COLECŢIONARII DE ARTEFACTE ETNOISTORICE, DE LA CAVALERI AI MEMORIEI, LA PRĂDĂTORI ŞI IMPOSTORI AI ACESTEIA

de lector univ. dr. Ilie GHERHEŞ
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Filiala Baia Mare

Savantul Nicolae Iorga îi numea pe istorici „cavaleri ai memoriei”. Rămâi uluit şi într-o profundă admiraţie istorică atunci când ai privilegiul să cunoşti unele colecţii etnoistorice, de o diversitate mai mult sau mai puţin fascinantă, dar răspunzând unei motivaţii uşor decelabile, de cele mai multe ori etnice. Cu totul aparte, aşadar, te simţi în faţa unor izbânzi ale genului, similare în modul ca intenţionalitate şi totuşi semnificativ diferite: le-am numit aici pe cea a d-lui Ion Botoş din Apşa de Jos (Ucraina) şi pe cea a preotului Ilie Chaşcec, din Poienile de Sub Munte, o localitate din Maramureş cu peste 10.000 de locuitori, în majoritate etnici ucraineni.

În peregrinările mele prin Maramureşul, mai nou aşa-zis istoric, periegheze etnoistorice mai mult sau mai puţin reuşite profesional, întotdeauna însă, condescendente şi prietenoase, mi-a fost dat să admir realizări de excepţie ale unor colecţionari de/cu vocaţie: familia învăţătorilor Pipaş din satul Tisa, casa Pleş Pâţu din Ieud, „muzeul ţărăncii maramureşene” din Dragomireşti, colecţia Grad Ştefan din Moisei, colecţia profesor (de istorie) Augustin Coroianu şi colonel (de grăniceri) Dorel Răţanu, amândoi din Poienile de Sub Munte, colecţia naturistului Ion Ardelean din Petrova ş.a.

Casele, încăperile, foişoarele, curţile, locaţiile unde erau adăpostite şi unde erau „expuse” în acest scop artefactele etnoistorice erau şi sunt, pentru proprietarii lor, parte din fiinţa proprie, adevărate altare de închinare, locuri sacre ale unei pasiuni arzânde, până la dăruirea totală, adevărate laboratoare unde se prepară şi se consumă tot felul de scenarii, creuzete ale prefacerii şi stâmpărării unor alchimii pe care doar muza destinelor istorice, Clio, le poate înţelege.

Dacă-i adevărat că istoria unui popor este cea scrisă şi, apoi, învăţată odată cu ultima ediţie de manual, atunci istoria de ceremonial, cea concelebrată, ar trebui să fie cea alcătuită după inventarul ultimelor colecţii tematice. Pe cale de consecinţă, dacă acceptăm truismul că Maramureşul este un muzeu viu, că este „satul primordial” al Europei, mustind încă de mituri ancestrale, de tradiţii şi obiceiuri, de folclor, atunci vom înţelege de ce aici, poate mai mult ca în alte părţi, argumentul etnografic este pus să consacre istoria, ba chiar să o definească.

Asemenea oricărui intelectual, şi muzeograful angajează dileme, iar la nivelul fiecărei conştiinţe se nasc construcţii care te obligă să alegi între mai multe opţiuni; or, este cunoscut că numai atunci când alegi te defineşti. Prin extrapolare, colecţionarul este mult mai liber, mult mai dezinhibat, el este pe lângă proprietarul acelui „exponat” şi evaluatorul său sub toate aspectele, fără a angaja, neapărat, anumite procese (de conştiinţă, de exemplu). Folosind un joc prăpăstios de cuvinte şi apelând la imaginaţie sau experienţă (în cazul unora!) vom mai preciza că dacă, în general, un obiect, odată ce-şi epuizează virtuţile utilitare pentru care a fost creat, pe care le-a satisfăcut el, mai rezistă în orizontul nostru de interes doar ca obiect de artă sau exponat de muzeu; pe de altă parte, în cadrul unor „colecţii” particulare el se poate „reobiectiva” parcurgând drumul invers de la efect la cauză, deservind din nou o nevoie socială, poate chiar pe cea iniţială.

Ilustrând parcă intenţia lui Lucian Blaga care rostea în poezia „Sufletul satului”: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”, confirmându-l cu asupra de măsură pe Marin Preda, cel care predicase că „ţăranul şi-n Academie tot ţăran rămâne”, generaţia noastră de orăşeni (în fapt ţărani de la oraş, de multe ori) şi-a strămutat în noul habitat şi colţişoare sau fragmente din universul rural, fie pe post de motiv decorativ sau chiar „restaurante” rustice, cârciumi gen colibă, pensiuni etnoturistice ş.a.

Dincolo de aceste luxuri mai mult sau mai puţin bucolice, cu care se desfată şi răsfaţă unii dintre cavalerii sângelui colorat etnic, începe o lume mult mai pragmatică şi în acelaşi timp enigmatică, umbrită, a colecţionarilor de profesie (care din asta trăiesc!), a „colecţionarilor” care populează şi „alimentează” târgurile de etnovechituri, care se intersectează şi din rândurile cărora se recrutează, de multe ori, hoţii de obiecte de cult, hoţii de exponate din muzee, profanatorii de morminte, traficanţii de obiecte de artă, de carte rară, incunabule ş.a.

N-aş fi scris toate acestea, rănind, poate, în cazul unora, sufletul nobil al unei pasiuni, dar descoperind de curând două topoare de piatră (din neolitic şi din calcolitic) în localitatea mea natală, la doi cetăţeni acasă, unul dintre ei mi-a cerut o sumă frumuşică pentru a-l preda la muzeu. Încercând să-l sensibilizez asupra descoperirii, respectivul cetăţean a supralicitat replicându-mi că dacă nu-l cumpăr îl va vinde în zona Hunedoarei, la „comercianţii” de astfel de obiecte, minţind în consecinţă, că a fost descoperit la Sarmizegetusa. În aceeaşi ordine de indignare se înscriu, poate, şi furturile din muzee (să ne amintim numai de cele din muzeele maramureşene) a căror destinaţie sau ai căror „valorificatori” finali sunt tot în rândul aşa-zişilor colecţionari.

În faţa acestei subspecii de colecţionari, în fapt indivizi cu o cultură de specialitate mediocră, semidocţi şi frustraţi, doritori să epateze, muzeograful trebuie să fie mereu vigilent, atât în competiţia de a identifica, eventual, în teren piesele unicat sau de mare valoare etnoistorică, dar şi între zidurile muzeelor, căci între vizitatorii pe care-i întâmpinăm cu atâta drag şi recunoştinţă se camuflează şi viitori hoţi de obiecte de muzeu, impostori şi prădători ai memoriei istorice.

 

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: