Scrisoare pastorală – foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi, anul XIII (2014), nr. 272 (16-28 februarie)

de pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Dragii mei enoriaşi!

Megaescrocherii rurale. De câţiva ani se vehiculează în presă un subiect fierbinte pentru lumea satelor româneşti. Tot de atâţia ani mulţi primari din ţară acumulează în contul lor tot felul de reclamaţii adresate forurilor politice, administrative şi instanţelor de judecată. Şi, totuşi, problema rămâne problemă, fiindcă legea însăşi o face problemă. Iată despre ce e vorba:

foto_Adrian Pop

Din moşi-strămoşi, satele româneşti au avut anumite suprafeţe de păşune destinate folosinţei obşteşti. Erau aşa-numitele izlazuri comunale. Suprafeţele respective erau ale tuturor locuitorilor satului şi fiecare păşuna acolo animalele de care dispunea. Prin reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza, aceste suprafeţe au fost recunoscute oficial. La fel s-a întâmplat şi la celelalte reforme agrare de până la al Doilea Război Mondial. După război, unele izlazuri comunale au fost transformate în terenuri agricole, altele au fost preluate de ocoalele silvice şi au fost plantate cu puieţi de copaci, ori au fost atribuite instituţiei numită „Pajiştea”, care avea ca obiect de activitate îmbunătăţirile funciare. În puţine localităţi izlazurile comunale au rămas tot izlazuri şi au fost folosite pentru păşunatul animalelor.

După Revoluţie, obştea sătească n-a mai fost recunoscută legal. Fiecăruia i s-a retrocedat suprafaţa de teren cu care s-a înscris în C. A. P. în 1962, sau pe care a putut-o justifica cu acte în regulă. Izlazurile comunale au revenit în subordinea primăriilor. La început au părut că vor fi o pacoste pentru acestea, apoi s-au dovedit a fi văcuţe bune de muls. Cu ajutorul lor au fost plătite diferite poliţe de către autorităţile locale clientelei politice, au fost răsplătite rudele, prietenii şi alte persoane care au ştiut să ungă osiile la timp. Legea a prevăzut că aceste suprafeţe de teren pot fi arendate de către primării. Costul arenzii urma să fie stabilit de fiecare consiliu local în parte, în funcţie de condiţiile specifice ale comunei şi de nevoile primăriei. Altfel spus, consiliul local putea stabili ca taxă de arendare sume derizorii, de câteva zeci de de lei pe hectar. Conform legii, terenul putea fi arendat oricărei persoane din Uniunea Europeană. Aşadar, putea să arendeze un teren din Mehedinţi cineva din Botoşani, din Tulcea, din Oradea, dar şi din Suedia, din Spania şi de aiurea. „Arendaşul” plătea primăriei suma „legiuită” de câţiva zeci de lei, deschidea cont la bancă, făcea dosarul şi-l depunea la APIA. Poate acel teren avea şi o sută de hectare, cum este Bremăna în Bârda, spre exemplu. Peste câteva luni, „arendaşul” se trezea în cont cu câteva zeci de milioane sau chiar cu miliarde, în funcţie de mărimea suprafeţei „arendate”. Avea avantajul că terenul era în categoria de terenuri cu păşuni, fiindcă pe astfel de terenuri se poate înmulţi nestingherită „păsărica cu guşă galbenă”, intrată sub protecţia Uniunii Europene. Desigur, „arendaşul” nu mânca banii respectivi cu pătura în cap. Îşi permitea să petreacă vreo câteva săptămâni cu familia în străinătate, dar ceva-ceva trebuia să achite şi protectorilor săi. Era ilegală această „arendă”, această faptă? Nu era ilegală. Era imorală. Localnicii îşi aleseseră conducătorii, respectiv primarul şi consilierii, şi de la ei aşteptau un sprijin ca să-şi facă viaţa mai bună. Este imoral ca Agamiţă Dandanache de cine ştie unde să încaseze milioane, iar unii dintre localnici să nu aibă nici bani să-şi cumpere pâinea cea de toate zilele.

Se pune întrebarea: ce se poate face în astfel de situaţii? Ar fi o soluţie la îndemâna obştii locale. Locuitorii satului în hotarul căruia se află astfel de suprafeţe administrate de primărie se pot organiza într-o asociaţie. O asociaţie care să-şi ia ca obiect de activitate creşterea animalelor. Această asociaţie îşi alege 3-4 reprezentanţi, se înscrie ca persoană juridică la Registrul Comerţului şi apoi îi pretinde primăriei să-i arendeze izlazul pentru a putea să păşuneze animalele. Are drept de preemţiune, adică are prioritate în faţa oricărui alt pretendent venit de cine ştie unde sau faţă de o persoană fizică. În cazul în care terenul fusese deja arendat, contractul de arendare poate fi anulat prin instanţă. Nu cred că poate fi o instanţă care să nu dea dreptate unei astfel de asociaţii, pentru care izlazul este o problemă vitală. Banii obţinuţi de la APIA pot fi împărţiţi membrilor asociaţiei sau, dacă membrii acesteia hotărăsc aşa, pot fi folosiţi pentru achiziţionarea unor utilaje, pe care să le poată folosi apoi în comun obştea sătenilor respectivi. Dacă ei nu-şi vor căuta dreptatea şi câştigul, nimeni nu se va interesa pentru ei, iar „băieţii deştepţi” vor prospera în continuare!

*

Băiatul „cuminte”. Înainte de începutul Postului Sfintelor Paşti, este una dintre duminicile pregătitoare destinată Pildei Fiului Risipitor. Desigur că Dumneavoastră cunoaşteţi această pildă. N-o mai repet. Spun doar că am citit şi ascultat multe predici, în care era explicată această pildă. Cele mai multe socotesc pe părinte Dumnezeu, pe fiul cel mare că reprezintă oamenii credincioşi, iar pe cel mic că reprezintă pe cei păcătoşi. În alte interpretări, părintele este Dumnezeu, fiul cel mare ar reprezenta pe evrei, iar fiul cel mic pe creştinii proveniţi din diferite popoare străine poporului evreu. În toate traducerile româneşti, fiul cel mic este „risipitor”, „rătăcitor”, „pierdut”, „desfrânat” etc. Lui i se atribuie tot ce e mai urât şi decăzut. Am meditat asupra acestui subiect şi voi încerca să dau o altă abordare temei. Aş vrea să analizez pilda din perspectiva vremii noastre, iar personajele ei să fie oamenii veacului nostru.

Aşadar, într-o casă sunt doi fii. Poate au absolvit nişte şcoli, poate au învăţat nişte meserii, dar, oricum, sunt hotărâţi să-şi croiască un drum în viaţă. Cel mare vrea să continue activitatea părinţilor şi strămoşilor săi, agricultura, fie că e vorba de cultura plantelor, fie de creşterea animalelor. Pentru asta e mândru, e sigur pe el. Are deja o experienţă în domeniu acumulată în cei douăzeci şi ceva de ani pe care-i petrecuse în sânul familiei. Îl avea alături pe tatăl său, care era bucuros să-i împărtăşească din cunoştinţele sale, pentru ca reuşita acestei activităţi tradiţionale să aibă succes asigurat. Urma să se căsătorească, să se ocupe de familie, de copii, de arat, de semănat, de întreţinerea culturilor, de recoltat, de vânzarea surplusului, de construcţii, de slugi şi animalele din gospodărie. Nu era puţin, dar reuşita se întrevedea cu uşurinţă. El era „băiatul cuminte al lui tata”!

Fiul cel mic e deosebit. Lui nu-i place agricultura. Sau poate socoteşte că are câştig mai bun din altă activitate. Poate vrea să facă afaceri, comerţ, să investească în ceva profitabil. Oricum, vrea să facă ceea ce n-a făcut nimeni din familia lui. E o hotărâre foarte curajoasă, riscurile sunt enorme. Necunoscutul îi dă fiori, dar mirajul depărtărilor îl fascinează. Speră că va avea de-a face cu tot felul de oameni, că va pune bazele unei companii multinaţionale, iar el va ajunge Cineva pe scena lumii. Ne place tânărul acesta. Seamănă cu mulţi dintre tinerii noştri din ziua de azi. Despre toate acestea îi spune tatălui şi fratelui său. Fratele îl sfidează, îl ceartă, poate îl şi bate ca să-şi schimbe ideile. Tatăl este un om deschis noului. Îşi înţelege fiul, deşi îl doare sufletul când se gândeşte că fiul acesta nu-i va călca pe urme şi se va îndrepta spre un pământ nou, spre un orizont pe care el nu l-a străbătut niciodată. Se teme ca orice părinte de riscurile şi pericolele la care vrea să se expună copilul acesta, dar îl iubeşte prea mult ca să nu-l ajute. Fiul îi cere bani. E corect. Cere din partea ce-i revine din avere, nu cere să i se facă un favor. Nu-şi nedreptăţeşte fratele. Dacă tatăl nu-l ajută să-şi realizeze idealul vieţii, cine să-l ajute? Şi tatăl îşi ia inima în dinţi şi renunţă la jumătate din averea acumulată prin munca lui de-o viaţă sau primită drept moştenire din moşi-strămoşi. Nu e uşor, dar iubirea de tată are câştig de cauză. Între cei doi fraţi se ţese un pariu tacit, nemărturisit: care dintre ei va reuşi. Amândoi sunt oameni hotărâţi, oameni dintr-o bucată, care ştiu să-şi apere convingerile, idealul, să lupte pentru el. Fiul îşi ia partea de avere şi pleacă în lume. Într-o economie de piaţă, ca să reuşeşti, trebuie să respecţi cu sfinţenie trei reguli de aur: să nu faci decât ceea ce ştii foarte bine să faci, să fii corect şi cinstit cu partenerii de afaceri şi să nu încerci să înşeli fiscul. Nu ştim dacă eroul nostru a respectat aceste reguli. Nu ştim prin ce peripeţii a trecut. Poate a fost înşelat, poate a fost nedreptăţit, poate a fost jefuit, poate afacerile i s-au împotmolit din cauza concurenţei, poate nu a ales bine domeniul de activitate, nu ştim. Aflăm de la fratele mai mare, de la băiatul „cuminte” că „a cheltuit averea cu desfrânatele”. Nu suntem siguri. Poate să fie vorba şi de o bârfă, de o calomnie. Fratele avea tot interesul să-l calomnieze pe cel mic. Cu cât îl cobora pe acesta în ochii lumii, cu atât se înălţa pe el! Mde!

Aşadar, nu ştim amănunte privind experienţa şi afacerile tânărului. Ştim doar că a ajuns în faliment, că a cheltuit tot. Într-o astfel de situaţie, toţi i-au întors spatele. Erau străini, şi el le era străin. Ce era să facă? La bănci nu se putea împrumuta, fiindcă nu avea cu ce să garanteze împrumutul; cunoştinţe nu avea la care să apeleze. Toate planurile lui s-au prăbuşit. Într-o astfel de situaţie, mulţi ar fi căzut în disperare şi s-ar fi sinucis. Ar mai fi fost o soluţie: să se alăture unor grupuri infracţionale şi să ajungă un bandit de drumul mare, un pirat al mărilor, un traficant de arme, de droguri, de carne vie, un spărgător de bănci şi un jefuitor de case. Ar fi sfârşit în fundul unei ocne, unei puşcării, sau ar fi fost ucis de un glonţ, de o armă albă etc. Nimic din toate astea. Tocmai aici descoperim în tânărul nostru un om înţelept, care evaluează corect situaţia. Nu recurge la activităţi ilicite, ilegale. Acceptă să se coboare până la treapta cea mai de jos a societăţii şi să slujească în calitate de porcar! El, omul de afaceri de până mai ieri, tânărul cu lumea la degetul cel mic să meargă cu porcii stăpânului! Da, dacă e nevoie să-şi câştige existenţa în mod cinstit, o face şi pe aceasta. Poate să spele şi vase, poate să facă şi curăţenie la veceuri, poate să facă muncile cele mai umilitoare, dar nu stă cu frica în sân că e arestat, că e urmărit. Vrea o pâine cinstită, cumpărată cu banul câştigat din munca lui. Cinste lui! Aici dovedeşte din nou că este un om capabil, foarte realist, capabil să evalueze corect situaţia. Nu voia să rămână toată viaţa porcar. Era convins că într-o zi va răsări soarele şi pe uliţa lui. Avea însă nevoie să-şi încarce bateriile. Gândeşte corect, sănătos: decât porcar la stăpân străin, mai bine argat la casa părintească! Dorul de casă îl apăsa tot mai mult, mai ales acum, la vreme de restrişte; necazul şi durerea, umilinţa şi revolta, dispreţul celorlalţi, sărăcia, singurătatea, lipsa de comunicare, erau doar câteva aspecte care-i îngreunau cumplit crucea vieţii. Trebuia să facă ceva. Avea nevoie de sfatul tatălui, de dragostea şi înţelegerea lui, a fratelui, poate şi a mamei, dacă aceasta mai era în viaţă! Aici, între străini, nu mai avea încredere în nimeni. Parcă toţi se vorbiseră să-l înşele, să-l piardă.

Fiul cel mic se hotărăşte să se întoarcă acasă. Şi bine face. Tatăl îl aştepta de mult. Zi şi noapte se gândea la el şi-i tremura sufletul la gândul că poate i s-a întâmplat ceva rău. Tatăl îl iartă. Nu-i impută nimic. Ştie că băiatul lui a făcut tot ce a putut să facă, dar că lumea a fost mult prea rea şi calea mult prea grea, şi el s-a poticnit. La urma-urmei, a pierdut o luptă, n-a pierdut războiul! Atâta vreme cât e în viaţă, e tânăr şi sănătos, viaţa e înainte. Şi tatăl e un om realist. Înţelege viaţa şi drama prin care trece copilul lui. Îl iartă şi organizează petrecere pentru el. Îşi exprimă astfel bucuria regăsirii. Fiul cel mic intră în casă cu tatăl şi se bucură împreună de regăsire. Fiul cel mare nu e în stare să guste această bucurie. La el totul se reduce la calcule economice. Dacă ne gândim bine, el este un al doilea fariseu. Dacă personajul din Pilda Vameşului şi Fariseului grăia în rugăciune: „Mulţumescu-Ţi ţie, Doamne, că nu sunt ca ceilalţi oameni […] şi nici ca acest vameş!” „Fariseul” din pilda aceasta merge mai departe şi-i impută părintelui fără jenă că lui, cel care a fost întotdeauna muncitor, cuminte şi ascultător, nu i-a dat niciodată măcar un ied să se veselească cu prietenii! E o altă fază a fariseismului. „Vameşul” din pilda de azi este convingător tocmai prin sinceritatea şi umilinţa cu care-şi cere iertare şi reabilitare. Acesta este mai profund decât cel din Pilda Vameşului şi Fariseului. Fiul acesta câştigă „pariul”. El câştigă iertarea, iubirea părintească şi reabilitarea; cel mare, cel „cuminte” pierde pariul. El rămâne afară din casă, ros de invidie, de revoltă, de mândrie.

La începutul activităţii mele de preot în Malovăţ, am întrebat pe o enoriaşă de ce nu vine la biserică. Mi-a răspuns prompt: „Dumneata ştii cine vine la biserică, părinte? Păi, aia a fost o curvă, că s-a ţinut cu cutare; acela a fost un hoţ, că a furat de la cutare; acela a fost puşcăriaş! Cu ăştia să vin eu la biserică?” Am încercat s-o conving că biserica nu e numai pentru îngeri şi pentru sfinţi, numai pentru oamenii credincioşi. Biserica e ca un spital, în care se duc în primul rând cei bolnavi. Au trecut anii. „Păcătoşii” mei au fost nelipsiţi de la biserică în duminici şi sărbători, s-au spovedit şi s-au împărtăşit regulat şi au murit creştineşte. „Credincioasa” nu-mi amintesc să fi trecut prin biserică până la sfârşitul vieţii ei. Din păcate, s-a stins nespovedită şi neîmpărtăşită! Nu cumva, pe cei doi fii din Pilda Fiului Risipitor îi întâlnim la tot pasul? Dacă până de curând mulţi îşi doreau să fie „cuminţi” ca fiul cel mare, în această perspectivă, parcă mult mai drag ne este fiul cel mic şi, desigur, am vrea să fim ca el, iertaţi şi primiţi în împărăţia lui Dumnezeu, Tatăl tuturor.

*

File de jurnal – 27 ian. 1981. „În ultimele săptămâni au avut loc adunări generale pe sate şi apoi pe C. A. P. Foarte multe nemulţumiri din partea ţăranilor. Retribuţia foarte slabă, normele prea mari, din care conducerea C.A.P.-ului taie după bunul plac, nerentabilitatea, datoriile enorme ale C.A.P.-ului au făcut ca după un an de muncă oamenii să se aleagă cu o nimica toată. Câte 2-5 kg de bucate şi 4-5 lei/zi-muncă au constituit retribuţia. Anul acesta au mărit numărul de norme obligatorii. Nerealizarea acestora ar determina suprimarea lotului ajutător de 15 ari/persoană capabilă să presteze cele 250 de norme anual. Această ameninţare nu-i mai sperie pe oameni. Faptul că ar avea posibilitatea să se angajeze în industrie, ori că au un salariat în familie îi determină să sfideze măsurile de constrângere ale conducerii C.A.P.-ului. De fapt, numărul respectiv de norme nu-l pot face decât îngrijitorii de animale, deoarece la munca agricolă a câmpului nu sunt posibilităţi, C.A.P.- ul Malovăţ având teren agricol puţin. De altfel, mulţi dintre participanţii la aceste adunări generale au părăsit ostentativ sala de şedinţă, după ce au vociferat vehement şi le-au strigat celor din conducere: „Munciţi voi în locul nostru!”

Dacă înainte ţăranul avea nevoie de pământ, azi pământul are nevoie de ţărani! Se aude că şi din industrie ar concedia pe cei cu mai puţin de zece ani lucraţi, pentru a-i obliga astfel să se reîntoarcă la sate. Multe sate au fost aproape depopulate, răpindu-li-se forţa de muncă în avantajul industriei. Fenomenul navetismului este înfloritor. Au rămas case pustii şi numai femei, bătrâni şi copiii în sate. Şi pe şantiere se vorbeşte că muncitorii ar vocifera vehement prin şedinţe, că şi-ar critica şefii în mod făţiş, că şi-ar exprima nemulţumirile fără teamă de turnători sau pedepse”.

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:

foto_Delia Florea_CHEMAREA CARE USTURĂ. Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii, însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru când nu-l mai ai.

Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie. Aci vorbim numai despre necazurile vieţii depe urma păcatelor şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele. Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămâne altă cale, decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnezeu. Deci „când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate, nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te pentru ce a venit şi vei afla răspuns. Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu”.

Pe pricina suferinţei, iată un schimb de cuvinte între Dumnezeu şi om:

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi? Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit: toate, urmări şi plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îngrămădire de necazuri îi duce iubirea de păcate.

Că necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte, ne stă mărturie Scriptura. Sunt mii de ani de când s-au scris acestea, dar rămân mereu dovada că noi silim pe Dumnezeu să ne bată:

Dacă veţi umbla după legile Mele şi de veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, vă voi da ploaie la vreme, pământul îşi va da roadele sale şi pomii roadele lor. Treieratul vostru va ajunge până la culesul viilor, culesul viilor va ajunge până la semănat; veţi mânca pâinea voastră cu mulţumire şi veţi trăi în pământul vostru fără primejdie. Voi trimite pace pe pământul vostru şi nimeni nu vă va tulbura; voi alunga fiarele rele dinpământul vostru şi sabia nu va trece prin pământul vostru. Veţi alunga pe vrăjmaşii voştri şi vor cădea ucişi înaintea voastră. Cinci din voi vor birui o sută şi o sută din voi vor prigoni zece mii, şi vor cădea vrăjmaşii voştri de sabie înaintea voastră. Căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvânta; roditori vă voi face, vă voi înmulţi şi voi fi statornic în legământul Meu cu voi. Veţi mânca roadele vechi de anii trecuţi şi veţi da la o parte pe cele vechi, pentru a face loc celor noi. Voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru şi sufletul Meu nu se va scârbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu.Iar dacă nu Mă veţi asculta şi nu veţi împlini aceste porunci ale Mele; De veţi dispreţui aşezămintele Mele şi de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele, călcând legământul Meu, atunci şi Eu am să Mă port cu voi aşa: voi trimite asupra voastră groaza, lungoarea, frigurile, de care vi se vor secătui ochii şi vi se va istovi sufletul. Veţi semăna seminţele voastre în zadar şi vrăjmaşii voştri vi le vor mânca. Îndrepta-voi faţa Mea asupra voastră şi veţi cădea înaintea vrăjmaşilor voştri; ei vor domni peste voi şi veţi fugi, când nimeni nu vă va prigoni. Dacă nici după toate acestea nu Mă veţi asculta, atunci înşeptit voi mări pedeapsa pentru păcatele voastre.”

*

Folclor din Mehedinţi (XXXV). Continuăm să redăm în cele ce urmează câteva cântece culese la 20 iunie 1974 de la Petre N. Şelea (născut în 1913), din satul Şipot-Ponoare:

Sus la munte vântul bate
Sus la munte vântul bate,
La mândra nu pot străbate!
La mândra sunt porţi de fier,
Cu zăvoare de oţel;
Cu zăvoare ferecate,
La mândra nu pot străbate!

Cântec haiducesc
Foaie verde şi-o mărulă,
Veni cucu-n bătătură
Şi-mi grăi cu grai din gură,
Să mă las de curătură,
Că nu-i primăvara bună.
Văzui frunza cât paraua,
Bătui arma cu vergeaua!
Lepădai sapa la naibu
Şi-apucai codrul sărmanul!
Mă suii în deal la cucă,
Mă uitai în vale-n luncă:
Toate plugurile umblă,
Numai pluguleţul meu
Rău l-a rânduit Dumnezeu!
Stă ruginit sub perete,
Plugăraşii-s după fete,
Cornaşii după neveste!
Dar-ar Bunul Dumnezeu,
Porni-va şi plugul meu,
Să trag brazda naibului
De la vârful satului,
La casa bogatului!
Să iau pe bogat legat
Şi să mi-l duc la turugă,
Să mi-l judec c-o măciucă,
Să-i fac capul ca bumbacul
Şi spinarea ca căldarea
Şi oasele ca papucul,
Să vadă cine-i haiducul!

Frunzuliţă de neghină
Frunzuliţă de neghină,
Inimă de zbucium plină,
De te-aş mai vedea-mpăcată,
Cum erai demult, odată!
De m-aş mai vedea acasă,
Acolo printr-ai mei la masă,
Să mănânc, să beau râzând,
Chiar de m-oi scula flămând,
Căci la masă la străin,
Creşte floarea ca de crin!
Of! Dar floarea crinului,
Mie-mi pare-a spinului!
Iar la ai mei la masă,
Creşte numai iarbă deasă,
Că li-s feţele senine,
Vorbele de miere pline!
Şi stau soră lângă frate,
Inima de-un dor le bate;
Şi cumnat lângă cumnată,
De-şi pricep durerea toată!

Tinereţe, haine scumpe
Tinereţe, haine scumpe,
Purta-v-aş, nu v-aţi mai rupe!
Bătrâneţe, haine grele,
Mult aş da să scap de ele!
Nu ştiu scris, nu ştiu făcut,
Căci cu rele-am petrecut!
Din copilăritul meu,
Am avut noroc tot rău!
Tot muncesc şi tot trudesc
Şi bine nu mai trăiesc!”

Foaie verde şi-o lalea
Foaie verde şi-o lalea,
Doamne, frumoasă-i lumea,
Când vine primăvara
Şi-nfrunzeşte pădurea
Şi cântă cucul prin ea!
Eu cu mândra dau mâna,
Ne vorbim, ne sfătuim,
Pe unde să ne-ntâlnim!”

*

Ultimul salut.Părintele Stelică Zoican era preot la Balta, satul său de origine. Într-o seară, venind de la oraş, a aflat că a decedat moş Ghiţă, bucătarul satului. Era om vestit nu numai în Balta, ci în şapte sate. Era un privilegiu să-l poţi angaja pe moş Ghiţă bucătar la o nuntă, un botez, la o înmormântare. Gătea excelent şi ştia întotdeauna să se adapteze situaţiei, să facă glume, să-i facă pe toţi să se simtă bine. Moş Ghiţă se pricepea să facă masaj şi să prepare multe leacuri din tot felul de buruieni numai de el ştiute. În tinereţe fusese aghiotantul mareşalului Averescu. Povestea întotdeauna cum îi făcea băi la picioare şi masaje mareşalului, dar mai ales soţiei acestuia, atât pe pulpe, cât şi pe armi, până sus. Nu mai prididea doamna mareşal să-l laude, fiindcă-i lua durerile din picioare cu mâna! Părintele s-a dus imediat să-i facă slujba de ieşirea sufletului. Se înserase. Curtea mortului era plină de lume. Veniseră la priveghiu. Şedeau în picioare, pe trunchiuri de lemne, pe scaune, fiecare pe unde găsea. Camerele erau ticsite de lume. Unii povesteau tot felul de întâmplări cu răposatul, din vremea când fusese copil, până la bătrâneţe. Toţi ascultau şi aşteptau momentele prielnice să izbucnească în râs. Câteva sticle de ţuică alergau din mână în mână. Când se goleau unele, altele erau repede aduse şi le luau locul celor dintâi. Moş Ghiţă fusese om gospodar şi avea pruni mulţi. Niciodată nu se goliseră butoaiele lui. Avea ţuică veche, de mulţi ani. Din cauza ei, unii moţăiau pe scaune, bine aghesmuiţi, unii povesteau, unii râdeau când trebuia sau când nu trebuia. Mai erau unele care îl cântau din când în când, împlinind vorba veche: „Săraca ţuica, cum plânge pe muica!”

Părintele a intrat în curte. La colţul casei se aranjase bucătăria. Acolo era mare şi tare Daica Ioana Maga, un zdrahon de muiere. Era muncitoare, curajoasă, gata oricând să vină în ajutor. Gătea bine şi era chemată şi ea la nunţi, chiar dacă nu era aşa de vestită ca moş Ghiţă. Îi plăceau glumele, foto_Delia Floreaatât să le asculte, cât şi să le spună şi să înveselească lumea. Când l-a văzut pe părintele Stelică, i-a strigat: „Părinte, după ce terminaţi slujba, vă rog să veniţi până la mine!” „Bine, daică Ioană!” i-a spus părintele şi a intrat în casă. Abia a putut să pătrundă printre atâta lume. Mortul era aşezat pe o masă, lângă fereastră. Părintele a făcut slujba, apoi s-a retras, după ce a mai schimbat câteva cuvinte cu cei de faţă. S-a dus la daica Ioana. Aceasta i-a zis încet, conspirativ: „Părinte, îi văzuşi pe ăştia toţi? Să vezi dumneata cum îi scot eu din casă pe toţi acum! Dumneata să nu te sperii, rămâi aici şi lasă-mă pe mine!” Daica Ioana s-a apropiat de colţul casei şi a apucat cu mâna de o aţă, care se pierdea undeva, la fereastra de la etajul casei. A izbit cu aţa de câteva ori. Deodată s-au auzit în camera unde era mortul, la etaj, răcnete, ţipete. Lumea a năvălit îngrozită pe uşă, pe scară. Nici dacă ar fi ars casa n-ar fi ieşit atât de repede. Se călcau unii pe alţii, se îmbrânceau, nu mai conta care pe care împinge. Unii n-au mai aşteptat să coboare pe scară, ci au sărit direct din tinda casei în curte, rostogolindu-se ca dovlecii. Cred că şi sufletul mortului, dacă mai zăbovea prin apropierea trupului, s-a prăpădit de râs, văzând bulibăşeala din casa lui.

Daica Ioana a făcut pe naiva şi neştiutoarea, întrebând în dreapta şi în stânga ce s-a întâmplat. Până la urmă, i-au spus că mortul a ridicat o mână de pe piept şi i-a salutat pe toţi cei aflaţi la priveghi, parcă şi-ar fi luat rămas bun. „Nu se poate, oameni buni! Cred că vi se păru dumneavoastră! Cine a murit, a murit şi mort rămâne, nu se mai scoală să salute pe cineva!” zicea daica Ioana. „Uite, mă duc şi eu să văd comedia asta!” Daica Ioana a intrat în casa rămasă goală şi s-a dus direct la mort. I-a rupt aţa de la mână şi s-a întors. Din tindă a grăit tare, sigură pe sine. „E mort de tot, oameni buni, nu mai mişcă!” S-a dus apoi la oalele ei, abia stăpânindu-şi râsul. „Vă spusei, părinte, că-i scot grămadă?”

A trecut înmormântarea, şi peste câteva zile a început să umble vorba prin sat că daica Ioana pusese la cale ultimul salut al lui taica Ghiţă. Îi legase aţa de mână, când îl puseseră în sicriu. Mâna era înţepenită. Când trăgea de aţă, mâna se ridica de pe piept; când slăbea aţa, mâna revenea pe pieptul mortului.

Au trecut mulţi ani de atunci, dar şi azi îşi amintesc băltenii de ultimul salut al lui moş Ghiţă!

*

Ajutoare şi donaţii:În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnul Ioan Cătălin Toncea din Bucureşti: 600 de lei; Doamna Daniela Nane din Bucureşti: 86 de lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 60 de lei; Doamna prof. Mariana Mocioiu din Turnu Severin: 50 de lei; Doamna Mema Elena din Bârda a achitat pentru contribuţia de cult 100 de lei; Doamna Haidamac Miroana din Malovăţ a achitat pentru contribuţia de cult 50 de lei. Pentru Fondul Central Misionar Doamna Popescu Valeria din Bârda a donat 100 de lei, iar Domnul Gârbovan Ion din Bârda 50 de lei.

Mulţumim celor ce au direcţionat cei 2% din impozit parohiei noastre. Dacă cineva mai doreşte să facă acest lucru, îi putem pune la dispoziţie cuvenitele formulare.

Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

Plăţi.În cursul lunii februarie am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 85 de lei curent electric; 3.300 de lei tipografiei pentru vol. I din Bibliografia Revistei „Mitropolia Olteniei” (1948-2008); 56 de lei băncii pentru comisioane; 314 de lei poştei pentru colete; 545 de lei impozit; 580 de lei brutăriei pentru pâinea donată în februarie şi alte cheltuieli mai mici.

*

Publicaţii:În această perioadă., preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Oferta de carte – martie, în „Omniscop”, Craiova, 2014, 3 mart., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); în „Cititor de proză”, 2014, 4 mart., ediţie on-line (http://cititordeproza.ning.com); în „Armonii culturale”, Adjud, 2014, 6 mart., ediţie şi on-line (http://www.armoniiculturale.ro); În căutarea strămoşilor,în „Omniscop”, Craiova, 2014, 3 mart., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); „Scrisoare pastorală” – 272 – în „Armonii culturale”, Adjud, 2014, 4 mart., ediţie şi on-line (http://www. armoniiculturale.ro); Măria Ta, ţăran Român! (I),în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6093 (15-16 febr.), p. 7; în „Vatra Veche”, Bucureşti, an. VI (2014), nr. 3 (mart.), p. 70; Măria Ta, ţăran Român! (II),în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6094 (18 febr.), p. 7; Măria Ta, ţăran Român! (III), în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6095 (19 febr.), p. 6.

*

Spovediri. Împărtăşiri.În ziua de 4 martie am spovedit şi împărtăşit 29 de enoriaşi; în ziua de 5 martie: 55. Aşadar, în total am spovedit şi împărtăşit 84 de enoriaşi.

*

Înmormântări.În ziua de 4 martie am oficiat slujba înmormântării, împreună cu P. C. pr. Măciucă Ilarie din Turnu Severin, pentru Rolea Olguţa (54 de ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

  1. În cursul lunii aprilie, avem următorul program de slujbe: 5 apr. (Malovăţ-Bârda); 6 apr. (Bârda); 12 apr. (Malovăţ – Bârda); 13 apr. (Malovăţ); 14 apr. (denie la Bârda); 15 apr. (denie la Malovăţ); 16 apr. (spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Bârda dimineaţa; denie la Malovăţ); 17 apr. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ la ora 12; denie la Bârda); 18 apr. (spovedit şi grijit dimineaţa la Malovăţ; denie la Bârda, la ora 18; denie la Malovăţ, la ora 21); 19 apr. (spovedit şi grijit copiii în Malovăţ dimineaţa; pomeniri la Malovăţ, la ora 20; Slujba Învierii la Bârda, începând de la ora 23); 20 apr. (Slujba Învierii la Malovăţ, începând de la ora 3); 21 apr. (Malovăţ, cu slobozirea paresimilor la vii); 22 apr. (Bârda, cu slobozirea paresimilor la vii); 23 apr. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 26 apr. (Malovăţ-Bârda, cu slobozirea paresimilor la morţi); 27 apr. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: