de Gelu DRAGOŞ
De la bun început vreau să apreciez munca poetului, jurnalistului şi omului de cultură Gheorghe Pârja de la „Graiul Maramureşului”. Tot ce întreprinde Domnia Sa face cu responsabilitate, cu drag de oamenii care au trăit sau trăiesc în Maramureş.
Azi, 16 august 2013, ora 10, la sediul din Baia Mare al Reprezentanţei Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj-Napoca, preşedinte Irina Petraş, şi al Asociaţiei culturale „Nichita Stănescu” Deseşti, fondator Gheorghe Pârja, a avut loc decernarea premiilor Concursului pentru poezie – tineri poeţi – „ALFA” Baia Mare.
Juriul, format din Gheorghe Pârja, Alexa Gavril Bâle şi Săluc Horvat, a hotărât să acorde următoarele premii:
Premiul „Gheorghe Chivu” – Doina Petrulescu Anton;
Premiul „Ion Iuga” – Iulia Someşan;
Premiul „Ion Zubaşcu” – Gelu Dragoş jr.;
Premiul „Ion Burnar” – Doru Nicolae Perţa
Evidenţiem faptul că premiile (şi băneşti) poartă numele unor scriitori maramureşeni, iar Filiala USR Maramureş se face remarcată. La manifestarea de astăzi au mai participat şi au dat substanţă activităţii literare dr. Ioan Marchiş, Ioan Dragoş, Betty Kirchmajer-Donca şi dr. Ştefan Mariş.