Povestea unei inimi… şi a unei expoziţii

de dr. Horia MUREŞIAN

Horia MuresianO inimă şi-a-ntrerupt coregrafia sa intimă, iar ultima sa tresărire a rămas încremenită într-o soluţie care anihilează timpul, culorile, mişcarea…

Desprinsă dintre cei doi plămâni care o cuprindeau asemenea unor mâini grijulii, şi-a găsit imaginea reprodusă pe o etichetă, devenind odată cu noul nume primit, un obiect de interes ştiinţific: inima a devenit un cord.

Umbre ale unor umbre gravate de emoţiile care i-au modelat înfăţişarea s-au strâns în miezul acestui cord scufundat printre moleculele pişcătoare ale soluţiei de fixare. Asemenea unui diamant brut, cordul părea să aştepte un meşter care să readucă la lumină zeci de faţete, sute de profunzimi şi să nască tot atâtea emoţii în sufletul privitorului.

Şlefuitorul era un medic şi diseca cu mâinile şi cu mintea. Era un chirurg ale cărui mâini văd, relevă şi expun. Cu fiecare incizie, se descătuşează imagini anatomice noi care înfioară prin profunzimea detaliului şi care printr-un feed-back pozitiv amplifică dorinţa descoperirii.

Tot mai departe, tot mai profund, căutarea esenţei cordului conduce către cele patru cavităţi prin care odinioară curgeau sentimente şi simţiri, de la cele mai banale, la cele mai grave; patru puncte cardinale ale unei persoane care a trăit, a iubit, a urât, a râs şi a plâns. Acum se relevă doar un gol cu patru laturi, o grotă cu reverberaţii neînţelese, orbite fără retină.

În faţa acestui punct de impas, apare artistul, care reclădeşte pe acest schelet musculo-cavitar o sumedenie de imagini şi de idei, de culori şi de trăiri. Nu asamblează piesele unui puzzle, ci plămădeşte, creează – derivata întâi, derivata a doua – o matematică artistică de ordin superior posedând curbe asimptotice între profundul uman şi divin.

Cordul redevine inimă – centru al individului şi al universului văzut prin ochii individului, obiect de studiu: artistic şi real, anatomic şi emoţional, palpabil şi poetic. Cordul fixat şi inima vie, dincolo de orice simbol, devin faţete ale unui obiect de nepreţuit.

Impactul vizual şi rezonanţele interioare îndeamnă medicul şi artistul către poezia completă, prin care renasc şi se reunesc ritmurile cardiace cu prozodia pe care doar poetul le poate alinia şi reda comprehensibil. Cordul, devenit inimă, îşi recapătă esenţa vie, cu cele mai variate cadenţe: ritmul bradicardic iambic, ritmul tahicardic troheic, extrasistolele dactilice, ritmurile de scăpare, amfibrahice.

Iar cele trei figuri sunt reunite în contemplare şi în modalitatea de exprimare, căci fiecare este câte puţin din toate: medicul a găsit în cord frumuseţe şi armonie, artistul a descoperit detalii ce-i trezesc interes ştiinţific, poetul explică dispoziţia tridimensională a structurilor cardiace în raport cu planurile generale ale corpului uman, disecând petală cu petală fiecare chakra…

Nu este nevoie de extrapolări: inima este în toate, la fel de interesantă, de misterioasă şi frumoasă.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: