet discret desenat pe faţă, dar în care citeam o undă de regret şi de resemnare. Dar poate doar mi s-a părut…

– Mulţumesc! i-am spus pierit. Lumea pe care mi-ai arătat-o n-am s-o uit niciodată… Am văzut fiinţe şi lucruri pe care nu le cunoşteam şi nu le ştiam. Subconştientul îmi spune că multe aparţin viitorului, că multe vor fi determinate de alegerile din trecut…

– Da, există o predeterminare pentru toate, de la cea mai mică particulă subatomică şi până la cea mai evoluată fiinţă! În anumite limite şi în anumite condiţii, această predeterminare, însă, poate să fie schimbată.

– Mi-ai arătat, probabil, o parte a lumii tale şi totuşi nu ştiu încă cine eşti!

– Oare?!

Privirea mi-a alunecat spre un colţ al terasei, încercând în minte să desluşesc ce se ascundea în acel răspuns atât de simplist, dar probabil cu un sens pe care încă nu-l prindeam.

Când am revenit din contemplarea mea, fiinţa aceea ciudată nu mai era lângă mine, dar pe fotoliu rămăseseră pete ciudate de lumină, care după o vreme s-au stins…

Interesant este faptul c-am revăzut acea fiinţă, mai târziu, de mai multe ori, în diferite ocazii. E adevărat, o simţeam ca o întruchipare a mamei ori a altei fiinţe iubite, dar ştiam, de fiecare dată, că era ea…, fiinţa întâlnită acolo pe terasă… Cine era? De ce, oare, mi-a lăsat impresia că ştiu cine-i?

Am stat luni întregi în faţa calculatorului, privindu-l pieziş, aproape cu teamă, neştiind cum şi de unde aş putea începe să povestesc despre lumea aceea, care mi s-a arătat atunci. E greu s-o descriu şi să-i dau un sens fără riscuri… Riscul de a părea neserios, atunci când voi spune c-am văzut sufletele unor fiinţe dragi, descoperindu-le trăiri pe care niciodată, acestea, nu le-ar recunoaşte, deschis… Riscul de-a fi judecat că sunt necredincios atunci când voi răsuci, pe toate feţele, religii ori credinţe pe care mulţi le substituim spiritualităţii… Riscul ca cei care mă iubesc să nu mă mai iubească pentru că sinceritatea la care voi fi silit să apelez, ar putea pulveriza totul în jur, rănindu-le, cu toate că nu asta-i vrerea mea. Riscul de a fi considerat un paria când cei din jur vor afla că am încălcat de multe ori legi de necălcat, deşi niciunul nu poate arunca piatra…

Uneori am avut impresia c-am găsit calea, că pot să-mi încep povestea ori povestirile, dar după puţin timp îmi dădeam seama că de fapt, lucrurile nu stăteau aşa. Puţin mai târziu mă trezeam ca şi când aş fi călătorit într-o maşină, pe o şosea paralelă cu o cale ferată, pe care goneşte un tren… Cele două căi, o vreme, merg una lângă cealaltă, uneori se despart, alteori se intersectează… Mi-am dat seama că aşa s-au întâmplat lucrurile cu oamenii pe care i-am întâlnit în viaţa mea şi despre care doresc să povestesc… Mă gândeam că aşa se întâmplă lucrurile în viaţa oamenilor, care continuă să fie împreună, deşi nu mai au să-şi spună nimic, şi nu-i mai leagă decât o ură viitoare… Oare înţelegem cu adevărat câtă convingere şi energie consumăm pentru a ne detaşa unul faţă de celălalt ori pentru a ne sincroniza?!

Dar, cum toate au un început, am să încerc şi eu unul pentru povestirile mele, care luate-n împreună, ar putea da o idee despre lumea pe care acea fiinţă a dorit să mi-o arate… O lume altfel, dar, să fiţi convinşi, e o lume pe care fiecare din noi o are îngropată în suflet şi care nu a fost, deocamdată, scoasă la lumină, pentru că nu are strânsă încă destulă putere să ni se dezvăluie fiecăruia…

Vartej_foto_Delia Florea

Vârtej (foto: Delia Florea)

4 Responses to Fiinţa

  1. Bilt Elena spune:

    O lume reala ingropata in suflet adanc…bine zis. Eu cred mi-ar place sa citesc mai multe detalii. Cand ai o astfel de revelatie te amprenteaza pentru tot restul vietii.

  2. Mihail Giurgiu Georg spune:

    Motto: L”amitie c”est bon comme Du Bon Pain…   Convivialitate   Impartim visarile,neajunsurile si sperantele ca pe niste felii de paine calda, pe mese intinse de priviri avid infometate de nimburi irizand chipuri dragi inimii ce ademenesc sufletele noastre in fluxul -reflux ,diurn -nocturn, in care un perpetuum mobile ne macina fiinta dansand pe caile aferente -deferente imbibate de tandemuri de porniri gonind dinspre memorie catre uitare, dinspre cunostinta spre recunostinta, cascade de nelinisti , torente de trairi,urcusuri spre nazuinti- aburel de vazdurel- vaz-duhul cum vaz suflul iscat de evantaiul de emotii raspandite-n mine,dinspre suprasensibil spre sensibil- infinitul coborator in finit moarte si-n viere , amar pelin ,adulcita  miere, tot ce-i bun azi , ma tem ca maine piere asta mi-e viata- amestec de urcusuri si cadere peste care zilnic se revarsa   Niagare de simtiri, treziri si adormiri ,agonii-reverii de-asi sti si de-asi putea le-asi imparti cu tine cititorule ca pe niste felii de paine calda scoasa din cuptorul duhului -zadufului-   Tu cititor invins gladiator in arena lumilor tot mai confuze,martor al epocii de fier in care romantismele se ofilesc si pier, de cand biletul de Banca e singurul,supremul  giuvaer, cand se scrie poezie fara prozodie, cand se picteaza pe sevaletul incolor griul si ceata – cum oglindeste viata, o trista evidenta- pseudo arta ,pseudo penitenta.. tablou prin care mai mult auzi, in loc sa vezi cromatica  naturii cand muzele tac si zornaie argintii, de-ai stii, ce mult as vrea sa-ti linistesc angoasa sa pun balsam pe visul izgonit din fantanile adanci ale fiintii, cu versul bland  balsam ,muzica fina- dintr-un poem rotund, plasmuire de romantic vis crescut in mine , din el as vrea sa tai felii cu tine… s-asculti pe menestrelul ce canta la guitara in noptile dospite-n aluatul zilelor de vara…    Sa tai felii cu tine- sa-ti darui un pustiu de bine- sa uit de mine scriind  versuri  cu tine…   L”Amitie c”est bon comme du bon pain, qu-„on mange bien ,avec les yeux du coeur serein…,on parle beaucoup,on boit du vin…   Mirel Giurgiu   P.S Voi reveni asupra continutului textului plin de „Fiinta” lui Milian Oros. Pana atunci va multumesc…Pe curand …

    Von: e-Bibliotheca septentrionalis Betreff: [Articol nou] Fiinţa An: mirelstom@yahoo.com Datum: Dienstag, 5. Februar, 2013 10:36 Uhr

    #yiv42306088 a:hover {color:red;} #yiv42306088 a { text-decoration:none;color:#0088cc;}

    #yiv42306088 a.yiv42306088primaryactionlink:link, #yiv42306088 a.yiv42306088primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;} #yiv42306088 a.yiv42306088primaryactionlink:hover, #yiv42306088 a.yiv42306088primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}

    #yiv42306088

    angelajucan posted: ” Fantomati(c)arte_foto_Delia Florea de Milian OROS Într-o noapte de vară târzie, în timp ce mă aflam la casa mea de la ţară, mi s-a întâmplat ceva ieşit din comun, ceva de domeniul „

  3. Rus Traian spune:

    Milian reuşeşte din nou să parcurgă tunelul dintre cele două lumi.Ştiu că îl pasionează lumea nevăzută în care ne punem cu toţii speranţele. O face cu mijloacele literare excelente cu care este hărăzit şi deja cu o experienţă îndelungată de atelier literar..Mi-au plăcut mai ales imaginile de la început, cu acel nor de ceaţă care i-a adus fiinţa de „dincolo” care i-a facilitat „teleportarea” în cealaltă lume. Acolo aş fi dorit să prezinte, ca Dante Alighieri în Divina Comedia, mai multe personaje din trecutul familiei sau satului său. Imaginaţia fabuloasă pe care o are îi va permite să dezvolte subiectul şi să ne încânte cu noi creaţii de acest gen.
    Felicitări !
    prof.Traian Rus

  4. Dr.Mirel Giurgiu spune:

    Admirabila trecerea de la realitate la vis,de la real la inefabil pasul e trecut de Milian Oros cu naturaletea artistului versat in astfel de metamorfoze…Viata e vis si visul e viata-ne invata Calderon in a sa capodopera”La vida e sueno”-lectura importanta in lumina lumilor de azi-in aria aceasta circumscriu eu povestirea lui Milian-mai multi ar trebui sa fim cei care-i calca pe urme -fara a ne lasa subjugati de asperitatile realitatii traite diurn-nocturn -prea adesea reconsiderata fara mijloace artistice de catre multi dintre cei care se numesc ei insisi….artisti…Liricul ,Oniricul,Metafora, Muzicalitatea.,Simtirea Umanista, Romantismul,Clasicismul-nu trebuie considerate desuete-nu trebuie aruncate la cosul istoriei artelor si culturii-chiar daca Mircea Eliade ne-a prevenit mai demult ca vom avea parte in secolul al XXI-lea, de multa confuzie,de rasturnari de valori in campul artelor,de calamitati artistice si culturale-precum se intampla in campul vietii sociale macinata necrutator de morile istoriei globalizante urmand paradigma ,”tot o apa si-un pamant”.
    Sa amanam cat putem nimicirea artei ,Apocalipsa ce pare inevitabila ,ne ocoleste atunci cand muzele ne stau aproape, cum stau acum langa Milian si cititorii lui admirativi…

    Cu pretuire
    Mirel Giurgiu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: