Ioan Bran, după alţi 23 de ani

de Maria GÂRBE

Când am auzit de Ioan Bran, eram deja bibliotecară. Dacă stă toată ziua în pat, voi merge în vizită la el, mi-am zis. La un om în suferinţă te duci cu sfioşenie. Mi s-a spus că se bucură de orice vizitator, că tânjeşte după tovarăşi de conversaţie. „Suferinţa impresionează şi trezeşte compasiune. Dar Dumnezeu nu o dă degeaba. Ioan Bran avea pregătit ceva mult mai bun decât o viaţă «normală». Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gândirii, timp pentru scris, i-a umplut călimara cu o tinctură amară, bună de tămăduit rănile sufletului şi i-a împărţir viaţa în două părţi aproape egale (din a doua jumătate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani,

„Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze” (Ioan Bran)

obişnuiţi, ultimii 23 – sigilaţi în imobilitate (născut la 1 iulie 1942, în zodia excesiv simţitoare a Racului; un accident care s-a produs în 3 iulie 1965, la 23 de ani şi două zile; decesul – în 27 mai 1988)” (Angela Monica Jucan – Poetul sătmărean-maramureşean cu „depunere de chiciură pe vise”, 11 iulie 2011, în „Confluenţe româneşti”: http://confluente.ro/Literatura–Recenzii/Poetul_satmarean_maramuresean_cu_depunere_de_ chi-

ciura_pe_vise_ioan_bran.html).

La următoarea vizită, i-am dus cărţi să citească. Apoi îmi dădea poeme să i le dactilografiez. Într-o zi mi-a dat mai multe – 60 de poeme, culese la maşina de scris, ordonate, paginate, având şi cuprinsul alcătuit de el. Erau pregătite pentru editură. Manuscrisul a stat în bibliotecă la mine până am intrat în „concediul numit pensionare”. Volumul a apărut în anul 2009: Ioan Bran – „Revelaţie şi calvar”, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Eurotip. Titlul volumului a fost stabilit de autor.

Cum sunt poemele lui Ioan Bran?

„Ioan Bran reuşeşte prin poemele sale să transfere durerea în cântec, cenuşa în flori de colţ, neiertător de fragile. Poemele devin nu imnuri ale speranţei, ci ale certitudinii vieţii, propulsate de versuri robuste, grele ca miresmele crinilor din mâna unui copil ce descoperă uimit miracolul lumii”;

„Scrisă direct din rană deschisă – poezia sa este, la urma urmei, un strigăt copleşitor şi izbânditor asupra vieţii” (Dorin Sălăjan, 1989);

„O carte despre arta de a iubi oamenii, un tratat despre arta transformării în lumină… este un poet al unor energii (cuvântul acesta are la el rezonanţa unei Alma Mater, izvor al vieţii) fotonice misterioase pe care a supus-o ca un meşter faur printr-o lungă lucrare…” (George Vulturescu, 1989);

„O interferenţă de stări poetice sufleteşti şi analitice, reci, din combinaţia cărora iese poezia densă şi de efect, de o originalitate necăutată, ci mai curând nativă…” (Gellu Dorian, 1998);

„Biografia sa a devenit o componentă esenţială a poeziei. Structural, este o poezie a zborului frânt. Dacă referitor la poezia sa se poate vorbi de o «abolire a timpului» (George Vulturescu), în acelaşi timp spaţiul ei liric este fie imaginar, fie al unei memorii din alt timp, unul neimplicat şi tot mai subţiat de depărtare” (Ioan Nistor, 2011);

„Ioan Bran a făcut din smerenie un ceremonial al trecerii peste un prag existenţial pe care îl avem, fiecare din noi, sub tălpi” (Ion Vădan, 2011);

„Lirismul poeziei lui Ioan Bran este extras din substanţa emoţiilor directe ori subsidiare prin care răzbate uşor dramatismul care-i conferă o uşoară aură dramatică. Poetul îşi intelectualizează lirismul, fără să-l depersonalizeze” (Livia Mărcan, 2010).

În vara lui 2011, la iniţiativa lui Ion Vădan, director al editurii Dacia XXI, a apărut antologia „Instrumentul de tortură” de Ioan Bran, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, colecţia „Scriitorii la ei acasă”. Titlul volumului, ales de Ion Vădan, este preluat de la cel de-al 34-lea poem din volumul „Revelaţie şi calvar”. Luni, 7 noiembrie 2011, în sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, a avut loc lansarea volumului: http://www.tv1samtel.ro/articol/158/12091/13-noiembrie-2011. Bucuria întâlnirii în acel spaţiu a fost dublată de faptul că sala de lectură s-a redeschis după patru ani şi jumătate de inactivitate. A fost o lansare sobră, cadenţată, un omagiu adus poetului în anul în care se împlineau 23 de ani de la trecerea lui pe celălalt tărâm. Au fost prezenţi scriitori sătmăreni, iubitori ai lecturii, editori, bibliotecari, jurnalişti, contemporani care l-au cunoscut şi l-au vizitat, dar şi mai tineri. Directorul Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Mircea Ioan Ardelean, director editorial al „Gazetei de Nord-Vest” şi fost director al Bibliotecii Judeţene, Voicu D. Rusu, directorul Editurii Dacia XXI, Ion Vădan, prof. şi scriitorul Radu Ulmeanu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, profesorul şi scriitorul Ioan Nistor, prof. Alexandru Zotta, directorul editurii Citadela şi al revistei cu acelaşi nume, Aurel Pop, istoricul Viorel Câmpean, prof. Livia Mărcan, prof. Maria Sălăgean, scriitorii Ion Bala, Teodor Curpaş, Gheorghe Cormoş, Ioan Aniţaş, Ioan Andreica, Gheorghe Moldovan, Iulia Olaru, bibliotecarele Angela Câmpean, Marta Cordea, Lili Cosma, Maria Rusu şi alţii. A fost o întâlnire literară care i-ar fi plăcut şi autorului. Mircea Ioan Ardelean, directorul instituţiei gazdă, a prezentat câteva repere biografice despre poet subliniind faptul că apariţia postumă a celor două volume – „Revelaţie şi calvar” şi „Instrumentul de tortură” – se datorează unei bibliotecare. Ion Vădan şi-a amintit cu ce metafore l-a primit odată Bran: Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze. Adică?!: în apropierea geamului (lângă care se afla Bran cu patul) ajungea creanga unui copac pe care crescuseră – de la cealaltă vizită – trei mlădiţe şi zece frunze. Poate doar Emil Botta mai avusese această amplitudine a primăverii. Evadarea lui Bran prin poezie din monotonia cotidianului, Ion Vădan o aseamănă cu cea a lui Max Blecher. Şi Voicu D. Rusu, precum oricine-i trecea pragul, a fost surprins de optimismul lui, de setea lui de conversaţie şi nu-şi poate uita mirarea când i-a spus Bran că se pregăteşte să scrie o piesă de teatru. Încă nu avea televizor în casă. Teodor Curpaş, prezent şi la lansarea volumului, s-a îngrijit să primească unul. Scriitorul Radu Ulmeanu şi-a amintit cum s-au pregătit un grup de poeţi sătmăreni să-i punăcâte o floare în sicriu, dar acolo Ion ţinea la piept o foaie de hârtie albă şi un creion. Felician Pop nu l-a cunoscut, dar din lectura volumului înţelege că la Ioan Bran fericirea şi suferinţa sunt ca două plăci tectonice. În scrierile lui a întâlnit imagini poetice care trimit la marii poeţi. Bran era capabil de orfevrărie artistică. Poemele lui îşi păstrează şi azi prospeţimea imaginilor poetice.

Prin destin, Ioan Bran poate fi comparat cu Nicolae Labiş, cu diferena că cel dintâi citat nu avea opera împlinită în momentul accidentului, chiar dacă prima poezie o compune înainte de a trece pragul şcolii, în timp ce Labiş o avea. Poezia lui Bran ţine de o tensiune interioară, terapeutică: „Sânt bolnav de ficatul lui Prometeu / Sufă de vulturul meu vechi şi plin de pliscuri” („Teama”). Semnele timpului şi spaţiului sunt suspendate la Ioan Bran: „Ai grijă de secunda-colibri / în aer nici-un cuib, în preajmă nici-o scară” („Coliziune cu esenţele”); „Poate că-n realitate aripile sânt fleacuri / după care mă tot dau în vânt eu unul / de trei sute şasezeci şi cinci de veacuri” („Dezgolire”); „Suspendat în clarobscur fac împărţeala: /cât revin pe unitate de idee? / Oscilăm între micron şi leghe, / electrizaţi de-al stelei apanaj” („Suspensie în clarobscur”); „Mie mi se pare că te-afli, şi că exist / în despărţitura dintre două ploi” („Despărţitura”). Scriam în prefaţa la volumul „Revelaţie şi calvar”: „În spaţiul lui poetic, Ioan Bran este personajul central în jurul căruia se clădeşte universul liric ori se află într-un monolog cu personaje, uneori, fără personalitate”. Spre deosebire de Vasile Muste care are „Dialoguri” cu: „bunicule acolo peste dealuri unde se lasă / soarele are ca oamenii casă / şi dacă e singur cine îl vindecă / şi de ce nu se schimbă când e duminică / n-are casă / n-are taine / n-are cufăr / pentru haine” („Cartea împăcării cu iarba”, Cluj-Napoca, Grinta, 2011, p. 73).

Pentru a evada din labirinticul „lui spaţiu alcătuit dintr-o singură cameră, spre deosebire de cel al lui Icar, ar fi dispus să aştepte veacuri: „Dormult, umbra ţi-o despleteşte. / Urzeşte-mi o scăpare, ia-mă-n dinţi / pândind prilejul secole de-a rândul”. Sau, poate, altfel (iată cum crede Angela Monica Jucan): „Cu toată povara stelei care i-a fost dată, diafragma «optică» rămâne deschisă, lăsând să treacă tot seninul – pe care-l ştie bine preţui. De «optică» depinde şi alergarea celui, fizic, priponit. «Doar cât să ne trecem unul celuilalt prin gând / mai izbutim, ca pale de nori cumulus. / Explozia de senin la care ne-am expus / va-nconjura pământul alergând». (Norii cumulus, dacă cineva nu ştie, sunt semn de vreme bună)”. După lectura poemelor din „Revelaţie şi calvar”, scriitorul Ioan Nistor concluzionează: „Volumul ni-l aduce în memorie pe Ioan Bran într-o lumină nouă mult mai profundă. Scris în urma unui efort exemplar, purtând reflexele şaptezecismului, versurile lui Ioan Bran, cu viziuni dramatice, negre, dar şi luminoase, aidoma speranţelor şi aspiraţiilor, sunt un document liric şi uman demn de interes”.

În antologia „Instrumentul de tortură” am inserat pagini inedite – textul unei scrisori din 1981: „Îţi trimit câte ceva aici, realizat în pauze, căci lucrez la un roman… Cartea mea îmi răpeşte multă energie… Abia scriind-o, îmi dau seama ce supărat sunt pe viaţă… Şi totuşi, fac apel la puterea mea ascunsă, fuzionând cu ea cât timp mai arde soarele pe cer…” Volumul cuprinde şi o însumare biobibliografică.

Date despre Ioan Bran şi opera lui găsim în dicţionarul alcătuit de George Vulturescu – „Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului”, .Editura Muzeului Sătmărean, 2000, dicţionarul biobibliografic „Oameni de seamă ai Sălajului” (comuna Bârsău a aparţinut vremelnic acestui judeţ), dar şi în „Personalităţi sătmărene de ieri ţi de azi” – dicţionar biobibliografic întocmit de Aurel Pop şi publicat în periodice sătmărene. Poeme inedite au apărut postum şi în revista sătmăreană „Citadela”, sub îngrijirea lui Aurel Pop, directorul editurii cu acelaşi nume. Versurile lui mai pot fi citite în periodicele: „Flacăra”, „Tribuna”, „Cronica sătmăreană”, „Mesagerul albastru” (fondator: Ioan Andreica), „Informaţia zilei de Maramureş”. Iar volumele lui se află la Bibliotecile Judeţene Satu Mare, „Petre Dulfu” Maramureş, „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj (dar nu numai), în colecţiile particulare ale scriitorilor sătmăreni şi maramureşeni. Se cade să pomenim şi „Pagini monografice: comuna Bârsău, judeţul Satu Mare”, Risoprint, 2009, autori: Augustin Jurge şi Ioan Bran.