Suedia – între tradiţie şi pragmatism (V)

foto_Mihai Litinschi

Drumurile (1)

de Mihai LITINSCHI

N-aş putea spune, după zeci de mii de kilometri parcurşi pe autostrăzile şi şoselele Europei, că ar fi trebuit să am probleme şi evenimente de interes special demne de a mai fi relatate. Cel mult, cusurgiu şi cârcotaş, să caut nod în papură. Mărturisesc însă, cu mâna pe inimă, cât priveşte această ultimă alternativă, că nu prea am de ce să mă leg. Pentru prima, sunt câteva aspecte care n-ar trebui trecute cu vederea.

Drumurile Suediei au ca primordială caracteristică aceea că sunt construite pentru folosul tuturora. Pentru pietoni, pentru că sunt dotate cu nenumărate elemente de atenţionare şi siguranţă, ca să nu pună nimănui viaţa în pericol, iar şoferii, fie ei amatori sau profesionişti, sunt suficient de educaţi să aştepte, fără să dea semne de nervozitate, trecerea oricărei persoane – bătrân, copil, handicapat – chiar dacă n-ai păşit încă pe spaţiul marcat prin zebră sau denivelare. Pietonilor cu handicap li se oferă pretutindeni pasaje cu treceri de nivel, iar pentru şoferii din aceeaşi categorie sunt locuri de parcare rezervate, unde, dacă faci imprudenţa de a le ocupa, rişti amenzi uriaşe. Pentru biciclişti, care au coridoare de circulat amenajate special în toate oraşele şi pentru toate traseele, mersul pe bicicletă fiind un mod de a lupta împotriva poluării, dar şi un exerciţiu fizic agreabil, practicat la orice vârstă; nu mai vorbesc de accesoriile unui biciclist pentru siguranţa circulaţiei, de la vesta sau încălţămintea reflectorizantă, la mănuşile şi casca de protecţie sau coşul pentru transport bagaje sau bebeluşi. Pentru şoferi, pentru că, deşi am străbătut câteva mii de kilometri pe drumuri comunale, în inima pădurii, pe şosele sau autostrăzi, n-am întâlnit o singură groapă sau vreo dâră de noroi, cauzate cumva de nenumăratele utilaje ce lucrează în pădure, fie ele în proximitatea căilor de acces de mare circulaţie. În fine, pentru animale, protejate de zeci de mii de kilometri de plasă de oţel, solid ancorată pe stâlpi de inox, care mărginesc pădurile de-a lungul interminabilelor şi sinuoaselor şosele naţionale şi internaţionale. Nu am putut afla lungimea căilor rutiere suedeze, e probabil de ordinul a câteva zeci de mii de kilometri, dar pot spune numai cuvinte de mulţumire despre calitatea şi fiabilitatea lor. Construcţia unei şosele se consumă în intervale de timp relativ scurte – 2-3 ani pentru 50 km –, este garantată 10 ani şi este dotată cu cele mai diverse şi utile sisteme de avertizare şi semnalizare. Culoarea alternează între roşcat sau gri închis, după tipul de granit care a fost implicat în fabricarea cimentului şi reflectă lumina soarelui sau a farurilor prin prezenţa miliardelor de bucăţele de mică din amestecul asfaltic. Orice reparaţie sau lucrare este anunţată de la distanţă prin dotări şi utilaje speciale, astfel ca să nu fie primejduită nici viaţa lucrătorilor, nici a şoferilor. Animalele sălbatice scăpate cumva de reţeaua de securitate a plaselor de protecţie şi ucise într-un impact cu un mijloc de transport trebuie restituite proprietarului pădurii aflate cel mai aproape de locul accidentului, iar daunele provocate autovehiculului sau şoferului sunt suportate de societatea de asigurări. Totul decurgând din legi riguroase, fără amendamente interpretabile, care să aibă ca urmare cheltuieli de timp sau de bani în defavoarea cetăţeanului. Infrastructura suedeză este cel mai elocvent exemplu de utilitate, confort şi civilizaţie şi acest lucru îl vom dovedi într-o întâlnire ulterioară.

Suedia, dec. 2012

foto_Mihai Litinschi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: