Despre folclor

de prof. Andrei DRAGOŞ

prof. Andrei Dragoş

Valorile cele mai de preţ ale omului sunt cele spirituale purtate în suflet, acestea sunt perene şi nemuritoare, nu pot fi răpite de nimeni, în comparaţie cu cele materiale care sunt palpabile, au o anumită durată, sunt consumabile şi trecătoare.

Ca totalitatea bunurilor, şi cele spirituale reprezintă o zestre moştenită şi transmisă din generaţie în generaţie, supusă unei evoluţii istorice şi reprezintă identitatea distinctivă şi inconfundabilă a unui popor.

Datinile, obiceiurile şi tradiţiile au rămas de veghe ca nişte candele pe altarul existenţei şi nemuririi noastre. Cântecele, dansurile populare, costumul, obiceiurile de peste an şi din viaţa omului, sunt manifestări complexe, folclorul în general este o parte integrantă a vieţii sociale şi spirituale a comunităţii în care s-a creat, numai că în condiţiile actuale folclorul încetează de regulă să mai fie expresia nevoilor şi sensibilităţilor colective ale satului contemporan. Urbanizarea vieţii rurale face producţia folclorică anonimă, cu caracter colectiv să sufere multiple transformări.

Înainte, folclorul aparţinea clăcilor, şezătorilor, unde prin cântec, dans şi povestiri, întreţinea buna dispoziţie, aici se cânta, se juca, se povestea, se dezlegau ghicitori, se legau prietenii, se povestea despre unul şi despre altul, dar în acelaşi timp se desfăşurau munci în colectivitate. În aceste comunităţi rurale se producea, se şlefuia, se accepta sau se respingea creaţia populară, în felul acesta era un produs colectiv şi nu individual. Această operaţie are loc acum în mod special în spectacole scenice sau în emisiuni de radio şi televiziune care au rol de conservare şi valorificare a tezaurului folcloric naţional.

Ca parte a patrimoniului universal de valori, cel naţional are originalitate şi specific grefat pe substratul uman al poporului român, deci este unic şi distinct, dar în acelaşi timp se integrează în fluxul creator mondial.

Poporul român posedă un bogat patrimoniu popular care trebuie perpetuat, cultivat şi promovat de la o generaţie la alta, de aceea tendinţa de a-l îmbogăţi, de a-l ridica continuu, de a-l menţine tot timpul în memorie, de a-l promova în cadrul patrimoniului mondial de valori este o îndatorire de onoare a fiecăruia dintre noi. Alături de limba română, cum spunea marele Nichita Stănescu, „Limba română este patria mea”, foclorul este cartea noastră de vizită, este buletinul de identitate a poporului român în faţa lumii, este „Icoana naţiei române”.

Neglijând patrimoniul spiritual şi în mod special cel popular, ne sărăcim sufletul şi riscăm să ne retezăm rădăcinile înfipte în acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, din care este extrasă seva spirituală a acestui neam.

Sub aspect material, patrimoniul spiritual trebuie protejat, sprijinit şi finanţat, deoarece el reprezintă şi va reprezenta peste veacuri fundamentul istoric al naţiunii române.

În acelaşi timp, patrimoniul spiritual trebuie ferit de fenomenele perisabile, care se vede că sunt inevitabile în acest domeniu, mai ales în perioada actuală, când pe plan naţional şi mondial circulaţia valorilor spirituale este foarte mare şi accesul la ele este foarte lesnicios, dar noi trebuie să abordăm acele manifestări care ne caracterizează şi ne definesc, fără să atentăm la integritatea şi acurateţea creaţiei autentice, în acelaşi timp trebuie să acceptăm ideile novatoare, dar acestea să fie reprezentative pentru noi, ca popor, şi să ne poată defini în cadrul culturii mondiale.