NIHIL SINE DEO

de Sergiu GĂBUREAC

382234_558723660818357_799593631_nAm asistat zilele trecute, în direct, la executarea Bisericii Ortodoxe Române la televiziunea unuia dintre cei 21.200 de atei din România. La o populaţie de 19.043.767 locuitori stabili în 2011. Constat atacuri similare pe diverse reţele de socializare. Nu iau în discuţie cifrele vehiculate. False de la un capăt la altul. E suficient să intraţi pe www.patriarhia.ro pentru a vă lămuri ce a făcut şi ce face instituţia supusă tirului înverşunat.

Mă întreb, doar, cui serveşte demolarea principalului factor civilizator al poporului român.

După ce acceptăm cu toţii, tacit, trimiterea în derizoriu a învăţământului românesc, căscând gura cu satisfacţie la tot ce se întâmplă prin wc-urile şcolii româneşti. După ce altă instituţie civilizatoare, cea a corpului medical, este pusă la zid, zi de zi, prin exacerbarea cazurilor de malpraxis prezentate. A venit rândul Bisericii. Nu a Bisericii în ansamblul ei (18 culte în România), ci a Bisericii Ortodoxe Române.

Are Slavici (parcă aud, unii se vor întreba: Cine-i Slavici?) o nuvelă ce dă răspuns fără echivoc tuturor celor născuţi pe cracă. „Popa Tanda”. Mii de preoţi, ca părintele Trandafir, au menţinut şi ridicat, moral, spiritual şi material, poporul român de-a lungul veacurilor. Astfel de modele vii au făcut ca satele şi oraşele României să se dezvolte şi să trăiască în armonie. Au contribuit la civilizarea locurilor unde au păstorit şi răspândit învăţăturile tablelor pentru viaţa cea de toate zilele. Au făcut ca limba şi cultura românească să se păstreze şi să evolueze odată cu vremurile. Din Biserică s-au desprins, de-a lungul timpurilor, celelalte instituţii civilizatoare ale comunităţii: şcoala, biblioteca publică, medicul, agronomul, poliţistul comunitar…

Mii de preoţi ortodocşi au umplut închisorile comuniste şi mulţi au plătit cu viaţa pentru devotamentul lor faţă de naţie şi convingerile lor religioase. Ne este ruşine că, în sfârşit, după secole de întârziere, construim şi noi o catedrală a neamului!?! Întregind, astfel, lanţul energetic protector rupt de zeci de ani! De unde atâta înverşunare şi ură împotriva unei instituţii, care reprezintă însăşi coloana vertebrală a poporului român? Ce ştiu decerebraţii 0,1% despre rolul Bisericii Ortodoxe Române? Sau, tocmai pentru că ştiu atacă cu atâta furie. Biserica este poporul, în esenţa lui.

Decăderea instituţiilor civilizatoare româneşti a început prin anii ’70. Odată cu dedulcirea unor profesori din înaltele şcoli universitare, politehnice, medicale, teologice, administrative. Rezultatul? Apariţia de rebuturi cu rol civilizator, care dau apă la moară câtimii atee. Dar, de aici, până la anatemizarea factorilor civilizatori, e cale lungă. Sunt zeci de mii de apostoli civilizatori, care îşi fac datoria şi în care poporul are deplină încredere. Oameni care sfinţesc locul!

Mergeţi prin aşezările patriei şi veţi constata realitatea dură. În ciuda infrastructurii deficitare, România supravieţuieşte datorită acestor cultivatori şi păstrători de învăţături şi tradiţii.

Preotul, învăţătorul, bibliotecarul, medicul, agronomul sau poliţistul merită din plin respectul nostru. În egală măsură. Ei ne asigură liniştea spirituală, cultura minimală, informaţia necesară, prevenţia sanitară, siguranţa zilei de azi şi de mâine.

Nu discutăm, aici, de cei care au dat cinstea pe ruşine. Uscăturile, care trebuie supuse oprobriului public. De la vlădică, până la opincă!

România profundă rezistă, datorită lor, asaltului unor modele de viaţă imorale, pline de ispite. De fapt adevărate antimodele. Culmea, intens mediatizate pe toate canalele, de tot felul de canalii.

Toate acestea se petrec în lipsa unei democraţii autentice. Proverbul cu peştele de la cap… este mai valabil ca oricând!

VIZITAŢI:
http://blogulluigabu.blogspot.ro/
http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3
Tel. 0731 936.615
0752 975.130
Bucureşti – 39

Ai nevoie de o informaţie?

Mică, mică? O rezolvăm împreună.

2 Responses to NIHIL SINE DEO

  1. Dr Mirel Giurgiu spune:

    Onorate domnule Gabuleac

    M-ar interesa sa aflu mai pe larg ce au spus cei de la televiziunea ateilor…? -Sunt de acord cu dumneavoastra cand afirmati importanta credintei -a Bisericii crestine pentru Neamul Romanesc…
    Ca sa pot comenta subiectul mi-ar place sa ne dati mai multe detalii ,eventual citate-din afirmatiile celor de la TV care v-au deranjat…Stiu ca traim o perioada de confuzie culturala bolnavicioasa…Discutiile in Agora-dialogul la obiect ,idei bine argumentate teoretic si faptic,nepartizane, ar fi constitui cai de iesire din marasmul in care se afla societatea romaneasca la aceasta ora…Nimeni nu asculta pe nimeni-nimeni nu respecta pe nimeni-Vae.victis.!
    Asadar va astept cu detaliile necesare…

    Cu respect ,
    Dr.Mirel Giurgiu

  2. Dr.Mirel Giurgiu spune:

    Inca nu am primit nici un raspuns…e mai placut oare monologul decat dialogul…?Iubitori de Ortodoxie,oameni de condei , fara inclinatii spre filosofie antica greaca… nu prea se-ntelege..?
    Daca m-am inselat atunci sa pornim dialogul domnilor,sa vorbim despre credinta,biserica,credinciosi,calai si victime ale credintei -mari sacrificati pe altarul neamului acestuia din care facem parte..
    Invitatia o adresez in egala masura autorului acestui articol cat si cititorilor revistei Bibliotheca Septentrionalis…
    Cu deosebit respect si calde sentimante,

    Acelasi Dr.Mirel Giurgiu.
    .

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: