SCURTE ÎNSEMNĂRI DINTR-O SCURTĂ CĂLĂTORIE

Dragonul

de Alexandru Ioan ROMAN

De multă vreme în subconştientul meu (şi nu numai) se cuibărise ideea unei evadări de pe aceste „plaiuri mioritice” spre alte zări şi tărâmuri pentru a constata cu propriile simţuri cum stau lucrurile, deoarece informaţiile primite din varii surse erau contradictorii şi eram destul de confuz în a aprecia cât de cât corect starea de fapt în afara fruntariilor acestei ţări. Ca să fiu pe deplin corect trebuie să spun că am mai făcut două ieşiri în exteriorul ţării: una în urmă cu aproximativ 30 de ani, deci în alt secol, alt mileniu, altă „epocă”, în fosta Cehoslovacie, cu traversarea Ungariei, circulând cu trenul într-un grup de turişti care era bine supravegheat ca nu cumva să se „rătăcească” vreunul. La vremea respectivă m-am întors foarte plăcut impresionat de ceea ce am avut ocazia să văd, să aud şi să trăiesc. A doua ieşire (de data aceasta în perioada „democraţiei originale”) am avut ocazia să o fac tot spre răsărit (deşi toată lumea se îndrepta spre apus), respectiv în Republica Moldova, de unde am venit cu un gust amar, deşi am găsit acolo foarte multe şi felurite bomboane – dulciurile fiind printre specialităţile celor din Chişinău. Acolo am întâlnit două categorii de români: o categorie a românilor care simţeau, vorbeau şi gândeau profund româneşte şi o altă categorie de români, care vorbeau ruseşte (poate ştiau şi româneşte) dar numai ei ştiau ce şi cum gândeau. Am ţinut să fac aceste precizări pentru că nu cu multă vreme în urmă, în cursul acestei primăveri, mi s-a oferit ocazia să particip la inaugurarea „Colţului românesc” deschis în cadrul Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia, Polonia. Aveam oarecare emoţii, având în vedere trăirile anterioare, şi ţinând cont de faptul că urma să merg nu spre apus, ci tot spre răsărit, un răsărit mai nordic. Urma să constat că, de fapt acest „răsărit nordic” era mult mai „apusean” decât mi-am imaginat.

Plecarea a fost într-o luni de dimineaţă, cum îi stă bine românului când purcede la o treabă serioasă. Înainte de părăsirea teritoriului românesc, s-a făcut alimentarea automobilelor cu combustibil românesc de la o pompă nu prea românească. Se anunţa o zi frumoasă, cu un soare primăvăratic care crea o bună dispoziţie tuturor ocupanţilor automobilului, chiar dacă majoritatea erau flămânzi, având în vedere ora matinală de plecare. La punctul de frontieră (unicul pe care l-am întâlnit), eu, personal, am avut ceva emoţii, dar de scurtă durată, pentru că nu a remarcat nimeni că sunt un „începător” la trecutul graniţelor. A început marea aventură (aşa o consideram eu). Peisajul nu s-a schimbat brusc, fiindcă, în timp ce pătrundeam tot mai mult pe teritoriul Ungariei, oarecare similitudini am constatat cel puţin în zona pe care o străbăteam îndreptându-ne spre Slovacia, în ceea ce priveşte organizarea şi arhitectura localităţilor rurale. Cu cât înaintam mai mult pe teritorii străine, drumurile deveneau tot mai bune, dar vremea se făcea tot mai rea, o ploaie rece omniprezentă secundându-ne permanent, până la destinaţie. Dar când circuli pe autostradă, nu prea mai contează cum este vremea. Dacă această mişcare se face cu un automobil performant, atunci este sigur că se câştigă pariul cu timpul. Se pare că noi, românii, ca popor, avem timp destul, aşa că autostrăzile nu reprezintă o necesitate stringentă sau, poate, nu avem… terenul potrivit pentru aşa ceva sau, poate… Şi uite aşa, trecând de pe un drum bun pe alt drum şi mai bun, numai că ne-am pomenit că trecem şi pe lângă clădirile, acum abandonate, care oarecând serveau la administrarea trecerii frontierei dintre Ungaria şi Slovacia. Am rămas surprins să constat şi în această ţară, într-o anumită zonă, o asemănare izbitoare a localităţilor rurale cu unele de pe la noi cum ar fi cele de pe traseul Baia Mare – Seini, respectiv Şomcuta Mare, dar cu un accent în plus pe ordine şi curăţenie. La un moment dat, s-a încheiat monotonia drumului prin zonă de şes şi s-a început urcuşul spre măreţia munţilor Tatra. Trecerea din Slovacia în Polonia poate să nici nu fie observată dacă eşti absorbit de frumuseţea peisajului şi nu remarci un simplu panou care marchează acest fapt. Traversarea munţilor Tatra a fost un exerciţiu de imaginaţie deoarece o ceaţă densă te împiedeca să vezi în depărtare, având posibilitatea de a observa numai împrejurimile de proximitate ale drumului, dar era suficient să constaţi că totul este ordonat şi pus la punct pentru primirea turiştilor la numeroasele popasuri şi staţiuni amenajate în special pentru practicarea sporturilor de iarnă. Temperatura scădea pe măsură ce urcam, ceea ce ne-a produs oarecare îngrijorare, deoarece majoritatea eram echipaţi vestimentar cu o ţinută destul de lejeră, de primăvară, impusă de starea vremii de pe la noi înainte de plecare, dar, pe măsură ce am părăsit înălţimile, temperatura s-a redresat şi a ajuns la valori aproape „normale” din punctul nostru de vedere. Spre seară, am ajuns cu bine la destinaţie, ne-am cazat la un hotel care era în imediata apropiere a bibliotecii unde avea să se desfăşoare activitatea noastră. Şi cum toată lumea era flămândă, deoarece fiecare mâncase pe parcursul drumului doar din mers, ne-am reunit într-una din camere, am pus mână de la mână, „traistă de la traistă” şi am întins o masă specific ardelenească, mai concret maramureşeană, ca să ne recuperăm puterile şi buna dispoziţie (ca adjuvant s-a folosit câte un păhărel de „prunicilină”) în vederea bunei desfăşurări a acţiunii ce urma să aibă loc a doua zi. Pentru uşurarea digestiei s-a făcut şi o plimbare de seară, o „recunoaştere nocturnă” a centrului istoric al Cracoviei care este de-a dreptul uluitor.

După o noapte odihnitoare, am pornit a doua zi la o cercetare pe lumina zilei a „Oraşului Vechi”.

Cracovia (Kraków în limba poloneză) este situată în sudul Poloniei, fiind reşedinţa voievodatului Polonia Mică, unul dintre cele mai vechi şi mai mari municipii ale ţării. Populaţia municipiului este de peste un milion de locuitori. Nucleul istoric al municipiului este situat pe malul râului Vistula, la baza colinei Wawel, şi a fost înscris în anul 1978 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Cracovia este un important centru artistic, cultural, ştiinţific şi nu în ultimul rând turistic, reprezentând totodată fosta reşedinţă a regilor polonezi, având o istorie de peste 1000 de ani. Fiind singurul oraş mare care a scăpat de distrugerile din cel de-al Doilea Război Mondial, Cracovia deţine unul dintre cele mai bine păstrate centre orăşeneşti medievale din Europa. Vechiul Oraş conţine o bogăţie de elemente preţioase arhitecturale din diferite perioade, cu biserici magnifice şi palate aristocratice pe vechile străzi, reminiscenţă a zilelor glorioase când era reşedinţa regilor şi a regalităţii. În inima oraşului se găseşte una dintre cele mai mari pieţe din Europa, Piaţa Vechiului Magazin.

Oraşul Vechi este o zonă compactă, încercuită de parcuri care formează o centură verde în jurul centrului istoric. Principala intrare în oraşul vechi se făcea prin Poarta Florianska, aşezată în cadrul zidurilor oraşului iniţial, acum un suport pentru operele artiştilor. Cu o viaţă culturală înfloritoare, a fost căminul multor scriitori naţionali, artişti şi intelectuali, şi este unul dintre principalele centre culturale din ţară.

Pe colina Wavel se află Castelul şi Catedrala Regală, reşedinţa regilor polonezi timp de şapte secole şi simbolurile istoriei naţionale poloneze. De asemenea, importante sunt şi rădăcinile evreieşti ale oraşului, iar istoria unuia dintre cele mai mari centre evreieşti din Europa se poate vedea clar în vechea zonă de ghetouri din cartierul Kazimierz.

În acelaşi timp, Cracovia este un oraş modern, pe locul trei ca mărime din Polonia, şi un centru universitar având una din cele mai vechi universităţi din Europa – Universitatea Jagiellonă (Uniwersytet Jagielloński, în limba poloneză) – înfiinţată în 1364 la Cracovia de către Cazimir al III-lea, regele Poloniei, fiind cea mai veche universitate din Polonia, a doua ca vechime din Europa Centrală şi una dintre cele mai vechi din lume.

Atmosfera unică a acestui oraş medieval l-a făcut să fie una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Polonia şi chiar din Europa.

Ar fi foarte multe de spus despre acest minunat oraş, dar cel mai concludent este de văzut. Însă scopul principal al vizitei a fost, după cum am mai menţionat, amenanajarea şi inaugurarea „Colţului românesc” în cadrul Bibliotecii Publice Voievodale – la mansardă, care a fost recondiţionată şi reamenajată foarte modern –, acţiune pe care am demarat-o în jurul orei 11, având concursul şi sprijinul unui grup inimos dintre bibliotecarii locali.

Demersurile au debutat la începutul acestui an [2012 – n.r.], când directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, dr. Teodor Ardelean, a pornit negocierile cu conducerea Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia – director Jerzy Woźniakiewicz – în colaborare cu Asociaţia Polono-Română condusă de românul Ignat Timar şi Lectoratul românesc de la Universitatea Jagiellonă, unde-şi desfăşoară activitatea profesorul universitar băimărean Cornel Munteanu.

Colţul Românesc, cu foarte multe accente maramureşene, cuprinde 680 de cărţi în limba română, două costume populare donate de Ansamblul Folcloric Transilvania, ceramică de Daniel Leş, materiale promoţionale purtătoare de informaţie românească, fotografii realizate de cursanţii „Şcolii 9”, coordonator Silviu Gheţie, cuprinse într-o miniexpoziţie, albume, atlase şi enciclopedii cu România, Maramureş şi Baia Mare, DVD-uri cu filme româneşti. Materialele promoţionale şi o parte din albume au fost donate Colţului Românesc din Cracovia de către instituţiile muzeale şi de cultură din Baia Mare.

A treia zi de dimineaţă, înainte de inaugurarea şi deschiderea oficială a Colţului Românesc, grupul de bibliotecari băimăreni a vizitat salina de la Wieliczka din apropierea Cracoviei, din care în prezent nu se mai exploatează sare ci este amenajată ca muzeu, numai în scop turistic, reprezentând o capodoperă subterană creată de mâna omului.

La inaugurare au luat parte, alături de delegaţia română, Ignat Timar, preşedintele Asociaţiei Polono-Române din Cracovia, Jerzy Woźniakiewicz, directorul Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia însoţit de bibliotecari polonezi, Fryderyk Sopuch – traducător de limba română, Ministerul de Justitie Polonia, prof. univ. dr. Cornel Munteanu, lector de limba română la Institutul de Filologie Romanică, Universitatea Jagiellonă, Cracovia, prof. univ. dr. Joanna Porawska, Institutul de Filologie Romanică, Universitatea Jagiellonă, Cracovia, prof. univ. dr. Eva Kocoj, Institutul de Cultură, Universitatea Jagiellona, Cracovia, studenţi polonezi, români stabiliţi în Cracovia, foşti studenţi care au studiat în România, arhitectul nonagenar Tadeusz Gaydamowicz, şi foşti refugiaţi polonezi care în 1939 au emigrat în România pentru a se pune la adăpost de ororile războiului şi sunt încă vorbitori de limba română.

Ignat Timar, translatorul şi călăuza delegaţiei băimărene prin Cracovia, este român din Bistriţa, şcolit în Polonia începând cu anul 1993, de meserie economist, stabilit în Cracovia prin căsătorie. În urmă cu patru ani, el a preluat conducerea Asociaţiei Polono-Române din Cracovia de la profesoara universitară Joanna Porawska şi încearcă să promoveze prin diferite proiecte cultura românească în Polonia.

Clădirea Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia, desfăşurată pe o lungime de 230 de metri de-a lungul întregii străzi Rajska, pe o suprafaţă de 11.445 m2, a fost iniţial cazarmă de infanterie, construită în perioada 1860-1862. Caracterul militar al clădirii a fost menţinut până în 1996, când autorităţile locale au decis transformarea ei în bibliotecă. Biblioteca Voievodală din Cracovia este principala bibliotecă publică a provinciei Małopolska, deserveşte aproximativ 80.000 de cititori înregistraţi şi are un patrimoniu de 500 de mii de unităţi biblioteconomice. Aceasta oferă utilizatorilor 500 de locuri în sălile de lectură şi 100 de staţii de calculatoare, cu acces la Internet.

Delegaţia bibliotecarilor băimăreni, împreună cu omologii cracovieni şi reprezentanţi ai comunităţii vorbitorilor de limbă română din Cracovia, a participat, după deschiderea festivă a Colţului Românesc la un scurt colocviu, unde s-a vorbit despre România, despre biblioteci şi cărţi şi s-au recitat poezii scrise de poeta de origine română Alina Alens, în limbile română şi polonă. După-masa s-a încheiat în acelaşi ton, dar într-un mod mai relaxat, grupul băimărean încercând să ofere grupului polonez un piknik cu specific românesc într-un loc pitoresc pe malul unui lac, vremea fiind minunată pentru începutul de primăvară.

Din păcate, conform butadei că „tot ce este bun şi frumos nu ţine mult…”, a patra zi am pornit spre casă, deoarece „ca şi-acasă nu-i niciunde” (bine ar fi să fie adevărat tot timpul). De data aceasta, vremea a ţinut cu noi şi am putut admira din plin toate splendorile oferite de natură, dar mai ales cele create de harnicul şi gospodarul popor polonez care a avut înţelepciunea (prin reprezenţanţii lui patrioţi, nu „patrihoţi”) să ia deciziile cele mai potrivite pentru a intra rapid în rândul ţărilor cu un ritm accelerat de dezvoltare. Nu ştiu dacă o să mai am ocazia vreodată să văd şi alte locuri, dar aş fi mulţumit să le pot revedea pe aceleaşi, precum şi alte plaiuri din frumoasa Polonie!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: