GOGA – cel mult coautor al poeziei „sale” «Sărbătoare»

de Angela Monica JUCAN

3147741264_6c73397248Octavian Goga nu a scris o poezie intitulată Sărbătoare.

Primul care i-a atribuit-o este Octavian Tăslăuanu, în amintirile lui despre revista „Luceafărul” (vezi: Octavian C. Tăslăuanu, Octavian Goga. Amintiri şi contribuţii la istoricul revistei «Luceafărul». Partea I. Epoca budapestană, Bucureşti, „Bucovina” I. E. Torouţiu, 1939, p. 38-39). Erau deja, la apariţia cărţii, 37 de ani de la fondarea revistei, o revistă care se edita în manieră destul de modernă – cam ca acum, publicaţiile electronice, care nu mai au sedii tradiţionale de redacţie. „Luceafărul” avea sediu, la început, improvizat, şi colectiv redacţional, dar redactorii erau de multe ori în alte localităţi din ţară sau din străinătate şi, în asemenea situaţii, chiar şi în perioada sibiană, îşi onorau de la distanţă obligaţiile, prin corespondenţă poştală. Tăslăuanu fie că a uitat, după atâta vreme, unele lucruri, fie că nici nu le-a cunoscut (pentru că nu toate i s-au petrecut sub ochi). N-a avut nici posibilitatea să verifice informaţiile pe care le-a dat. În ce priveşte poezia Sărbătoare, pe Tăslăuanu îl va fi dezorientat stilul parţial asemănător cu al poetului consacrat deja, la ora apariţiei acestor versuri. A trecut poezia ca fiind scrisă de Goga ştiind şi obiceiul poetului de a face şi pe corespondentul (uneori, pe la începuturile revistei, pentru stimularea colaborărilor, probabil), în calitatea sa de redactor responsabil cu „Poşta redacţiei”. Eroare scuzabilă.

Vine însă, după alţi 34 de ani (socotiţi tot după datele de publicare), Dan Smântânescu şi o include în cartea de poezii „descoperite” de el, ba încă şi cu explicaţia lui Tăslăuanu (Octavian Goga, Poezii inedite descoperite şi prezentate de Dan Smântânescu, Bucureşti, Cartea Românească, 1973, p. 23, 143). Mai trec 28 de ani şi îndrăzneşte să publice poezia, cu explicaţia preluată de la Smântânescu, preagrăbitul Ion Dodu Bălan (vezi: Octavian Goga, Opere. I. Poezii. Teatru. Mărturii. Însemnări. Jurnale, Ediţie, note, variante şi comentarii de Ion Dodu Bălan, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001, p. 620, 1210-1211).

Să observăm că, în afară de faptul că este o poezie „de” Goga, Sărbătoare este şi „descoperită” după ce fusese publicată de două ori (în revistă şi în cartea lui Tăslăuanu), în plus, anterior anului 1973, fusese inclusă de Ion Dodu Bălan, ca titlu, în „Bibliografia poeziilor lui Octavian Goga” (Bălan şi Smântânescu şi-au împrumutat, reciproc, „descoperirile”) şi rămâne şi veşnic „inedită”.

Cel mai curios este că, între descoperirile lui Dan Smântânescu sau printre rezultatele unor cercetări de vreo 40 de ani (cum însuşi declară) ale lui Ion Dodu Bălan, nu există şi descoperirea unei note apărute în „Luceafărul” serie nouă, an. 2, nr. 7-8, iul.-aug. 1942, p. 308, în care se spune cine este adevăratul autor al poeziei Sărbătoare. O redăm întocmai, deşi titlul cărţii lui Tăslăuanu nu este corect:

O rectificare
Părintele protopop Ion Duma ne atrage atenţiunea că în volumul d-lui Oct. C. Tăslăuanu: Octavian Goga – amintiri, la paginile 38-39, poezia: Serbătoare se atribuie lui Octavian Goga numai în urma unui „lapsus memoriae”, întru cât ea este singura poezie a P. C. Sale, apărută în „Luceafărul”.

Trebuie să mai ştim două lucruri. Unul este că poezia n-a apărut în niciun volum antum al lui Goga şi nici Veturia n-a publicat-o postum. Altul este acela că Goga n-a semnat niciodată cu pseudonimul Nicu (nici asta n-au descoperit Smântânescu şi Bălan). Criptonimul Nic. Otavă nu are nimic cu numele Nicolae. Este anagrama prenumelui Octavian: literele citite, după poziţia în cuvânt, în ordinea: 8, 6, 2, 1, 3, 4, 5, 7 – adică un „Nic” format de la dreapta spre stânga, din litere luate „pe sărite” şi „Otavă”, reprezentând literele care au rămas, citite de la stânga la dreapta (nu credem că ar fi ordinea mai puţin echilibrată: 8, 6, 2, 1, 3, 7, 4, 5).

În mod sigur, autorul poeziei Sărbătoare nu este Octavian Goga – sunt suficiente probe – şi nu avem motive să ne îndoim că versurile aparţin preotului Ion Duma.

Poezia semnată „Nicu” a apărut în „Luceafărul”, an. 2, nr. 3, [1 febr. n.] 1903, p. 54 (dintr-o greşeală de tipar, pe revistă a apărut data de 15 ianuarie 1903; la 15 ianuarie, însă, apăruse numărul 2 al revistei). Tot atunci, la „Poşta redacţiei”, i s-a răspuns lui „Nicu”: Poesia Sărbătoare să publică cu unele înlocuiri de cuvinte. Genul acestor poesii merită să-l cultivăm cât mai mult. „Poşta redacţiei” nu era semnată, dar se ştie, în special din mărturiile lui Tăslăuanu, că Goga e cel care se ocupa, de obicei, de ea. „Înlocuirile de cuvinte” fac ca începutul şi finalul să aducă a poezie scrisă de Goga, dar poate că şi originalul aducea, autorul poemului Noi fiind deja cunoscut (publica din 1897), iubit de masele de cititori şi imitat de unii debutanţi. Nu se poate şti acum cât de mult va fi intervenit Goga în text. Dacă ajustările au fost minore, categoric, poezia nu-i aparţine. Dacă modificările au fost mai substanţiale, Goga tot nu poate fi considerat decât cel mult coautor al unor versuri pe care, de altfel, nu le-a revendicat vreodată, deci el a făcut cadou retuşul. Or, ceea ce e dăruit, rămâne bun dăruit şi aparţine celui căruia i-a fost dat.

În acelaşi număr al „Luceafărului”, la pagina 46, Goga a publicat o poezie cu adevărat a lui – Cantorul Cimpoi (prima variantă) –, semnată: Octavian (cu acest criptonim-prenume real, poetul a semnat, până prin 1910, vreo 75 de texte poetice şi în proză, articole de presă şi o traducere/prelucrare din Heine).

Fotografia este preluată din:
http://search.yahoo.com/search?p=%22octavian+goga%22&ei=UTF-8&fr=moz35

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: