Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi, Anul XI (2013), nr. 265 (1-15 Noiembrie)

Foto_Delia Florea_1

Dragii mei enoriaşi!

de pr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

Biserică în derivă. Zilele trecute, şeful Bisericii Romano-Catolice, Papa Francisc, a făcut câteva afirmaţii şocante, care au ieşit din tiparele obişnuite ale discursurilor mai-marilor lumii catolice. Aflat în America de Sud, el a spus, printre altele, că „un episcop nu trebuie să aibă atitudinea unui prinţ sau a unui birocrat”. Este o afirmaţie care face rezumatul convingerilor noului papă privind portretul adevăratului ierarh în societatea de astăzi. Nu este doar o zicere demagogică, ci ea rezumă însuşi felul de a fi al său. Înainte de a fi papă, Francisc era cardinal în Argentina, adică ceea ce ar fi patriarhul în Biserica Ortodoxă. Ei bine, aflat în această postură, cardinalul putea fi văzut în metrou, în autobuz şi în tramvai, putea fi văzut la ghişee, unde aştepta la rând să-şi plătească facturile, taxele etc. Era un caz unic, neobişnuit, în lumea catolică şi nu numai. Modestia aceasta, dusă până la smerenie, impresiona populaţia. Adăugând aceste maniere la simplitatea în îmbrăcăminte, la lipsa fastului care însoţea pe alţi confraţi ai săi la slujbe şi tot felul de împrejurări, ştiutele şi neştiutele fapte bune, fapte de milostenie şi de întrajutorare a semenului, care făceau parte din viaţa şi activitatea ierarhului, au făcut din el un personaj aparte, neobişnuit în vremea noastră.

foto_Delia Florea_2Trăiam în vremea în care scandalurile din lumea bisericească romano-catolică nu se mai sfârşeau şi aveam impresia la un moment dat că întregul cler al acestei Biserici este decăzut din punct de vedere moral. Aceasta era imaginea publică! Era dureros să vezi cum o Biserică în care luminile şi umbrele s-au succedat neîntrerupt, ori au convieţuit în mod straniu, este într-o continuă cădere. Ea era Biserica-soră a Bisericii Ortodoxe. Cele două au fost clădite pe jertfa Mântuitorului, s-au consolidat prin harul Duhului Sfânt primit de Sfinţii Apostoli la Cincizecime şi transmis prin Taina Sfintei Hirotonii de-a lungul veacurilor ierarhilor, preoţilor şi diaconilor. Cele două Biserici au format o singură Biserică până la Marea Schismă din 1054, când s-au despărţit şi despărţite sunt şi azi. În Biserica Romano-Catolică s-au remarcat oameni de înaltă trăire religioasă, laici şi clerici, mulţi sfinţi, care au pecetluit cu viaţa şi sângele lor misiunea de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu în lume. Tot în Biserica Romano-Catolică, însă, a fost inchiziţia, care a dat morţii nenumăraţi oameni nevinovaţi; tot aici a fost papa Borgia, care a săvârşit adevărate orgii. În Biserica Romano-Catolică s-au construit nenumărate catedrale, care uimesc şi azi prin valoarea lor artistică, dar tot în această Biserică au fost conchistadorii, care au trecut prin foc şi sabie pe localnicii de pe continentul american în numele credinţei creştine. În Biserica Romano-Catolică au evoluat mari artişti ai lumii în domeniul picturii, sculpturii, arhitecturii, muzicii, literaturii, savanţi de talie mondială etc., dar tot în această biserică au fost condamnaţi la ardere pe rug, la închisori grele, savanţi şi oameni de cultură din diferite vremi. Această biserică a convertit la creştinism sute de milioane de oameni de pe planetă; din această biserică s-au desprins bisericile protestante, Biserica Anglicană şi puzderia de culte neoprotestante.

În cadrul Bisericii Romano-Catolice, această biserică a contradicţiilor, a înălţărilor şi prăbuşirilor, au apărut în ultimele decenii scandaluri răsunătoare, care au aruncat pete şi semne de întrebare asupra credibilităţii clerului său. Cei ce au călătorit în Apus mărturisesc că bisericile catolice, imensele catedrale, au devenit muzee de artă, dar ca locaşuri de cult sunt goale. Credincioşii sunt mai mult cu numele, mulţi emigrează spre alte culte creştine, alţii spre alte religii, cum ar fi cea musulmană, cea budistă etc. Clerul romano-catolic, în special cel superior, este victima a cel puţin trei patimi, cu care a fost ispitit însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Acestea sunt: mărirea şi aroganţa, bogăţia materială, lăcomia sau arghirofilia. Aceste patimi nu sunt noi în istoria acestei biserici. În istoria ei a avut destule momente în care înşişi papii au fost stăpâniţi de astfel de metehne. Credincioşii au simţit aroganţa unor preoţi şi ierarhi, au văzut bogăţia altora pe fondul unei crize generale tot mai acute, au suportat povara tot mai mare a subvenţiilor şi dărilor de tot felul şi s-au îndepărtat tot mai mult de biserica lor strămoşească.

Alegerea papei Francisc a fost un adevărat miracol dumnezeiesc. Venirea în fruntea Bisericii Romano-Catolice a unui papă cu maniere şi cu un mod de viaţă ca cel menţionat mai sus a schimbat optica şi convingerile multora. Continuă să uimească prin măsurile cu adevărat revoluţionare, pe care încearcă să le ia. Papa vrea să reîntoarcă Biserica Romano-Catolică în mijlocul societăţii, să-i regăsească rosturile şi misiunea adevărată în lume. Propune schimbări radicale în disciplina clerului superior şi inferior. Papa încearcă să readucă accentul pe biserica-comunitate, în ciuda faptului că el fusese vehiculat când pe biserica-instituţie, când pe biserica-stat şi biserica-suprastat. Papa dovedeşte un curaj mai puţin obişnuit, cerând cardinalilor şi episcopilor săi să redevină apostoli ai lui Hristos, urmaşi adevăraţi ai lui Hristos şi să părăsească poziţia atât de ispititoare de „prinţi” şi de birocraţi ai Bisericii. Papa cere clerului să redevină misionar, adică să aibă ca prim obiectiv răspândirea învăţăturii creştine, consolidarea convingerilor moral-religioase, statornicia în credinţă. Biserica se confruntă azi cu probleme majore şi trebuie să-şi redefinească poziţiile, comportamentul, relaţiile cu laicatul (credincioşii), pentru a putea naviga mai departe pe marea vieţii spre limanul Hristos. Dacă apelul papei nu va fi auzit sau va fi răstălmăcit, corabia Bisericii se clatină în contextul unei lumi atât de instabile, atât de bulversate, atât de tensionate.

La vremuri de cumpănă şi de grele încercări, Dumnezeu îşi trimite oamenii providenţiali, care fac istorie. Se pare că şi papa Francisc este un astfel de om.

foto_Delia Florea_3

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca, mai cităm:

SPIRITISM. La vrăjitoare, cere din morţi pe Samuil, pe care nu-l ascultase când a trebuit. Iată în ce fel aduce Dumnezeu strâmtoarea peste om, ca odată, totuşi, aşa să preţuiască sfatul, încât şi din morţi ar fi în stare să cheme pe aceia pe care nu i-a ascultat la vreme. Dar cei ce până acolo se îndărătnicesc, încât numai morţii i-ar mai putea întoarce, „chiar de va şi învia cineva din morţi, tot nu vor crede”. Neascultători, oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei, nu au parte de darurile sfatului. Căci, părăsind sfatul cel bun dat la vreme, şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul celui rău. Aşa a păţit Saul, căci, – după tâlcuirea Sf. Grigorie al Nissei, care lămureşte locul acesta –, nu duhul lui Samuil a ieşit din iad (deşi în iad au mers toţi drepţii Vechiului Testament, afară de Enoh şi Ilie), ci a ieşit duhul cel rău, cu care lucra vrăjitoarea şi care a luat înfăţişarea lui Samuil, ca desăvârşit să-l înşele pe Saul. Iată pe fostul rege căzând cu închinare înaintea meşteşugirii diavolului, care îşi întinsese stăpânirea şi asupra vieţii sale, încât şi sfârşitul i l-a proorocit. Şi a zis (cel în chipul lui) Samuil către Saul: „– Pentru ce mă tulburi ca să ies?” Iar Saul a răspuns: „– Mi-e tare greu; Filistenii se luptă împotriva mea, iar Dumnezeu s-a depărtat de mine şi nu-mi mai răspunde nici prin prooroci, nici în vis, nici în vedenie; de aceea te-am chemat ca să mă înveţi ce să fac. Zis-a (cel în chipul lui) Samuil: „– La ce mă întrebi pe mine, dacă Domnul s-a depărtat de tine şi s-a făcut vrăjmaşul tău?” Domnul face ceea ce a grăit prin „mine”. „Va lua Domnul domnia din mâinile tale şi o va da lui David, aproapele tău, deoarece tu n-ai ascultat glasul Domnului şi n-ai plinit iuţimea mâniei lui asupra lui Amalec, de aceea Domnul face aceasta cu tine acum. Şi va da Domnul pe Israil împreună cu tine în mâinile Filistenilor; mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine!” Aşadar, fărădelegea vorbirii cu morţii, sau spiritismul, are vechime mare. În zilele noastre, a ajuns o adevărată modă de lume mare, şi, în cea mai subţire dintre amăgiri, e şi cea mai primejdioasă rătăcire. Să fim înţeleşi: Biserica nu tăgăduieşte spiritismul, ci-l opreşte. Iată de ce spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingătoare despre fiinţa sau identitatea sa. Poate înşira dovezi după dovezi, arătând că ştie lucruri, pe care ni se pare nouă, că numai răposatul putea să le ştie. Dar şi îngerii răi sau spiritele pot să le ştie tot aşa bine. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul. Se-ntâmplă, adică, cea mai meşteşugită substituire a persoanei, care e înlocuită şi copiată întocmai în toate, cum o ştiam şi noi, ca amăgirea noastră cea din bună ştiinţă să fie desăvârşită: iar noi să credem o lucrare de amăgire, ca cea mai adevărată descoperire de dincolo. Şi, văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă, primeşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastră înşelare, ca să-i povăţuiască aceia către lumea de dincolo. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi, nu cere sfinţirea vieţii, nu cere recunoaşterea dumnezeirii Mântuitorului, nu opreşte ispitirea de Dumnezeu – căci tocmai asta e spiritismul. Ba, dacă ţii neapărat la acestea, de teamă să nu te afli în greşeală, ţi le cere şi pe-acestea, dar numai ca, pe lângă toate acestea, să mai crezi şi în spiritism, adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. Iar cu vremea, câştigându-ţi încrederea, te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii, sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală. Am putea fi întâmpinaţi de adepţii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii, iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici, ba şi la viaţă i-au întors; dar asta a fost din îngăduinţa lui Dumnezeu, ca o mărturie a nemuririi sufletului şi a învierii celei de obşte şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinţi, când arde într-înşii iubirea de oameni şi voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânşii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinţi şi până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare, câtă de la sfinţi la ispititorii de Dumnezeu. Viaţa Sf. Ciprian, care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni, ne poate sta mărturie şi în privinţa spiritismului. (Va continua)

*

Rugăciune. Dintre poeziile-rugăciuni ale filozofului Petre Dumitriu, mai selectăm una:

foto_Delia Florea_4Doamne, Dumnezeul meu, vino în
inima mea, ajută-mă în încercarea
aceasta. Nu-mi da ce doresc eu, ci ce
este drept. Doamne, Dumnezeul meu,
ajută-mă în lupta asta şi arată-mi
pentru ce să lupt. Doamne, dă-mi
curăţie şi putere, dă-mi sănătate şi
linişte, dă-mi sănătate şi noroc.
Doamne, Dumnezeul meu, luminează-mi
mintea, curăţă-mi inima şi scapă-mă
de întristare. Iartă-mi păcatele,
Doamne, Dumnezeul meu, faţă de
mine şi faţă de oameni: nu mi le
răsplăti după cum merit, ci ajută-mă
să nu le mai fac. Iartă-mi aplecarea
spre mândrie şi spre destrăbălare şi
ajută-mă să mă înalţ deasupra
greşelilor mele. Doamne, Dumnezeul
meu, stăpânul meu, curăţă-mi
închipuirea, dă-i putere şi îndreapt-o
spre bine. Doamne, Dumnezeul meu,
îţi mulţumesc că mi-ai ascultat
rugăciunile, îţi mulţumesc pentru
bunătatea ta, îţi mulţumesc şi pentru
încercări, temeri şi spaime. Îţi
mulţumesc, Doamne, pentru minunile
pe care le-ai făcut în mine. Doamne,
Dumnezeul meu, înconjură-mă cu
puterea ta, apără-ţi minunile Tale în
mine şi nu mă duce în ispită.
Doamne, vino în inima mea.

26 Mai 1952”

*

File de Jurnal -l6 Sept. 1981. „În gară la Severin l-am întâlnit pe dl. prof. Nicolae Buzatu, fostul director al şcolii din Malovăţ, pe vremea când eram eu elev acolo. Când avea chef sau vreo supărare, venea în clasă la mine şi mă lua în primire, criticându-mă pentru că vreau să dau examen la seminar. Îmi interzisese chiar să mai mă duc la biserică, ameninţându-mă că mă dă afară din şcoală. Ba, mai mult, ca să fie mai convingător şi să nu cred eu, cumva, că nu va şti dacă mă voi mai duce vreodată la biserică, a afirmat că dânsul se va ascunde în podul bisericii şi de acolo mă va urmări… Mda!

Am ajuns la Cluj pe la ora două noaptea. În tren am mers cu un cioban din Şugag. Fusese în Ialomiţa, la Dor Mărunt, ca să caute loc de iernat pentru oi. Vara le ţine în Munţii Petroşanilor. Om de viaţă, mi-a povestit despre multe obiceiuri şi tradiţii din satul său şi din viaţa de sat din Transilvania, obiceiuri care sunt aproape identice cu cele din Oltenia. Acolo, la înmormântare, se cântă Zorile; la nuntă se zic Colocăşeniile; la bradul de la nuntă i se spune prăjină. În prăjină se pune o sticlă cu palincă, în are nuntaşii se întrec să tragă cu puşca; mireasa care nu e fată mare e dusă acasă luni după nuntă pe grapă, în râsul satului; tinerii căsătoriţi sunt primiţi de soacra mare, când vin de la cununie, cu un peşchir, în are sunt legaţi. Joacă apoi mirele cu mireasa zece minute pe masă. La petrecerile din sat, oamenii stau grupaţi pe bresle (ciobani, mecanici etc.) şi nu au voie să se amestece. Acesta este un obicei introdus de miliţie în ultimii 20-30 de ani, spre a se evita bătăile. Ciobanul mi-a vorbit de greutăţile şi de frumuseţile ciobăniei, despre măsuratul oilor de la 10 mai şi m-a invitat să mă duc acolo anul viitor. Mi-a povestit, de asemenea, că pe Valea Oltului există o legendă în legătură cu o luptă. Un prinţ străin a venit cu oaste în ţară să-i supună pe români. Localnicii, conduşi de un «bătrân de 84 de ani», s-au retras în munţi şi au pândit cărările pe unde aveau a trece năvălitorii. Când aceştia au venit, românii au aruncat cu pietre în ei de pe stânci şi i-au nimicit… Ciobanul nu fusese la şcoală şi nu auzise de Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti şi de lupta de la Posada cu Carol Robert de Anjou şi armata lui de unguri… Mai povestea bătrânul cioban că face parte din echipa de fluieraşi a comunei, că a fost în turneu în Bulgaria şi Cehoslovacia. Îşi amintea cu mult drag de acele turnee, de drumurile minunate din Cehoslovacia, de spectacolele susţinute, de glumele şi momentele plăcute de la horele la care participa împreună cu profesoarele din ansamblul de dansatori. Avea însă cuvinte de reproş pentru vameşii români, care-i buzunăreau rău de tot! A mai povestit despre o întâmplare de la ei din sat, despre un mort pe care-l îngropau seara, iar dimineaţa îl găseau, cu sicriu cu tot, rezemat de un copac…!”

*

Mâţele Părintelui Ganea. Despre Părintele Ganea, profesorul de limba română de la seminarul din Craiova, am mai scris. Călugăr basarabean, refugiat în 1940 în Regat, şi-a făcut veacul la seminar. Pentru mine a rămas tipul de profesor care n-are ce căuta în învăţământ. Mi-a terorizat copilăria mie şi multor generaţii de elevi de la seminar cu metodele lui „didactice” şi cu felul lui de a se comporta cu noi. Notiţele lui îngălbenite de vreme, poate de pe vremea cânt el însuşi fusese elev, erau spaima noastră. Punea mare bază pe memorare. Învăţam pe de rost nenumărate poezii, fragmente din opere literare, prefeţele cărţilor româneşti din veacurile XVII-XVIII. Prima probă la ascultare o constituiau tocmai aceste materiale memorate. Dacă te fixa în primele luni de şcoală pe un anumit nivel, terminai şcoala şi din nivelul acela nu mai puteai să ieşi. Expresii de genul „– Bă, capule, tu ştii de opt, stai pe şapte, ţi-aş da şase, dar nu mai înveţi! Treci la loc! Cinci!” Fiecare elev primea câte o poreclă la intrarea în seminar din partea dumnealui şi cu acea poreclă în spinare trecea prin cei cinci ani de şcoală. Sub pretextul că ne învaţă ascultarea, cultiva slugărnicia. Când era mâncare proastă la cantina şcolii, dumnealui îşi gătea singur. Dacă se întâmpla să treci prin câmpul lui vizual, numai ce-l auzeai: „– Bă, capule, adu-mi din grădină o frunză de ceapă!” Pe următorul îl trimitea să-i aducă altă frunză de pătrunjel, pe altul de mărar şi aşa mai departe. Dacă-i aduceai o frunză, erai bun; dacă-i aduceai două frunze, erai prost şi voiai să-l aduci în sapă de lemn. Te pisălogea fără rost ca să-ţi testeze, chipurile, răbdarea. Asta pe fondul unui program foarte încărcat. Aveam multe obiecte de studiu şi fiecare profesor căuta să ne predea cât mai mult, să ne ceară să-i citim cărţi, articole de la bibliotecă. În chilia părintelui Ganea se intra direct din biblioteca şcolii. Avea o droaie de mâţe, la care ţinea ca la ochii din cap. Nu cumva să fi lovit sau să fi speriat vreo mâţă. Pe loc îi deveneai duşman.

Erau în „folclorul” şcolii multe istorioare, care treceau din generaţie în generaţie şi făceau amuzamentul tuturor. În una se spunea că vreo câţiva „ghiavoli” din promoţiile trecute, sătule până peste cap de ifosele părintelui Ganea şi de corigenţele la materiile predate de dânsul, i-au pus gând rău. Au lucrat în biblioteca şcolii o vreme, iar când a venit ora închiderii, au lăsat foraibărul uneia dintre ferestrele bibliotecii pe poziţie „deschis”, aşa încât fereastra putea fi trasă uşor din exterior. Noaptea, năzdrăvanii au introdus pe fereastra cu pricina o mâţă, de gâtul căreia legaseră o sârmă, iar de celălalt capăt al sârmei o cutie de conserve. Bietul animal, speriat la culme, a pornit-o prin bibliotecă într-o goană nebună, zbierând cât îl ţinea gura şi zdrăngănind cutia. Părintele Ganea era în chilia lui. Îl despărţea doar uşa de bibliotecă. A fost convins până în măduva oaselor, că dracii au năvălit peste el. Fereastra de la chilia lui dădea spre grădină şi chiar dacă ar fi strigat, nimeni nu l-ar fi auzit. Până dimineaţa a făcut rugăciuni şi metanii, a aprins tămâie şi a citit Molitvele Sfântului Vasile, ca să fie alungaţi dracii. Abia dimineaţa, când s-a ivit soarele, părintele Ganea a crăpat uşor-uşor uşa, tremurând de frică. Într-un cotlon al bibliotecii, transpirată şi cu limba scoasă, biata mâţă tremura de osteneală după tot spectacolul nocturn. Atunci a înţeles părintele Ganea că „ghiavolii” de la clase îşi bătuseră joc de el, ci nu cei din iad. Ce-i drept, nici el nu s-a lăsat dator în anul acela!

foto_Delia Florea_5

*

Folclor din Mehedinţi (XXVIII). Redăm în cele ce urmează câteva cântece culese la 20 iunie 1974 de la Martinescu Grigore (născut în 1912), din satul Cracul Muntelui:

De s-ar găsi cineva
De s-ar găsi cineva
Să-mi citească inima,
Ar citi cât ar citi
Şi tot n-ar mai isprăvi!
Ar citi şi zi şi noapte,
Tot n-ar isprăvi pe toate!”

Mă mână mama la vie
Mă mână mama la vie
După struguri şi lămâie!
Au, au, au şi iară au,
Dar guriţă să nu dau!
Eu lămâie nu găsii
Şi cu badea mă-ntâlnii.
Dar o hoaţă de vecină

Ne văzu de la fântână.
Vecina-i femeie rea,
Mă pârî la mămica!
Şi mămica, mânioasă,
Mă luă, mă-nchisă-n casă,
Cu obloane la fereastră.
Luai oblonu din fereastră,
Mă uitai la badea-n casă…
Badea secera la grâu,
Cu batista mea la brâu…
– Dă-mi, neicuţă, batista,
Că mă bate mămica!”
– Eu batista nu ţi-o dau,
Ţi-am promis, doar, că te iau
Şi atunci guriţă-ţi dau!”

De mic mă dusei cioban
De mic mă dusei cioban!
Mă dusei cioban pe munte,
Să pasc oile cornute;
Să păzesc mioarele,
Nu le mânce fiarele.
Munte, munte, frăţioare,
Fă-mi şi mie de-o cărare
Să mai mă cobor pe vale,
La poalele muntelui,
La marginea satului,
Să văd pe măicuţa mea,

Măturând bătătura.
Vai, săracul ciobanu,
Vede mândra lui cu anu!
Când o prinde sub cojoc,
O ţucă, nu-şi bate joc!”

Dă-mi, Doamne, zile mai multe!
Dă-mi, Doamne, zile mai  multe,
Să mă urc vara la munte,
S-aud oile zbierând,
Băciţa-n frunză pocnind.
Nu ştiu, frunza-ngălbenit,
Că nu sună la pocnit,
Ori băciţa-mbătrânit!
La fântânioara din plai,
Pusei masa şi mâncai
Şi pe mândra n-o rugai!
Parcă-mi fu gura legată,
Ca să nu mi-o rog o dată!

Bani, banii şi iar banii!
Banii nu se fac aşa,
Stând în cârciumă şi-a bea!
Banii se fac la pădure,
Cu firiz şi cu secure,
Banii, banii şi iar banii!
Vai, sărmanul stânjenarul,
Cu greu îşi câştigă banul!
Iarna ninge, viscoleşte,
Stânjenarul grămădeşte
Banii, banii şi iar banii!

*

Publicaţii. În această vreme, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale astfel: Oferta de carte – Noiembrie, în „Cofluenţe literare”, an. 2013, nr. 322 (18 nov.,), ediţie on-line (confluente.ro); în „Toptal’s Dayls News”, 2013, 21 nov., ediţie on-line (http://www.totpal.ro); Bădăranii, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXIII (2013), nr. 5999 (24 sept.), p. 1;

*

Preotul Dvs. a publicat la Craiova vol. Lumini şi umbre (121 pag.). Cartea cuprinde povestiri, eseuri, scrisori imaginare şi multe altele pentru sufletul cititorilor. Cităm de pe coperta cărţii câteva rânduri, părându-ni-se mai semnificative pentru convingerile autorului: „Cuvântul mi-a fost cale către oameni şi către Dumnezeu. Prin el mi-am spus bucuriile şi necazurile, durerile şi speranţele; el mi-a fost lacrimă şi zâmbet, armă de apărare şi scară spre înălţimi; cu el am învăţat şi-am liturghisit, cu el am iubit, cu el am trăit; el mi-a fost început şi tot el îmi va fi sfârşit, iar când m-oi călători pe celălalt tărâm, el mă va pomeni de pe o cruce, dintr-o inimă, ori de pe fila unei cărţi. Prin el am fost mai mult decât o vieţuitoare pe pământ; el mi-a fost binecuvântare şi uneori blestem, el mi-a fost însuşi sensul de a fi. Dacă cea dintâi grijă a creştinului este de a se mântui, cea dintâi grijă a omului este de a se zidi şi a zidi prin cuvânt.

*

Cartea Vieţile Sfinţilor, vol. IV este tipărită. Se lucrează acum la fălţuirea şi legarea ei. Zilele acestea pregătim coperta şi sperăm ca la începutul lui decembrie să o avem şi să putem să v-o donăm.

*

Doamna Ing. Melania Caragioiu din Laval (Canada), membră a Asociaţiei Scriitorilor Româno-Canadieni a apelat la parohia noastră să-i retipărim două cărţi, ce i le-am publicat în anii trecuţi: Doi pisoi cu ochi de stele şi Basm în versuri şi poeme pentru copii. Ne pare rău, nu mai avem voie! Problema însă o vom rezolva, apelând la altă editură.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva donaţii şi ajutoare astfel: Doamna Dr. Fleck Maria din Köln (Germania), fiică a satului Bârda: 440 lei; Domnul Prof. Virgil Sfetcu din Bucureşti, fiu al satului Bârda şi Domnul Vişan Titu din Timişoara: câte 200 lei; Părintele Prot. Dr. Ioan Dură din Bruxelles (Belgia): 160 lei; Domnul Giura Nicolae din Bala (MH), fiu al satului Malovăţ, Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Niţioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc (SV): câte 50 lei; Domnul Surugiu N. Ion (Nelu) din Malovăţ a mai adăugat 100 lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 110 lei; Doamna Bobăiceanu Florentina din Malovăţ a mai adăugat la contribuţia de cult 50 lei, totalizând 90 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Plăţi. În această perioadă am mai făcut câteva plăţi mai mari, astfel: 5.000 lei tipografiei, reprezentând prima rată la vol. IV din Vieţile Sfinţilor; 100 lei cipuri pentru imprimantă; 1.700 lei protoieriei pentru calendare şi 3.550 lei pentru lumânări; 155 lei pentru hârtie de scris; 310 lei pentru manuale de Religie; 250 lei poştei pentru timbre; 87 lei internetul pe oct.-dec.; 70 lei pentru ciocolata donată copiilor; 60 lei ştampilă; 63 lei plicuri; 233 lei poştei pentru colete; 212 lei băncii pentru comisioane şi altele mai mici. La 31 octombrie, deficitul parohiei noastre era de 8.900 lei. E mult, într-adevăr, dar dacă avem în vedere că Statele Unite îl au de câteva mii de ori mai mare, prindem curaj! Păi, nu?

*

Zâmbete. De pe internet am selectat câteva „cugetări”, care ne mai descreţesc frunţile:

– Munca este izvor de sănătate. Să muncească cei bolnavi!
– Câţi munciţi aici? – Cu şefu, zece! – Şi fără şef? – Fără şef nu munceşte nimeni!
Primul lucru pe care-l fac dimineaţa este… să mai dorm un pic!
Prostia nu cunoaşte limite, în schimb cunoaşte o grămadă de oameni!
Un om a spus cândva o vorbă mare: Iartă-ţi duşmanii, ca să-i enervezi mai tare!
Mesajul Morţii: Sunt cea mai fidelă! Te aştept toată viaţa!
Oamenii aşteaptă toată săptămâna ziua de vineri, tot anul aşteaptă vara şi toată viaţa aşteaptă fericirea!
– Mă, Ioane, mă! Ai auzit ce-o păţit bietu Gheorghe azi-noapte? – Nu, mă! Tulai, Doamne, da’ ce-o păţit? – O fugit cu nevastă-mea, mă!
Un văcar întreabă: – N-ai văzut cumva trecând pe aici o turmă de boi? – Da’ ce, ai rămas singur?
Anunţ mortuar: „Cu adâncă durere, anunţăm dispariţia dintre noi pentru totdeauna a celui ce a fost şi nu mai e: Doru D. Muncă!”

*

Amărăciuni. Cu oarecare timp în urmă, am fost chemat să spovedesc şi să împărtăşesc un bătrân grav bolnav. Nu-l mai spovedisem niciodată. Îşi amintea că se împărtăşise când fusese mic şi de atunci trecuseră vreo optzeci de ani! Ceea ce m-a mâhnit mult, a fost propunerea ce mi s-a făcut de o fiică a sa venită de nu ştiu unde. Temându-se că bătrânul va refuza să se împărtăşească, doamna cu pricina mi-a propus să folosesc „o minciună constructivă”. Aceasta ar fi însemnat să mă duc la bătrân, să-i spun că m-am dus să-i fac o vizită, să bem ceva împreună. Între timp, ar fi urmat să-i distrag atenţia şi să-i pun Sfânta Împărtăşanie în pahar, fără ştirea lui. Te cutremuri, când vezi lipsa completă de cultură religioasă a unor astfel de oameni! M-am dus la bătrân. Era conştient. Am vorbit cu dânsul, a fost de acord să se spovedească, şi-a deschis sufletul ca pe o floare, exprimându-şi regretul sincer, că l-au luat valurile vieţii şi grijile şi astfel n-a mai avut timp să se spovedească şi să se împărtăşească. L-am şi împărtăşit. Mi-a promis că mă va chema destul de des de acum înainte să-l împărtăşesc. Totuşi, propunerea fiicei…

*

Botezuri. Cununii. Înmormântări. În ziua de 2 Nov. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Gogoaşe Sara-Maria, fiica Domnului Gogoaşe Marian şi a Doamnei Gogoaşe Steluţa din Tr. Severin; în ziua de 3 Nov. pentru Bâză Marian-Denis-Alexandru, fiul Domnului Bâză Nicolae-Ovidiu şi al Doamnei Bâză Mărioara din Malovăţ. Să le trăiască! În ziua de 2 Nov. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Gogoaşe Marian şi Doamna Gogoaşe Steluţa din Tr. Severin; în ziua de 3 Nov. pentru Domnul Bâză Nicolae-Ovidiu şi Doamna Bâză Mărioara din Malovăţ. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În cursul lunii decembrie avem următorul program de slujbe: 1 Dec. (Malovăţ); 6 Dec. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 7 Dec. (Bârda-Malovăţ); 8 Dec. (Bârda); 14 Dec. (Malovăţ-Bârda); 15 Dec. (Malovăţ); 17 Dec. (spovedit şi împărtăşit în Bârda, la biserică şi în sat); 18 Dec. (spovedit şi împărtăşit în Malovăţ, la biserică şi în sat); 19-21 Dec. (colindul cu icoana în Malovăţ); 22 Dec. (Bârda); 23-24 Dec. (colindul cu icoana în Bârda); 25 Dec. (Malovăţ); 26 Dec. (Bârda); 27 Dec. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 29 Dec. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: