„Grădinile suspendate” ale cultivatorilor de spirit

foto_Delia Florea

MOTTO: „La vie est faite d’illusions. / Parmi ces illusions / certains reussissent. / Ce sont
elles qui constituent la réalité
”. („Viaţa e făcută din iluzii. / Între aceste
iluzii, / unele reuşesc. / Ele sunt cele care constituie realitatea”.)
Jacques Audiberti – scriitor francez (1899-1965)

de Mirel GIURGIU

Trăim într-o lume stăpânită de puterea imaginii, o lume în care realul şi virtualul se contopesc de-o manieră pe cât de confuză, pe atât de derutantă pentru mine… poate şi pentru alţii care aşteaptă altceva din partea prezentului…

Vizavi cu desfăşurările cotidiene, stă sufletul meu în căutare de repere; de rosturi bine definite, de exprimări autentice ale unor trăiri autentice… să nu spun vorbe mari, mi-e dor de ceva tonifiant pentru gând…, are şi el nevoie de mobilitate în arealul corporal, câteodată vrea să-l contrazică pe Platon cu al său „trup cimitir al sufletului”… Un resort al inimii, să poată săraca să bată mai departe fără disperare, bănuiesc a fi cuvântul aducător de spirit, hematie edulcorată de molecula de oxigen numită duh, – văz-duh, de har în calendar – de spirit inspirat de poetul cuvintelor asemeni unui „clavecin bine temperat” pe portativul unui Bach contemporan cu armoniile barocului necesar, reînnoit de respirul clipei…

Dacă suntem obişnuiţi cu urarea (făcută tinerilor însurăţei) „Să aveţi casă de piatră”, de ce n-am putea adăuga: „Să locuiţi în casa iluziilor ori de câte ori vă-ncearcă cenuşiul stereotip al unei zile ce pare mult prea lungă”?… Să încercăm să ne ornamentăm inimile cu aerul cu care punem tablouri pe pereţi, flori la fereastră etc.

„Ornamentul inimii e cuvântul din privire”, ecoul mă întreabă: din privirea cui?

A artistului, a poetului, a omului provenit din rândul călătorului obişnuit, conducându-şi inspirat corabia pe meandrele vieţii… Acesta trage barca la mal din când în când ca să admire cursul apei şi al rivierei dimpotrivă, acolo o pasăre tocmai îşi ia zborul de pe creanga unui pom, o ramură visătoare, sătulă de atâta imobilism, însoţeşte o vreme înălţarea rândunicii: „le bout de la branche accompagne un peu l’oiseau qui s’envole”. În traducere: „capătul crengii însoţeşte puţin pasărea care îşi ia zborul”… e de părere Jules Renard, unul dintre marii grădinari ai spiritului cultivat secole de-a rândul cu succes eclatant în ţara lui Molière…

Îmi propun şi vă propun să culegem azi împreună câte ceva din florilegiul plin de rod dat în pârga panseurilor maestrului, apoi să încercăm să le savuram parfumul, culoarea şi în final gustul pentru rostirea inspirată într-o ambianţă clasicistă pe care unii contemporani vor s-o şteargă cu totul din viaţa noastră. Aceştia fac parte dintre cei pe care ar fi bine să-i evităm, altfel, plictisul ne omoară: „Il y a des gens si ennuyeux q’ils vous font perdre une journée en cinq minutes” – Există oameni atât de plictisitori, încât vă fac să pierdeţi o zi în cinci minute” (Jules Renard citat de Sacha Guitry) – unii dintre aceştia seamănă cu individul despre care acelaşi autor (Jules Renard) crede că: „Il est sourd de l’oreille gauche, il n’entend pas du cote du coeur” – „El este surd de urechea stângă, nu aude (ce vine) de partea inimii”.

Acesta, împreună cu semeni de-ai lui, l-au „ajutat” (involuntar, desigur) pe Tudor Muşatescu să cugete cu amărăciunea băutorului de pelin cotidian: „Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa”, cu alte cuvinte, un individ face, de când răsare soarele şi până când apune, să ni se pară că postim fără să ştim…

Dacă la scară planetară globalizăm fără să întrebăm, fără să reflectăm, contemplăm…, aoleu ce arhaisme inutile, vor spune unii, monitorizăm fără să vrem toate bazaconiile, atunci când nu ne putem sustrage mersului vremii, „fiindcă aşa-i azi” vor glăsui alţii… Atunci să-mi fie permis să întreb: cine ne împiedică să rupem din când în când rândurile, să ne refugiem în „casa iluziilor” construită de arhitecţii cuvântului de spirit în grădini fără nume, în care pentru fiecare şerpuieşte o altă cărare…?

Haideţi să mergem la plimbare…

Chiar dacă am învăţat de la acelaşi maestru că: „Écrire, c’est une façon de parler sans être interrompu” – „A scrie este o modalitate de-a vorbi fără a fi întrerupt” – vă rog să mă întrerupeţi ori de câte ori vi se va părea că am spus o prostie, o inepţie sau mai ştiu eu ce fel de „curată gogomănie”.

Acestea fiind zise şi scrise, vă rog să mă iertaţi dacă v-am răpit timp fără vreun folos, dacă nu, haideţi să ne continuăm plimbarea prin „grădinile suspendate” ale cultivatorilor de spirit…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: