LA TRECEREA „DINCOLO”

cer

de Gabriela Genţiana GROZA

Ne naştem cu un program genetic individual care cuprinde, într-o perfecţiune greu de cuprins de mintea omenească, toată evoluţia ulterioară a fiecăruia dintre noi. Iasomie, ciocârlie sau stea de mare, nufăr, balenă sau bizon, fiecare are codul genetic înscris minuţios în acidul nucleic al celulelor. Îi rămâne mediului să croşeteze clipă de clipă devenirea fiinţelor şi să îşi decline rolul său, scotocind nemilos în nişa în care fiinţele cresc şi se dezvoltă. Astfel asistăm la schimbarea căii de parcurs a vreunei vieţuitoare, în bine sau în rău. Un adevăr e sigur pentru orice fiinţă: odată sosită pe pământ, drumul ei se finalizează mai devreme sau mai târziu, fulgerător sau normal, la o vârstă mai înaintată. Unicul trăitor pe pământ înzestrat cu vorbire şi mai cu seamă cu gândire, omul, rămâne parcă mai vulnerabil în faţa trecerii „dincolo”. Cum percepem momentul? Cât de tari suntem în faţa morţii? Şi, mai cu seamă, cum reacţionăm când simţim că ne vine rândul? O mulţime de fapte arată fragilitatea unora dintre noi, mai cu seamă când nu avem credinţă în Dumnezeu. Şi, ce e de-a dreptul sfâşietor, mulţi semeni rămân singuri la bătrâneţe, cu vitregiile vieţii în casă şi au vreme – parcă prea multă– să se întrebe: „Doamne, oare cu ce am greşit?” O bătrânică de peste 90 de ani, părăsită de copii şi nepoţi, îmi spunea resemnată: „Aş vrea să mor, dar nu pot!…” iar alta, aproape de 100 de ani, întreba, ca şi cum vreun muritor neputincios i-ar fi putut spune: „nu ştii, eu când plec?”…

S-au scris multe despre trecerea la cele veşnice. Biologi, medici, poeţi şi scriitori au abordat tema din perspectiva misiunii fiecăruia dintre ei. În literatură, apare câte un poem cu încărcătură emoţională deosebită, epitafuri în care strălucesc diamante din care înţelegem gândurile autorului la gândul trecerii lui dincolo.

Cuvântul „epitaf” provine de la grecescul „epitaphion”. E o poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. Poate fi şi o inscripţie funerară în care se face elogiul celui decedat.

Publius Ovidius Naso, poetul latin născut la Sulmona şi exilat de către împăratul roman Octavian Augustus la Tomis, Constanţa de azi, a scris un epitaf care apare în cartea sa „Triste”. La Constanţa, în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie, se află statuia sa în bronz, pe un soclu de marmură albă pe care dăinuie catrenul memorabil compus de poet: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul / Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent; / O, tu ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, / Te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin.”

În Cimitirul Vesel de la Săpânţa poţi citi epitafuri din care transpare înţelepciunea populară a omului aflat în faţa trecerii spre alte dimensiuni. Poetul popular îşi pune amprenta talentului său într-o formă naivă, dar atât de spontană şi plină de miez!… Pe crucile viu colorate sunt adresate mesaje celor vii. Iată un epitaf celebru de pe una dintre cruci, din care cititorul poate trage învăţăminte: „Sub această cruce grea / Zace biată soacră-mea / Trei zile de mai trăia / Zăceam eu şi citea ea. / Voi care treceţi pe aici / Încercaţi să n-o treziţi / Că acasă dacă vine / Iară-i cu gura pă mine / Dar aşa eu m-oi purta, / Că-napoi n-a înturna. / Cei care citiţi aici / Ca mine să n-o păţiţi / Soacră bună să găsiţi / Cu ea bine să trăiţi.”

Au scris epitafuri poeţii George Topîrceanu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, pentru a da numai câteva nume ale creatorilor noştri cunoscuţi pentru opera lor. În volumul Nebănuitele trepte, putem citi poemul blagian: „Calea aici cu greu se găseşte / Nu-i nimenea să te îndrepte. / Numai târziu, numai o clipă, / uitată pe urmă şi ea, / Îţi dezvăluie / nebănuitele trepte. Apoi ca frunza cobori. Şi ţărna / ţ-o tragi peste ochi / ca o gravă pleoapă. / Mumele sfinte / luminile mii / nume subt glii / îţi iau în primire cuvintele. / Încă o dată te-a-dapă.”

Am compus şi eu câte un epitaf pentru fiecare dintre stările pe care le-am avut ca dascăl, biolog sau poet. Epitaful dascălului: „S-a mutat aici şi el / Şi-a scăpat de clopoţel. / A dat peste-un clopot mare; / Las săsune, habar n-are!” Epitaful biologului: „A găsit că este logic / S-aibă somnul ecologic / Ocupând cavou-n care / Nu e pic de poluare!” Şi un epitaf al poetului: „Publica din când în când / Câte-o carte, câte-un rând, / Şi cu ultimul său vers / S-a topit în Univers.”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: