De mi-ai urma chemarea de-a ne-ntâlni cumva,
Să-mi fii aievea-n preajmă – minunea mea de vis,
S-ar dovedi prin faptă că raiul s-a deschis
Şi orişice de-atuncea se poate întâmpla.
Aş îndrăzni, de pildă, în ochi să te privesc
Şi mi-aş citi uimirea în stropi de peruzea,
Iar mâna să ţi-o prindă pe-a ta ar încerca,
Mai mult să mi te-apropii mi s-ar părea firesc.
Făcându-te complice la jocul ăsta mut,
Tu să mă laşi cuminte să te cuprind c-un braţ
Şi-apoi, din întâmplare, voi vrea să te ajut
Ca braţele-amândouă să ţi se facă laţ
Şi-n focu-mbraţişării zorite de nesaţ
Să simt pecetea sfântă a primului sărut.
This entry was posted on Marți, 22 octombrie 2013 at 3:03 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 