ÎNCREDERE vs. NEÎNCREDERE

Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea (Seneca).

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI
Carolina de Nord

Conform dicţionarului, ÎNCREDEREA se defineşte prin a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.

Încrederea ne dă liniştea sufletească de care avem nevoie în foarte multe aspecte ale vieţii: în familie, în societate, în oamenii cu care lucrăm şi cu care avem relaţii, în credinţa pe care o purtăm cu noi de la botezul pe care-l primim, în afaceri – cei cu care tranzacţionăm, în politica internă, dar şi în cea externă.

Încrederea este umărul pe care ne sprijinim pentru a avea energia şi voinţa de a merge mai departe în drumul pe care ni l-am ales. Ea nu se obţine uşor, de multe ori se câştigă foarte greu şi trebuie acordată tot atât de greu, pentru a evita eroarea. Încrederea se cultivă cu ajutorul voinţei, şi pentru ea trebuie mintea să lucreze pentru nu se înşela.

Sunt oameni care prezintă dintr-un început respect şi încredere prin gândurile lor spuse sau scrise, dar sunt şi alţii – majoritari – cu care trebuie muncit, dialogat, justificat, exemplificat, în fine, folosindu-ne de raţionamente, stabilim o relaţie de încredere, de linişte, de pace. Este, în acest caz, ca şi cum am aştepta fierberea unui must şi transformarea lui într-un vin de calitate cu proprietăţi stabile, după ce l-am observat în tot acest timp şi am intervenit ori de câte ori era nevoie.

Încrederea se clădeşte de cele mai multe ori în timp, studiind persoana, prietenul, conducătorul, grupul, ţara, acţiunile lor, felul cum acţionează în anumite situaţii, cum reacţionează la anumite încercări etc. Apoi se pun în balanţă calităţi şi defecte. Când ai obţinut încrederea, ai sentimentul de siguranţă faţă de cinstea, buna-credinţă sau sinceritatea acelei persoane sau grup. Există şi posibilitatea neacordării în final a încrederii, retragerea din această relaţie încercată, atunci când cel încercat dă dovadă de lipsă de seriozitate, de sinceritate, de cinste, de dreptate, sau dă dovadă de trădare, caută să te păcălească „furându-ţi” încrederea, urmărindu-şi interesele personale, câştigul de bani, de avere sau de putere. „Pacea, spunea filosoful Baruch Spinoza, nu înseamnă absenţa războiului, ci înseamnă virtute, este o stare de spirit, de bunăvoinţă, încredere şi dreptate.” Ca atare, la obţinerea unei înţelegeri trebuie să existe dovezi de virtute din ambele părţi, altfel, liniştea, pacea nu pot fi obţinute. Filosofii au ajuns la concluzia că virtutea nu o avem de la naştere, ea nu poate avea profesori care să ne înveţe, Immanuel Kant afirmând că virtutea poate fi dobândită în decursul vieţii, căci facultatea morală a omului nu ar fi virtute, dacă nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu înclinările contrare. Caracterul omului contează în aceste relaţii de încredere care se stabilesc şi a avea caracter înseamnă a poseda acea proprietate a voinţei, după care omul îşi face legământ cu anumite principii, tot Kant spunând că „nu importă ceea ce face natura din om, ci, ceea ce el însuşi face din sine”. Considera că dintr-un principiu practic suprem, pot fi deduse legile voinţei: „acţionează astfel ca să întrebuinţezi omenirea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricărui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă ca mijloc”.

foto_Delia Florea

NEÎNCREDEREA este definită ca îndoială, suspiciune. Balzac spunea: „Cine zice îndoială zice neputinţă.” Aşa este, dacă nu se iese din această stare, căci neputinţa poate duce la suferinţă. Psihologii spun că atunci când ne îndoim încercăm să evităm suferinţa, dar aceasta nu înseamnă că şi reuşim, fiindcă în acele momente ezităm, putem fi bombardaţi de un presentiment, dăm dovadă uneori de neputinţă, adică de lipsa voinţei, a energiei necesare în stabilirea unui adevăr. Îndoiala macină sufletul omului până ajunge la un echilibru, multe carenţe ale caracterului evidenţiindu-se în acţiunea întreprinsă. Deşi toate lucrurile, chiar şi cele care ne par sigure pot fi puse la îndoială, există ceva sigur, şi anume faptul că noi gândim, că ne îndoim şi, dacă gândim şi ne îndoim, este sigur că existăm, ne spune Descartes în celebra sa cugetare: „Cogito ergo sum”. Conştiinţa gândirii, deci a sufletului este mai sigură decât conştiinţa pe care o avem despre lumea exterioară. Pornind de la egalitatea puterii de a gândi a oamenilor, rezultă şi egalitatea speranţei în atingerea ţelurilor, în drumul cărora ne izbim de vederi deosebite, uneori de duşmănii, certuri, de neîncredere a unuia faţă de celălalt.

Orice om poate trece în viaţă printr-o perioadă de îndoială, însă, flexibilitatea spiritului, raţiunea minţii, raţiunea inimii ne pot face să recăpătăm încrederea faţă de aproapele nostru, faţă de cei cu care relaţionăm în viaţă sau să stabilim neîncrederea şi să luptăm pentru adevărul nostru. Pascal a fost cel care credea că toată demnitatea noastră stă în raţiune, pe lângă care admitea existenţa cunoştinţei intuitive a inimii. Astfel putem evita eroarea care este cauza mizeriei la care ajung oamenii. Cunoştinţele noastre acumulate şi hărnicia spiritului ne pot ajuta să definim situaţia, să găsim acel punct de sprijin atât de necesar, fiindcă singuri şi în eroare, nu putem trăi.

Trăim în democraţie, care presupune existenţa unor valori precum libertatea, dreptatea şi egalitatea, idealuri pentru care oamenii au luptat şi totodată repere pe baza cărora s-au creat normele ce reglementează viaţa în societate. Cetăţenii trebuie să aibă dreptul la opinii proprii şi totodată să se bucure de securitatea personală, a domiciliului şi a bunurilor pe care le posedă. Ei trebuie să îşi poată exercita libertatea de a se exprima, precum şi dreptul de a-şi alege conducătorii şi de a decide în probleme de interes public. În libertatea de exprimare se pot crea conflicte privind ideile politice sau de altă natură a unor cetăţeni şi în acest caz trebuie să se recurgă la consultarea de legi, pentru stabilirea adevărului şi a dreptăţii.

Politologul Christoph Stefes, profesor la Universitatea Colorado, din Denver, SUA, a acordat un interviu ziarului DW, în care a analizat situaţia regimurilor autocratice – cele din afara democraţiei – spunând că cercetătorii au identificat trei factori pe care se bazează puterea regimurilor autocratice, şi anume: legitimare, represiune şi cooptare, acestea fiind „soclul pe care se ridică liderul”, interzicerea şi reprimarea oricărei opinii divergente fiind instrumentele cele mai puternice, spunând că „trebuie făcută diferenţa între reprimare dură şi reprimare «cu mănuşi de catifea». Când se acţionează dur, demonstranţii şi politicienii de opoziţie sunt arestaţi, aruncaţi în închisori”. Oprimarea, spune el, are însă loc cel mai adesea mascat: „De exemplu, ziarişti incomozi sunt târâţi în nenumărate procese pentru calomnie. O altă metodă este trimiterea organelor fiscale în control la organizaţiile care critică regimul”. „Între măsurile moi se numără modificarea intenţionată a legilor fiscale sau blocarea unor conturi bancare, care pot fi puse în practică mai simplu şi fără tapaj […] Cel mai mare efect asupra menţinerii la putere a unui lider autoritar sau a unui regim nedemocratic îl are legitimarea. În vreme ce orice guvern democratic este legitimat prin alegeri, într-o dictatură potentaţii trebuie să se legitimeze ei înşişi”. Iată cât de uşor şi machiavelic poate fi atins derapajul unei democraţii!

Trăim vremuri în care sentimente şi impulsuri de o mică intensitate existente cândva, au crescut, au devenit mai puternice, schimbările repetându-se ciclic, dar diferit în formele lor particulare. Există deci o lege a dezvoltării contrariilor care se impune atât în dezvoltarea fiecărui individ, cât şi în dezvoltarea societăţii. Ea se accentuează în viaţa socială şi istorică, având importanţă pentru domeniul vast al vieţii şi, ca atare, necesită o atenţie deosebită.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: