AKI

DSC03495

Sfârşitul calendaristic al verii e departe, aşa cum scriam într-un poem haiku: „Sfârşit de sezon / un nasture luceşte / pe plajă-ntre scoici”. Gata cu marea, cu muntele, cu scăldatul la râu!… Au trecut de multişor zilele vacanţei atât de aşteptate… Şi totuşi, ne bucurăm încă de razele soarelui, mai mult decât în alţi ani. Privesc trandafirii încă în floare, frumoasele plante din parcul blocului unde locuiesc. Corolele lor sunt pline de farmec. Cine ştie însă câte zile vor mai trece până când gerul se va lăsa peste toată firea şi le va îngheţa florile în toată splendoarea chipului lor! Apa Someşului înaintează parcă fără vlagă, lăsându-şi generos malurile pentru promenadă. Ici-acolo câte un pescar stă cu ochii aţintiţi în zadar spre capătul firului unde, doar-doar s-o păcăli să se agaţe vreo nefericită plăvuşcă. În Parcul Central foioasele se întrec în a-şi afişa portul lor nud, cu crengile toaletate, în aşteptarea firească a primilor fulgi de nea. Coniferele mândre îşi etalează frunzele pline de clorofilă, aşa cum le stă bine lor în orice anotimp. E toamnă,  aki”, cum ar spune în limba lui, japonezul. Vremea ne alintă totuşi cu un surplus de zile calde. E numai bun momentul creării poemului haiku. La Colegiul Naţional „George Coşbuc”, elevii fac sport pe terenul din curtea mare, iar în clase, desigur, se lucrează intens. Membrii cenaclului Poiesis exersează crearea haiku-ului după regulile de compunere a acestui poem specific nipon. Astfel, ei află că haiku-ul:

– e un poem de mici dimensiuni
– are ca tematică meditaţia asupra naturii
– e poem în formă fixă, alcătuit din trei versuri, fără ritm, cu măsura 5-7-5 silabe
– poate fi şi poem în formă liberă, când poate avea 17-19 silabe
– sezonul – kigo – e un cuvânt care sugerează un anotimp (fenomene cereşti, fenomene terestre, evenimente, sărbători, animale, plante, acţiuni specifice anotimpurilor: primăvara, vara, toamna, iarna)
– pauza – kireji – este după primul sau al doilea vers şi măreşte efectul mesajului poetic
– structura interioară este în trei trepte şi se referă la ceva, ca şi când ar răspunde la întrebările: ce? când? unde? (sau: ce? când?, sau: ce? unde?)

În ciuda limbajului aparent simplu, haiku-ul e o poezie vitală, o meditaţie asupra sorţii omului în Univers alături de vieţuitoare, în mijlocul fenomenelor naturii.

DSC03494

Şi pentru că aceste micropoeme se scriu cel mai bine în natură, ne imaginăm împreună, în sala de clasă, că suntem pe malul Crişului, la Tinca de Bihor, într-o zi minunată de vară. Apa e limpede, peştii sar după musculiţe şi desenează cercuri concentrice. Plopii, platanii şi stejarii străjuiesc malurile, sălciile se îndoaie credincioase spre oglinda apei. Un cuc dintr-un arbore înalt din apropiere taie liniştea, strigându-şi numele. În acest decor, simţim cum din ceruri coboară o imensă iubire.

Dar, cum realitatea ne aduce la loc în sala de clasă, realizăm împreună, eu şi membrii cenaclului Poesis, asistaţi de doamna profesoară Gianina Zegreanu, un haiku colectiv. Suntem inspiraţi de prezenţa unei plante aflate pe pervaz, care înfloreşte de obicei în preajma Crăciunului, dar şi de posibila prezenţă a unui păianjen după dulapul cu cărţi:

O crăciunică –
păianjenul ascultând
zumzetul clasei

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: