Realitatea, memoria şi documentul istoric în armonia cuvântului

de Anca NEGRU,
Sibiu

Octavian CurpasCartea lui Octavian Curpaş se încadrează undeva la confluenţa a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica şi beletristica, surprinzând cu nonşalanţă şi dezinvoltură într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoaştere mai sus-menţionate. Este document istoric prin faptul că notează acte istorice şi vine cu date, evenimente, situaţii ale exilului românesc şi diasporei respective, este memorialistică pentru că amintirile lui nea Mitică (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul şi conglomerantul întregului excursus, este beletristică pentru darul de a povesti, adică pentru povestirile cu şarmul lor implicit prezentate în această operă. Cartea debutează prin întâlnirea cu personajul-liant şi a celor secundare (exilul, prietenii de exil, satul românesc, tradiţiile, România şi românii) subînţelese mai întâi, abia apoi redate, descrise în amănunţime atât în privinţa vieţii, cât şi a carierei lor („Nea Mitică, pe numele său Dumitru Sinu, părăsise România în 1948. Avea să îmi povestească însă, mai târziu, despre plecarea sa din ţară. Dacă tot trebuia să vorbească despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care văzuse lumina zilei, într-un sfârşit de toamnă târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie?” – p. 5).

Cartea este structurată după personajele ce sunt descrise (personaje-capitol) sau teme-capitol (satul, tradiţiile) sau presărate pe parcursul Dumitru Sinuîntregii cărţi memoriile personajului principal, Dumitru Sinu. Fiecare capitol este o sumă de povestiri din care se desprind lecţii de viaţă, cogitouri asupra existenţei. Povestirile se înlănţuie unele de altele, iar autorul omniscient le „prevesteşte”, urmând fiecare iţă de poveste, ştiind-o, încadrând-o în şirul nuvelistic al cărţii. Trecutul devine astfel ca un fluviu evenimenţial, factic şi uman, iar revenirile în prezent nostalgice. Povestirile sunt punctuale, factice, spuse, culese şi alese cu talent de povestitor, cititorul trecând dintr-una într-alta ca într-un labirint de povestiri. Povestirile vin cu detalii istorice relevante, dar şi cu umor, ceea ce adaugă o anume savoare lucrării (e.g. „o ştampilă nemţească făcută dintr-un cartof şi cerneală”, „Da, domnule, Pierre Rosetti este francez” etc). Totuşi, apar unele explicaţii redundante sau facile: „alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille)”, repetări de informaţii uneori binevenite pentru reîmprospătarea memoriei, alteori agasante, venite la prea scurt timp (e.g. Capitolul XV Titi Filip, iar în capitolul XVI, p. 100 „Unul dintre ei, Titi Filip, ştia şi greaca, şi cu o grecoaică s-a căsătorit”), expresii repetitive („oraşul luminilor”, „ţara frunzei de arţar”, „ortaci de pribegie”, „limba lui Voltaire”). Personajul şi personalitatea lui nea Mitică prinde contur cu fiecare povestire: autodidact, încăpăţânat, insistent în a-şi urmări visele, loial, devotat, iubitor de carte şi cultură, plin de umor, hotărât etc., întreaga lucrare debordează de spiritul lui atât de frumos. Cartea Exilul românesc… de Octavian Curpaş este o lucrare în care realitatea, memoria şi documentul istoric se integrează în armonia cuvântului, ca pentru a da o mai mare frumuseţe povestirilor.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: