TATĂL MEU, FĂCĂTORUL PORUMBULUI TRICOLOR: AUGUSTIN ROMAN GROBEI (corist – Finteuşu Mare)

de Anca SIMA

Augustin GrobeiTatăl perfect nu există în realitate, însă un tată prezent mereu în viaţa copilului este totuşi, în ochii acestuia, un tată perfect.

Tatăl meu şi-a dorit un băiat, dar, cum universul a spus nu, a primit doar două fete: pe sora mea mai mare şi pe mine – „feciorul” lui tata, cum obişnuia să-mi spună în copilărie.

Am copilărit în Finteuşu Mare, în frumosul ţinut al Chioarului, satul în care, în fiecare duminică, sau de câte ori este posibil, răsună vocile puternice ale bărbaţilor satului, membri ai corului bărbătesc din localitate, adunaţi la repetiţii.

Fiind membru al corului, tata a avut multe concerte, atât în ţară, cât şi în străinătate, fapt ce-l încânta foarte mult. Când se întorcea acasă ne povestea cu mult entuziasm despre locurile vizitate şi ne împărţea multaşteptatele cadouri – ne ştia preferinţele, ne aducea de toate, şi dulciuri, şi haine, şi jucării, care întotdeauna erau pe gustul nostru, iar hainele, în afară de faptul că erau frumoase, deosebite, după ultima modă, ni se şi potriveau, el mi-a adus prima cutie cu farduri din viaţa mea, o adevărată surpriză, care m-a bucurat enorm; nici mamei nu uita să-i aducă ce ştia că-i place, în schimb, lui îşi cumpăra doar uneori câte ceva, îl interesa mai mult să-şi procure, pentru a încerca să aclimatizeze în Finteuş, diverse plante exotice, la noi: butaşi de viţă de vie din soiuri deosebite, rădăcini de dafin, kiwi, măslin etc.

Deşi avea un program încărcat la serviciu, încerca să găsească un echilibru între responsabilităţile profesionale şi viaţa de familie. Adoram să mergem în pădure împreună, să culegem ciuperci, să facem un foc de tabără sau doar să stăm de vorbă în natură. Are o înclinaţie aparte pentru natură, poate şi datorită profesiei lui. Ca tehnician agricol, o mare parte din programul de muncă l-a desfăşurat pe câmp.

Îi place mult să se ocupe de grădinărit, atât de cultivarea legumelor, cât şi de amenajarea grădinii cu flori. Fiecare grădină este pentru el un adevărat univers în care exploatează şi experimentează noi lumi.

În urmă cu câţiva ani, din curiozitate, a încercat şi în final a reuşit să obţină în grădina noastră ştiuleţi în culorile tricolorului. L-am întrebat cum a reuşit să obţină, în special boabele de culoare albastră (căci roşii şi galbene mai văzusem). Era foarte bucuros că a reuşit să găsească ştiuleţi de porumb (mălai, în sat la noi) albastru – porumb pentru floricele (cocoşi) pe care, fiind foarte mici, le-a combinat cu porumb alb prin polenizare normală, obţinând ştiuleţi mari cu boabe albastre. A semănat porumb alb şi, separat, cele trei soiuri de porumb (roşu, galben şi albastru), pe care le-a supravegheat în momentul polenizării. A separat florile femeieşti (cosiţa) ale porumbului alb în trei şi a acoperit fiecare parte pentru a putea poleniza manual. A recoltat polen de la plantele de porumb roşu, galben şi albastru polenizând manual fiecare parte separată de cosiţă. La recoltare, a obţinut ştiuleţi tricolori – cu culorile repartizate neuniform pe rânduri (a obţine pe fiecare rând altă culoare e foarte dificil, deoarece fiecare fir de cosiţă corespunde unui bob de porumb şi e greu să le poţi grupa pe rânduri). Însă pot să vă spun sigur că găinile noastre nu au fost foarte încântate de noile „bucate”.

Vesel din fire, deşi voia să fie mai sever cu noi, îi era foarte greu, deoarece eram răsfăţatele lui şi ştiam să profităm din plin. Şi azi îmi vine să râd când mă gândesc ce giumbuşlucuri făceam când doream să obţinem ceva. Mereu reuşeam să-i acaparăm atenţia când avea puţin timp liber.

A. Grobei cu fiiceleA trecut ceva timp de când eram mică şi îmi spunea poveşti la culcare (ştia multe, şi unele erau inventate de el) sau mă purta de mână când mergeam undeva. Îi plăcea să se joace cu noi, în zilele de vară ne jucam în curte de-a ascunselea, cu mingea sau ne antrenam împreună în alte jocuri, dintre care mai mult ne plăcea „Fratele şi vânătorii”, iar iarna mergeam la săniuş sau ne bulgăream. Foarte distractiv era să mergem cu sania trasă de caii bunicului pe covorul format de zăpada pufoasă pe uliţele satului. Ne bucuram de întreaga splendoare a peisajului oferită de dealurile din satul nostru.

Tata s-a implicat atât afectiv, cât şi practic în creşterea şi educarea noastră până am ajuns la maturitate, iar în prezent este foarte grijuliu şi atent cu nepoţii (multaşteptaţii băieţi).

De la el, dar şi de la mama, am învăţat ce înseamnă legăturile de familie, respectul, cum poate exista o legătură armonioasă între copii şi părinţi – lucruri pe care nu ţi le poţi însuşi din cărţi. Pentru asta şi pentru multe altele le mulţumesc din suflet.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: