GINA PATRICHI și GEORGE CONSTANTIN în nemurire

de Ofelia MARIAN

MOTTO: Teatrul nu e nici meserie, nici divertisment,
ci omul regăsit în superioara lui umanitate
(Gina Patrichi)

În această primăvară se împlinesc două decenii de când ne-au părăsit doi mari actori: Gina Patrichi (8 martie 1936, Bucureşti – 18 martie 1994, Bucureşti) şi George Constantin (3 mai 1933, Bucureşti – 30 aprilie 1994, Bucureşti). Veniţi pe lume primăvara, în acelaşi oraş, la interval de trei ani, au trecut Styxul în acelaşi an şi aceeaşi primăvară, la interval de o lună şi ceva. Să fie un joc al întâmplării? Nu caut răspuns, ci mă uit pe Google la imaginile lor. Recursul la memorie e tulburător. Mă pierd în negura amintirilor privind monitorul calculatorului, şi prima secvenţă care îmi vine în minte cu cei doi e cea din Livada cu vişini, spectacol regizat pentru televiziune de Cornel Todea, spectacol a cărui premieră a avut loc în 3 iunie 1975 şi a fost reluat de-a lungul timpului la Televiziunea Română. Acolo George Constantin, interpretase rolul lui Lopahin iar Gina Patrichi pe cel al Andreevnei Liubov. Atunci aveam doar 13 ani, vârstă la care, bineînţeles, Cehov îmi era total inaccesibil, aşa că spectacolul a trecut neobservat mulţi ani, răstimp în care auzisem multe despre el şi în care pasiunea mea pentru teatru creştea vizibil. Noroc că pelicula s-a păstrat şi am avut privilegiul să văd acel spectacol de câteva ori la maturitate, ceea ce m-a ajutat să pătrund în labirintul creator al marilor actori pe care îi redescopeream cu fiecare apariţie televizată, cinematografică şi de teatru radiofonic. M-am bucurat, chiar ca spectator de provincie, de prezenţa lor. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi vin în minte secvenţe din filmele în care a jucat Gina Patrichi: Pădurea spânzuraţilor (filmul care a marcat debutul său cinematografic), Felix şi Otilia, Trecătoarele iubirii, Probă de microfon, Burebista, Un saltimbanc la Polul Nord, Cuibul de viespi, Figuranţii şi Hanul dintre dealuri. Cu aceeaşi bucurie imensă descopăr acum câteva filme în care şi numele lui George Constantin era pe generic. Desigur că nu le uit nici pe celelalte, multe, al căror şir începe în 1960 cu filmul Aproape de soare şi se termină în 1994 cu filmul lui Lucian Pintilie O vară de neuitat. Deşi nu sunt preocupată de cifre şi statistici, impresionanta carieră a actorului mă obligă să îmi amintesc că a interpretat 59 de roluri pe scenă, 59 de roluri în film, 34 de roluri în televiziune şi peste 500 de roluri în teatru radiofonic.

Scurta evadare în virtual în care am urmărit câteva repere biografice şi secvenţe din filmele care i-au făcut celebri, a fost benefică în a-mi aminti şi roluri din teatru. Graţie Wikipediei, am aflat că Gina Patrichi a debutat în 1957, la Galaţi, în Don Gil de… Ciorap Verde de Tirso de Molina (regia Crin Teodorescu, rolul Donei Ines). În frumosul oraş a stat până în 1963, iar din stagiunea 1964-1965 se mută la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, unde rămâne până la sfârşitul carierei. Pe acea scenă a interpretat rolul Corinei din Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Valeriu Moisescu, chiar în anul revenirii la Bucureşti. Aceluia i-au urmat multe roluri memorabile precum: Portia din Iulius Cezar de Wiliam Shakespeare (regia Andrei Şerban, 1968) rolul Caterinei de Medici în Elisabeta I de Paul Foster (regia Liviu Ciulei, 1974) rolul Nastasiei în Azilul de noapte de Maxim Gorki (regia Liviu Ciulei, 1975), al Heddei Tesman din Hedda Gabler de Henrik Ibsen (regia Cătălina Buzoianu, 1975), cel al reporterei din piesa Interviu de Ecaterina Oproiu (regia Cătălina Buzoianu, 1976). În deceniul 8 al secolului trecut bucureştenii au putut-o admira în spectacole de neuitat, precum: Amintiri de Alexei Arbuzov (regia Ion Caramitru, 1982, rolul Ghiorghievnei Liubov), Hamlet de William Shakespeare (regia Alexandru Tocilescu, 1985, rolul Gertruda), Dimineaţă pierdută de Gabriela Adameşteanu (regia Cătălina Buzoianu, 1986 – Ivona). În 1988 a avut un succes răsunător la Teatrul Naţional din Cluj, alături de Anton Tauf, în piesa Antoniu şi Cleopatra de William Shakespeare. Pomenindu-l aici pe cunoscutul actor clujean amintesc că este plecat de pe aceste meleaguri (s-a născut în 18 aprilie 1946, la Baia-Mare, şi a fost Director al Teatrului Dramatic din oraşul natal între 1995-2002).

Din activitatea teatrală a lui George Constantin, iată câteva repere esenţiale: Premiul I pentru tineri actori pentru rolul Henry Higgins în Pygmalion de Bernard Shaw, la Teatrul Armatei şi pentru rolul lui Pavel Proca din Steaua polară de Sergiu Fărcăşan, la Teatrul Nottara. Pentru rolul lui Nicolae Roşca în Oricât ar părea de ciudat de Dorel Dorian, la Teatrul Mic, a primit Premiul pentru cel mai bun rol într-o piesă românească, iar pentru rolul Petru Rareş în Locţiitorul (Petru Rareş) de Horia Lovinescu, jucat la Teatrul „C. I. Nottara” a primit Premiul pentru interpretare. Rolul Iona din piesa omonimă a lui Marin Sorescu, jucată la Teatrul Mic i-a adus Premiul revistei teatru, iar rolul lui Zamuhraskin în Jucătorii de cărţi de Nikolai Vasilievici Gogol de la Teatrul „Nottara” Premiul pentru cel mai bun rol episodic. Pentru Timon în Timon din Atena de William Shakespeare la Teatrul „Nottara” a primit Premiul criticii A.T.M., decernat şi pentru rolul Dumitran în Insomnie de Adrian Dohotaru la Teatrul „Nottara”. Rolul tatălui în Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă de Horia Lovinescu la Teatrul „Nottara” i-a adus Premiul I Cântarea Romaniei. Pentru Prohor Borisovici Hrapov din Vassa Jeleznova de Maxim Gorki (Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”) a primit Premiul UNITER.

Chiar dacă pentru această recompunere sumară a celor două portrete am folosit mult fabulosul şi „indispensabilul” Internet, trebuie să mărturisesc, cu toată sinceritatea, că totuşi trei cărţi au fost cele care mi-au oferit tot ceea ce Google nu poate şi nu va putea oferi probabil niciodată: complexitatea informaţiei şi acea căldură umană degajată atât de autori, cât şi de cei care şi-au presărat amintirile despre cei doi actori. Spun aceasta cu gândul la volumul Floricăi Ichim George Constantin şi comedia sa umană, (apărut în 1999 la Editura 100+1 Gramar din Bucureşti în prima ediţie şi în 2004, în ediţia a 2-a, la Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul Azi” – supliment), cartea lui Mircea Patrichi (fratele actriţei) Gina Patrichi – clipe de viaţă, Bucureşti, Editura Unitext, 1996 şi a lui Mircea Morariu Carte cu Gina Patrichi, Bucureşti, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul Azi” (supliment), 2008. Nu mă opresc la niciun amănunt ascuns între filele acestor volume, tocmai pentru a incita la o lectură captivantă.