Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XI (2013), nr. 263 (1-15 Octombrie)

foto_Delia Florea

de pr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ţară de puşcăriaşi? A venit toamna. Frigul a dat buzna în casele noastre încă de la începutul lui octombrie. Ne-am apărat de el fiecare cum am putut. A urmat apoi o perioadă cu vreme mohorâtă, cu ploi, cu noroaie, cu frig. Mulţi au făcut focul în case! Dacă au avut cu ce. Seară de seară am deschis televizorul, aşteptând veşti noi de la conducerea ţării. Nimeni nu aştepta să se anunţe că la 1 noiembrie vine primăvara, dar parcă greul nu e prea greu, când afli de o măsură legislativă mai blândă, care să ţină seamă şi de nevoile tale de om, de cetăţean. Din păcate, două veşti ne-au cutremurat. Iată-le:

Cea dintâi a fost că iarna ce vine va fi cea mai grea din ultimii o sută cincizeci de ani. Vor fi nămeţi mari, friguri groaznice, viscole. Ce mai, iarnă ca-n poveştile de groază!

A doua veste a urmat-o la scurt timp pe cea dintâi: guvernanţii au lansat un proiect de lege a silviculturii, adică o lege a pădurilor. Deocamdată în dezbatere publică, apoi o vor pune în aplicare. Din cele prezentate pe posturile de televiziune, am înţeles că noua lege va veni cu nişte sancţiuni drastice faţă de cei care vor mai îndrăzni să taie lemne din pădure. Pedeapsa minimă va fi de doi ani de puşcărie, fie că te prinde că ai luat o creangă, fie un camion de lemne. Va fi pedepsit beneficiarul, adică omul care primeşte lemnele, hoţul, adică cel ce transportă lemnele din pădure la domiciliul clientului şi pădurarul din parchetul căruia sunt tăiate lemnele. Lemne pentru foc şi pentru construcţii nu se vor mai procura decât de la depozite special amenajate şi autorizate. Se vor înfiinţa astfel de depozite atât în oraşe, cât şi în zone rurale.

Amândouă ştirile au făcut să ne treacă celor mai mulţi fiori pe şira spinării. Nu că suntem hoţi de lemne, ci pentru că aproape jumătate din populaţia ţării ne încălzim iarna locuinţele cu lemne. Ceilalţi beneficiază de încălzire centralizată în oraşe, de încălzire cu gaze, cu motorină, curent electric etc. În pragul unei ierni cumplite să dai o asemenea lege, e complet neproductiv. Oamenii au nevoie de lemne. Este dreptul lor natural să beneficieze de încălzire, să supravieţuiască unor condiţii climatice vitrege. Îngreunarea aprovizionării cu lemne de foc în prag de iarnă este o adevărată crimă. Sunt oameni bolnavi, oameni bătrâni, sunt familii cu copii. De unde vor cumpăra lemne? În zona noastră ştiu că există un depozit de lemne în Tr. Severin. Cei din oraş spun că trebuie să te înscrii pe listă şi să aştepţi o săptămână sau două, până îţi vine rândul să-ţi iei lemnele de la depozit. Pentru asta trebuie să se ducă însă aproape în fiecare zi acolo, să vadă ce şi cum, ca să nu-i treacă rândul şi alţii să ia în locul lor. În satele din zona noastră nu am auzit să existe un depozit de lemne. Când se vor construi? Suntem la jumătatea lui octombrie, iar iarna bate la uşă. Când vom construi depozitele, când le vom aproviziona, de unde vom lua personalul calificat pentru manipularea şi distribuţia acestor lemne? Va veni, oare, cel de la Izverna să se înscrie la depozitul din Severin, va aştepta săptămâni la coadă, va plăti apoi transport să-şi ducă lemnele acasă, lemne care, de fapt, au fost tăiate din hotarul Izvernei şi aduse la Severin?

Legiuitorii vor cu orice preţ să pună stavilă devastării pădurilor. Oare, de mai bine de douăzeci de ani nu au văzut că se taie pădurile „ca-n codrii Vlăsiei”? Nu au văzut pe marii jefuitori cum taie cu maşini de tot felul mii şi mii de hectare de pădure, de-au rămas munţii goi? N-au văzut trenurile încărcate cu cherestea trecând graniţa şi aducând sume uriaşe în conturile „băieţilor deştepţi?” După ce se distruge aproape jumătate din patrimoniul silvic al ţării se dă legea, care vrea să stopeze tăierile. Dar aceasta nu-i mai priveşte pe „băieţii deştepţi”, care, de bine de rău, şi-au făcut plinul. Priveşte pe amărâtul de cetăţean, care are nevoie de un car de lemne să-şi scoată familia din iarnă. Priveşte şi pe baba Ioana, care aduce şi ea un braţ de surcele din pădure, ca să-şi fiarbă o oală la vatră. Se uită un lucru esenţial: de mii de ani românii s-au încălzit cu lemne din pădurile cu care a binecuvântat Dumnezeu ţara aceasta. Nu au dispărut pădurile, fiindcă oamenii s-au încălzit cu lemne, nu au dispărut fiindcă şi-au construit o biserică, o casă, un grajd, un coteţ, ori şi-a făcut un pat, o uşă sau o fereastră cu lemne din pădure. Românul a avut întotdeauna un adevărat cult pentru codru, pe care l-a socotit că-i este un adevărat frate, la care a apelat cu încredere la vreme de cumpănă, de nevoie şi de restrişte. Românul a ocrotit cu sfinţenie pădurea, a plantat pădure, a curăţit pădurea. Nu a tăiat din ea decât când a avut mare nevoie. Exploatările forestiere mecanizate, care au pus la pământ mii de hectare nu le-au organizat, nu le-au administrat şi nu le-au muls ţăranii sau alţi cetăţeni de rând. De când mă ştiu, veneau brigadieri silvici în zonă, acolo unde erau păduri şi, împreună cu unul sau mai mulţi pădurari, marcau acei copaci uscaţi, bolnavi, strâmbi etc. Pădurarul care administra parchetul respectiv dădea apoi fiecărui cetăţean din zonă un număr de arbori să-i taie şi să şi-i ia acasă. Era o defrişare raţională, menită să rărească şi să higienizeze pădurea, iar pe de altă parte să asigure necesarul de lemne de foc pentru populaţie.

Dacă această lege va fi promulgată în forma în care ni se prezintă acum, înseamnă că jumătate din locuitorii ţării vor înfunda puşcăriile, fiindcă omul trebuie să-şi încălzească locuinţa; cu orice risc şi în ciuda oricărei legi, care nu ţine seama de realităţi şi de nevoile vitale ale cetăţeanului. Mă întreb unde sunt parlamentarii noştri. Cu câţiva ani în urmă îi vedeam pe toate gardurile şi pe toţi stâlpii, ba chiar şi spânzuraţi în frânghii pe deasupra străzilor şi drumurilor publice. Ne asigurau atunci că se vor strădui să ne reprezinte interesele în parlament… Dar e mult de atunci!

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:

PRIN TÂLCUIRILE PĂRINŢILOR. Sf. Maxim Mărturisitorul adânceşte sensul istoriei lui Saul în elementele lui spirituale. Astfel Saul se tălmăceşte, după un înţeles, ca «iadul cerut». Poporul iudeilor, adică, alegând viaţa de plăceri în locul împărăţiei şi a vieţii trăite virtuos în Duhul lui Dumnezeu, a cerut să împărăţească peste ei iadul, adică neştiinţa în loc de cunoştinţă. Căci tot cel ce a căzut din iubirea dumnezeiască e stăpânit, prin plăcere, de legea care nu poate păzi nici o poruncă dumnezeiască, sau nici nu vrea s-o păzească…«Căci Duh, după cum s-a scris, este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh şi în adevăr» (Ioan, IV, 24.), nu în literă. Căci e cu neputinţă să existe şi să lucreze împreună partea trupească şi partea dumnezeiască a legii, adică litera cu duhul, odată ce nu poate lucra în armonie ceea ce nimiceşte viaţa cu ceea ce o hărăzeşte prin fire.” Dacă Saul mai reprezintă şi tipul legii scrise, litera legii, David reprezintă duhul ei, raţiunea ei. Acest David spiritual, deşi e pizmuit de Saul, nu e biruit. Dimpotrivă, dată fiind marea sa iubire de oameni şi nepătimirea la care a ajuns, chiar urât fiind, linişteşte prin chitara duhului pe duşmanul chinuit de duhul cel rău şi-l domoleşte, scăpându-l ca de un drac viclean de boala cea rea a cugetului pământesc. Căci tot cel ce urăşte din invidie şi ponegreşte cu răutate pe cel ce e mai tare în nevoinţele virtuţilor şi mai bogat în cuvântul cunoştinţei dumnezeieşti e un Saul chinuit de duhul cel rău, întrucât nu suferă faima şi fericirea celui mai bun în virtute şi cunoştinţă, ci se înfurie cu atât mai tare, cu cât nu-l poate ucide pe binefăcător. Adeseori îl repede cu ciudă, chiar şi pe prea iubitul său Ionatan, adică gândul tainic al conştiinţei, care osândeşte ura nedreaptă şi spune, cu respect de adevăr, vredniciile celui urât. Invidiosul se poartă asemenea lui Saul, nebunul de odinioară, către care a zis Samuil, după ce a călcat poruncile dumnezeieşti: «Nebuneşte ai lucrat, că ai călcat porunca mea, pe care ţi-a dat-o ţie Dumnezeu» (I Regi, XV, 19). Iar Saul este, cum am spus, legea scrisă, sau naţia iudeilor, care vieţuieşte după legea scrisă. Căci de la amândouă acestea, care sunt împletite întreolaltă în chip pământesc, se depărtează Duhul Domnului, adică contemplaţia şi cunoştinţa duhovnicească, în locul lor venind duhul rău, adică cugetul pământesc, care chinuieşte cu tulburările şi zvârcolirile neîntrerupte proprii celor supuse vremii şi stricăciunii, ca pe unele ce-s scuturate de boala nestatorniciei gândurilor. (Tare se potrivesc acestea la înfăţişarea vremii noastre, când oamenii s-au răzvrătit împotriva Duhului, de aceea nu mai e literă să-i împace). Căci legea potrivită numai după literă şi înţeleasă material e, parcă, stăpânită de epilepsie, fiind scuturată de nenumărate contraziceri şi neavând nici o armonie cu ea însăşi; iar mintea iudaizantă, zăpăcită până la nebunie de învârtirea şi nestatornicia celor materiale, îşi schimbă în chip necesar şi ea mereu dispoziţia.

E de adăugat, că pe cei scăpaţi de Iisus (Navi) îi omoară Saul. Căci pe cei pe care-i izbăveşte duhul îi omoară litera. De aceea Dumnezeu, care a uns pe Saul, – înţeleg legea scrisă –, ca să împărăţească peste Israil, se căieşte când o vede înţeleasă trupeşte de către iudei şi dă putere împărăţiei Duhului, care este aproapele literei, însă mai bun decât ea. «Şi voi da, zice, împărăţia aproapelui tău, care e mai bun decât tine».” Căci precum David era aproape de Saul, la fel Duhul se află în vecinătatea literei, având să se arate după moartea literei.

După alt înţeles, Saul este tot omul, e toată mintea, e tot sufletul dăruit de Dumnezeu prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir, rege peste Israil. El primeşte poruncă să poarte război cu Amalec, prin care se înţelege diavolul şi să-1 piardă dimpreună cu tot ce are el: femeile – plăcerile; pruncii lor – puii de drac; dobitoacele – patimile contra firii, cu un cuvânt, toate ale lui Amalec, care a împiedecat ieşirea din robia lui Faraon, care este o altă icoană a diavolului. Nici Saul al nostru, din noi din fiecare, n-ascultă, nu împlineşte porunca, ci cruţă tocmai căpetenia şi câteva vite mai arătoase ale lui. Nu omoară căpetenia relelor cu ascultarea de Dumnezeu, nu omoară dobitoacele cele mai arătoase –, patimile cu chip nevinovat -, dar care tot patimi sunt, deşi poartă piele de miel sau chipul nevinovăţiei. Noi, neamul cel creştinesc, noul Israil, în cele trei Taine, prin care intrăm în marea obşte creştină: Sf. Botez, Ungerea cu Sf. Mir şi Sf. Împărtăşanie, suntem unşi preoţi, regi şi împăraţi peste patimi. Deci, uniţi înlăuntrul nostru şi întreolaltă în cuvântul lui Dumnezeu, am primit porunca şi puterea de a omorî pe Amalec cel de duh şi toate ale lui să le dăm pierzării. Iar dacă facem ca Saul şi n-ascultăm să purtăm războiul după porunca şi puterea dată nouă de sus, atârnă asupra noastră, ca o sabie, părerea de rău a lui Dumnezeu.”

*

Adevărata mângâiere. Un om se gândea adânc: Cine, oare, mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieţii mele?! Şi cu acest gând adormi.
În vis, îi apăru un bărbat strălucitor şi mândru, care-i zise:
– Eu te voi mângâia…
– Dar cine eşti tu?
– Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul îi răspunse:
– Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.
Veni atunci o femeie orgolioasă şi atrăgătoare şi-i zise:
– Eu îţi voi putea aduce mângâierea.
– Dar, cine eşti tu?, întrebă omul.
– Eu sunt slava oamenilor…
Omul îşi acoperi faţa să n-o mai vadă şi zise:
– O, te-am ascultat de multe ori şi numai rău mi-ai făcut; pleacă din faţa mea!
Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe şi-i zise:
– Eu te voi putea mângâia…
– Dar cine eşti?
– Eu sunt Banu-Averea-Puterea.
– Piei din faţa mea, că tu mi-ai adus cele mai multe şi mai grele suferinţe.
După ce plecă şi acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o pace binefăcătoare, şi-i zise cu glas cald şi blajin:
– Eu sunt CREDINŢA şi glas bun îţi aduc de la cel ce m-a trimis:”Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă şi după câteva clipe de gândire îşi zise:
„Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma”.
Şi, într-adevăr, CREDINŢA (şi faptele CREDINŢEI) i-au adus omului mângâierea în întreaga lui viaţă şi l-au însoţit şi dincolo de mormânt

*

File de jurnal. „1 Sept. 1981. Ieri am umblat pe la câteva autoservice-uri. E multă indolenţă, delăsare şi supărare din partea lucrătorilor de la aceste unităţi. Te jupoaie de bani şi se uită să facă lucrări de mântuială (…). Când eram la autoservice-ul din Şimian, le-am spus că sunt profesor. Eram îmbrăcat civil. Ştiind că am lucrare mare de făcut la maşină, am evitat să le spun că sunt preot. De multe ori, când ai de-a face cu bişniţari, afacerişti, oameni fără prea multă probitate morală, e bine să eviţi a te arunca în braţele lor. Devin ironici, aroganţi, nesuferiţi, caută să-şi bată joc de tine. Ca persoană, nu mă deranjează, dar încep bancurile şi istorisirile despre preoţi năzdrăvani şi nu te simţi prea bine ca preot şi cu oarecare bun-simţ.
Şeful unităţii, aflând că sunt profesor, a spus:
– Păcat de tinereţea dumneata şi de anii pierduţi în şcoală! Sunteţi nişte oameni pierduţi pentru societate, nişte simple epave. Atâta timp cât eşti obligat să treci clasa toţi imbecilii şi să nu laşi corigent nici un cretin, dumneata ca profesor ai devenit o simplă marionetă. Misiunea dumneata e vorbă în vânt! Unde ţi-e satisfacţia realizării? Atâta vreme cât ai mustrări de conştiinţă, că nu ţi-ai făcut datoria pentru care societatea te plăteşte, eşti un om ratat (…)!”

*

8 Sept. 1981. Unchiu-meu Sandrică mi-a spus că la Şantierul Naval muncitorii protestează pentru lipsa de alimente de pe piaţă, deşi conducerea şantierului se poartă cu mănuşi faţă de ei (…)”

*

La nedeia aceasta (Colibaşi, 8 sept.) am văzut mai mulţi bătrâni beţi. Veniţi din satele învecinate, vizitându-şi rudele pe care le mai aveau, se ameţeau repede. Cred că în sufletul lor avea loc o puternică dramă neexprimată în cuvinte şi neînţeleasă de cei din jur. Fiecare an în care mai reuşesc să vină la o nedeie, pentru ei este ca un triumf asupra vieţii. Nu mai găsesc însă pe nimeni, – sau aproape pe nimeni -, din cei cu care petreceau altădată! Bătrânele lor gazde azi nu mai sunt. Au apărut însă generaţii noi: copii, nepoţi, strănepoţi. Aceştia îşi au problemele lor, pe care cei bătrâni nu le mai înţeleg, cum, la rândul lor, nici ei nu mai sunt înţeleşi. Ar vrea să vorbească, să deie noroc, să împărtăşească bucuriile şi necazurile, dar nu mai au cui. Singuri, uitaţi uneori la câte un colţ de masă, depăşesc măsura la băutură. Prin ceaţa ce le acopăr ochii, încep atunci să-i vadă pe cei de altădată; nu mai simt drama singurătăţii, ci sufletul lor pare mai tânăr. Încep să debiteze amintiri, pe care nu le ascultă nimeni, încearcă să învie vremuri demult apuse. Dacă-şi dau seama şi de data aceasta că nu-s băgaţi în seamă, se cufundă în ei înşişi şi ciocnesc cu morţii din amintirea lor. Când pleacă, pe unde văd grupuri de oameni, se apropie şi încearcă să recunoască pe vreunul din ei, ca să lege sămânţă de vorbă. Adeseori nu recunosc pe nimeni şi atunci încep să chiuie, să cânte, să strige sau să plângă…!”

*

Toată casa are-o cruce! Părintele Cristian Pomohaci a lansat de curând un cântec extraordinar, care exprimă simţămintele şi condiţia omului necăjit dintotdeauna. Vă las să-l citiţi şi să meditaţi asupra lui:

„Toată casa are-o cruce,
Numai cine poate-o duce,
Că şi eu mi-o duc cu greu,
E vai de sufletul meu,
Câte trag ştiu numai eu!
Doamne, fă bine, nu-mi da
Atâta cât pot răbda!
Uită-te în ochii mei,
Cum joacă lacrima-n ei!
Greu îmi e de multe ori,
Dar nu strig dup-ajutori!
Îs şi gazdă, şi calic,
Am de toate, n-am nimic,
Dar tihneală nici-un pic!
Aş da casa şi pământul,
Să nu mă calce urâtul,
Cât oi mai umbri pământul!”

*

Martor mincinos. Aveam în jur de şase ani. Oricum, nu eram la şcoală. Într-o zi eram cu vitele pe marginea şoselei, pe la Podişcă. Ferma tocmai culesese porumbii, tăiase cocenii şi-i făcuse ţuţe de-o parte şi de alta a şoselei. Prin coceni umblau vitele lui Ilie al lui Iancu. Ilie căuta porumbi în braţele de coceni. La un moment dat a apărut Romică Păuleţ, paznicul. Eram un om înalt, puternic, căruia îi ştiau de frică şapte sate. Nu i-au suflat mulţi în borş! Când a vrut să ia vitele lui Ilie la curtea fermei, să le oborască, acesta a început să-l înjure. A urmat un lung schimb de vorbe grele şi înjurături, aruncături cu pietre şi ameninţări care mai de care mai periculoase. Romică a adunat, totuşi, vitele lui Ilie, iar acesta a păstrat o distanţă respectabilă. Au pornit spre fermă. Cale de vreun kilometru, cât aveau de mers până la fermă, cearta n-a încetat. Şi oile mele fuseseră prin cocenii fermei, dar pe mine nu m-a băgat în seamă. Nu mi-am putut birui curiozitatea şi am mânat şi eu vitele mele după cei doi. Îmi făcea plăcere să-i văd, să-i aud. Trebuia să spun acasă tot ce s-a întâmplat, cu lux de amănunte, nu puteam să ştiu doar fragmente. Mă umfla râsul când îi vedeam pe cei doi zburăturindu-se cu pietre. Fiecare dădea în celălalt, dar nici o piatră nu şi-a atins ţinta. Eu aş fi ochit mult mai bine! La Table, mi-am luat vitele şi am pornit spre casă, îmbufnat că cei doi nu se loviseră nici cu pumnii, nici cu parii, nici cu pietrele, aşa cum se tot lăudaseră! Abia am povestit acasă!

Peste vreo câteva zile, tăticu mi-a spus că Romică l-a dat pe Ilie în judecată şi că m-a pus pe mine martor. Ei, acu era acu! Ajunsesem şi martor! Tăticu mi-a spus: „Mă, vezi că Romică vrea să te înveţe ce trebuie să spui! Tu ascultă-l, nu-l contrazice. Vezi că eu o să tac sau o să zic cum zice el. La judecată, însă, tu să spui numai ce ai văzut şi ce ai auzit. Lui o să-i spui pe urmă că ţi-a fost frică să minţi! Ţie n-are ce să-ţi facă, dar nouă ne poate face necazuri. Suntem în mâna lui cu vitele. La fermă le avem învoite!” Zis şi făcut!

A venit Romică la noi cu o zi înainte de proces. Mi-a făcut un lung instructaj despre ceea ce trebuia să spun eu la proces. Scenariul nu semăna cu cel ce se derulase în realitate. Romică trebuia să apară ca un mieluşel, în care Ilie lovea cu pumnii, cu parul, cu pietre, cu ce apuca. Ilie îl înjura cu tot era în cer şi pe pământ, iar el nu deschidea gura. Se chinuia doar din răsputeri, plin de sânge şi cu hainele rupte, să apere proprietatea statului. L-am ascultat şi i-am promis că aşa voi spune. În noaptea zilei de judecată a venit la noi cu şareta lui Stancu, şeful de fermă. M-a luat pe mine şi pe tăticu şi a plecat cu noi la Severin. Până ar începe judecata, a cumpărat mult salam, pâine, dulciuri. Nu mai mâncasem până atunci salam. Acela a fost nemaipomenit de bun. Am mâncat toţi la şaretă, apoi am intrat în sala de judecată. N-a durat mult şi procesul a fost strigat. A spus reclamantul versiunea lui, a spus-o şi pârâtul pe-a sa, apoi m-au chemat pe mine să depun mărturie. A jurat tăticu pentru mine şi au început să mă întrebe ce văzusem şi ce auzisem. Mi-am luat inima în dinţi, am roşit până în vârful urechilor şi am spus… adevărul.

Când am ieşit din sală, în curtea judecătoriei, tăticu a început să mă certe că nu l-am ascultat pe Romică. Am răspuns că mi-a fost frică. Romică, râzând, i-a spus lui tăticu: „Nicolae, nu certa copilul! E suflet curat de copil. Noi am intrat încălţaţi în sufletul lui. Pentru copiii ăştia curaţi la suflet mai ţine Dumnezeu lumea, nu pentru noi! Bine, mă, nepoate, bine că nu minţişi! Lasă, îi dă o amendă şi gata. Dacă tu spuneai aşa cum te-am învăţat eu, îl băgau ani mulţi la puşcărie! E mai bine aşa! Suntem oameni. Necazul trece, oamenii rămân!” Ne-a dus apoi la restaurant. A fost prima dată când am mâncat la un restaurant.

Prima şi singura mea şansă în viaţă de a deveni martor de meserie a eşuat! Asta e!

*

Zâmbete
– Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan!

•     – Dacă ştiam cât eşti de sărac, nu mă mai măritam cu tine!
– Şi eu când îţi ziceam că eşti tot ce am pe lume, de ce nu mă luai în serios?

•     – Domnule avocat, prostia unui bărbat poate constitui motiv de divorţ?
– Nu, este doar motiv pentru căsătorie!

•   Pe o placă de ceramică de acum 800 de ani din Toledo scrie următoarele:
„Societatea este aşa:
Săracul munceşte,
Bogatul îl exploatează,
Militarul îi apară pe cei doi,
Contribuabilul plăteşte pentru toţi trei,
Leneşul se odihneşte pentru toţi patru,
Beţivul bea pentru toţi cinci,
Bancherul îi jumuleşte pe toţi şase,
Avocatul îi minte pe toţi şapte,
Medicul îi omoară pe toţi opt,
Groparul îi îngroapă pe toţi nouă,
Politicianul trăieşte pe spinarea celor zece

*

Folclor din Mehedinţi (XXVI). Redăm în cele ce urmează cinci cântece culese la 18 iunie 1974 de la Nicolicea V. Maria din Obârşia Cloşani, născută la 3 noiembrie 1906:

Fire-ai blestemat iubit „Frunză verde mărgărit,

Fire-ai blestemat iubit,
Multă lume-ai prăpădit,
Dar cu mine ce-ai de gând?
Iar cu mine ce gândeşti?
Ce, vrei să mă prăpădeşti?
Tu mă prăpădeşti cu zile,
Numele tot îmi rămâne!
Şi-mi rămân numele mele
Pe culme, pe potecele,
Pe unde umblam pe ele
În tinereţele mele!

Trecui pe unde-am iubit

Trecui pe unde-am iubit,
Găsii locul părăsit
Şi-un fir de iarbă pălit!
Eu l-întreb de ce-i pălit,
El îmi răspunde plângând,
Că de ce l-am părăsit,
Pe la el n-am mai venit?
Colo două rămurele
Plângeau urmiţile mele,
C-au fost bune, n-au fost rele!

Şi-am auzit-auzit

Şi-am auzit – auzit,
Că dorul are sfârşit
Şi dragostele au urât!
Şi-am auzit, n-am crezut,
M-a dus vremea de-am văzut.
Şi-am lăsat cu jurământ,
Cât oi trăi pe pământ,
Nu mai fac nici un iubit,
Să trăiesc mai fericit,
Să nu fiu tot necăjit!

Când mă gândesc de demult

Când mă gândesc de demult,
Cum am fost şi-acum cum sunt…!
Am fost tânăr şi frumos
În tot locul de folos.
Acum am îmbătrânit,
Toată lumea m-a urât!
Eu de necăjit ce sunt,
Trecui muntele plângând!
Iar de jalea mea cea seacă
Toate crengile se pleacă.
Şi se-apleacă rând pe rând
Toate cu vârfu-n pământ
Şi mă-ntreabă de ce plâng?

Dar cum, foc, de n-aş mai plânge,
Că inima-n mine se frânge,
Că n-am către cin-mă plânge,
Căci pe cine am avut
S-a dus şi n-a mai venit,
C-o pus dosul la pământ
Şi faţa la răsărit,
Pe aici n-a mai venit!
Jelui-m-aş şi n-am cui,
Om să-mi creadă mie nu-i!”

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeş (AG), pentru cărţile donate copiilor de Paşti, pe care Domnul Popi nu le-a mai achitat, aşa cum promisese, Domnul Rolea Ion din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: câte 100 lei; Părintele Pr. Prof. Dr. Vasile Borca din Baia Mare (MM), Doamna Dr. Carmen-Luminiţa Lazăr din Bucureşti: câte 50 lei;

Colecta pentru sinistraţii din judeţul Galaţi merge mulţumitor. Dintre donatori s-au mai remarcat: Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăţ, Doamna Haidamac Miroana şi Pr. Stănciulescu Alexandru: câte 100 lei; Domnul Pera Nicolae din Constanţa, fiu al satului Malovăţ, Doamna Paicu Domnica, Domnul Borugă Mihai, Doamna Paicu Mariuţa, Domnul Ivaşcu Vasile şi Domnul Gârbovan Ion: câte 50 lei.

Până în prezent s-au adunat pentru sinistraţii din Galaţi 820 lei. Am achitat deja 1.000 lei. Colecta mai continuă până la 1 Nov.

De la Trezoreria Statului am primit 196 lei, reprezentând cota de 2%, pe care unii enoriaşi din parohie şi din afara parohiei au donat-o bisericii noastre anul acesta.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În luna septembrie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, astfel: 1 Sept. (Bârda): 73 pâini; 8 Sept. (Malovăţ): 240 pâini; 15 Sept. (Bârda): 90 pâini; 22 Sept. (Malovăţ): 140 pâini; 29 sept. (Bârda): 80 pâini. Copiilor li s-au donat şi ciocolate. Aşadar, în luna septembrie s-au donat 623 pâini. Începând cu 1 sept. a.c., pâinea s-a ieftinit, ca urmare a reducerii TVA. Astfel, pe luna septembrie şi de acum încolo plătim pâinea cu 0,70 lei/buc.

*

Plăţi. În luna septembrie am efectuat o serie de plăţi mai mari, astfel: 3.000 lei tipografiei acont pentru vol. IV din Vieţile Sfinţilor; 1.000 lei protoieriei pentru sinistraţii din judeţul Galaţi; 846 lei brutăriei pentru pâinea donată în august şi 441 lei pentru cea donată în septembrie; 799 lei poştei pentru coletele cu cărţi din septembrie; 200 lei protoieriei pentru lumânări; 250 lei poştei pentru timbre; 73 lei pentru ciocolatele donate copiilor; 70 lei încărcat cartuş pentru imprimantă; 80 lei protoieriei pentru reviste; 99 lei protoieriei pentru imprimate; 60 lei pentru curent; 72 lei băncii pentru comisioane; 140 lei hârtie de scris, cât şi altele mai mici.

Deficitul parohiei la 30 sept. este de 6.700 lei. Mergem înainte!

*

Am rezolvat problema cântăreţului, aşa că slujbele vor merge înainte, după programul stabilit.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale astfel: Tăcerea satului, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXIII (2013), nr. 6009 (8 oct.), p. 8; „Scrisoare pastorală” – 262, în „Armonii culturale”, Adjud, 2013, 9 0ct., şi ediţie on-line (http://www.armoniiculturale.ro); Amintiri despre C. S. Nicolăescu-Plopşor, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXIII (2013), nr. 6010 (9 oct.), p. 8; Corabia lui Noe, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXIII (2013), nr. 6011 (10 oct.), p. 3; Stăpân şi slugă la cuvinte, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXIII (2013), nr. 6011 (10 oct.), p. 3; Corespondenţa, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXIII (2013), nr. 6012 (11 oct.), p. 3; O arhivă bisericească bănăţeană – izvor inedit privind istoria Dreptului (1780 – 1886), în „Altarul Banatului”, Timişoara, an. XXIV (2013), nr. 7-9 (iul. – sept.), pp. 109 – 123.

*

Nunţi. Înmormântări. În ziua de 28 septembrie am oficiat Taina SfinteiCununii pentru Domnul Guran Constantin-Aureş din Malovăţ şi Domnişoara Căprioru Simona-Flori din Bobaiţa. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 15 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Vuţă Florian (62 ani) din Tr. Severin, adus şi înmormântat în Malovăţ. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 2 Nov. (Malovăţ-Bârda); 3 Nov. (Malovăţ); 8 Nov. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 9 Nov. (Malovăţ – Bârda); 10 Nov. (Bârda); 16 Nov. (Malovăţ-Bârda); 17 Nov. (Malovăţ); 21 Nov. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 23 Nov. (Malovăţ – Bârda); 24 Nov. (Bârda); 30 Nov. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: