CÂNTEC ŞI POVESTE – DOINA LUI LUCACIU

Prietenului meu, col (r) Gavril Babiciu

de prof. Traian RUS,
Oarţa de Sus

În buchetul cu frumuseţi al vieţii mele, a apărut, de vreo trei ani de zile, o floare rară, „Doina lui Lucaciu”, în interpretarea Andreiei Botiş, fata frumoasă şi şcolită într-ale muzicii a consăteanului meu, părintele Radu Botiş din Chelinţa. Este remarcabil că tânăra generaţie perpetuează cântecele noastre istorice. Doina mi s-a pus la suflet de cum am auzit-o şi nu mă voi putea despărţi de ea niciodată.

Vasile LucaciuSunt privilegiat de faptul că pot înţelege aceste cântece, că ştiu multe despre epoca în care au apărut şi rolul lor în realizarea idealurilor neamului. Puţini dintre noi pot conştientiza forţa lor mobilizatoare extraordinară, faptul că pot conduce naţiunile la victorie. Să ne gândim doar la avântul emoţional stârnit de Marseilleza (La Marseillaise) lui Rouget de Lisle, care i-a condus pe francezi la victorie în 1792. Şi Doina lui Lucaciu a stârnit uragane de durere şi revoltă faţă de starea de robie în care s-a aflat naţiunea română din Ardeal secole în şir. Conştiente de acest lucru, autorităţile austro-ungare au considerat-o ca un semn al răzvrătirii. Purtarea tricolorului şi chiar folosirea limbii române stârneau represiuni aspre. Cântarea sau chiar fredonarea Doinei putea fi motiv de întemniţare, deoarece simboliza rezistenţa activă şi aderenţa la scopurile propovăduite de părintele Vasile Lucaciu. Interesant mi se pare şi faptul că dintre toate marile personalităţi care au condus lupta românilor din Ardeal pentru dezrobirea şi întregirea neamului, „Leul de la Şişeşti” a devenit cel mai popular. Poporul închină doine şi balade doar celor neînfricaţi, celor care se confundă cu idealurile sale. Pentru activitatea şi viaţa dedicată neamului său, Vasile Lucaciu a cunoscut calvarul închisorilor ungureşti : Vácz, Seghedin, Satu Mare.

Andreia Botis

Variantele doinei sunt multe. Cea cântată de Andreia Botiş :

Plânge-o mierlă prin păduri, of, of, of,
Rob îi Lucaci în lanţuri
Pentru sfânta libertate
De care noi n-avem parte.

Nu fi mierlă supărată, of, of, of,
Nu-i robia ne-ncetată,
Vine dalba primăvară,
Fi-va Lucaci liber iară.

Nu suspina în zadar, of, of, of,
Du-te până la Sătmar
Unde-i Lucaci la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare
Şi să-i spui închinăciune
De la-ntreaga naţiune,
Că el mândru s-a luptat
Ca român înflăcărat.

Doina a fost scrisă de învăţătorul George Bocu din Şiştaroveţ, la sfârşitul lui iulie 1893 şi publicată mai întâi în „Foaia poporului”. Autorul a copiat-o şi a adaptat textul după „Hora lui Roman”, compusă de Iosif Vulcan şi publicată la Pesta în revista „Gura satului” în anul 1870. Hora era dedicată jurnalistului Alexandru Roman, predecesor al lui Vasile Lucaciu în lupta pentru drepturile românilor ardeleni (vezi Wikipedia).

Poate că nu aş fi scris această poveste dacă nu aş fi găsit, căutând pe Youtube o variantă interpretată de Florica Duma, cântăreaţă trăitoare prin părţile Bihorului. Am sunat-o şi mi-a spus că a auzit-o de la tatăl său, după ce acesta s-a eliberat din închisoare. Fusese închis pentru vina de a fi fost ţăran harnic, adică chiabur şi, acolo, în detenţie, a învăţat-o de la nişte preoţi greco-catolici. De altfel, melodia acestui cântec se pare că ar fi fost compusă de preoţi greco-catolici întorşi de la studii din Roma. Să nu uităm că şi Vasile Lucaciu a fost preot greco-catolic. Mi-am amintit apoi că în alegerile pentru parlamentul de la Budapesta Lucaciu a candidat în anul 1907 în cercul electoral al Beiuşului, ieşind învingător. Poate atunci Doina s-a răspândit şi în arealul bihorean. Mai mult, o Horă a lui Lucaciu, cântată pe melodia Horei Unirii era răspândită prin foi volante printre intelectualii şi meseriaşii beiuşeni:

Delegat cu cunoştinţă
De-ale noastre suferinţe
Şi din viţă românească
Doctor Lucaci să trăiască

De fapt, o cercetare a ariei de răspândire a ei ne-ar putea aduce surprize. Cred că s-a cântat în tot Ardealul. Iată varianta Floricăi Duma:

Aşa-mi vine duneori
Şi mă duc la deal cu flori,
Aşa-mi vine câteodată
Şi mă duc la deal din piatră.
Din piatră să iasă foc
Şi fac la inimă loc.

Cântă mierla pă păduri
Lucaci îi rob în lanţuri,
Numai pân’ la primăvară
Fi-va Lucaci liber iară.
Bat clopotile-n Ardeal
Fi-va Lucaci liber iar.
Nu fi, mierlă, supărată,
Nu-i robia ne-ncetată.

În ultimul moment am aflat că şi cunoscuta interpretă de muzică populară, d-na prof. Marinela Zegrean Istici, de la Gherla, are în repertoriu Doina lui Lucaciu. Mi-a mărturisit că a preluat-o de la un fost deţinut politic, Ioan Ungur. Să fi fost închisorile comuniste academii de muzică patriotică ? Faţă de varianta Andreiei Botiş, diferă ultimele două strofe:

Vântu bate, frunza pică,
Inima mi se despică
De durere şi de chin
Că-i Lucaci la Segedin.

Seghedine, Seghedine,
Dumnezeu cum te mai ţine?
Mureş, Tisa, până când
Te-or mai ţine pe pământ?

Pe 29 noiembrie s-au împlinit 91 de ani de la moartea părintelui Vasile Lucaciu, iar această poveste a fost modul meu de a-l omagia pentru toată jertfa pe care a dat-o pe altarul dragostei de neam.

25 noiembrie 2013

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: