de Mirel GIURGIU
Celebrul actor şi om de cultură francez Sacha Guitry sugerează cititorilor în al său L’ESPRIT să-l citească pe Alfred Capus (1857-1922) – acesta fiind un jurnalist arhicunoscut la timpul său, făcând parte dintre „nemuritorii” ce ajung să fie membri în Academia Franceză… Dacă acestui om i-ar fi închinată o carte voluminoasă, făcând precizarea că e vorba de „l’homme le plus spirituel de son temps” – omul cel mai spiritual al timpului său (aprecierea aparţine tot lui Sacha Guitry) – editorul respectiv nu ar avea decât de câştigat… Haideţi să-l savurăm pe Capus în câteva din intervenţiile sale în care dă pe rând interlocutorilor săi replici scânteietoare…
Quelqu’un lui dit un jour:
– Gaudillot est mort… et on ne sait pas de quoi il est mort…
– On ne savait pas non plus de quoi il vivait – répondit Capus…”
În traducere:
Cineva îi spuse într-o zi (lui Capus):
– Gaudillon e mort şi nu se ştie din ce cauză a murit…
– Nu se ştia nicidecum din ce cauză a trăit (trăia) – răspunse Capus…
Acelaşi Capus „este luat la mijloc” de două elegante doamne ce se aflau într-un salon în care se purtau lungi conversaţii după moda epocii…
– Mon cher Maitre, nous venons de faire un pari… Quel age avez vous…?
– Cela depend de vos intentions, Mesdames…!
– Scumpul meu maestru, noi chiar puneam un pariu… Câţi ani aveţi Dumneavoastră…?
– Asta depinde de intenţiile Dumneavoastră, Doamnelor… !
De teama plictisului şi a monotoniei, cauzatoare de maladii ale spiritului, pe care dorim să le evităm, colindăm mai departe aleile „Grădinilor suspendate” şi ajungem pe o pajişte pe care scriitorii se aşază şi reflectează profund asupra propriilor opere… Zice unul: „Le veritable homme de talent est modeste; il ne se vante jamais… Est-ce que vous m’antendez jamais parler de moi?”
Adevăratul om de talent este modest; el nu se laudă niciodată… M-aţi auzit vreoadată vorbind de mine?”
Domnul ăsta – scriitor meridional, din câte aflăm, fără să-i ştim numele – şi-a început bine cugetarea, mai să-l dăm exemplu compatrioţilor noştri chinuiţi de prea mult talent altoit pe o nedisimulată iubire de sine… Dar, mai departe, se dă de gol scriitoraşul, căzând într-o baltă de grotesc pe care din cauza orbirii de sine, singur şi sigur pe sine, n-o vede… Mă întreb şi vă întreb, domnilor cititori, oare unde şi când am mai întâlnit prototipul ăsta de scrib? Un gen de textieri care singuri se aplaudă după ce li se pare că simpla îmbinare de litere aşezate pe o coală de hârtie se preface în literatură bună printr-un hocus-pocus al unui har atât de hilar, încât numai dânşii îl remarcă în oglinda narcisistă în care se admiră…
Aceştia sunt oamenii lui „acum şi aici” să mă citiţi… pe prima pagină dacă se poate, unde mass-media mă promovează cu litere de-o şchioapă, în ciuda faptului că mesajul meu şchioapătă şi scârţâie din toate încheieturile din cauza excesului de talent ce mă îmbulzeşte, mă dă afară din încăpere, iar eu vin către voi să vă luminez cu litera cărţii, pe voi, nişte bieţi cititori, care veniţi şi plecaţi cu volumele mele de-acum vândute…
Eu sunt condeierul căruia i-a reuşit o performanţă unică: aceea de-a avea mai multe cărţi scrise şi publicate, decât citite…
Asta e una din faţetele realităţii, iubite cititor – sincer iubitor de literatură ce eşti…
Avem de-a face zilnic cu prea multe înscrisuri, texte, reviste şi cărţi publicate şi apoi vândute, provenind de la oameni vânduţi unor pseudoedituri care lasă (iute) principiile morale de-o parte când e vorba să-ncaseze onorariul pe o carte…
e-Bibliotheca septentrionalis 