Moştenitoarea

urme_foto_Delia Florea

de pr. Nicolae STOIA

Odată cu ţipătul, vestitorul iţirii noastre în ţarcul lumii,
ni se mai dăruieşte ceva ce vine din cotloanele spiţei
noastre şi creşte-n noi pe măsură ce noi creştem.
Nu se simte şi nici nu se zăreşte, aşa precum
nu se poate simţi sau zări nimicul din care venim.
Adastă-n pivniţa trupului şi pentru o bucată de vreme
nu-i ştim de rând. Ba chiar îţi spui că-i o bună vecină.
Deşi carnea, din când în când, dă de ştire că acolo
cineva cotrobăieşte de la-nceput şi-ţi hlăpăie vlaga.
Dar tu nu, nu iei în seamă astfel de semne. Fiindcă
tu eşti învingătorul care are multe de făcut şi de dres,
tu n-ai voie să te opreşti. Şi de ce te-ai opri? căci tu,
trâmbiţând biruinţă după biruinţă, e musai să mergi
mereu şi mereu înainte. Cât de înainte? Până când
înaintele dă semne de poticneală şi rămâne-ndărăt
tot mai des, din pricina frigului care suie dinspre tălpi,
prin picioare, spre pântece şi, până ce-ţi dai seama
că ţi-a cotropit viscerele, gata! s-a culcuşit în inimă.
O vreme aşa vieţuiţi, topiţi unu-ntr-altul, ca într-o
amară îmbrăţişare, de parcă aşa staţi dintotdeauna.
Deşi ea te îmboldeşte demult, ca să-ţi aducă aminte
că-i acolo, că nu te-a uitat: de-aia te latră pe dinăuntru.
Şi când tu o întrebi pe cea de-a venit de ce a venit,
îţi răspunde că tu n-ai parte de nimic, pentru că tu
eşti fratele nimicului. Ci ea, pe care tu, sârguincios,
ai purtat-o şi-ai hrănit-o cu tine însuţi, te moşteneşte.
Şi până te dumireşti, adânc întuneric se lasă. Iar ea
se mută la o altă gazdă şi, luând-o răzbit de la capăt,
se opinteşte pe-aceeaşi cale: de la tălpi spre vintre,
aşa cum ştie din moşi-strămoşi să facă. Fiindcă are
mult de surpat: ea este adevărata moştenitoare.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: