Peregrinări

Il Cammino di Compostela

MOTTO: „Tutto passa, ma a Dio non sfugge niente.” – „Totul trece, dar
lui Dumnezeu nimic nu-i scapă.” (Ecclesiastul)

de Mirel GIURGIU

Dis de dimineaţă am ieşit din strâmtorarea pereţilor casei mele… am luat-o spre porţile cetăţii, care mi s-au deschis larg până acolo unde îngerii se priveau şi se recunoşteau unii pe alţii zâmbind în adâncul apei de argint…

rugaciune_foto_delia-floreaAm ajuns să mă închin din nou la Iacob al lui Zevedeu, am auzit îndemnul şi chemarea lui de-a pleca spre Compostela, să-i duc în dar o floare şi o rugăciune… Înainte să-mi iuţesc pasul, călătoria a început în mine, cu mine în întregime, deşi nu luam mai nimic la purtător păstram imensa bogăţie a unui altar plin de lumini, în suflet, iau cu mine arcadele imensei catedrale de granit inundate de lumină chiar atunci când străbat cărările pietruite, bătute de aspru vânt, înghiţite de ploaie. Deşi merg spre soare-apune, către capitala Galiţiei, gândul îmi fuge, din când în când, spre răsărit, zboară, luând mereu înălţime, ca să aibă de unde coborî pe umărul ei, pe care-l zăresc aplecat deasupra unor răsaduri pline de flori… Nu vede şi nu ştie ce sol plin de sori o să-i trimit, îşi vede mereu de ale ei… stă sub o boltă cerească care se lasă ca o imensă cupolă protectoare sub care încape tot orizontul raiului hrănitor care se ghiceşte muritorului atent precum o locuinţă lacustră plutind pe apele verzi-albastre ale ochilor zâmbitori de fată… Bolta aceea, sublim acoperământ, pare o imensă umbrelă ce mi se arată, din când în când, presărând petale pe care mereu alte versuri, sub alte portative, se ghicesc… În timpul acesta eu îmi iuţesc paşii pe poteci din ce în ce mai largi, ce coboară pe sânul Europei spre „marea cea mare”, mă amestec cu sutele de pelerini pe care nu-i văd, într-atât sunt de singur, pradă benevolă gândurilor mele care-mi umplu cugetul cu impresii, mereu altele, mereu proaspete…

La ce bun să-ţi hrăneşti, la infinit, trupul, să te lupţi pentru o bunăstare meschină ajungând la bogăţia care-i orbeşte pe cei mai mulţi, transformându-i în robi ai unor averi pe care oricând le pot pierde…? Ce caută pelerinii aceştia să afle la capătul acestui „Cammino” istovitor? S-au săturat de efemerul vieţii şi speră să găsească veşnicia pe pământ, când nu-i de găsit decât în cer…? Calc pietrele, îmi risipesc privirile în toate părţile…, n-am ochi destul să văd imens în jur… Ea m-a învăţat că o imensă iubire logodită cu o credinţă vindecătoare de marasme, îmi ajunge drept hrană şi drept pat de odihnă în care să aşez o pernă de vise după ce mă acopăr cu o cuvertură făcută din scrisuri vechi ca nişte papirusuri din care mintea mea absoarbe literele ce se prefac în altfel de hematii, la fel de hrănitoare ca cele roşii cu care se împacă precum palmierul cu cerul, precum curcubeul cu întinsul apelor, precum pelerinul cu drumul pe care paşii lui se avântă spre nemurire… Simt literele cum îmi curg prin sânge în timp ce străbat drumul, celebrul „Il Cammino di Santiago”, „dromos” pârjolit de atâta lumină se îmbălsămează cu verdele păşunilor din jur. Atâtea locuri pline de pietate, străbat o cale pe care mi-o închipui a fi de mult umblată de sfinţi şi de apostoli… trec prin Fereiro, Arzna, Ponte campagna…

Apostolii pe care Iisus îi numea „Sarea Pământului” au călcat pe aici şi au lăsat în urma lor o rugăciune şi un nume, un crucifix şi o icoană… şi iar răsare zâmbetul tău ca un soare în mijlocul ţării aşezate la Apus…

Duc cu mine un sac plin de lucruri, trup ce ascultă de o minte ce se răsfaţă în visul unor fantezii molcome, prezent şi amintire una se fac, un bulgăre de aur se rostogoleşte prin praful pe care-l calc cu atâta nesaţ, cu atâta hotărâre de-a străbate şi a ajunge să-ngenunchez în Câmpul Stelei… Compostela – tu, „Fata Morgana” tu, Iluzie regăsită, când te apropii, când te pierzi în zări de fum şi de făină. Păşesc pe o „terra incognita”, vorbesc cu Calderon, încerc să-i traduc, cum pot, ideea că viaţa este un vis, „la vie est un rève, une illusion, une ombre, une fiction…” – poate tocmai de aceea merită trăită…, ca să fim zilnic martorii spectacolului inedit al transfigurării neîncetate a realităţii în contrariul ei plin de magie. Plinătate de farmec, catharsis aducător de euforii nebănuite în care sufletul nostru se leagănă în răsfăţ de baldachin deasupra oricăror griji pământeşti…

Rostul existenţei, devenire prin iubire, închinare în câmpul stelei, „Compostela”, revedere mirifică cu Sfântul Iacob sub ghirlande de lumini şi piatră, drumul către catedrală, drum către sine sub acoperământ sfânt, „Il Botafumeiro” cădelniţează pelerini dăruindu-le cupole de nori plini de taine nedezlegate ce tot aşa vor să rămână… Fum de efemeride se suie şi trece fără întoarcere prin arcadele romanice, ferestrele cerului… Dincolo de arhitectura lor, începe o altă lume în care cele trebuincioase omului sunt cele ale gândului trăitor pe alte întinsuri, toate rănile trupului căpătate pe panglicile lungi „dell Cammino” botezate de vânturi şi ploi, înduhovnicite de lumină, îşi află vindecarea aici, în Câmpul Stelei celei Mari, în faţa imensului altar de granit, faţada catedralei, altar vorbitor cu glas de îngeri şi de profeţi, unor pelerini aflaţi „în marea trecere”, ambasadori ai neliniştilor noastre îşi află aici răsplata… „Tutto passa, ma a Dio non sfugge niente”… „Totul trece, dar lui Dumnezeu nimic nu-i scapă” ne spune Ecclesiastul… Pelerinii caută şi găsesc oglinda veşniciei, luminată mirabil aici, la „Compostela”, singura oglindă care nu înşală, nu minte pe nici un muritor doritor să observe că aici adversitatea dintre existent şi inexistent dispare…

Se întâlnesc din patru zări de lume şi se risipesc şiruind pe răspântiile aflate la încrucişare de cuget şi de credinţă…

Când s-au întâlnit şi-au spus bună ziua în mai toate limbile pământului. „Buenas Dias”, „Buon Giorno”, „Bonjour”… acum, la despărţire, după ce-au trecut botezul asprului „Cammino”, se regăsesc într-un singur „ADIO A DIO”, ne revedem la Domnul, îmi pare a fi o scurtă mărturie: eram mai mult cu trupul, azi suntem în spirit…

Ne-am întâlnit şi ne-am zâmbit aici cu trupurile, ne vom regăsi şi ne vom înţelege dincolo de lumi, dincolo de marasme şi dureri, purificaţi cu gândurile curate.” ADIO-A-DIO-ADIOS-ADIEU”…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: