Cina cea de Taină

de pr. Nicolae STOIA

Mai licărea pe butucănoase picioare
suavă stea argintie şi dosăditele feţe
adulmecau taina cea binemirositoare,
prelinsă sfios pe obraze să le răsfeţe.

Aurea în potir dulce-licoare promisă
arselor guri. Rază împovărată de cer
surâdea peste chipul făpturilor ninsă
Şi frigul frig îi adause celui stingher.

Cel căruia veşnicia îi odihneşte inima,
Se pogorî-n pâine şi stăruia să frângă
fărâme, ca să li Se dăruiască aidoma
veacului jinduit de plăpânda secundă.

Şi pentru ca nu cumva să-i copleşească
cu strălucirea: e prea grea povară taina;
S-a sfărâmat pe Sine, ca să le dăruiască
raze, până va să ne hrănească Lumina.