Grădinile cultivatorilor de spirit – 5

Anna de Noailles

de Mirel GIURGIU
Kehl – Germania

Anne de NoaillesO mărturie peremptorie a inspiraţiei de moment, sau de lungă durată, dacă vreţi, după cum cere o împrejurare sau alta, ne aduce peste timp Anna de Noailles, poeta care a îmbogăţit literele franceze cu o operă intrată în patrimoniul clasic al literaturii ţării Hexagonului.

La începutul secolului al XX-lea, această femeie extraordinară apărea des pe scena literară a Parisului care cunoştea la acea epocă numele unor Guillaume Apollinaire, Marcel Proust, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, aflaţi adesea în compania atâtor apropiaţi ai muzelor şi ai miticului Orfeu.

Să menţionăm, în treacăt, că Anna era fiica prinţului român Grigore Brâncoveanu, mlădiţă din neamul Brâncovenilor, descendenţi din Vodă Constantin Brâncoveanu… După mamă (Raluka Musurus), Anna avea origine greacă şi cretană, genealogie care afirmă printre ascendenţi mai mulţi poeţi şi câţiva erudiţi, între care posteritatea reţine numele iluministului Marc Musurus, amic bun de-al lui Erasmus din Rotterdam…

Unul din cei care au cunoscut-o bine pe Anna de Noailles este actorul şi omul de cultură, binecunoscutul Sacha Guitry, care ne convinge pe parcursul mai multor scrieri conţinute în al său volum intitulat: „L’Esprit” – că Anna era nu numai o mare poetă a Franţei, ci şi o femeie de spirit, fiind în posesia unei inteligenţe garnisite cu multă spontaneitate în exprimare…

E momentul să amintesc aici apoftegma bine inspirată a lui Jules Renard, care stăruie să ne convingă în mai multe rânduri că, citez: „Écrire c’est une façon de parler sans être interrompu”, adică „A scrie este o modalitate de a vorbi fără să fii întrerupt”…

Dacă e să dăm crezare lui Sacha Guitry (n-avem motiv să ne îndoim) – contesa de Noailles era imposibil de întrerupt, nu numai când scria, ci şi atunci când vorbea, căci era de o locvacitate nemaiîntâlnită. Vorbea mult, dar spre deosebire de mulţi alţii, spunea lucruri deştepte, pline de duh.

Odată, după o reprezentaţie ce avu loc la celebrul teatru parizian cunoscut sub numele de „Theatre de la Madeleine”, în care Sacha Guitry juca rolul lui Aristide Briand – mare om politic al vremii, fost prim-ministru –, actorul se întâlneşte cu Anna, pe care o cunoştea îndeaproape. Pentru farmecul şi originalitatea povestirii, să-l lăsăm pe arhicunoscutul actor al scenei franceze să se confeseze: „La sfârşitul spectacolului, ea a venit în loja noastră, şi timp de trei sferturi de oră am avut parte de spectacolul inteligenţei ei extraordinare. De  pe buzele ei ţâşnea realmente un torent de vorbe pe care nimeni nu-l putea opri, din fericire! Ea nu spunea decât lucruri pline de fantezie, originale şi foarte profunde, aveam impresia că niciodată n-a rostit vreo prostie, dar, ce spun prostie, nici măcar o banalitate nu i-a ieşit pe gură… Doamna de Noailles este singura femeie care mi-a dat impresia că este, constant, cu adevărat genială… Între alte minunate vorbe de duh a mai spus-o şi pe asta:
– V-am văzut în spectacolul de revistă în care interpretaţi personajul lui Aristide Briand… A fost foarte bine, mai ales că semănaţi cu el, dar i-aţi adus un prejudiciu, şi de aceea sunt supărată pe dumneavoastră…
– Eu i-am adus un prejudiciu?…
– Mare…
– Doamnă, ceea ce-mi spuneţi mă surprinde şi mă întristează în acelaşi timp, mai ales că am pentru el cea mai vie admiraţie şi intenţionam mai degrabă să-i fiu pe plac…
– Făcând aluzie la eşecul lui de la Versailles, l-aţi pus să spună că a greşit candidând la preşedinţia Republicii…
– A spus-o chiar el, doamnă…
– Dar el a spus-o numai o dată, pe când dumneavoastră o spuneţi în fiecare seară…” (Sacha Guitry, L’Esprit, Paris, Press, 1962)

A doua zi, după cum ceruse, Sacha Guitry primi un plic în care erau patru versuri pe care le dorise din partea autoarei atâtor poezii pline de sensibilitate romantică:

Dans le parc les miroirs du sable
Refléterent l’ombre du sapin;
La pelouse est comme une fable
Avec sa pie et ses lapins.”

În parc oglinzile de nisip
Reflectă umbra bradului;
Peluza e ca o fabulă
Cu coţofana şi iepurii ei.
(Anne de Noailles)

Ar fi un adevărat sacrilegiu să adăugăm vreun comentariu la cele de mai sus, nici vorbă să încercăm să aducem vreun prinos de culoare curcubeului, doar să menţionăm din respect pentru cititori, că marea poetă purta după tată numele de Anne Brâncoveanu – iar după căsătorie a devenit Anne, contesă de Noailles.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: