Scrisoare pastorală Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi, anul XIII (2014), nr. 274 (15-31 martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Rugă pentru Basarabia. În această vreme, când zăngănitul armelor se aude la hotarele Moldovei, când teama şi speranţa se luptă în sufletul fiecărui locuitor al acestei ţări, când mai mulţi ochi ca oricând se îndreaptă spre Apus cu nădejde, iar Unirea pare mai aproape, am reluat o mai veche rugăciune, pe care am alcătuit-o cu câţiva ani în urmă, socotind-o potrivită pentru timpul pe care-l traversăm:

foto Delia FloreaDoamne, Îţi mulţumim! Îţi mulţumim, fiindcă ai auzit plânsul copiilor nevinovaţi şi al orfanilor şi Te-ai îndurat. Îţi mulţumim, fiindcă ai auzit plânsul mamelor îndoliate, blestemele văduvelor şi Te-ai îndurat. Îţi mulţumim, că ai auzit scrâşnetul bărbaţilor încătuşaţi, ai înţeles dorul de libertate al robilor şi Te-ai îndurat. Îţi mulţumim, că ai auzit plânsul bătrânilor şi nu i-ai lăsat să li se stingă pâlpăirea de speranţă. Ai auzit rugăciunile apelor, al munţilor şi ale câmpiilor, ale vitelor şi ale păsărilor. Ai auzit rugăciunile poporului Tău cel greu încercat, cel sfârtecat şi de atâtea ori răstignit. Ai auzit rugăciunea lui Ştefan, clopotul Putnei şi al Voroneţului, al Căprianei şi al Argeşului, al sufletului însuşi chemându-Te pe Tine să le faci dreptate şi Te-ai îndurat. Ai auzit doina ciobanilor, naiul lui Zamfir, taragorul lui Fărcaş, versul lui Vieru şi n-ai putut să stai nepăsător. Ne-ai pus la încercare credinţa, dar nu ne-ai lăsat să ne pierdem speranţa. Ne-ai pus la încercare tăria, dar firea n-ai lăsat să ne-o nimicească, fiindcă mari şi nepătrunse sunt planurile Tale pentru neamul acesta românesc.
La râul Prutului am stat şi am plâns, când ne-am adus aminte de altădată, de casa şi de masa noastră, de bucuria de a fi-mpreună; când ne-am adus aminte cum ne-au răpit la miez de noapte, sfârtecându-ne casa, inima şi viaţa. La râul Prutului am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de morţii noştri ştiuţi şi neştiuţi, de eroii noştri fără cruce, de blestemele şi de rugăciunile noastre numai de Tine ştiute. La apele Prutului am şezut, ne-am adunat ca puii sub aripile mamei lor. Am avut credinţa că nu ne vei părăsi, am avut tăria să sperăm, am avut puterea să răbdăm. Doamne, Îţi mulţumim pentru tot şi pentru toate! Dacă Ţi-ai întors faţa către poporul acesta românesc, ascultă-i ruga până la capăt şi dă-i, Doamne, bucuria deplină. Un semn aşteaptă de la Tine şi ca Marea Roşie cea în două despicată de Moise se va aduna şi armatele lui faraon neputincioase vor fi întru nimicnicirea lor. Arată-Ţi, Doamne, mila Ta, arată-Ţi puterea şi dreptatea. Arată că Tu eşti Dumnezeul cel adevărat şi nici un domn nu este mai mare decât Tine. Aceasta ne e credinţa, aceasta ne e speranţa, aceasta ne e iubirea, aici, acum şi în vecii vecilor, amin.

*

Sabia lui Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos a adus multe noutăţi în gândirea vremii de acum două mii de ani. A întemeiat o religie, care continuă să existe şi să se extindă de la un an la altul, ajungând ca astăzi cei botezaţi creştini să numere peste 2,4 miliarde. A descoperit oamenilor, pentru prima dată, că Dumnezeu nu este un dumnezeu al groazei, ci este „Tatăl” neamului omenesc. A descoperit că oamenii sunt egali între ei, ba chiar fraţi, fii ai aceluiaşi părinte; ca atare, comportarea dintre ei trebuie să fie cea potrivită fraţilor, fără certuri, crime, războaie şi altele asemenea. A descoperit că femeile sunt egale cu bărbaţii în faţa lui Dumnezeu, capabile să primească şi să răspândească mesajul mântuirii. A răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii prin jertfa Sa. Pe Sine Însuşi S-a adus jertfă pentru păcatele întregii omeniri. A înlocuit jertfele de animale cu jertfa cea fără de sânge a Sfintei Liturghii.
Mântuitorul a adus şi alte idei revoluţionare în gândirea vremii Lui, valabile şi azi. Iată, spre exemplu, în duminica a patra din Postul Mare, găsim o astfel de învăţătură, menită să schimbe radical mentalitatea politică a vremii. El spune că cei ce vor să fie conducători ai popoarelor, trebuie să fie slujitorii acestora, ci nu stăpânii lor. Ei sunt chemaţi să slujească, nu să stăpânească. Să spui aceasta împăratului roman de acum două mii de ani, cel care se socotea fiu de zeu sau semizeu, era peste aşteptări. Să afirmi că un împărat trebuie să fie „slujitorul” unui cetăţean de rând, ba chiar şi al unui sclav, nu putea trece neobservat de autorităţi. Mai târziu, Sfântul Apostol Pavel mai îndulcea puţin mesajul, sfătuind pe creştini şi pe cititorii epistolelor sale să se supună stăpânirilor, fiindcă orice stăpânire este de la Dumnezeu.
Aşadar, atât Mântuitorul, cât şi Sfântul Apostol Pavel acceptă o societate organizată sub formă de stat, cu instituţii şi oameni puşi special să vegheze asupra bunei desfăşurări a vieţii cetăţenilor acelui stat. Mântuitorul sfătuieşte pe ascultătorii Săi să-şi plătească birurile, taxele şi impozitele faţă de stat, să se teamă de puterea autorităţilor. Totuşi, transformarea funcţiei publice din stăpânire în slujire, era primul pas spre o societate democratică. Mântuitorul punea temeliile unei societăţi noi, deosebită de societăţile de până atunci. Conducătorii nu mai erau numiţi conducători în funcţie de originile lor, ci erau aleşi de popor pentru ca să-i slujească poporului. Astfel de conducători puteau fi schimbaţi prin legea votată de popor după o anumită perioadă. Ei se străduiau să dovedească poporului că-şi merită funcţia primită, că sunt incoruptibili, capabili, cinstiţi, viteji, demni de încrederea poporului. Chiar taxele şi impozitele puse pe umerii poporului ar fi fost stabilite cu grijă, în limita suportabilităţii poporului. Conducătorii s-ar fi străduit să creeze condiţiile prielnice unei vieţi civilizate şi îmbelşugate pentru popor, pentru ca să-i câştige votul şi la următoarele alegeri. Fiecare cetăţean ar fi contat, aşa cum fiecare vot putea să fie hotărâtor în alegerea sau respingerea unui candidat la o funcţie de conducere.
Principii asemănătoare mai încercaseră să introducă atenienii în Grecia antică, dar nu dăduseră rezultate. Mai târziu, aceste principii au devenit port-drapelul societăţilor democratice. În ce măsură s-au respectat sau nu, asta este altă problemă. Atâta vreme cât în multe locuri trebuie să dai mită, peşcheş, bacşiş, şpagă, „partea leului” sau cum i-o mai fi zicând, atâta vreme cât funcţionarul public se uită la tine – cetăţean de rând –, cu aroganţă, cu superioritate, fără respect, atâta timp cât eşti socotit o oaie bună de muls şi de tuns, de pe care pot fi jupuite şapte piei, nu se mai poate vorbi de o societate democratică, iar principiile propovăduite de Mântuitorul sunt departe de a fi realitate. Din păcate!

*

Reabilitarea dragonului. Circulă pe internet de o vreme încoace nişte materiale foarte ciudate, semnate de către persoane mai mult sau mai puţin cunoscute în cultura română actuală. În aceste articole se pretinde, nici mai mult, nici mai puţin, că trebuie urgent reabilitat dragonul, adică şarpele, ca semn esenţial în identitatea noastră naţională. Fără şarpe românii n-ar mai fi români! Zic autorii acelor materiale, că şarpele ar trebui ridicat la acelaşi nivel cu Sfânta Cruce şi cu alte simboluri care ne definesc drept creştini.
Pentru susţinerea acestor teorii, autorii respectivi aduc câteva argumente, pe care le menţionăm şi noi: dacii aveau steagul format dintr-un cap de lup cu corp de şarpe, în Biblie se fac referiri numeroase la şarpe, în icoanele cu Sfântul Gheorghe apare şarpele, ba chiar în sculpturile şi picturile unor biserici apare şarpele. Îl mai întâlnim, de asemenea, pe cârjele ierarhilor. Unul dintre autorii unor astfel de materiale susţine că a muncit cincisprezece ani ca să se documenteze şi să scrie acele articole.
Este impresionantă munca de a realiza articolele în discuţie şi insistenţa de a promova ideile respective. Din păcate, autorii nu merită decât compătimire! Atâta muncă se merita pentru cauze mai nobile!
Sf. Gheorghe_icoana_foto_Delia FloreaDesigur, subiectul cu pricina putea fi tratat din punct de vedere folcloric, etnografic, etnologic, mitologic, din perspectiva istoriei religiilor etc. În nici un caz nu putea fi abordată problema aşa cum a fost abordată. Nu negăm faptul că şarpele apare în Biblie de mai multe ori. Precizăm chiar că apare din primele capitole, ca întruchipare a diavolului. Această semnificaţie şi-o va păstra şi în creştinism, până în zilele noastre. E adevărat că apare în icoana Sf. Gheorghe, sau în picturile şi sculpturile unor biserici, sau pe cârjele arhiereilor, dar prezenţa lui acolo semnifică victoria lui Dumnezeu asupra diavolului, a Binelui asupra răului. Prin jertfa Lui, Mântuitorul a zdrobit „capul şarpelui” şi puterea celui rău.
Faptul că şarpele era animal „sfânt” în religia dacilor, precum şi în religiile altor popoare nu ne îndreptăţeşte să „sfinţim” şarpele în creştinism. La asirieni, spre exemplu, zeul suprem, Baal, era reprezentat de un şarpe uriaş de piatră, în pântecele căruia ardea focul zi şi noapte şi pe gura căruia era aruncat aproape zilnic câte un copil viu. În felul acesta se socotea că Baal va fi binevoitor faţă de asirieni, îi va feri de războaie, de boli, le va da belşug şi prosperitate. Treaba lor!
Autorii articolelor respective aveau nevoie de mai multă cultură teologică, de o formaţie creştină şi o gândire creştină. Noi, creştinii, respectăm valorile şi simbolurile noastre creştine, aşa cum au fost stabilite de către Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Nu întotdeauna simbolurile creştine au aceeaşi semnificaţie în alte religii. Este ceva firesc, normal. Ca atare, nici nu trebuie să forţăm lucrurile şi să impunem semnificaţii străine simbolurilor noastre creştine.
A ridica şarpele, dragonul, la rang de element de cult în creştinism, ar fi cea mai mare victorie a diavolului asupra celor botezaţi în numele Sfintei Treimi. Parcă n-ar fi suficient că se atacă alte valori milenare, precum familia, că se legiferează aberaţii morale inimaginabile cu câteva decenii în urmă, precum căsătoria între homosexuali, lesbiene şi ce-or mai fi. Mai ridicăm şi pe dracul la rang de divinitate şi i ne închinăm, pentru ca Sodoma şi Gomora să fie reconstituite pe deplin. Doamne fereşte!

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:

CE URMĂREŞTE DUMNEZEU.
Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi din iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mânăstiri şi în ceata Sfinţilor Apostoli şi s-a pierdut şi în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naştere căpătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicând că-i păcătos şi are drac. Cereau semn şi umblau să omoare pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morţi. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima înfrântă şi smerită, însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea, înfruntând mândria, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea drepţilor, în împărăţia Cerurilor, şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce.
Această întoarcere urmăreşte Dumnezeu să ne-o câştige, însă nu poate, dacă nu ne învoim şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte şi cu tunul. Ceea ce urmăreşte Dumnezeu în tot chipul e mântuirea sau întoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămânem şi în viaţa aceasta. Oamenii însă, legaţi în neştiinţă, scurţi la minte şi slabi în credinţă, urmăresc viaţa pământească şi toată mâhnirea lor e pentru trupuri. Cât ţine forma aceasta de viaţă, oamenii vor fi amestecaţi: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament pe care numai frica legii îi mai ţine în rânduială şi oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii şi ai neorânduielii fără leac, fiii celui rău. Acela care iubeşte lucrurile bune şi frumoase tinde de bună voie spre harul îndumnezeirii, fiind călăuzit de Providenţă prin raţiunile înţelepciunii. Iar acela ce nu-i îndrăgostit de acestea e tras de la păcat împotriva voii lui – şi lucrul acesta îl face Judecata cea dreaptă, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintâi, adică iubitorul de Dumnezeu, e îndumnezeit prin Providenţă, cel de al doilea, adică iubitorul de materie, e oprit de Judecată să ajungă la osândă.
Toată răzbaterea cu nepriceperea poporului aceasta este, că, în îngustimea vederii lui, stăruie să vadă şi să susţină viaţa aceasta ca pe un scop în sine şi suficientă sie însăşi. Nu vrea să zică „muntelui” lumii acesteia ridică-te din cale şi te aruncă în mare, ca să-şi deschidă vederea împărăţiei spiritului. Şi n-ar trebui credinţă decât ca un bob de mac. Rar să găseşti un om, care să dea sens religios morţii, adică s-o aştepte cu bucurie ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului. Cuvintele sfântului ne învaţă: „Pentru greşeala dintâi s-a furişat în trup legea păcatului care este plăcerea simţurilor, iar pentru aceasta s-a hotărât moartea trupului, rânduită spre desfiinţarea legii păcatului. Cel ce ştie că moartea s-a ivit din pricina păcatului, spre desfiinţarea lui, se bucură pururea în sufletul lui când vede cum e stinsă legea păcatului în trupul său, prin diferitele strâmtorări, ca să primească în duh fericita viaţă viitoare. Căci ştie că nu se poate ajunge la aceea de nu e golită mai înainte din trup, ca dintr-un vas, încă din viaţa aceasta, legea păcatului, susţinută prin înclinarea voinţei spre el. Cel ce nu primeşte întâmplările care îl depărtează de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie să fugă. Drept aceea, până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pământească, precum şi despre cealaltă, de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii şi nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească.
Trebuie să ne plecăm înţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, care, în tot ce face, urmăreşte înţelepţirea noastră, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Când ne plecăm capul şi vrem şi noi ce-a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniştea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Căci El e Stăpânul vieţii şi al morţii, de El ascultă zidirea şi de El se teme iadul. „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-i zică: Ce faci?”
Când a vrut să mântuiască pe Adam şi cu toţi drepţii, din iad i-a scos şi poate să scoată din ghearele morţii pe oricine vrea. De aceea au şi zis Părinţii, mângâind pe oameni: „Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu”, fiindcă oricine, care în primejdie de moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, îşi va mântui sufletul căci în ce-l va fi aflat moartea în aceea va fi în veci. Iată de ce, neştiindu-ne sfârşitul, suntem datori a ne afla mereu în pocăinţă, ca într-însa să fim socotiţi în veci. Dumnezeu ne caută, ne cheamă, ne strigă, dar dacă nu vrem să înţelegem, începe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste.

La Manastirea Casiel_foto_Delia Florea

*

File de jurnal – 22 febr. 1981. Azi am oficiat înmormântarea lui Gheran Gheorghe (82 ani) din Bârda. A participat multă lume. A venit şi Dănilă Rolea, cumnatul decedatului, funcţionar pe la Comitetul Central. A vorbit foarte frumos despre perspectivele şi necesităţile actuale ale satului românesc, despre nevoia de a se aborda mai serios problema agriculturii. Este tocmai ceea ce a spus şi preşedintele ţării zilele trecute, cu ocazia deschiderii congresului C.A.P.-urilor. E necesară raţionalizarea suprafeţelor agricole, cultivarea strictului necesar în gospodării proprii, autogestionarea şi propria asigurare cu animale şi zarzavaturi a unităţilor. A vorbit despre unele atitudini ale unor şefi de unităţi agricole, care au raportat cifre eronate în ceea ce priveşte producţiile agricole. A vorbit despre faptul că în vechiul regim (al lui Gh. Gheorghiu-Dej?) nu se ţinea o evidenţă strictă a consumului de carne şi de alte produse alimentare şi tocmai de aceea media raportată pe cap de locuitor era extrem de mică. Este necesară reorientarea muncitorilor din industrie către sate, fiindcă acestea au rămas aproape pustii. Domnul învăţător Ion Michescu a povestit apoi despre unele C.A.P.-uri, pe care le-a vizitat în judeţul Olt, despre incredibilele rezultate ale ţăranilor de acolo.

*

„Văcarul satului”. Părintele Stelică Zoican îşi construia casă în Balta. Avea o perioadă foarte grea. Nu-şi putea permite să plătească prea mult şi de aceea lucra dânsul ca salahor. Avea şi parohie în satele Balta şi Sfodea, avea şi vite de păscut, avea şi copii mici şi multe alte obligaţii. Într-o zi a găsit o soluţie ca să-şi simplifice puţin programul. Ducea în fiecare dimineaţă vaca şi calul într-o poiană situată cam la doi kilometri depărtare de sat. Le priponea acolo şi până seara nu le vedea. Pe lângă acea poiană trecea drumul care ducea spre Baia de Aramă. Pe acel drum îşi făcea plimbarea zilnică un unchi al său, Costică Enăşescu. Acesta fusese avocat strălucit în Petroşani, îşi construise o casă în Balta, iar când ieşise la pensie se retrăsese în satul natal. În fiecare zi fostul avocat mergea câte şase kilometri pe jos. Se ducea pe drumul dinspre Baia trei kilometri şi întorcea. Părintele Stelică i-a spus: „Unchiule Costică, îţi propun o afacere! Dumneata te duci în fiecare seară la plimbare, şase kilometri. Şi la ducere, şi la întoarcere, treci pe lângă vitele mele, care sunt priponite în Luncă. Când te întorci, te rog să dezlegi calul şi să-l laşi liber. Dezlegi apoi vaca, o iei de funie şi mi-o aduci acasă. Calul vine după vacă. Pentru această osteneală, noi mulgem vaca seara şi tot laptele ţi-l dăm dumneata. Pe cel de dimineaţă îl mănâncă fetele, pe cel de seară îl mănânci dumneata! Ce zici? Te legi?” Domn Costică s-a gândit un pic, apoi a spus: „Categoric, nu! Nu intru eu slugă la dârloagă!” „Unchiule, eu te rugai să mă ajuţi, nu să-mi fii slugă, dar, dacă nu se poate, nu se poate!”
A trecut vremea. Părintele a terminat casa. Între timp, devenise şi contabil la protoieria din Turnu Severin. Familia o avea în Balta, iar dânsul făcea zilnic naveta cu autobuzul. Într-o zi, domn Costică a trimis vorbă părintelui să se ducă până la el. Seara, când a venit de la Severin, părintele s-a dus. Era pregătit, crezând că unchiul îl cheamă să-l spovedească, să-l împărtăşească. Nu, era vorba de cu totul altceva. „Nepoate, i-a zis domnul avocat, te chemai să mă înţeleg cu tine într-o problemă. Eu sunt bătrân, nu mai pot să mă deplasez. N-am pe nimeni. Vreau să-ţi las ţie casa, dar câte zile voi mai avea, vreau să te ocupi de mine cu nepoata. De început, aş vrea să mergem cu şareta prin toate satele de munte, până la Herculane. Vreau să mai văd munţii, satele şi oamenii lor. Îţi iei cu tine şi fluierul şi, din loc în loc, mai odihnim, mai mâncăm câte ceva, mai bem ceva, mai cânţi la fluier, din gură şi aşa facem nişte excursii ca-n vis!” „Nu pot, unchiule! i-a răspuns părintele. Eu sunt şi contabil la Severin şi fac naveta. Plec dimineaţa la ora cinci şi uite că vin seara când se întunecă. Dacă lipsesc, mă dau afară. Cât priveşte casa, pe care vrei să mi-o laşi, îţi mulţumesc, dar nu pot s-o primesc. Am casă. Să-mi dea Dumnezeu viaţă şi sănătate mie şi familiei mele, ca să stăpânim ceea ce am realizat până acum. Lasă dumneata casa cui vrei, dar mie nu-mi trebuie!” „Bine dar eu mor, iar tu eşti nepotul meu de soră!” a zis avocatul nedumerit de răspunsul primit. „Dacă mori – i-a spus părintele –, te vei întâlni cu mama. Să-i spui că noi suntem sănătoşi, ne înţelegem bine, avem de toate! Că eşti unchiul meu, mă bucur că o spui. M-aş fi bucurat dacă ţi-ai fi amintit acest lucru când te-am rugat să-mi iei vaca din Luncă. Mă ţineam toată ziua ca salahor după trei meseriaşi, iar seara eram dărâmat. Trebuia să mai fac patru kilometri, ca să iau vitele din câmp. Atunci aveam nevoie de ajutorul dumneata şi nu mi l-ai dat!” „Măi, nepoate, mi-a fost teamă, că o să râdă lumea de mine că am ajuns văcarul satului! Aveam şi eu un statut social, nu mă puteam coborî aşa de jos!” „Lumea te-ar fi apreciat, unchiule! Îţi ajutai nepotul în perioada când îşi făcea casă!” „Mă, nepoate, mă! Multe lucruri le regret! Fie că le-am făcut, fie că nu le-am făcut! Mereu am avut grijă doar de mine: să învăţ ca să fiu şef de promoţie, să trec din treaptă în treaptă la serviciu, ca să ajung tot mai sus pe scara socială, să am salariu cât mai mare, să mănânc cât mai bine, să mă simt cât mai bine! Niciodată n-a fost loc în sufletul meu şi pentru alţii. Am fost prea egoist şi din cauza asta astăzi sunt singur, foarte sigur! În aceşti ultimi ani m-am convins că banii nu ţin de cald. Căldura adevărată este cea sufletească. După asta tânjesc! Bătrâneţea îmi este mai grea, bolile mai dureroase, frica de moarte mai mare, fiindcă sunt singur, tot mai singur!” „Unchiule, îmi pare rău, că simţi aşa de greu povara bătrâneţii, i-a zis părintele Zoican, dar ai avut destulă vreme să-ţi apropii pe cineva. Măcar, încearcă pe această ultimă sută de metri, să ţi-L apropii pe Dumnezeu!”
Cei doi au mai discutat până târziu în noapte. Până la urmă, în serile următoare, domnul Costică a fost de acord să se spovedească, să se împărtăşească – pentru prima dată în viaţa lui –, iar peste câteva săptămâni a trecut la cele veşnice.

*

Folclor din Mehedinţi (XXXVII). Redăm în cele ce urmează două cântece culese la 20 iunie 1974 de la Vuiescu I. Gheorghe (născut în 1916), din satul Săliştea Izvernei:

Frunză verde de răchită
Frunză verde de răchită,
Mândra neichii şi iubită,
Tu pe mine mă omori
Cu-ai tăi ochi fulgerători.
Tu cu sprâncenele tăle,
Ai scurtat zilele mele;
Cu faţa ta albă, crin,
Ai pus în mine venin;
Şi cu-a ta scumpă iubire,
M-ai făcut să-mi ies din fire;
Şi cu glasul tău plăcut,
M-ai făcut să nu te uit.
Zi şi noapte mă gândesc
De mult dor cum mai trăiesc.
Plânge pământul sub mine
De dor, mândro, de la tine.
Şi te rog, drăguţă fată,
Foarte mult şi eu o dată.
Scrisorile mele toate
Să nu fie aruncate.
Să le faci un pacheţel,
Să te culci noaptea cu el,
Că nu ţi-am scris nici un rău,
Să-ţi supăr sufletul tău,
Decât ţi-am scris numai bine,
Să te gândeşti tot la mine.

Frunză verde-a bobului
Frunză verde-a bobului,
Necăjit ca mine nu-i,
Numai puiul cucului,
Când îl lasă mama lui
În mijlocul codrului,
Fără aripi, fără pene,
Nici să zboare n-are vreme.
Pui de cuc făr-de noroc,
Rătăcit în lemn de soc!
Cântă-mi, cântă-mi, cucule,
Să te-aud, voinicule,
Că tu dacă n-oi cânta,
N-o veni primăvara!

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare astfel: Doamna Fleck Maria din Köln (Germania), fiică a satului Bârda: încă 443 de lei; Doamna Lucreţia Omir din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ: încă 300 de lei; Domnul Rochian Tudor din Turnu Severin, fiu al satului Bârda, Doamna dr. Monica Petruţiu din Orăştie (HD), Domnul Bâlgăr Anton din Rătez (GJ), Domnişoara Dragomir Iulia din Timişoara, fiică a satului Bârda, Doamna Ionescu Ana-Maria din Câmpina (PH): câte 100 de lei; Doamna prof. dr. Zamfira Mihail din Bucureşti şi Doamna dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeş (AG): câte 80 de lei; Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung Moldovenesc (SV) şi Doamna prof. Bancă Dumitra din Turnu Severin: câte 50 de lei. Doamna Dragomir Virginia din Bârda a achitat pentru contribuţia de cult 100 de lei; Doamna Tănase Maria a achitat pentru contribuţia de cult încă 50 de lei, totalizând 60 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

La 31 Martie situaţia contribuţiei de cult pe 2014 se prezintă astfel: în Bârda au achitat 94,23% dintre familii; în Malovăţ au achitat 91,21% din familii.La nivel de parohie au achitat 92,18% din familii. E un procent foarte bun. Slavă Domnului! Reamintim că în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea credincioşilor, după principiul: „fiecare dacă voieşte şi cât voieşte !” Serviciile religioase sunt gratuite, indiferent dacă cineva a achitat ceva pentru contribuţia de cult. Preotul este la dispoziţia tuturor 24 ore pe zi, 365 de zile din an. În rest este liber!

*

La colecta pentru Fondul Central Misionar – 2014 s-au încasat în luna martie, în duminici şi sărbători, următoarele sume: 205+10+100+95+205=660 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească!

*

În cursul lunii martie s-a donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe astfel: 2 mart. (Malovăţ): 300 pâini; 9 mart. (Bârda): 140 pâini;16 mart. (Malovăţ): 300 pâini;23 mart. (Bârda): 140 pâini;25 mart. (Malovăţ): 140 pâini;30 mart. (Malovăţ): 300 pâini. Aşadar, în luna martie au fost donate 1.320 pâini. Copiilor li s-a donat şi ciocolată.

*

Până la 31 martie s-au donat 340 de exemplare din cartea Vieţile Sfinţilor, vol. IV credincioşilor din satele Malovăţ şi Bârda, cât şi celor din afara parohiei, din ţară şi străinătate, care au ajutat parohia noastră în perioada 1 dec. 2012-30 nov. 2013. În parohie, numai cine n-a vrut nu a luat această carte. Socotim că a fost timp suficient din decembrie 2013 până la 31 martie 2014 pentru a se hotărî cineva să ia cartea şi să vină la biserică s-o ridice. Tocmai de aceea, la prima şedinţă cu Consiliul Parohial vom hotărî ce vom face cu exemplarele rămase.

*

Plăţi. În această perioadă am făcut câteva plăţi mai mari astfel: 150 de lei pentru hârtie de scris; 900 de lei premii pentru elevii care au obţinut premii şi menţiuni la Olimpiada de Religie; 350 de lei protoieriei pentru cărţi şi reviste; 3.550 de lei protoieriei pentru lumânări; 300 de lei protoieriei pentru două sfeşnice de pus pe Sfânta Masă din altarul bisericii de la Malovăţ; 1.600 de lei protoieriei pentru icoane; 50 de lei pentru curent electric; 160 de lei poştei pentru colete; 660 de lei protoieriei pentru Fondul Central Misionar; 579 de lei impozite şi alte plăţi mai mici.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale astfel: Măria Ta, Ţăran Român (VI),în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6116 (20 mart.), p. 6; Măria Ta, Ţăran Român (VII),în „Datina”, Turnu Severin an. XXIV (2014), nr. 6117 (21 mart.), p. 6; Măria Ta, Ţăran Român (VIII),în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6118 (22-23 mart.), p. 6; Măria Ta, Ţăran Român (IX),an. XXIV (2014), nr. 6119 (25 mart.), p. 6; Măria Ta, Ţăran Român (X),Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6120), nr. 6; „Scrisoare pastorală – 273,în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2014, 31 mart., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Rugă la vreme de primejdie,în „Omniscop”, Craiova, 2014, 4 apr., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Oferta de carte – aprilie,în „Omniscop”, Craiova, 2014, 4 apr., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Crucea ta, a mea, a lui…,în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 1 apr., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Băiatul cuminte,în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 30 mart., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); „Scrisoare pastorală” – 273,în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2014, 6 apr., ediţie on-line (http://observatorul. com);

*

Inspecţii. În ziua de 31 martie a avut loc inspecţia de îndrumare şi control efectuată de P. C. Protopop Ionuţ Semenescu-Blidaru la parohia noastră. Ca temă ni s-a dat să realizăm topografierea şi înscrierea în cartea funciară a terenurilor parohiei.

*

Înmormântări. În ziua de 19 martie am oficiat slujba înmormântării pentru Sava Ioana (80 ani) din Malovăţ. La 22 martie am oficiat slujba înmormântării, împreună cu P. C. pr. Negrescu Georgică din Turnu Severin, pentru Ionaşcu Ştefan (86 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-i ierte!

*

În cursul lunii aprilie avem următorul program de slujbe: 5 apr. (Malovăţ-Bârda); 6 apr. (Bârda); 12 apr. (Malovăţ – Bârda); 13 apr. (Malovăţ); 14 apr. denie la Bârda); 15 apr. (denie la Malovăţ); 16 apr. (spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Bârda dimineaţa; denie la Malovăţ); 17 apr. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ la ora 12; denie la Bârda); 18 apr. (spovedit şi grijit dimineaţa la Malovăţ; denie la Bârda, la ora 18; denie la Malovăţ, la ora 21); 19 apr. (spovedit şi grijit copiii în Malovăţ dimineaţa; pomeniri la Malovăţ, la ora 20; Slujba Învierii la Bârda, începând de la ora 23); 20 apr. (Slujba Învierii la Malovăţ, începând de la ora 3); 21 apr. (Malovăţ, cu slobozirea paresimilor la vii); 22 apr. (Bârda, cu slobozirea paresimilor la vii); 23 apr. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 26 apr. (Malovăţ-Bârda, cu slobozirea paresimilor la morţi); 27 apr. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Sfintele Paşti cu sănătate şi bucurii în casa şi în viaţa Dumneavoastră!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: