Ce mi-ai înseninat ziua Fritillaria meleagris de Lucăceşti! Ne revedem la anul!

Fritillaria_meleagris

de Gelu DRAGOŞ

Gândul că nu am s-o mai văd un an de zile pe Fritillaria meleagris, adică LALEAUA PESTRIŢĂ, m-a făcut să mă trezesc sâmbătă dimineaţă la ora 5.30, să mă echipez corespunzător şi să iau drumul Rezervaţiei de stejar pedunculat „Bavna” Fersig-Lucăceşti sau Cogna, cum îi spunem noi, localnicii. Temperaturile ridicate din această primăvară au făcut ca laleaua pestriţă să înflorească mai devreme, de obicei ea înflorind la începutul lunii aprilie.

În jurul orei 6, eram pe drumul principal, cu aparatul foto „Praktica luxmedia” în buzunar – cel de 16 mega pixels, de care nu mă despart în astfel de situaţii –, şi mă întâlnesc pe drum cu Lenuţa Găvrilii Remeţanului căreia-i dau bineţe. Mă întreabă unde plec aşa de matinal, îi răspund că am un pământ arat din toamnă la pădure şi merg să văd dacă-l pot freza. Mi-era ruşine să-i povestesc despre dorinţa mea. Intru apoi pe dulăul (drum secundar) lui Nistoru lui Călăuz şi o iau în diagonală spre Drumul Ciurzii, de teama câinilor vagabonzi sau lăsaţi liberi noaptea de către stăpânii lor, prin locurile numite Goron şi Suhărăt, locuri, de altfel, unde părinţii mei şi familia noastră au pământ. Intru pe Drumul Ciurzii, observ că este pietruit (sărmanele vaci fără potcoave!), privesc atent peisajul şi totul pare neschimbat: în stânga, agaţii (salcâmii) de pe Dâmbul lui Şandor, mai sus, fostul cimitir al animalelor.

Continui să merg cu paşi repezi spre pădurea tinereţii mele, „Bavna”, ajung pe meriză (locul unde stau de amiază vacile), în stânga mea se vede coliba ciurdarului, o adevărată căsuţă, căci Radu, ciurdarul, e om harnic, iar anul trecut era dotat inclusiv cu laptop şi lumină de la o baterie auto. Trec cel de-al doilea canal şi mă apropii de rezervaţie. Ne întâmpină un panou pus de Ocolul Silvic Şomcuta Mare, un alt panou este spart şi zace pe jos. Mă uit în sus să văd dacă s-au întors stârcii cenuşii, i-am promis profesorului Ioan Nădişan şi inginerului silvic Nistor Bud că o să-i anunţ la revenirea lor. Stârcii s-au întors, le aud ţipetele, dar tare puţini sunt. Îmi propun ca la întoarcere să le număr cuiburile, să le „monitorizez”, cum ar spune ornitologul Robert Hiter.

Grăbesc pasul, dar tot observ pet-uri aruncate în pădurea cu stejari seculari. Ce mult mă întristează acest fapt! Şi am mai remarcat ceva, acolo unde s-au tăiat copaci (legal sau ilegal, asta-i treaba pădurarului) văd sticle de plastic de 2,5 litri de bere, rar de suc, plus nelipsitele pungi de plastic! Cred că o curăţenie generală s-ar impune cât de curând! Ce ziceţi, domnilor de la Direcţia Silvică?!

Trec de zona stejarilor mari şi ajung în Văgaş, unde sunt arbori tineri, până-n 40 de ani (stejar, alun, plop, carpen, măr sălbatic), locul unde trebuie să găsesc laleaua. Ar fi cazul să spun câteva lucruri despre ea. Legenda spune că această floare minunată purta în trecut denumirea de Floare de şah, denumire care i-a fost dată de Daria, nepoata unui vistiernic de la curtea şahului Persiei. Legenda spune că Daria avea grijă de grădina palatului, în care existau cele mai alese soiuri de lalele. Într-o noapte, a avut un vis în care o tânără care purta o rochie alb-liliachiu a venit în grădină la ea şi i-a cerut flori pentru mama ei care era bolnavă. Daria i-a oferit un buchet de flori, dar în schimb a rugat-o să îi aducă o lalea pestriţă, pe care o dorea de mult timp. După o vreme, a apărut în grădina palatului o lalea pestriţă, care a fost îngrijită şi dăruită demnitarilor care veneau din ţările vecine. În acelaşi, timp unchiul ei, care era un pasionat matematician, a inventat jocul de şah pentru a alunga plictiseala care îl cuprindea adesea pe Marele Şah. Când unchiul ei s-a înfăţişat cu jocul de şah, Daria a adus floarea pe care a numit-o Floare de şah. O altă poveste spune că lalelele au devenit pestriţe de la amarul lacrimilor, deoarece se crede că localnicii din Frătăuţii Noi, nordul judeţului Suceava, care erau uniţi, au plâns soarta bucovinească, au căutat alinare în şoaptele codrului, pe potecile naturii, în locurile unde au crescut aceste flori imperiale. Nici până astăzi nu s-a definitivat cu precizie care este originea acestei minunăţii şi cum a apărut ea. Toate poveştile legate de această floare sunt unele mai măreţe şi mai interesante ca altele. Ceea ce ar trebui să ştie toată lumea este că laleaua pestriţă este o specie introdusă în Cartea Roşie şi ocrotită de lege. Din punctul de vedere al specialistului, Măria sa Wikipedia ne precizează: Denumirea ştiinţifică a lalelei pestriţe este „Fritillaria meleagris”, fritillus care în latină înseamnă tablă de şah, pahar de aruncat zarurile, face aluzie la pătratele ordonate, brun-roşcate ale lalelei. Din acest motiv, poporul a mai numit-o „bibilica”, deoarece se aseamănă cu o pasăre cu penaj la fel de pestriţ, negru cu puncte albe.

Lucăcenii, fersiganii şi dăniştenii îi mai spun şi „cupă”. Îmi aduc aminte ce bucuros era unchiul meu Ioan Dragoş când le vedea, pentru că ştia că nu stau mai mult de o săptămână înflorite, după care dispar. Adevărul este că puţină lume le vede, deoarece nu sunt primele flori care înfloresc primăvara, apoi nu este sezonul ciupercilor şi numai pasionaţii merg să o vadă. În ultima vreme, inclusiv de când în structura anului şcolar s-a introdus „Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, vin vizitatori în Pădurea Bavna. Totul este să nu o rupă, să o ocrotească.

Mă învârt preţ de vreo zece minute, nici urmă de laleaua pestriţă. Ies din nou din văgaş şi iau ca reper o vale numită Măriuş, intru din nou, mă învârt preţ de câteva minute, văd ghiocei la maturitate, dacă pot să spun aşa, sticle de plastic şi, dintr-o dată, LALEAUA PESTRIŢĂ ÎN TOATĂ SPLENDOAREA EI. Scot aparatul foto şi-i fac poze din toate poziţiile! Doamne, ce frumoasă poate fi! Mă aplec să o miros, cu toate că ştiu că nu degajă nici un parfum! E minunată! Nu simt oboseala drumului! Mă grăbesc să mai descopăr câteva „surate”. La nici un metru, mai zăresc două exemplare! Ce frumoase sunt! Imperiale de-a dreptul! Mă uit la celelalte floricele roşii şi galbene, la ghiocei, dar lalelele pestriţe au un farmec aparte. Mă întorc spre liziera pădurii. Număr cuiburile cu păsări. Doar 29! Poate că mai trebuie să sosească, îmi zic în gând, aşa ca să mă încurajez singur. Tăierile masive din anii trecuţi, poate şi ferma de porci din apropiere, insecticidele de pe terenurile agricole, lipsa peştilor în bălţile din apropiere, au făcut ca numărul stârcilor cenuşii să scadă dramatic.

Dar cine este stârcul cenuşiu?! Este o pasăre de aproximativ 90 cm, cu ceva mai mică decât o barză, e cunoscută sub numele de bâtlan, iar denumirea ştiinţifică este Ardea cinerea, face parte din ordinul Ciconiiformes, familia Ardeidae. Penajul pe cap este alb, el fiind împodobit de un moţ negru; pe gât şi spate este cenuşiu cu dungi albe. Ochii sunt înconjuraţi de un inel negru. Deschiderea aripilor la stârc atinge 1,70 m. Zborul lui este lin planat, cu bătăi rare din aripi. Capul în zbor este tras înapoi, gâtul formând o buclă în formă de S. În timpul zborului pasărea emite sunete caracteristice. Ca aspect exterior şi mod de viţă, stârcul se aseamănă cu cocorul canadian care trăieşte în America de Nord. Stârcul are ciocul şi picioarele lungi, pentru a împiedica scufundarea în smârc. Cele trei degete la picior sunt răsfirate. El are glandele uropigene atrofiate. De acea, pentru a se apăra de umezeală şi frig, răsfiră penele prin frecarea capului de piept. Stârcul vânează pândind animalele acvatice din baltă. Hrana lui constă din broaşte, peşti mici, moluşte, şerpi şi insecte acvatice. Pe păşuni, pasărea aşteaptă nemişcată lângă o gaură de şoarece minute întregi, sau fură ouă din cuiburi de păsări. Cuibul, în care femela depune 4-5 ouă verzui, stârcul îl construieşte din crengi în vârful copacilor înalţi. Mortalitatea la puii de stârci este destul de mare, aceasta este apreciată în primele şase luni de viaţă la 70%. Un stârc poate trăi 24 de ani. Coloniile de stârci sunt gălăgioase, între păsări existând permanent conflicte. Neliniştea din colonii este cauzată şi de faptul că ciorile, din abundenţă în zonă, fură ouăle din cuiburi. La fel ca laleaua pestriţă, şi stârcul cenuşiu este ocrotit prin lege în România.

La ieşirea din pădure, mă aşteaptă aceeaşi barieră cu lacăt, semn că tehnicianul silvic Călin Raţ îşi face treaba cum trebuie când este vorba de hoţii de lemne! Poate că la curăţarea rezervaţiei o să-i dăm şi noi, şcolarii, o mână de ajutor în săptămâna de activităţi extracurriculare, dacă va pune la dispoziţie o maşină de transportat deşeurile, mănuşi şi saci de plastic în care să strângem aceste deşeuri periculoase pentru fauna şi flora Rezervaţiei de stejar pedunculat „Bavna” şi inestetice în acelaşi timp pentru turistul care vine la o oază de linişte şi desfătare. Soarele îmi zâmbeşte, este aproape ora 8, observ că majoritatea lucăcenilor au pus cartofii, Letiţia Micu lucrează de zor în solarii, are vreo trei, pline cu ceapă, spanac, ridichi, salată. E multă muncă dar se fac şi bani frumoşi. Cei din Lucăceşti şi din Dăneştii Chioarului sunt renumiţi legumicultori, având piaţă de desfacere şi în judeţele limitrofe. Ce mi-ai înseninat ziua Fritillaria meleagris de Lucăceşti! Ne revedem la anul!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: