CLACA DANŢULUI, DIN FINTEUŞU MARE

CLACA DANŢULUI, DIN FINTEUŞU MARE

de prof. Andrei DRAGOŞ

Andrei Dragos_Stramba JiuNu ştiu ce ar trebui făcut, cine ar trebui să intervină sau cui trebuie să ne adresăm ca patrimoniul cultural tradiţional naţional, cântec, dans, costum, obiceiuiri de peste an şi din viaţa omului, arhitectură tradiţională să fie păstrate, conservate şi transmise generaţiilor viitoare. Poate ca la nivelul Ministerului Educaţiei să se constituie un departament care să promoveze acest tezaur, prin găsirea unor forme de activitate educaţională şi de petrecere a timpului liber care să promoveze acest inestimabil tezaur pe care-l are poporul român. Satul românesc a reprezentat locul de producţie, de creaţie a celor mai semnificative nestemate spirituale şi materiale care se identifică cu existenţa noastră în acest spaţiu carpato-dunărean binecuvântat de Dumnezeu. Încă mai avem posibilitatea să admirăm grupuri de artişti, în special amatori, care îmbracă haina tradiţională satului din care provin, dându-ne posibilitatea să spunem: aceştia sunt din…, să mai admirăm un dans specific, curat, fără elemente coregrafice împrumutate din alte zone folclorice, numai ca dansul să fie mai interesant şi mai complicat. De ce această posibilitate pe care o mai avem încă să o pierdem, deoarece aceste pierderi sunt ireversibile. Poate că Centrul Naţional de Conservare şi Valorificare a Culturii Tradiţionale să-şi intre în atribuţiile pentru care a fost creat şi pentru care este finanţat de statul român.

Satul românesc contemporan nu mai păstrează aproape nimic din satul românesc dintre cele două războaie mondiale, sau chiar din a doua parte a secolului XX. Au dispărut toate manifestările tradiţionale din sat, clăcile, şezătorile, danţul duminical. Nunţile sunt la fel în toate zonele ţării, uniformizarea este la ordinea zilei.

Din aceste motive m-am hotărît să aduc în atenţia dumneavoastră o manifestare tradiţională din Finteuşu Mare, care se desfăşura peste an şi care se pare că a fost unică în Maramureş. Este vorba de ,,Claca danţului”, adică forma prin care participanţii la danţul de duminică retribuiau muzicanţii care cântau la danţ. Înainte de Vergel, adică spre sfârşitul lunii decembrie, se alegeau ,,chizăşi”, doi-trei tineri serioşi, de vază în sat, cu iniţiativă, care se ocupau de organizarea danţului peste întreg anul. Aceştia alcăzeau cetăraşii, care la Finteuşu Mare erau cei din familia Negrea, stabilindu-se suma pentru care cântau. Această sumă era împărţită pe zile de clacă, pe care trebuia să le presteze fiecare dansator, participant la danţul de duminică. Străinaşii (cei care veneau la danţ din satele vecine) nu plăteau la danţ. Se începea cu dansatorii şi dansatoarele cele mai în vârstă, şi urmau cei mai tineri. Zilele de clacă erau vândute de muzicant la cetăţenii din sat care aveau pământ mult şi aveau nevoie de forţă de muncă, pentru săpatul porumbului, la seceră, la fân, la transportul grâului la arie. În timpul clăcii, muzicantul era pe holdă în spatele lucrătorilor şi cânta, iar la amiază, cînd gazda aducea gustarea, se mânca, se bea un pahar de horincă, apoi se juca un capăt de danţ şi se continua munca. Era o onoare pentru cetăţenii înstăriţi din sat să cumpere zile de clacă şi să-şi lucreze pămîntul cu clăcanii, mai ales că seara, la finalul zilei de lucru, la casa celui pentru care lucrau clăcanii se încingea un adevărat uspăţ cu mâncare şi danţ.

Această practică era posibilă la Finteuş deoarece toţi actanţii, participanţii la obicei, erau consăteni, chizăşi, muzicanţi şi participanţi la danţ, adică clăcanii.

Iată şi un dialog care se purta între chizăşi şi muzicanţi, în momentul alcăzirii cântatului la danţ de peste an, şi cum s-ar putea pune obiceiul în scenă.

Într-un spatiu ce reprezintă o cameră de locuit se află badea Dumitru, nevasta şi cele două fete. Din lateral de scenă intră doi tineri îmbrăcaţi în costumaţie de Chioar, ei sunt CHIZĂŞII, cei care au fost aleşi să organizeze şi să conducă DANŢU pe întreg anul.

 C1 – Bună sara, bade Dumitru!

D – Sara bună, da’ cum de-aţ vinit pă la noi?

C2 – Bade Dumitru, poate ai auzât, noi am fost aleşi de chizăşi pă anu aista şi am vinit să ne interesăm şi să ne înţălegem dacă ne zâci şi în anu aista care vine la danţ.

D – Măi, ia şideţi voi un pic, şi apoi ne-om înţălege. (Între timp pune pă masă oiaga de horincă[1] şi tri păhară şi se adresează la nevastă) – Tu, Mărie, pune pă masă nişte ciurigăi[2] cum ai făcut astăz.

C1 – Bade Dumitru, lasă horinca, că n-am vinit să bem, vrem să ne alcăzâm[3]

C2 – Să ne înţălegem, că sărbătorile-s aci, şi tânerii şi însuraţî, aşteaptă să le spunem ce-am stabilit. (Între timp, lelea Mărie pune pă masă o farfurie cu ciurigăi.)

D – Zâce-voi, dară, numa să ne putem înţălege cu preţu, că voi ştiţi, că noi în mare parte din asta trăim. (În timp ce vorbeşte pune în cele trei păhară horincă.) Noa, da’ voi cum v-aţ înţăles?

C2 – Bade Dumitru, io zâc că ar fi bine să rămânem cu plata de anu trecut, că, vez dumneta, nu s-o schimbat nimnic.

C1 – Şi, vez dumneta, noi am fost oameni de înţălegere respectând ce-am stabilit atât cu zâlele de clacă, cât şi cu mâncarea pântu dumneavoastă, cu cât că bocotanii aiştia la amniază nu ni-o dat pè bună mâncare.

D – Bine, măi feciori, da’ unde v-aţ gândit să faceţ danţu în anu aista?

C1 – Amu, pă iarnă, om face danţu în casa mare şi în tindă la Iănu Carolinii, ştii dumneta, îi loc mare acolo, îs gazde bune şi le place danţu, iară după ce s-a încălzî vremea ne mutăm în şură şi în odor la Filucu.

D – Măi, bine v-aţ gândit, că Iănu Carolinii v-a da şi câte un păhar de horincă şi câte un blid de pancove.[4]

C2 – Da, aşe a fi, no, da’ cum rămânem cu plata?

D – Măi, doară ştiţ şi voi cum o fost anu trecut, pântu feciori şi fete cei mari şi însuraţ patru zâle de clacă, pântu feciorii şi fetele tânere tri zâle de clacă, iară pânru cei care intră prima dată în danţ câte o zî de clacă.

C1 – Îi bine, da’ cu cine ni-ţ zâce?

D – No, doară ştiţi voi, cu fecioru Ghiordica la ceatără[5], Văsălica a fi la contră[6] şi Ion di pă deal la gordonă[7]… Ştiţ voi că mai buni cetăraşi cum sîntem noi din Finteuş nu aflaţ în tăt Chioaru.

C2 – No, atunci batem palma şi putem be şi câte un păhar de horincă. (Se apropie şi dau mâna în semn că înţelegerea a avut loc, iau păharu de pe masă şi închină.)

D – Noroc, măi feciori, să ne deie Dumnezău sănătate şi an bun.

Cl – Bine zâci, bade Dumitru, că unde-i sănătate şi înţălegere îs de tăte.

C2 – Bade Dumitru, zî-ne un capăt de danţ să-ţ jucăm fetele dacă ne-am înţăles aşe de bine.

D – Zâce-voi, dară, da’ staţ să-i strîg, că feciorii-s p-afară. (Se îndreaptă spre marginea scenei şi strigă.) Măi Gherghică, măi Văsălică, haidaţ în casă, c-o vinit la noi Iănu lui Petrea din Dîmb şi Văsălica di la Bortă şi ne-o alcăzât să le cântăm şi anu aista la danţ. (Cei doi instrumentişti intră în scenă şi, înainte de a‑şi lua instrumentele, dau noroc cu cei doi chizăşi.)

V – Noroc, măi, Ion, noroc, Văsălică, cred că v-aţ înţăles cu tata. (Între timp, iau instrumentele, imită acordajul şi încep să cânte danţul „din capăt” de la Chioar. Cei doi chizăşi iau fetele şi le joacă danţ ca la şură, melodia cântată de cei trei este preluată de orchestra care se află în scenă, şi în acest timp intră în scenă întregul corp coregrafic.)

[1] horincă – ţuică (n.r.)

[2] ciurigău , pl. ciurigăi –  minciunea, pl. minciunele (n.r.)

[3] a alcăzî – a angaja (n.r.)

[4] pancovă – gogoaşă (n.r.)

[5] ceatără –  vioară (n.r.)

[6] contră – violoncel (n.r.)

[7] gordonă – contrabas (n.r.)

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: