hiclenie:

clip_image0022

Nicolae Ştef

de Nicolae ŞTEF

în largul acestei lumi, îmi caut neamul,
nu frate, nici fiu, doar acei semeni
care se încred ca mine în plăcerea unei trădări.

Prin negustori am înţelege in concreto o tagmă care îşi susţine mişcările sociale cu ajutorul schimbului, motivându-şi actul în câştig. Prestanţa lor se găseşte în firea umană întrucât necesitatea ei este înnăscută. Totuşi, ceea ce se schimbă ajută la o mai clară diferenţiere. Suflet, monede, saci, pământ circumscriu facil tipologii umane ce se pot îmbina şi nuanţa cu alte sfere de obiecte. Totul poate fi predispus spre schimb, fie şi o fărâmă din imaginarul sinelui, poţi fi negustor cu tine însuţi printr-o inspiraţie à la Jung. Incluzând această libertate, ideea ca măsură a corespondenţei posedă cel mai dizgraţios schimb: trădarea. Aceasta este o excelenţă a rasei umane care implică vânzarea ideii, a unor speranţe sau viziuni, o negustorime de un rafinament perfid ce se suprapune plânsului şi disperării. În fond, această clasă de negustori strânge cele mai mari avuţii[1]. Actul trădării este un imperativ în corpul sciziunii sociale. Până şi ura fraternă poate face uz de beneficiile disponibile din mâna acestor negustori, iar de aici modalităţile nenumărate de îmbogăţire. Căutaţi un sentiment de ură sau război, vor fi prin preajmă.

Naşterea lor în rândul miilor de umanoizi e explicabilă nu doar prin conceptul de aleatoriu, ci şi prin cel al devenirii. Mecanica de dobândire a numelui de trădător balansează pe axa mărginită de sinele extern sau extra-sine şi sinele pur ca rezultat al variaţiei umane. Un sine extern de trădător este unul care îşi justifică numirea pe baza unui raport sau a unor inspiraţii exterioare. Legătura Iuda-arginţi înlesneşte înţelegerea aserţiunii. El devine negustor datorită imixtiunii preoţilor fiind dat că actul său este primul act de vânzare, iar conştiinţa faptului este inclusă. Iuda era conştient, ştia ce Anume vindea. Un extra-sine îşi are sorgintea devenirii în elemente ce nu se regăsesc în interiorul său precum sinele pur. Acesta din urmă este un trădător înnăscut sau creat din treptele sale morale.[2] Motivaţia sa nu necesită nici un şarpe întrucât reprezintă doar o nuanţă involuntară pe care socialul a asimilat-o ca un firesc (im)previzibil. Toate neamurile au avut şi au trădători.

Sintagma aceasta nu ţine de o ciclicitate genetică. Mai degrabă ea reprezintă o regularitate. Nici măcar cele mai strânse şi autoritare forme de conducere nu i-au suprimat. Cel mult i-au reinventat cu anumite idei. Interacţiunea umană şi decalajul social, diseminarea inegalităţii şi crearea de aristocraţii false stau la baza acestei regularităţi. De altfel, într-un regim aprioric sunt îngăduite două raţiuni pentru stârpirea hicleniei într-un mod total:

1. Să devenim cu toţi trădători, puri sau externi, în aşa măsură încât să izolăm orice raport social;

2. Să înlăturăm noţiunea de câştig din vieţuirea noastră.

Prima soluţie este de o utopie crasă. Faptul că societatea sau mulţimea are nevoie de raporturi (contracte) sociale ne împiedică să devenim trădători în mod continuu. De fapt această teză ar presupune ca omul să nu se mai încreadă în nici un alt om. Suprimând orice formă de relaţie socială, conducând la un om izolat al cărui act de hiclenie nu ar afecta pe nimeni, cel mult pe el însuşi. În plus, nu ar mai exista un obiect care să mai poată fi trădat. Totuşi, omul nu e o fiinţă singuratică, e un animal de grup care pe lângă instinct, deţine şi încredere.

A doua soluţie ar fi fezabilă doar în lumea unor comunităţi restrânse, izolate sau de trib. Într-acolo ar trebui să ne îndreptăm pentru a înţelege eficienţa acestei propuneri. Dar societatea noastră e construită pe câştig şi posibilitatea obţinerii sale în mod facil. Cazurile tribale sunt nesemnificative raportate la masa actuală, fiind lamentări ale trecutului şi forme involutive.

Într-un spirit practic, limitarea hicleniei este cel mai bine profesată de adaptarea aristotelică:

3. Consolidarea în mijlocul nostru/crearea unor clase de mijloc puternice. Caracterul infezabil al unei lumi fără trădători încuviinţează măsurile de limitare drept oportune. Astfel că am fi obligaţi să creăm societăţi cu un substrat solid, în care un număr cât mai mare de inşi să îşi permită să refuze hiclenia. Îmbunătăţirea câştigului, nealterarea credinţei, profesarea unor modele oneste sunt câteva dintre puţinele pârghii ce pot întări refuzul. Să înmulţim ceata celor corecţi şi să facem din plozi aspiranţi la un simţ al datoriei. Ne-am ghida astfel după principiul de incluziune al peştilor mici. Ar fi, oare, suficient? Nu. Trădătorii sunt regularităţi ale omenirii, iar năpasta unuia singur ar putea echivala cu stricăciunile altei mii. Însă reducerea numărului lor ar fi bine primită într-o viziune social-practică.

În spatele acestor deziderate, rămâne etern actul hiclenic în sens strict. Insul aşteaptă înainte de a-l comite. Aşteptarea e un fenomen de cunoaştere excepţional. Având o alonjă socratică, ea permite o evaluare a fiecărui cadran pe care se reliefează contextul trădării. Şi nu e uşor, întrucât insul trăieşte boala ezitării. De fapt o şansă de salvare, de mântuire chiar. Acele câteva clipe răsfirate nu sunt de folos celor înrăiţi i.e. Celor obişnuiţi cu trădarea/celor neghiobi şi nerăbdători. Pentru ei clipele aşteptării definesc gânduri spre câştig sau spre alte acte. Dar unele consfătuiri cu sinele şi o nevroză mică pot dărâma succesul aşteptat. În fond, nu toate hicleniile se împlinesc după pofta insului. Eşecul este cât se poate de endogen. Multiplele sale cauze creează nişte trădători anemici, fără vreo speranţă ca istoricul să îşi lase condeiul în dreptul lor. Trădătorii de succes sunt cei care contează, de la care micii negustori pot învăţa însuşindu-şi nişte modele. Lăsând în urmă un rău înfăptuit, ei devin demni pentru tagma lor, nu şi pentru neam ori familie.

Când aşteptarea se corelează cu experienţa, succesul e previzibil. Totuşi, aceasta nu înseamnă că experienţa unui hiclenic se datorează acelor trădări reuşite. Ea se exprimă prin totalitatea încercărilor şi mai puţin prin nişte intenţii. Cu o indignare seacă, e nevoie de o singură încercare să primeşti pecetea de negustor şi de multe altele pentru a fi catalogat un bun negustor. Experienţa poate fi o lipsă. Întrucât orice poate fi trădat, alegerea şi justificarea acestuia pot fi făcute prin raţionamente băneşti ori sentimente. Într-un asemenea caz, aşteptarea îşi poate îndeplini actul de măcinare, sentimentul poate fi judecat, iar banul comparat cu pierderea potenţială.

Este lesne de observat că societăţile au nevoie de astfel de trădători: ezitanţi şi predispuşi la un infarct de aşteptare. Mecanismul de înmulţire este simplu: augmentăm pierderea posibilă a trădătorului nu doar prin legi, ci şi prin noi, observatori, implicaţi sau vătămaţi. Îi reperăm constant arătându-le alte valori sau o parte din blamul lor. Distanţarea de negustori ar fi şi ea utilă… când nu ştim să iertăm.

Iertarea, ca o ramură solidă a artei decimării, nu îi poate stârpi, dar poate fi ataşată de măsura lui Aristotel, cu limitele de rigoare şi preţul trădării plătit. Acest preţ nu ţine doar de cel al legilor, e însemnat şi în noi, în felul nostru aerat sau strident de a-i privi şi accepta. Cât să plătească un hiclenic? Normele au cuvintele lor, dar dacă ni s-ar adresa nouă, observatorilor, egoismul ar fi un drept câştigat pe spinarea lor.

privind în glod, judecătorii-mi spun:
neamul îţi suntem noi
şi fraţi şi părinţi,
dar norocul mârşăviei tale ni-l plăteşti,
nouă care ne-am încrezut
şi pruncilor care au văzut.

[1] Să nu ne rezumăm la un Adamic naiv. Trădătorii au conştiinţă de sine şi de obiectul cedat. Altminteri, i-am include şi pe acei năuci cu uitare de minte.

[2] Avarii şi individualiştii pot trăda pentru pofta şi îngustimea minţii lor.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: