de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!
Procesul politic (I). Cei mai în vârstă dintre Dvs. ştiţi bine ce au însemnat procesele politice în viaţa societăţii româneşti în general şi în viaţa multora dintre cei ce mai sunt printre noi sau a celor ce ne-au părăsit de mult. Floarea intelectualităţii româneşti a pierit în închisori în urma unor procese politice, adevărate mascarade. Politicieni români de carieră, cu care s-ar fi mândrit multe naţiuni ale lumii, au fost condamnaţi la moarte, la muncă silnică pe viaţă, la zeci de ani de temniţă grea, în urma unor procese politice. Ţărani înstăriţi din satele româneşti, care, prin vrednicia lor, strânseseră o brumă de avere, au fost victimele unor procese politice, în urma cărora au înfundat puşcăriile pentru mulţi ani. La un proces politic erau căutate mai întâi victimele, adică oamenii care trebuiau condamnaţi. Vina lor era aceea că nu se încadrau directivelor politice, aveau păreri şi poziţii diferite faţă de ale stăpânirii, protestau faţă de abuzurile şi ilegalităţile săvârşite de către funcţionarii statului sau ai partidului aflat la putere. Procesul politic era instrumentul cu aparenţă legală, prin care puterea scotea din scenă pe toţi adversarii săi.
Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume, S-a întrupat şi a acceptat să primească toată suferinţa crucificării fiindcă avea misiunea de a se aduce pe Sine jertfă nevinovată pentru reabilitarea neamului omenesc, pentru împăcarea lui Dumnezeu cu Omul. Felul cum a decurs judecarea şi condamnarea Lui a fost un adevărat proces politic şi vom vedea de ce în cele de mai jos.
În vremea Mântuitorului, Israelul era stăpânit de Imperiul Roman. Acolo unde puneau stăpânire, romanii înlăturau pe conducătorii politici ai poporului supus, dar nu se atingeau de cei religioşi, atâta vreme cât aceştia nu deranjau prin faptele şi vorbele lor stăpânirea romană. Romanii puneau câte un funcţionar de încredere de-al lor drept guvernator al unei provincii supuse, căruia îi puneau la dispoziţie un corp de armată, pentru a putea ţine populaţia sub control. Guvernatorii aveau şi misiunea de judecători, chiar dacă nu întotdeauna în calitate de primă instanţă. Existau judecători romani pentru zone mai mici ale teritoriului, dar condamnările la moarte le dădeau numai guvernatorii romani. Evreii aveau drept conducători religioşi pe arhiereii lor, constituiţi într-un sinedriu, adică un fel de sinod de astăzi. Mai marele sinodului se schimba în fiecare an, prin rotaţie, astfel că orice membru al sinedriului putea ajunge în această funcţie la un moment dat. Membrii sinedriului aveau dreptul de a judeca problemele religioase din popor şi mai ales încălcările preceptelor religioase. Celelalte fapte erau judecate de către judecătorii civili sau militari, cel mai adesea romani. Nici membrii sinedriului şi nici sinedriul nu aveau dreptul să aplice pedepse capitale, adică pedepse cu moartea. În viziunea sinedriului, Mântuitorul trebuia să dispară. El era evreu şi adept al religiei mozaice, dar învăţa şi lucruri care nu erau în învăţătura mozaică. Deşi nu era nici măcar preot sau rabin, deşi nu avea permisiunea sinedriştilor, El învăţa poporul. De fapt cu asta se ocupa: învăţarea poporului şi săvârşirea de minuni. Se bucura de mare popularitate. Când apărea El într-o localitate, sinagogile se goleau şi lumea alerga să-L vadă, să-L audă, să-I ceară ajutorul. Ca să se adune într-o zi cinci mii de bărbaţi, fără a mai socoti femeile şi copiii, adică aproximativ zece mii de persoane în jurul lui Iisus, să meargă cu El în munte şi acolo să suporte căldura toridă o zi de vară numai ca să-L asculte şi să-I cerşească bunăvoinţa era prea de tot. Nu se întâmplase aşa ceva cu nici un arhiereu al sinedriului evreiesc! Iisus putea să înfiinţeze oricând o nouă religie cu învăţăturile lui. Iisus era considerat de către arhierei un adevărat eretic şi schismatic. Era un pericol pentru religia mozaică şi reprezentanţii ei. Arhiereii înşişi se simţeau puşi în inferioritate, în umbră, de Iisus. Lucrul acesta nu-l puteau tolera. Pur şi simplu, Îl invidiau.
Nici romanii care stăpâneau Palestina la vremea aceea nu vedeau cu ochi buni popularitatea Mântuitorului. Îi deranja. Trimiteau iscoade să-L urmărească, să-I asculte cuvântările, discuţiile şi să-I vadă orice faptă. Guvernatorul Pilat trimitea rapoarte la Roma împăratului la intervale foarte scurte cu privire la starea provinciei, la situaţia economică a populaţiei şi starea de spirit a poporului. O bună parte din aceste rapoarte se mai află şi azi în arhivele Romei şi ale Vaticanului. În ele apar foarte des referiri la Mântuitorul. Până şi culoarea părului şi a ochilor Săi sunt menţionate în aceste rapoarte, nu numai faptele şi vorbele. Împăratul însuşi îşi manifestase la un moment dat dorinţa de a-L cunoaşte personal pe Mântuitorul, impresionat de ceea ce i se raporta despre El. Poate că dacă nu s-ar fi precipitat evenimentele, Mântuitorul ar fi fost prins şi trimis la Roma. Romanii se temeau ca un om cu o asemenea popularitate să nu ridice poporul la răscoală împotriva stăpânirii romane. Iisus ar fi avut toate şansele s-o facă. Îl urmăreau, dar nu aveau motive să-L aresteze. Cel mai mult i-a deranjat felul cum a fost primit în Ierusalim în Duminica Floriilor. Numai un rege sau un comandant militar victorios pe câmpul de luptă avea parte de asemenea onoruri. Cele acordate lui Iisus de către populaţia capitalei erau spontane, nu organizate de către autorităţi. De fapt, autorităţile nici nu apar în scenă în acele momente.
Cei doi duşmani de moarte ai Mântuitorului, respectiv autorităţile religioase evreieşti şi autorităţile romane, sunt hotărâte să facă totul pentru a se descotorosi de un personaj atât de incomod. (Va urma)
*
Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:
pr. Arsenie Boca
Mărturia unui sfânt (Continuare din numărul precedent): „Atunci amândoi au zis către mine: „Dar tu, frate, pentru care pricină eşti aruncat în temniţă?” Iar eu le-am povestit cele de mai sus despre mine […]. A doua zi, a şezut stăpânitorul la judecată şi au adus înaintea lui cangea cea cu trei coarne şi toate uneltele cele de muncă şi a poruncit să ne pună pe noi înainte spre cercare. Au venit slujitorii la temniţă şi ne-au legat cu lanţuri de fier peste tot trupul şi ne-au adus înaintea judecătorului. Şi poruncind stăpânitorul să se aducă legaţii, au dezbrăcat pe cel ce era prihănit pentru ucidere şi, aducându-l, l-au pus în mijlocul priveliştei, legat în lanţuri de fier. Stăpânitorul întrebându-l să spună adevărul mai înainte de munci, cum a făcut uciderea, el tăgăduia, zicând că nu e vinovat, ci cu totul fără prihană, şi a poruncit să-l pedepsească pe el; iar după multă vreme de pedepsire s-a dovedit că e nevinovat şi a poruncit stăpânitorul să-l slobozească. Apoi a poruncit să aducă înainte pe al doilea, pe cel pârât pentru preacurvie. Pe acesta dezbrăcându-l şi aducându-l la mijloc spre munci, care lucru făcându-se, frică mare şi cutremur a căzut peste mine, încredinţat fiind cu totul că negreşit şi mie îmi vine rândul… Plângeam şi mă văitam, şi de frică am slăbit cu sufletul. Iar muncitorii şi slujitorii care stăteau înainte, văzându-mă plângând şi tremurând, râdeau de mine, zicând: „Ce plângi, flăcăule? Când făceai cele rele, nu te temeai? Iar acum plângi, când nimic nu-ţi foloseşte. Nu te teme, îndată vei intra şi tu la mijloc!” Iar eu, auzind aceste vorbe, mai mult mă topeam de frică. Şi pedepsindu-se şi celălalt şi aflându-se şi el nevinovat, judecătorul a poruncit să-l slobozească pe el. Apoi a poruncit ca pe mine, legat în fiare să mă bage în temniţă. Şi am zăcut acolo singur încă 40 de zile. În a patruzecea zi, slujitorii au adus trei oameni legaţi şi i-au băgat în temniţă, i-au ţinut în butuci şi s-au dus. Iar cu bărbaţii aceia am tăcut încă 30 de zile. În vis iarăşi mi-a stătut înainte îngerul acela ce mi se arătase mai înainte şi mi-a zis: „Efreme, întrebat-ai pe bărbaţii aceia pe care i-ai aflat în temniţă?” Eu i-am răspuns: „Aşa, stăpâne!” şi i-am povestit lui toate acelea care mi-au spus bărbaţii aceia. Atunci mi-a zis: „Vezi dreapta judecată a lui Dumnezeu? Iar ca să cunoşti aceasta, află că cei trei bărbaţi ce sunt închişi astăzi cu tine în temniţă, doi sunt care au clevetit pe sora lor, prihănindu-o de desfrâu, şi-au scos-o fără moştenire din averea părintească, despre care ţi-a povestit ţie bărbatul acela ce mai înainte s-a slobozit din temniţă. Iar celălalt e care a aruncat pe omul acela în râu, despre care ţi-a povestit ţie celălalt”. Şi zicând acestea s-a dus de la mine.
*
File de jurnal – 24 febr. 1981. „De dimineaţă am dactilografiat oferta pentru lucrarea Revista „Biserica Ortodoxă Română” – Bibliografie şi am predat-o domnului Grifoni s-o ducă Părintelui Anania pentru audienţa sa la patriarh. Am mers apoi la Biblioteca Academiei. Cercetez răspunsurile la Chestionarele lui N. Densuşianu şi Al. Odobescu. Acolo am vorbit cu Doamna Cătălina Velculescu, cercetătoare la Institutul „George Călinescu”, mehedinţeană de la Albuleşti, ucenica şi consăteana Domnului prof. I. C. Chiţimia. Mi-a relatat câteva dintre convingerile dumneaei referitoare la fragmentul din Letopiseţul Cantacuzinesc privitor la Matei Basarab, pe care tocmai l-am publicat. Astfel, dânsa zicea că în prima parte a cronicii se urmăreşte să se dea o justificare a trădării pe care o face Matei Basarab domnului său. Urmând apoi epoca de înălţare, cronica încetează. Abia spre sfârşitul domniei, când începe declinul, cronica este reluată. Atunci evenimentele se grupează în trei categorii: ctitorii, relaţii cu turcii, luptele cu Vasile Lupu. E interesant că nu sunt menţionate tipografiile şi cărţile, aşa cum nici în prefeţele cărţilor nu sunt menţionate războaiele. Aceasta dovedeşte că existau reguli foarte severe în acest sens. Faptul că martorul ocular din bătălia de la Finta aminteşte de intervenţia divină în favoarea lui Matei, dovedeşte că din nou Matei Basarab simte nevoia de justificare. Cu toate că, în fond, era în aceeaşi cauză, îl consideră pe Gheorghe Ştefan ca pe un trădător, ca pe un Iuda.
Cronicile noastre se deosebesc de cele occidentale şi cele răsăritene, zicea Doamna Cătălina. Astfel, în timp ce francezii, nemţii şi saşii excelează în amănunte, iar ruşii şi turcii introduc legendarul, cronicarii noştri se remarcă prin capacitatea de a sintetiza, prin lipsa parţială de obiectivitate, prin grija de a lăsa posterităţii numai ce este bun din activitatea persoanei sau partidei favorite şi a demite pe adversari. Doamna Cătălina e de părere că cronografele ne-au venit de la ruşi.
Tot azi am întâlnit pe Domnul Doru Mihăescu, cercetător la Institutul de Etnografie şi Dialectologie, pe care-l cunoşteam mai de mult. Ocupându-se şi dânsul cu cronografele, mi-a solicitat articolul care mi-a apărut în „Mitropolia Banatului” nr. 3-4/1980”.
*
In memoriam – Pan Izverna. Cu ceva vreme în urmă s-a stins din viaţă scriitorul Pan Izverna. Era fiul satului Malovăţ, cu numele său adevărat Tărăbâc Pantelie, fiu al regretaţilor Alexandru şi Maria (Moaşa Chiţa) Tărăbâc din Malovăţ. Doamna Claudia Voiculescu, scriitoare din Bucureşti, care a avut prilejul să-l cunoască mai bine, ne-a trimis câteva pagini, pe care le vom publica în prezentul număr şi în cele viitoare ale „Scrisorii pastorale”. Îi mulţumim Doamnei Voiculescu pentru osteneală. Iată-le:
„A plecat dintre noi – pe 30 noiembrie 2013, de Sf. Andrei, la Bucureşti – tot atât de discret precum a trăit –, medicul poet, prozator, traducător Pan Izverna, pe numele său Pantelie Tărăbâc, cel care văzuse lumina zilei la 27 iunie 1937 în Malovăţ, judeţul Mehedinţi, din părinţii Maria (născută Hurduc), moaşă, şi Alexandru Tărăbâc. Urmase şcoala primară în comuna natală (1943-l947), Liceul Traian din Turnu-Severin (1947-l954) şi Facultatea de Medicină în Timişoara şi Bucureşti, pe care o absolvă în 1961.
Practică medicina generală şi pediatria în localităţi din judeţele Bacău (Oneşti, Bârsăneşti), Călăraşi, Constanţa, Prahova până la vârsta de 38 de ani (anul 1975), după care se dedică scrisului şi medicinii misionare. Debutul literar este cu o proză, în 1965, în revista „Luceafărul”, şi cu o poezie, în 1969, în revista „România literară”.
Îl cunoscusem prin 1969 în selectul cenaclu al medicilor (numit mai întâi „A. P. Cehov” şi apoi „V. Voiculescu”), condus pe atunci de medicul Toma Beuran şi apoi de medicul neurolog Romulus Dinu (scria poezii şi proză ştiinţifico-fantastică). Cenaclul acela era frecventat de medici înzestraţi cu harul scrisului: dr. Dumitru Marian (născut în Craiova; poet şi traducător din lirica germană şi mai ales din Rainer Maria Rilke; a tradus din Rilke „Cartea imaginilor”; membru U.S.R.), dr. Mara Ricman (poetă de rară fineţe), dr. Gheorghe Marinescu Dinizvor (savant şi poet; cânta la vioară; a lăsat în urmă volumul de poezii „Pururea”), dr. Constantin Voiculescu (universitarul de mai târziu, şase volume de poezii şi piese de teatru; membru U.S.R.), dr. Călin Butoianu (poezii de esenţă stranie), dr. Elena Codreş-Barnea, dr. Marian Drog, dr. Mihai Eraclide şi alţii. Mai frecventau cenaclul acela: criticul Ion Negoiţescu, actorii poeţi Dinu Ianculescu şi Emil Botta, poetul boem Tudor George (supranumit Ahoe), filologul Ion C. Chiţimia, pictorul-ilustrator Florian Calafeteanu, istoricul literar Marcel Duţă, poetul Ion Horea etc.
Pan Izverna a scris mult. Are 14 volume de versuri scrise în diverse registre lirice şi poetice în diferite forme. Predomină în ele fabulosul şi mitologicul, peisajele de toamnă, registrul fantasticului, izvoarele folclorice îmbinate cu un stil livresc şi intelectualist şi o palidă formă de ermetism. Totul cu sinceritate şi adâncime. Dar în forul său intim era un autentic romantic cu un temperament frământat, introspectiv, aspirând către imuabil. O etalare degajată a sentimentelor sale intime e cât se poate de discretă, exprimându-le totuşi într-un stil limpede şi expresiv dobândind forma unor meditaţii. Dau exemplu una din cele cinci variante ale rondelului intitulat Rondelul infernal (din volumul Rondelul tainelor): „O să plutim pe Acheron / Tu mim bufon şi eu Mimante / Cu nimfele din Helicon / Tivilichii şi aspirante // Canoanele cu Laocoón / Tantal Sisif Polidamante / Le-om prăvăli în Acheron / În urlalii beligerante // Iară pe Cerber şi Plutón / I-om înseta sub diamante / Şi furiile-ntr-un furgon / Le-om otânji cu două boante… // O să plutim pe Acheron…”
E bine să enumăr aici titlurile volumelor de poezii, deoarece critica literară nu s-a înghesuit să le ia în seamă la timpul ieşirii lor de sub tipar şi nici poetul nu a făcut zarvă la apariţia lor: Arhipeleag de noapte, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1971; Cuaternar, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1972; ediţia II-a revizuită, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Rondelul tainelor, Ed. Albatros, Bucureşti, 1974; ediţia II-a, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Rondelurile, Ed. Albatros, Bucureşti, 1983; ediţia II-a, revizuită, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Anamnesis, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1986; ediţia II-a revizuită, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Fatum, Ed. Timpul, Iaşi, 2010; Catrenele vieţii şi ale morţii, Ed. Timpul, Iaşi, 2010; Rondelurile singurătăţii, Ed. Timpul, Iaşi, 2011; Rondelurile în amurg, Ed. Timpul, Iaşi, 2011; Catrene şi rondeluri vechi şi nouă, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Rondelurile altei lumi, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Anotimpuri. Lumi îngropate, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Vegheri târzii, Ed. Timpul, Iaşi, 2013; Ultimele, Ed. Timpul, 2013 (apărut chiar în luna în care poetul a trecut la cele veşnice).
Medicul-scriitor a lăsat în urma sa şi volume de proză: Bătrânul anticar şi alte proze, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1990; ediţia II-a adăugită şi revizuită, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Vârsta de bronz, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; Epifaniile poetului şi ale poeziei (Eseuri), Ed. Vitruviu, Bucureşti, 2000; ediţia II-a, revizuită, Ed. Timpul, Iaşi, 2012; În unele aduce în prim-plan eroi şi întâmplări din mitologia greacă şi fantazări de sorginte onirică (ca în volumul Vârsta de bronz). Întotdeauna găsim în substratul lor un îndemn moralizator. Scrisul lui poartă pecetea stilului simplu, fără înzorzonări inutile. În altele (din Bătrânul anticar), îmbină caracterul livresc cu un limbaj simplu, uneori argotic. (Va urma)
*
Ruşinea lupilor. Lică era în clasa a treia. Tatăl său, Ioniţă Zoican, i-a spus încă de la începutul anului: „Dacă iei premiul întâi, îţi cumpăr fluier!” Era un trofeu râvnit de mult de copil şi tocmai de aceea şi-a dat toată silinţa şi a obţinut premiul întâi. Şi tatăl s-a ţinut de cuvânt.
Adevărul este că Ioniţă îşi făcuse de mult socotelile lui. Ştia că el trebuie să meargă la muncă împreună cu soţia şi ceilalţi doi copii mai mari, iar pe Lică urma să-l trimită cu caprele la câmp. Dacă avea fluier, copilul îşi găsea de lucru şi nu adormea. Altfel, caprele ar fi fost în pericol, atât din cauza lupilor, cât şi a viperelor. Totodată, fiind mereu treaz, nici el nu ar fi riscat să-l muşte vreun şarpe, vreo viperă, sau, ceea ce ar fi fost mai rău, să-i intre în gură, aşa cum se mai întâmplase cu ani în urmă în alte sate.
Lică nu ştia să cânte, dar îi plăcea mult fluierul. Se chinuia se lege sunetele şi când reuşea să alcătuiască o frântură de cântec sau de horă de prin partea locului era într-al nouălea cer. A primit să se ducă cu caprele, fiindcă numai aşa avea mai mult timp să se ocupe de fluier.
Ioniţă Zoican avea vreo cincizeci de capre. Repede s-au împrietenit cu noul ciobănaş. Ce-i drept, şi el se ocupa de ele. Le apleca lăstari şi crengi şi caprele mâncau pe săturate. În anul acela, toamna, Ioniţă Zoican avea cele mai frumoase capre din sat şi asta numai datorită lui Lică. Erau grase, frumoase, dar şi cuminţi. Veneau după ciobănaş, se opreau acolo unde se oprea el, se culcau acolo unde el şedea jos, ascultau şi ele cântecele lui Lică şi parcă voiau să-i spună că le plac. De altfel, seara, Lică abia aştepta să ajungă acasă şi să-şi întrebe părinţii dacă-l auziseră cântând. Şi ei, ca vorbiţi, îi spuneau că l-au ascultat de la locul unde lucraseră în timpul zilei şi că a cântat extraordinar. Parcă de la o zi la alta cânta tot mai bine, aşa încercau părinţii să-l încurajeze pe micul învăţăcel.
Într-o zi, Lică săturase bine caprele de frunză. Aproape de marginea pădurii se afla un nuc mare, rotat, care făcea o umbră foarte răcoroasă. În arşiţa verii, umbra bătrânului nuc era ca o mângâiere a lui Dumnezeu. Lică s-a retras cu turmiţa lui sub nuc şi s-a aşezat. Caprele au făcut la fel. Copilul a încercat să mai cânte puţin la fluier. Caprele se culcaseră în jurul lui şi rumegau liniştite. Lângă ele şedea căţeaua, bătrâna şi straşnica Florica.
O toropeală dulce l-a cuprins pe Lică şi el s-a lăsat pe un cot. Fluierul a tăcut pe neobservate şi un somn profund l-a cuprins pe copil. S-a aşternut o linişte de mormânt. Doar păsările cântau în nuc şi în pădurea din apropiere. Parcă Duhul Sfânt plana deasupra şi nu se îndura să se despartă de turmiţa de capre, care-şi păzea ciobănaşul adormit.
La un moment dat, căţeaua a dat alarma. Caprele au sărit ca arse în picioare şi s-au bulucit înfricoşate în spatele copilului. Era singura lor salvare. Lică s-a trezit buimăcit şi s-a uitat în jur. Pe creasta dâmbului, la vreo 10-l5 metri de cioporul de capre, şedeau trei câini mari, negri şi priveau spre capre, spre copil. Lică s-a ridicat repede în picioare. În mână avea măciuchiţa de lemn de corn, de care era nedespărţit. A evaluat repede situaţia. A fost convins că e vorba de trei câini vagabonzi, care colindau pe câmp, în căutare de căţele. Cum el avea cu el o căţea, lucrurile erau cât se poate de clare. A prins curaj şi a început să le strige, aşa, de la obraz, suficient de tare ca să acopere lătratul căţelei: „Ce vreţi, mă? Haimanalelor! Bagabonzilor! Lăsarăţi casele singure şi plecarăţi pe câmp după căţele! Să vă fie ruşine! Câini bătrâni şi fără pic de ruşine! Căţele vă trebuie vouă! Lasă că mă întâlnesc eu cu stăpânii voştri şi le spun ce poame sunteţi! Să vă fie ruşine! Credeaţi că Florica mea este ca ălea după care umblaţi voi pe mahala? Căţeaua mea e serioasă, mă! Nu se uită la păduchioşi ca voi!” Dojana copilului a continuat. În timp ce le striga celor trei, bătea cu măciuchiţa în pământ ca să fie mai convingător, aşa cum făcea când bătea vatra la colindat sau bătătura la sâmţi.
Câinii se uitau parcă uimiţi la puiul de om cum se agită şi-şi face singur curaj. Nu mai întâlniseră aşa ceva. Caprele făceau zid în spatele curajosului cioban, iar căţeaua lătra la picioarele copilului, parcă ar fi vrut să spună: „Numai peste cadavrul meu veţi ajunge la stăpân şi la capre!”
Nu se va şti niciodată ce i-a făcut pe musafirii nepoftiţi să se întoarcă şi să plece pe unde veniseră. Poate le-a fost milă de puiul de om; poate le-a fost chiar simpatic pentru curajul lui voinicesc; poate vreun instinct din adânc de vreme le-a încleştat fălcile, precum leilor lui Daniel de altădată; poate, în liniştea aceea paradiziacă, animalele l-au recunoscut pentru câteva clipe pe puiul de om drept urmaşul bătrânului rege Adam şi i-au dat ascultare; poate Duhul Sfânt i-a ţinut departe cu puterea lui.
Mândru şi băţos de ispravă, Lică a mai strigat câteva vorbe „tari” în urma „neruşinaţilor”, după care a început să cânte din fluier cu mai mare patos. Caprele şedeau în jurul lui şi nu voiau să se îndepărteze nici o palmă. Căţeaua era agitată şi nu înceta din lătrat. Peste vreo două ore, Lică s-a auzit strigat. Erau Ioniţă şi Anica Zoican, părinţii lui. Alergau cât îi ţineau puterile şi strigau disperaţi numele copilului. Lică a răspuns de la tulpina nucului şi părinţii l-au descoperit. „Lică, tată, eşti bine, sănătos?! a strigat Ioniţă Zoican. Parcă nu-i venea să-şi creadă ochilor. „Da, tăticule, mai şezui cu caprele la umbră!” a răspuns Lică, neştiind de ce-i sunt părinţii atât de înspăimântaţi. „Caprele sunt toate?” „Bineînţeles!” „Mă, copile, mă, la stână la Lică Bălteanu veniră trei lupi şi-i omorâră douăsprezece capre…!” „Păi, şi la mine veniră trei câini mari, negri!” „Ăia fură lupii, tată! Şi tu ce făcuşi?” „Îi certai! Le spusei să le fie ruşine că pleacă bagabonzi pe câmp, după căţele, în loc să-şi vadă de casă! Noi avem căţea serioasă, nu bagă în seamă toate puşlamalele! Plecară cu cozile-ntre picioare!” „Mă, tată, mă, asta fu cumpăna vieţii tale! Slavă Domnului că scăpaşi cu viaţă…!” Mama se cânta ca după mort şi-şi frângea mâinile de durere. „Au, Doamne, ce era să se întâmple astăzi copilului meu! Îi adunam oasele în poală de pe câmp acum! Numai Maica Domnului şi Sfânta Vineri de astăzi îl scăpară viu şi nevătămat!”
Au trecut mulţi ani de atunci, Lică este şi el bătrân, dar tot se mai întreabă de ce or fi plecat lupii atunci, fiindcă ar fi avut o pradă atât de uşor de obţinut! Poate că e întrebarea la care nu va afla niciodată răspuns!
*
Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii astfel: Părintele Pr. Nicolae Lăpuşte din Vancouver (Canada): 331 lei; Domnul Boncioc Mircea din Italia, fiu al satului Malovăţ: 200 lei; Doamna Luca Atena din Tr. Severin, fiică a satului Bârda şi Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăţ: câte 100 lei; Domnul Prof. Pera Aurel din Tr. Severin, fiu al satului Malovăţ: 50 lei.
*
Pentru copilul Doamnei Bolfă-Spătaru Alina din Colibaşi s-au strâns 955 lei. Dintre fruntaşi mai menţionăm pe Doamna Manolea Elisabeta şi Domnul Munteanu Dumitru cu câte 50 lei. I-am trimis 1.000 lei. Dumnezeu să-i dea sănătate copilului!
*
Patriarhia Română a solicitat tuturor parohiilor şi credincioşilor să colecteze ajutoare atât pentru sinistraţii din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, cât şi pentru cei din Siria. Vedem în fiecare seară la televizor câte nenorociri se întâmplă în ţara noastră în fiecare an din cauza apelor dezlănţuite. În Siria creştinii sunt persecutaţi ca în primele veacuri ale creştinismului. Câteva sute au fost ucişi (unii chiar prin răstignire!), peste 4000 au rămas fără case, fiindcă le-au fost dărâmate, zeci de biserici au fost dărâmate! Am trimis deja 500 lei, conform hotărârii Consiliului Parohial.
*
În luna aprilie am donat pâine credincioşilor veniţi la slujbe astfel: 6 apr. (Bârda): 110 de pâini; 13 apr. (Malovăţ): 340 de pâini; 18 apr. (Bârda): 120 de pâini; 27 apr. (Malovăţ): 305 de pâini. Aşadar, în luna aprilie, au fost donate 875 de pâini. Nu s-a donat pâine în zilele Sf. Paşti, fiindcă n-a lucrat brutăria.
*
Plăţi.În această perioadă am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 148 lei comisioane la bancă; 1.000 lei ajutor pentru copilul Doamnei Bolfă Alina; 945 lei ajutoare de Paşti pentru 9 familii din parohie; 404 lei poştei pentru colete; 660 lei protoieriei pentru Fondul Central Misionar; 606 lei protoieriei pentru făclii de Paşti; 100 lei toner pentru imprimantă; 81 lei curent electric; 500 lei ajutor pentru sinistraţi; 200 lei protoieriei pentru tămâie; 180 lei becuri halogene pentru iluminatul exterior al bisericii Malovăţ; 155 lei folie pentru biserica de la Bârda; 87 lei internet; 250 lei poştei pentru timbre; 233 lei ciocolată pentru copii; 579 lei impozit pe aprilie şi 952 lei brutăriei pentru pâinea donată în martie, cât şi altele mai mici.
*
Publicaţii. Înaceastă perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale astfel: „Scrisoare pastorală”-275, în „Armonii culturale”, Adjud, 2014, 28 apr., ediţie şi on-line (http:// http://www.armoniiculturale.ro); Măria Ta, Ţăran Român (II), în „Vatra Veche”, Tg. Mureş, an. VI (2014), nr. 4 (apr.), p. 63; Gluma Domnului Lăzărescu, în „Apolon Junior”, Urziceni, an. I (2014), nr. 5 (mai), p. 10, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); O arhivă bisericească bănăţeană – izvor inedit privind istoria Dreptului (1780-l886), în „Altarul Banatului”, Timişoara, an. XXV (2014), nr. 1-3 (ian. – mart.), pp. 137-l41; Oferta de carte-Mai, în „Armonii culturale”, Adjud, 2014, 7 mai, ediţie şi on-line (http://www.armoniiculturale.ro); Dezvoltarea creştinismului până în epoca lui Constantin cel Mare, reflectată în revistele centrale ale Patriarhiei Române, în vol. Mehedinţi, Istorie, Cultură şi Spiritualitate, vol. VI, Dr. Tr. Severin, Editura Didahia, 2013, pp. 343 – 361; Contribuţii documentare privind începuturile şcolii din Malovăţ, în vol. Mehedinţi, Istorie, Cultură şi Spiritualitate, vol. VI, Dr. Tr. Severin, Editura Didahia, 2013, pp. 871 – 884.
*
- Episcopia Severinului şi Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la ediţia a VII-a a Simpozionului Mehedinţi. Istorie, Spiritualitate şi Cultură, care va avea loc la Tr. Severin în zilele de 12-l4 mai a.c. Preotul s-a înscris cu următoarele comunicări: Filoane religioase în concepţia istorică a lui Nicolae Bălcescu, Sfintele Taine reflectate în revistele bisericeşti şi Domnia şi epoca lui Brâncoveanu reflectate în revistele bisericeşti. Subiectele au fost acceptate şi înscrise în program.
*
- În urma examenelor susţinute, Universitatea din Tübingen (Germania) a prelungit bursa cântăreţului parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, pentru încă un an. Preasfinţitul Episcop Nicodim i-a aprobat suspendarea din funcţie pentru perioada respectivă.
*
Inspecţii.La 16 aprilie, ne-a făcut inspecţie un echipaj de pompieri, ca întotdeauna înainte de Paşti. Am ieşit bine, având totul în ordine.
*
Spovediri. Împărtăşiri. În zilele rânduite, am spovedit şi împărtăşit 4+101+84+154=343 de credincioşi. Dintre aceştia, 40+150=190 au fost copii. E foarte bine, dar puteau să fie şi mai mulţi!
*
Lucrări la biserici.A devenit adevărată tradiţie în parohia noastră ca, după Săptămâna Luminată, să se facă curăţenie generală la biserici. Şi anul acesta s-a urmat astfel şi s-a făcut treabă minunată. Menţionăm aici pe cei care s-au ostenit în ziua de 27 aprilie să facă această muncă:
În Bârda: Luca Ana, Şonea Floarea, Coman Elena, Rolea Marina, Gheran Nicoliţa, Petolescu Elena, Gheran Paraschiva, Sfetcu Maria, Mema Ana, Gârbovan Aurica, Tănase Maria, Avram Polina, Luca Gh. Maria, Mihăescu Maria, Luca D. Maria, Luca Lala, Ivaşcu Domnica, Luca Mihai şi Curea Gh. Vasile;
În Malovăţ:Pera Dumitru, Haidamac Elena, Borcilă Elena (II), Badea Violeta, Popescu Ion, Popescu Elena, Oprişan Dana, Tărăbâc Elena, Almichi Elena, Bobiţ Violeta, Dima Cornelia, Mănescu Elena, Glavan Cristina, Glavan Ioana, Bureţea Ileana.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Licitaţii.Facem cunoscut tuturor celor interesaţi, că Duminică, 1 Iunie, ora 11, în biserica de la Bârda, va avea loc licitaţia fânului şi fructelor din cimitirul şi curtea bisericii satului Bârda, cât şi terenului din Dealul Corbului.
*
Botezuri. Înmormântări.În ziua de 27 apr. Am oficiat Taina Sf. Botez pentru Filip Natalia-Maria, fiica Domnului Filip Silviu-Constantin şi a Doamnei Filip Mihaela din Malovăţ. Să le trăiască! În ziua de 22 aprilie am oficiat slujba înmormântării pentru Guran Elena (82 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!
*
- În cursul lunii iunie avem următorul program de slujbe: 1 iun. (Bârda); 7 iun. (Malovăţ-Bârda); 8 iun. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 9 iun. (Malovăţ); 14 iun. (Malovăţ-Bârda); 15 iun. (Bârda); 21 iun. (Malovăţ-Bârda); 22 iun. (Malovăţ); 26 iun. (spovedit şi împărtăşit în Bârda); 27 iun. (spovedit şi împărtăşit în Malovăţ); 28 iun. (Malovăţ-Bârda); 29 iun. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12.30). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com
Vă doresc din tot sufletul să petreceţi Sărbătorile Sfintelor Paşti sănătoşi sufleteşte şi trupeşte, în pace cu toată lumea şi cu Dvs. înşivă, cu bucurie şi mulţumire, în mijlocul celor dragi ai Dumneavoastră!
*
Anunţ: Avem tămâie de vânzare cu 22 lei/kg şi cruciuliţe cu 0,50 lei/buc.
e-Bibliotheca septentrionalis 