PE URMELE DEZROBITORILOR ŞI ÎNTREGITORILOR DE NEAM ŞI ŢARĂ

de prof. Traian RUS

Apelul meu pentru cinstirea memoriei dezrobitorilor şi întregitorilor de neam şi ţară, publicat la 4 noiembrie 2013 în „Graiul Maramureşului”, oarecum panicard, a avut efectul scontat, şi acum, cu o săptămână înainte de 1 Decembrie, am căpătat siguranţa că memoria delegaţilor codreni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia va putea fi cinstită cum se cuvine. Le-am găsit mormintele, datele personale, credenţionalele, pozele unora, urmaşii. În localităţile în care îşi dorm somnul de veci s-au constituit echipe care le vor organiza parastase de pomenire, vor depune jerbe de flori pe morminte şi le vor evoca personalitatea. A fost un demers destul de dificil, care mi-a solicitat eforturi serioase de documentare, timp, drumuri, telefoane, cheltuieli. Şi este doar începutul, pentru că alături de delegaţii oficiali, aleşi să reprezinte cercul electoral al Silvaniei, în mod sigur au participat şi alţi fruntaşi ai comunităţilor, despre care documentele şi informaţiile deocamdată lipsesc.

Pe 27 noiembrie 1918, la Cehu Silvaniei, au fost aleşi ca delegaţi „plini” preoţii greco-catolici Vasiliu Gavriş din Odeşti, Ioan Coste din Someş Uileac şi George Maior din Băiţa de sub Codru, avocatul dr. Alexandru Pop şi notarul Alexandru Vaida din Cehu Silvaniei, iar ca „supleanţi” ţăranii Vasile Fălăuş din Nadişul Român şi Simion Mărieş din Sălăţig.

Datele lor sumare, pe care le-am putut aduna până în prezent, sunt următoarele:

Vasiliu Gavriş (1857-1937)
– preot greco-catolic la Odeşti timp de 51 de ani (1884-1935);
– preşedinte al Sfatului Naţional Român Comunal Odeşti, ales la 9 decembrie 1918;
– director al Despărţământului Băseşti al ASTREI între anii 1919 – 1924;
– a fost de faţă la decesul lui George Pop de Băseşti (23 februarie 1919);
– a scăpat, fugind pe fereastră, de bandele înarmate ale secuilor lui Béla Kun, venite la Odeşti pentru a-l lichida;
– are mormântul în curtea bisericii din localitate.

Ioan Coste (1881-1949)
– preot greco-catolic în Someş Uileac timp de 41 de ani (1908-1949);
– preşedinte al Consiliului Naţional Român şi comandantul Gărzii Naţionale din Someş Uileac, membru în conducerea Gărzilor Naţionale din Sălaj;
– deputat în Parlamentul României Mari;
– a ţinut, în 1924, în gara Ulmeni, discursul de întâmpinare al M.S. regele Ferdinand, venit în vizită în Ardeal, care l-a calificat ca pe cel mai bun orator din ţară;
– înmormântat în cimitirul vechi al satului.

George Maior (1862-1936)
– A funcţionat ca preot greco-catolic în Nadişul Român, Băiţa de sub Codru şi Tămăşeşti;
– apropiat al lui George Pop , a asistat la moartea acestuia în conacul de la Băseşti;
– înmormântat în „ţimţirimul” bisericii din Tămăşeşti.

Dr. Alexandru Pop de Băseşti (1877-1929)
– doctor în drept, avocat la Cehu Silvaniei, membru în consiliul baroului avocaţilor;
– director al băncii „Codreana” din Băseşti;
– prim-curator al bisericii din Băseşti;
– are mormântul la Băseşti, lângă cripta marelui tribun.

Alexandru Vaida (1894-1943)
– notar la Cehu Silvaniei şi Crasna;
– comisar la Direcţia de Poliţie din Cluj (1919-1923);
– organizator extrem de activ la formarea consiliilor şi gărzilor naţionale în Cehu Silvaniei şi localităţile din jur;
– decedat în 1943 pe frontul de răsărit, ca ofiţer – comandant într-un lagăr românesc de muncă.

Vasile Fălăuş (1896-1971)
– ţăran din Nadişul Român, unul dintre cei mai activi militanţi pentru unire, înfruntând de multe ori autorităţile;
– animator cultural al satului;
– reprezentant al Asociaţiei Economice „Distribuţia” din judeţul Sălaj;
– decorat în 1968 cu medalia „A 50-a aniversare a Marii Uniri”;
– înmormântat în cimitirul satului.

Simion Mărieş
– ţăran din Sălăţig;
– nu am aflat deocamdată nici un fel de date despre el şi nici nu i-am putut descoperi mormântul.

Lucrurile au fost mai simple la Odeşti, Someş Uileac, Cehu Silvaniei şi Nadişul Român, mai complicate la Tămăşeşti şi Sălăţig. La Odeşti, mormântul preotului Vasiliu Gavriş se află în curtea bisericii, iar strănepoata sa, d-na Lucica Peladi, îi va ridica până la 1 Decembrie un monument funerar pe cinste. La Someş Uileac, nepotul preotului Ioan Coste se îngrijeşte de mormânt, iar „bodaviştii” de acolo îl vor cinsti cum se cuvine. La Băseşti preotul greco-catolic Daniel Pop se ocupă de mormântul dr. Alexandru Pop. Mormântul familiei George Pop de Băseşti se prezintă corespunzător. La Nadişul Român, de mormântul lui Vasile Fălăuş se vor ocupa urmaşii şi preotul paroh. La Tămăşeşti am putut determina locul în care a fost înmormântat preotul George Maior, dar cei din Consiliul Parohial au găsit de cuviinţă că nu este pentru satul lor o prioritate amenajarea mormântului. Se pare că aceştia sunt săraci şi cu duhul, dacă au o asemenea gândire. Noroc că primarul comunei Ariniş, prof. Gheorghe Mureşan, şi-a asumat el amenajarea mormântului şi comemorarea preotului unionist, căruia Episcopia Gherlei i-a acordat titlul de Episcop Onorific pentru activitatea prodigioasă în slujba neamului. Cum pe primarul Mureşan îl ştiu ca un om destoinic şi serios, sunt sigur că şi la Tămăşeşti la 1 Decembrie se va oficia parastasul de pomenire, chiar pe proaspătul mormânt. La Sălăţig ne continuăm demersurile pentru a afla date şi a localiza mormântul lui Simion Mărieş.

Adresez mulţumiri tuturor celor care m-au ajutat: d-nei Lucia Pop de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare, Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu din Baia Mare”, Arhivelor judeţului Sălaj, d-lui Daniel Săbăceag, Muzeului de Istorie şi Artă din Zalău, d-lui cercetător Marin Pop, Muzeului Judeţean din Satu Mare, d-lui director Marta Liviu, d-lui col. (r) Traian Corneanu de la Cluj-Napoca, preoţilor parohi din localităţile în care se află mormintele delegaţilor din 1918, ziarului „Graiul Maramureşului”, care mi-a fost mereu alături prin redactorul-şef adjunct Alec Portase.

Aşa am găsit eu de cuviinţă să-mi exprim recunoştinţa faţă de cei care la 1 Decembrie 1918, înfruntând primejdiile (să nu uităm de gerul năprasnic de atunci, de trenul cu geamuri sparte cu care au călătorit, de bandele înarmate maghiare care controlau încă Ardealul), au unit ţara şi neamul. Nu mă pot abţine, din păcate, să-mi afirm mereu îndoielile în legătură cu modul în care au procedat cei de la 1918, „predânsu-se” cu totul, fără nici un fel de condiţii, în mâinile ciocoilor şi „miticilor” de la Bucureşti, neam de oameni fără Dumnezeu, care n-au văzut în Transilvania noastră decât o vacă bună de muls, de atunci până în ziua de azi. Primul care s-a convins de acest lucru a fost părintele Vasile Lucaciu, care a murit cu drama jertfei zadarnice în suflet.

22 noiembrie 2013