Epigrama, ca o Prinţesă

DSC03936

iapa

de Gabriela Genţiana GROZA

Eram zilele trecute la Tincuţa de Bihor unde, de vreo zece zile urmăream să pozez un mânz abia fătat de maica Iapă şi care mă punea la grea încercare. Graţioasele animale păşteau iarbă în Parcul dendrologic al Băilor, din imediata apropiere a livezii gabriela-gentiana-groza_cropnoastre. Aşa o scenă idilică am putut admira, că mi-am propus să scriu o povestioară plecând de la un subiect real, rupt din natură!… Mânzul sugea pofticios lapte din sânul generos al mamei. Dar… pe când mă apropiam să imortalizez imaginea, puiul se lăsa alene pe iarbă şi filmul se întrerupea. Adormea instantaneu şi mă lăsa cu obiectivul aparatului întristat… Ce vă spun s-a repetat de vreo trei ori, până ce am obosit şi m-am lăsat păgubaşă. Când mânzul a crescut mai mare şi a început el însuşi să pască iarbă, mi-a ieşit în faţa aparatului de fotografiat, candid, de parcă îmi zicea: „Uite, acum poţi să mă pozezi!” – ceea ce am şi făcut. E vina lui că mi-a zburat inspiraţia! Aşa că…

DSC03995

mânzul

Mi-am întrerupt concediul de odihnă, ca pensionar cumsecade ce sunt, şi am venit degrabă la Cluj, unde peste tot se făceau pregătiri pentru sosirea alaiului de epigramişti de pe întreaga suprafaţă a patriei. Am lăsat deoparte straturile de ceapă şi de usturoi, tulpinile gingaşe de fasolică verde, morcovii drăgălaşi şi castraveţii pe a căror lujer se arată de zor rodul plin de vitamine. Despre cartofi nu vă mai spun, tuberculii cam pirpirii din lipsă de ploi, îi vom lăsa câtva timp să se ascundă ruşinoşi în întunericul solului cercetat de coropişniţe. Dar fiindcă sunt „bio” şi nici un gândac de Colorado nu i-a vizitat vara aceasta, vor fi foaaarte gustoşi şi buni pentru sănătatea trupului la iarnă… Şi cum vă spuneam, la Cluj-Napoca a sosit Prinţesa Epigramă.

Chiar şi micuţii se pregăteau să o întâmpine. Am remarcat acest lucru din convorbirea cu copiii clujeni. Iată ce spunea unul dintre ei:

Copil la cinci ani
– Ce te faci când vei fi mare?
Îmi răspunde la-ntrebare
Cu un aer de artist:
– Vreau să fiu epigramist!

La casa de Cultură a studenţilor, în sala Europa, în faţa unui public generos în aprecieri, a avut loc o dublă aniversare: înfiinţarea acum 35 de ani a Asociaţiei epigramiştilor clujeni „Satiricon” şi anul 25 al Festivalului Naţional „Eterna epigramă”, începând cu 1990. (Au mai fost şi înainte de 1989 alte două festivaluri ale epigramei clujene.)

Gabriela Gentiana Groza

Genţiana – desen de Virgil Tomuleţ

Caricaturiştii Virgil Tomuleţ şi Octavian Bour au expus pe simeze lucrări inspirate din viaţa societăţii sau caricaturi reprezentând epigramişti ale căror catrene s-au recitat în sala Europa, în aplauzele publicului clujean. Epigramele au fost editate într-un volum colectiv lansat în zilele Festivalului.

Oaspeţii invitaţi la dubla aniversare a epigramei au vizitat Muzeul de artă bizantină de la Mitropolia clujeană, unde au primit binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ. Apoi s-au deplasat la Parcul Naţional Etnografic „Romulus Vuia” – Muzeul Satului de lângă pădurea Hoia. Epigramiştii participanţi la concursul cu tema „Mobil şi imobil” au primit premii şi menţiuni. Au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă creatori de epigramă şi colaboratori ai Asociaţiei epigramiştilor clujeni din ţară şi din Republica Moldova, reprezentată, ca şi la alte festivaluri de gen, de epigramişti talentaţi.

Pe când unii dintre semenii noştri erau la picnic şi se înfruptau cu mici, epigramiştii savurau poantele, care de care mai nostimă.

Cu grătarul la pădure
Petrecut-au cu plăcere
Cu mici, bere, ca la noi,
Şi-au lăsat orice durere
… Şi un maldăr de gunoi!

Mare aniversare, mare, Domnule! Microbiştii nici n-au avut o clipă răgaz să se mai gândească la meciurile difuzate non-stop pe canalele TV!… Pe draga noastră tenismană Simona Halep am lăsat-o pentru 2-3 zile în grija fanilor, iar despre politică, ce să mai spun, doar vedeţi şi auziţi şi dumneavoastră câte-n Saturn şi în Jupiter! Azi în partidul de dreapta, mâine, puţin mai la stânga sau chiar la stânga-stânga, că doar n-o să stea ei să citească flecuşteţele noastre. Degeaba ne închipuim noi că ne mai bagă cineva în seamă…

Scimbarea partidelor de către politicieni
Când scaune goale îşi lasă
Partide schimbând din orgoliu,
Mai cade şi dânsul în plasă,
… Şi-aşa se trezeşte-n fotoliu!

Deşi… cu epigramiştii chiar nu-i de glumit! După vizitarea Muzeului Mitropoliei şi-au încercat unii dintre dânşii condeiul scriind epigrame despre icoanele care plâng. (Sunt mândră că nu era niciunul dintre ei din cenaclul Satiricon!) Ceea ce, domnilor, e o impietate, nu se face, să ştiţi! Prinţesă, prinţesă Epigrama aceasta, dar cu cele Sfinte nu-i de glumit… Ar mai fi câte ceva de scris despre entuziasmul pe care l-am avut la dubla aniversare a Epigramei clujene. Am uitat câte ceva, deşi…

Nici o doză de scleroză
Eu, cu ţinerea de minte
Bine stau, de bună seamă,
Chiar mai bine ca-nainte,
Am uitat doar… cum mă cheamă!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: